Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar – “Ce lideri şi-a ales Europa în 2014?”

Ziarul Financiar publica duminică, 7 septembrie 2014, un material în care am prezentat noii lideri ai instituţiilor UE, desemnaţi deja, dar nu putem să nu recunoaştem şi feţele naţionale, care, din umbră (sau nu) continuă să fie influente în plan european.

Puteţi citi mai jos textul integral:

.............

Uniunea Europeană atinge paradoxuri de comunicare pe care experţii încearcă să le explice ştiinţific. În 2009, Prof. Peter Van Aelst analiza campania de alegere a primului Preşedinte al Consiliului European, Herman Van  Rompuy, sublinind clar faptul că regulile de bază ale campaniilor politice nu s-au aplicat. Din contră, am asistat la o inversare a logicii de campanie.

Teoretic, cu o vizibilitate publică mică, un candidat politic nu are nicio şansă de succes. Şi asta se întâmplă şi în practică pe continentul american, unde potenţialii preşedinţi cheltuie milioane pe publicitate. În cazul alegerii preşedintelui UE, contrastul a fost la bază: cu cât mai puţină atenţie, cu atât mai bine. Practic niciun candidat nu a candidat pentru acel job. Sprijinul deschis al unor personalităţi este văzut ca un beneficiu clar al campaniei electorale, însă în cazul alegerii preşedintelui UE a fost exact invers, cu cât mai puţin sprijin public, cu atât mai bine. În campaniile tradiţionale, candidaţii au nevoie de programe. Unii chiar argumentează că în campanii lupta dintre candidaţi este o dezbatere despre propunerile fiecărui candidat. Din contră, în timpul campaniei pentru preşedintele UE, orice luare de poziţie publică a fost evitată de către candidaţi. Întreaga campanie a fost după logica “Van Rompuy nu a fost un candidat pentru a deveni preşedinte, ci doar un candidat pentru a fi eventual rugat să preia funcţia”, scria Peter Van Aelst. După astfel de “alegeri”, nu ar trebui să surprindă atacurile deschise la adresa proiectului european, precum cele ale euroscepticilor.

Să revenim însă la 2014. Ce s-a schimbat faţă de scrutinul anterior? Acum avem un nou preşedinte al UE, ales de liderii statelor europene, în persoana polonezului Donald Tusk. Dacă preşedintele Comisiei Europeane, Jean-Claude Juncker, a fost ales în urma alegerilor ″semi-primare″, în cazul preşedintelui Consiliului s-a mers cam pe aceeaşi linie ca în 2009, cu pic mai multă transparenţă însă.

Europa începe să-şi desemneze liderii pentru următorii 5 ani şi poate chiar mai mult. Avem preşedintele Consiliului – Donald Tusk, avem preşedintele Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker, avem preşedintele Parlamentului European – Martin Schulz şi mai avem şi jokerul european care conduce (pe cât se poate desigur) diplomaţia europeană - Federica Mogherini. În câteva săptămâni vom avea şi noua Comisie Europeană. Încă de acum se pare că vom avea surprize, căci numele prezentate de Guvernele europene şi agreate de Juncker trebuie să treacă şi prin focul audierilor eurodeputaţilor. Iar Parlamentul European a înrădăcinat o tradiţie de a respinge cel puţin o nominalizare, aşa cum a făcut în 2004 cu italianul Rocco Buttiglione, chiar  dacă acesta este profesor univesitar de ştiinţe politice la Universitatea din Roma şi avea o experienţă ministerială consolidată, sau bulgăroaica Rumiana Jeleva, în 2009.

În acelaşi timp să nu uităm că liderii naţionali sunt de multe ori – chiar şi în domeniul european – mai influenţi decât feţele europene proaspăt desemnate. Dacă Angela Merkel este inconturnabilă, apare pe echiserul politic – cu o forţă neaşteptată – Matteo Renzi. E de subliniat totuşi că ambii provin din grupul G7 al ţărilor dezvoltate. Iar politica mare nu se poate consolida fãrã o economie solidã.

Dan LUCA / Bruxelles