Referendumurile
care s-ar putea să se organizeze în următoarea perioadă în mai multe dintre
statele europene vor dicta direcţiile de urmat pentru dezvoltările viitoare în
Uniunea Europeană. Influenţa cetăţenilor începe să se
simtă astfel mult mai mult în demersurile care se fac la nivel naţional şi
comunitar.
Despre acestea,
cu exemple concrete scriam în recentul material publicat de Jurnal
de Dâmboviţa:
.............
Pe fondul
disputelor dintre naţiuni, Uniunea Europeană a fost creată pentru a stabili
pacea între statele vecine. În 1950 ţările europene încep să îşi unească
destinele din punct de vedere economic şi politic în cadrul Comunităţii
Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă.
Statele fondatoare sunt Belgia, Olanda, Franţa, Germania, Italia şi Luxemburg.
La 1 ianuarie
1973, aderă şi Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie. Grecia devine în 1981 cel
de-al 10-lea stat membru al Uniunii Europene, pentru ca cinci ani mai târziu
acestora să li se alăture şi Spania şi Portugalia. Germania de Est şi Vest a fost
reunificată la 3 octombrie 1990, la mai puţin de un an de la căderea Zidului
Berlinului, o „extindere fără aderare”, după cum a fost descris evenimentul
istoric de către diplomaţii UE.
În următorul
val de aderare au intrat Austria, Finlanda şi Suedia, iar în 2004 graniţele
blocul comunitar s-au extins cel mai mult, 10 state devenind noi membre UE -
Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia,
Slovenia şi Slovacia. România şi Bulgaria sunt acceptate în 2007, iar recent, la
1 iulie 2013, am asistat la aderarea Croaţiei.
Uniunea
Europeană încearcă acum să transmită un mesaj general, acela că procesul de
extindere a UE este ceva real, palpabil. Poate nu întâmplător, imediat după
aderarea Croaţiei, s-a anunţat că Serbia va începe oficial negocierile pentru
aderare la UE. În prezent de asemenea Turcia şi Muntenegru aşteaptă să devină
parte a Uniunii Europene.
Pe principiul
bulgărelui de zăpadă, din 1950 suprafaţa UE a crescut cu fiecare aderare, însă
vorbim de naţiuni diferite cu identităţi şi interese diferite, accentuate pe
fondul crizei, de unde şi scenariile pesimiste care au apărut privind viitorul
construcţiei europene. Cu alte cuvinte, bulgărele s-ar
mai putea şi sparge. Marea Britanie ameninţă cu părăsirea UE, dacă după
negocieri poziţia sa în Uniune nu va fi cea aşteptată.
Hotărârea va fi
influenţată de rezultatele unui posibil referendum despre rămânerea Marii
Britanii în UE. Tot în această parte a Europei s-ar putea să asistăm la alte
modificări - Scoţia doreşte independenţă faţă de Marea Britanie. După
declaraţia preşedintelui Comisiei Europene, Barroso, potrivit căruia orice stat
nou format va trebui să îşi relanseze candidatura pentru a deveni membru UE, şi
în contextul în care Scoţia vorbeşte de independenţa faţă de Marea Britanie, se
iscă o nouă dezbatere. Astfel, chiar dacă britanicii vor hotărî ieşirea din
Uniunea Europeană, premierul scoţian Alex Salmond este de părere că ţara sa nu
va fi pusă în aceeaşi situaţie, negocierile cu oficialii europeni fiind purtate
înainte de transferul de suveranitate.
Alături de
Scoţia, în regiunea spaniolă Catalonia se dezbate organizarea unui referendum
anul viitor pentru obţinerea independenţei faţă de Spania. Islanda este una
dintre cele cinci ţări candidate la aderare la UE şi, alături de Muntenegru şi
Turcia, una dintre cele care au iniţiat deja negocierile de aderare,
înaintându-şi cererea în 2009.
Recent, noul
premier al Islandei, Sigmundur David Gunnlaugsson, aflat într-o vizită la
Bruxelles, a anunţat că decizia privind aderarea la UE se amână cel puţin până
la toamnă şi va depinde de rezultatele referendumului islandez.
În concluzie,
s-ar parea că referendumurilor viitoare vor decide mişcările de pe scena
„geo-politică” europeană pe termen mediu şi lung. Influenţa cetăţenilor începe
parcă să se simtă astfel mult mai mult în demersurile care se fac la nivel
naţional şi european.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu