Semnez astăzi în Făclia un articol despre cum era viață de student în Cluj acum 30 de ani.
Acum 30 de ani, mă zbenguiam în Clujul universitar și împreunã cu “gașcă din anii ’90”
eram parcă stăpânii lumii. Ca un joc imaginar, dacă am deschide o
capsulă a timpului, am regăși în ea elementele care ne-au marcat tinereţea. Vorbim aici de locuri
memorabile, precum restaurantul ˝Patru mese˝ sau Gaudeamus, ne amintim de discoteca
Bianco & Nero, Clubul Farma sau Student Club, de muzica ce încălzea
chefurile din sălile de lectură sau barurile de pe strada Piezişa.
Reperele noastre de atunci erau Casa de Cultură a Studenților,
Filarmonica de Stat cu concertul de vineri
și Teatrul Național cu piesa de sâmbătă seara. Așteptam trupa Bum de la
Mecanicã
ca pe pâinea caldă, cel mai tare spectacol clujean al acelei perioade. Iar când
echipa de baschet băieți juca cu Ghiță Mureșan eram în galeria de la Sala
Sporturilor “Horia Demian”. Citeam cărțile lui Mircea Eliade și ascultam muzica
lui Dr. Alban, iar când aveam o zi de naștere ne luam sacoul păturică de
diverse culori și mocasinii negri.
Clujul era prăfuit și aglomerat, nu se putea sta la o
terasă decât prin campusul studențesc. Taxiurile erau și
atunci accesibile, foarte
puțini tineri
aveau maşini personale.
Sub 10% dintre studenţi
lucrau atunci. A găși un loc de muncã, în paralel cu facultatea, nu era recomandabil. Să fiu
sincer, revăzând puțin acest subiect, nici nu prea erau joburi studențești în
acea perioadã.
Nu se crease încã
mecanismul de cerere şi ofertã.
Meniul restaurantelor clujene era deosebit de limitat. Ciorbele,
grătarul și cartofii prăjiți erau baza. Nu aveam încă pastele, salatele,
nici măcar fast food-urile. Sã
nu uitãm
cã
primul McDonald’s s-a deschis la Cluj doar prin 1996, dacã nu mã înşel.
Erau puțini străini la Cluj atunci, ceva studenți greci
pe la Medicină și mici organizații non profit care începeau să între pe piață. Asclepios,
vã mai
amintiţi?
Călătoream puțin în stăinătate, iar în vacanțele de varã mergeam la Costinești, și
ce atmosferã
era acolo! De Revelion eram la
munte, dar ne calculam bine banii fiindcă nu era tot timpul ușor de găsit
ceva pe placul nostru.
Petreceam mult timp la Beliș și Valea Drãganului, locuri accesibile
și perfecte pentru profilul strudenţesc. Nu era însă o ieșire în fiecare week
end, era mai mult ceva lunar, în cel mai bun caz.
Cum comunicam între
noi fără telefoane mobile? Să fiu sincer, dacă am transporta în timp un tânăr
de acum în anii ’90 s-ar bloca constant. Cum puteai să îți dai întâlnire
atunci ? Sunai de pe telefonul fix la poarta unui cămin studenţesc și aici îți răspundea
portarul. Dacă te știa, ieșea din incintã și urla cu forţã ceva de genul ˝Maaaarius,
camera 805, LA TELEFON !˝ Dacă
aveai norocul, te auzea și după ce cobora cele 8 etaje venea la aparatul de la parter.
Altă povestire,
cu iz de anecdotă. Ajungeai la mare după o noapte de tren la clasa a doua și căutai să dai un mesaj acasã, sã zici că ai ajuns cu bine. Te înarmai cu monede de trei lei, abordai un
aparat telefonic stradal și îți încercai norocul. Zic asta fiindcă în general
telefoanele nu funcționau sau ˝mâncau fisele˝. Plus că de fiecare dată era o
coadă în spatele tău cu persoane care îți sugerau cu privirea să
treci la subiect că sunt și alții care vor să apeleze de la același aparat.
Anii ’90 au fost interesanți și au fost frumoși la Cluj. Fără griji, că asta este
tinerețea ! E școala vieții cum zicea cineva, dar asta fiecare o simțim pe
propria piele, indiferent de locul în care ne aflãm ! Urez tuturor să
profite de viață și să poatã deschide
o capsulă a timpului, fie ea chiar clujeanã în anul 2052.
Dan LUCA / azi, mai mult la Cluj
decât la Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu