joi, 1 martie 2012

Microsoft – 15 ani în România. La Bruxelles.

Săptămâna aceasta am participat la un eveniment foarte interesat, organizat de către Microsoft la Bruxelles şi care a avut ca motto “Aniversarea a 5 ani de la aderarea României în Uniunea Europeană și a primilor 15 ani ai Microsoft în România”. Foarte bună intervenţia Directorului General Microsoft România (Ronald Binkofski); care a menţionat potenţialul fantastic de dezvoltare pe care îl are România, în special în domeniul ICT. S-a avansat chiar o ciftă – creştere 50% în următorii 3 ani a acestui sector.

Mă bucur foarte mult că pe palierul ICT-ului şi a inovaţiei funcţionează foarte bine relaţionarea „instituţii româneşti – românii din instituţii comunitare – oameni de afaceri”, toate sectoarele fiind implicate în dezbaterea recentă de la Bruxelles.

Microsoft România nu este la primul eveniment prin care se „aduc semnale naţionale” la Bruxelles, seminarul organizat în 2010 fiind de asemenea de mare impact.

Felicitări echipei Microsoft pentru activitatea pe care o desfăşoară atât în România, cât şi la Bruxelles! Echipele Microsoft, pe care le-am întâlnit în ultimul an şi la Berlin, Madrid, Varşovia sau Roma, mi-au lăsat de fiecare dată o foarte buna impresie.

La Mulţi Ani Microsoft România!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: