miercuri, 26 februarie 2014

Generaţia Erasmus la putere în Italia. Urmează UE?


Matteo Renzi, la doar 39 de ani, este noul premier italian, nu însă fără a atrage controverse. Dincolo de convingerile politice, unul dintre atuurile sale a fost, aşa cum spunea chiar el, faptul că este tânăr. Renzi se consideră “un exponent al „generaţiei Erasmus”, alcătuită din tineri care au cunoscut aproape exclusiv doar moneda euro” şi crede în “„valorile europene, cele promovate de fondatorii Uniunii”.

Succesul şi ascensiunea rapidă a noului prim-ministru italian este o reală încurajare de implicare politică pentru “generaţia Erasmus”. Spuneam recent în cadrul unui interviu că participarea acestei generaţii nu este încă suficient de vizibilă. “Generaţia Erasmus”, a acumulat multă experienţă şi este păcat că nu iese în faţă. Preferă să rămână mai în urmă, în structuri ONG-iste, în federaţii industriale, în administraţia publică, deşi se bucură de o bună pregătire europeană. Implicarea acestora ar fi un beneficiu pentru politică, ei reprezentând o resursă extrem de valoroasă. Clasa politică tânără a început să prindă, dar “generaţia Erasmus”, educată european, lipseşte încã.

Nu înseamnă că dacă eşti tânăr reprezinţi generaţia Erasmus. Nu înseamnă că eşti “generaţia Erasmus”, nici dacă ai călătorit în Europa. “Generaţia Erasmus” este un mod de gândire, în care discursul naţionalist nu are ce să caute, în care distrugerea (chiar şi involuntară) din discurs, nu ajută. Toleranţă europeană, viziune, deschidere către alţii - asta e Generaţia Erasmus!

Mă bucur că am reuşit să trăiesc o astfel de senzaţie – o experienţă de 4 ani la Asociaţia Studenţilor Europeni (AEGEE) Cluj şi apoi doi ani fiind ales în Biroul Executiv de la Bruxelles. În această formulă am lansat proiecte împreună cu colegii de diferite naţionalităţi, am participat la discuţii în limba engleză, dar am lucrat şi în franceză. Activitatea a însemnat lucru în echipe multinaţionale, evenimente în capitale europene, implicare în viitor - proiectul Europa 2020 îl discutam deja în anii '90.

Avem nevoie de lideri în UE, nu activişti-naţionalişti, birocraţi sau afacerişti de duzină!

... şi poate prin acest mesaj m-am făcut înţeles şi am răspuns şi celor care nu au înţeles încă foarte bine ce înseamnă “generaţia Erasmus”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: