Ţările membre UE deruleazã
un lobby puternic la Bruxelles. Structuri naţionale în Bruxelles sunt grupate
în Reprezentanţa Permanentă, a regiunilor, oraşelor, industrie reprezentativă,
presă, ONG, etc.
În conduita
lobby-ului la nivel comunitar cele 12 ţări care au aderat la UE în 2004 şi 2007
au multe în comun şi un caracter ambivalent faţă de europenizare (“acum
Bruxelles în locul Moscovei”). Atât cetăţenii, cât şi politicienii, îşi exprimă
mult mai frecvent preferinţa către subsidiaritate decât pentru legi europene,
sau chiar, desigur cu excepţia subvenţiilor, preferă suveranitatea în locul
subsidiarităţii. Peisajul de afaceri al acestor ţări este foarte uniform
(aproape nicio mare companie) şi guvernele descentralizate sunt în perioada de
adolescenţă, majoritatea grupurilor de interese de acasă fiind dependente masiv
de capitalul lor domestic.
Guvernul central se
focalizează pe Consiliu şi pe PR-ul de Bruxelles, având încă prea puţine
persoane în interiorul Comisiei, experţi în comitete şi comitologie. Doar în
dosarele care cad sub incidenţa votului unanim în Consiliu poate această
dependenţă să ducă la obstrucţionarea procesului de decizie, aşa cum au făcut
Guvernul fraţilor gemeni polonezi Kaszynski în perioada 2005-2007. Poziţiile
politice la nivelul Consiliului sunt în multe cazuri instabile, deoarece
miniştrii vin şi pleacă, iar opiniile politice îi urmează.
Printre dosarele
comunitare importante pentru România sunt Republica Moldova, Dunărea, Delta
Dunării sau rromii. Reprezentarea sferei private româneşti la Bruxelles este la
început, şi starea de fapt este deocamdată aceea în care adevăratul lobby
românesc, care să ia în considerare atât interesele private cât şi cele
publice, care să coordoneze mecanismele de acţiune între acestea, lipseşte.
Există
începuturi şi perspective bune pentru coagularea intereselor româneşti la
Bruxelles, cu condiţia ameliorării anumitor deficienţe ale stării de fapt,
unele de ordin obiectiv, altele ce ţin de resortul schimbării de paradigmă şi
mentalitate, atât la nivelul public-instituţional, cât şi la cel
asociativ-privat.
Parlamentarii
europeni, principalii destinatari ai acţiunilor de lobby care vin dinspre
mediul privat, ar putea juca rolul de interfaţă de comunicare şi armonizare a
unor interese româneşti între cele două sfere.
România are o
“cotă de ţară”, chiar dacă nu se zice direct acest lucru. O asemenea pondere ar
fi calculată ţinând seama de trei criterii: populaţia, ponderea voturilor în
Consiliul UE, respectiv numărul de locuri în Parlamentul European. României are în Comisia Europeană un Director
General Adjunct, 9 Directori, 42 Şefi de Unitate şi sute de funcţionari.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu