joi, 9 octombrie 2014

UE - Formarea profesionalã pe toată durata vieţii


Învăţarea pe toată durata vieţii”, unul dintre obiectivele Strategiei Lisabona, se pare că nu este o prioritate pentru români. Experţii spun că angajatorii trebuie să fie mai interesaţi în dezvoltarea profesională a personalului lor, ceea ce ar fi în beneficiul lor, iar angajaţii trebuie să aibă flexibilitatea de a se reorienta sau de a-şi perfecţiona abilităţile, investind mai mult în formarea profesională proprie, scria recent Adevărul.

Dacă în Germania sau Franţa cultura formării profesionale este veche de secole, în România, ar trebui “să ne orientăm după experienţa lor fiindcă ei înţeleg că forţa de muncă este cea care dă valoare“, sugera profesorul Ion Hohan, consilier la Societate Americană pentru Calitate.

Alexandra Croitoru, vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Calificări, explica faptul că “trebuie modificată mentalitatea oamenilor, să înţelegem că nu trebuie să te plefonezi într-o meserie care nu îţi place, care nu îţi mai aduce beneficii materiale sau de altă natură şi că ai posibilitatea şi este bine să faci lucrul acesta, că trebuie să te adaptezi transformărilor şi evoluţiei sociale, culturale. Românii sunt printre cei mai nefericiţi la locul de muncă şi printre cei care refuză în procent de peste 90%, să facă o schimbare de calificare, să facă un program de formare“.

Dan LUCA / Bruxelles

Un comentariu:

Oana spunea...

De acord. Tine de cultura, dar si-n Occident sunt mii de exceptii. Si nu vorbesc de cazuri izolate: ori aceste formari lipsesc cu desavarsire, ori acolo unde exista nu corespund profilului/nivelului candidatului. Deci pe langa cultura nationala mai este nevoie si de un "good management". Iar acei manageri suficient de intelepti sa-ti recunoasca potentialul (pe care toti il avem) sunt foarte foarte rari...
Singura diferenta e ca angajatii din strainatate isi schimba mai des locul de munca atunci cand acesta nu-i mai aduce satisfactii (la nivel profesional, material, etc.) pe cand romanii sunt obisnuiti sa prinda radacini.