Ȋn cel mai recent articol pe care l-am pregătit cititorilor ziarului
Argeşul am abordat subiectul regionalizării şi reorganizării administrative
a ţării, ceea ce poate ajuta inclusiv la o mai bună absorbţie a fondurilor
europene.
Redau în continuare materialul publicat marţi, 11 februarie:
................
Într-o economie deschisă, coagulată
în urma globalizării şi a integrării europene, regiunile depind de piaţa
globală şi europeană de investiţii, pieţe de desfacere, capital şi resurse.
Paradoxul descentralizării politice şi instituţionale este că, pe măsură ce
regiunile câştigă mai multă autonomie în raport cu statele, cu atât sunt mai
puţin protejate în faţa factorilor pieţei şi devin mai dependente de aceasta.
De aceea, regiunile trebuie văzute nu doar ca instituţii de guvernare, ci şi ca
sisteme de acţiune, ca sisteme funcţionale şi, în cele din urmă, ca sisteme
care pot asigura performanţa şi competitivitatea economică, bunăstarea celor
care le locuiesc. Acest nou sistem administrativ pe care România îl propune
trebuie să fie sustenabil pentru următorii 20 de ani, poate chiar mai mult.
E în acelaşi timp un proces care se
aliniază cu actualele tendinţe europene şi, deşi n-ar trebui să aşteptăm
miracole cu privire la absorbţia fondurilor UE, o regionalizare cu o bună
implementare va ajuta şi la acest capitol.
În primul rând, nu trebuie să uităm
care sunt tendinţele europene şi globale. În Uniunea Europeană, tendinţa este
spre accentuarea principiului subsidiarităţii şi spre federalizare, pe model
german; aşadar, tendinţe care merg mână în mână cu ideea de regionalizare. O
regionalizare de succes va îmbunătăţi implicit relaţia noastră cu polul puterii
europene – Bruxelles.
În al doilea rând, regionalizarea ar
fi o mană cerească pentru o serie de autorităţi locale, mai mult sau mai puţin
vocale, care şi-au dorit, indiferent de regiunea istorică în care s-au aflat,
mai multă autonomie de acţiune. Regionalizarea va însemna pentru autorităţile
locale o oportunitate de a arăta că “se poate”, că îşi pot gospodări bine
localităţile, implicând o mai mare responsabilizare, iar succesul
regionalizării va depinde de cât de în serios îşi iau rolul autorităţile
locale.
În al treilea rând, paradoxal,
regionalizarea este o oportunitate pentru planul central, de multe ori “statul,
guvernul, Bucureştiul” fiind de vină pentru orice lucru care nu se face sau
care se întâmplă greşit. Competenţele vor însemna mai mult ca oricând
responsabilitate. De aceea, e important ca regionalizarea să fie cât mai clară
ca mecanism de funcţionare şi atribuţii la diferite nivele. Nu în ultimul rând
sunt principiile care trebuie respectate. Dacă vrem o regionalizare de succes
nu contează dacă avem opt sau zece regiuni, ci faptul că trebuie respectate o
serie de principii precum “subsidiaritatea, asigurarea resurselor integrale
exercitării competenţelor transferate, pentru că degeaba ai competenţa dacă nu
ai bugetul pe baza căruia să o exerciţi, responsabilitatea autorităţilor
administraţiei publice locale şi regionale, căci va exista şi un rând regional
de autoritate, asigurarea unui proces de descentralizare stabil gradual,
predictibil, transparent, bazat pe criterii şi reguli obiective şi cheltuirea
eficientă a resurselor financiare”.
Nici regionalizarea administrativă,
nici descentralizarea, nici absorbţia fondurilor europene nu mai trebuie
privite drept scopuri în sine, ci mecanisme care să pună în mişcare potenţialul
de dezvoltare a ţării. Prin dezvoltare se înţelege creştere economică,
reflectată în creşterea PIB-ului, dar şi reducerea decalajelor între cetăţeni,
grupuri sociale, sectoare, regiuni, organizaţii, evitarea polarizării,
corectarea decalajelor, prevenirea adâncirii acestora sau a creării unora noi.
Decizia de a organiza un referendum
în vederea “plasării” acestei reforme în cadrul legal este astfel un subiect pe
cât de delicat, pe atât de important. Mă bucură în acelaşi timp faptul că s-a
decis acest “50%+1″ pentru a evita orice fel de îndoială în privinţa
rezultatelor.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu