luni, 29 septembrie 2014

Apel pentru “Proiectul UE pentru următorii 5 ani”


Prinşi între alegerea “liderilor Uniunii Europene” (Parlament, Comisie, Consiliul) şi crize globale precum: Statul Islamic, Rusia, energia, şomajul în rândul tinerilor, sau emigranţi în Mediterană, uităm prea repede mesajul dat politicienilor de către cetăţenii europeni. În mai 2014, acum 4 luni, Parlamentul European s-a populat brusc cu un număr considerabil de eurodeputaţi eurosceptici sau chiar antieuropeni. Cum a reacţionat Europa?  

Discutând recent cu factori de decizie de la Bruxelles, concluzia e că Uniunea Europeană trebuie să “intre pe piaţă” rapid cu un mecanism pentru a dezbate direcţia în care se îndreaptă sistemul comunitar. Nu cred că repetarea unei Convenţii Europene ca cea de acum 12 ani ar avea un impact pozitiv (să nu uităm că în 2005 ţările membre respingeau brutal proiectul unei Constituţii Europene, propusă chiar de către Convenţia Europeană). Nici lansarea unei Conferinţe Interguvernamentale nu ar duce la ceva sustenabil. Ideea unui nou tratat european e îndrăzneaţă, dar cine riscă politic o ratificare în cele 28 de ţări europene?

Fac un apel la a lansa însă o dezbatere despre Uniunea Europeană şi proiectul său pentru următorii 5 ani. Europenii au nevoie de un proiect macro, bine articulat, în care întreaga clasă politică europeană (şi aici îi includ şi pe liderii ţărilor europene) se responsabilizează. “Atitudinea struţului” distruge proiectului european.

Cheia relansării proiectului european este în mâna eurodeputaţilor. Ei, aleşi fiind pe liste naţionale, şi reprezentând acum legislativul european, au mandatul de a duce Uniunea spre ceva mai bun, de a creşte sustenabil ţesutul european.

Nu vă ascundeţi în comisii parlamentare şi rapoarte supertehnice, iar la televiziunile naţionale povestiţi viitorul frustrant al UE. Schimbaţi modul de abordare, fiţi puternici şi plini de responsabilitate la Bruxelles, pentru a forma masa critică necesară unui proiect de impact!

Eurodeputaţi, sunteţi catalizatorul noii Uniuni Europeane. Aveţi acces direct la liderii ţărilor din care proveniţi. Explicaţi-le că “dacă Europa nu e, nimic nu este!”

Implicaţi sectorul privat şi societatea civilă în proiectul noii Europe! Nu blocaţi colaborarea derulând o dezbatere tehnică, instutuţională, fără culoare.

Daţi o faţă umană dezbaterii europene, deveniţi avocatul acestui proiect care are nevoie de dumneavoastră!   

Haideţi să facem din proiectul UE o reuşită!


Dan LUCA / Bruxelles

 

 

Niciun comentariu: