The
Guardian publica recent o listă cu acelor calităţi pe care le caută
angajatorii la interviu când au în faţă un absolvent de studii superioare, totul
pe baza răspunsurilor primate de la angajatori, dar şi de la cei care îi ajută
pe absolvenţi să se angajeze.
Foarte
interesant sfatul pe care îl dă Dan Hawes, cofondatorul Graduate Recruitment
Bureau - „Studenţii ar trebui să vadă prima zi de facultate ca pe prima lor zi
de muncă, să se gândească la abilităţile de care au nevoie atunci când vor
termina studiile în trei–patru ani şi să facă tot posibilul să dobândească
aceste abilităţi până atunci”.
Lista cuprinde pe
lângă spiritual antreprenorial, şi necesitatea ca absolventul să aibă “o viziune
globalizată despre lume. Pe scurt, candidaţii trebuie să cunoască şi alte
culturi, să se împrietenească cu studenţii din alte ţări de la universitate.
Nu lipseşte nici
acum importanţa limbilor străine, şi în special vocabularului specific
industriei în care tinerii îşi doresc dezvoltarea profesională şi o experientă
practică dobândită încă din timpul facultăţii. O imagine curată în social media
nu este de neglijat. Abilităţile IT ocupă locul 7 în lista priorităţilor, iar
permisul de conducere este un atu suplimentar.
Aş putea spune că
principalele cerinţe din listă se regăsesc în descrierea tinerilor ce fac parte
din “Generaţia
Erasmus”.
Este interesant
de văzut de asemenea corelarea
între cerere şi ofertă pe piaţa muncii. În România, conform unui raport
realizat de Universitatea „Babeş-Bolyai“, în ceea ce priveşte angajabilitatea
absolvenţilor promoţiei din 2011 arată exact care sunt cele mai „practice“
facultăţi din acest punct de vedere. Potrivit studiului, absolvenţii de la
Biologie şi Geologie, Fizică, dar şi Teologie au fost cei care, în cel mult
şase luni de la absolvire, şi-au găsit primul loc de muncă după ce au absolvit
facultatea (100%). Nu la fel de bine s-au plasat facultăţile Istorie şi filosofie
(43%), Ştiinţa şi ingineria mediului (53%) şi Sociologie şi asistenţă socială
(57%), ai căror absolvenţi şi-au găsit un job mai târziu. În ceea ce priveşte
absolvenţii care au spus că nu şi-au găsit un job după un an de la absolvire
deşi au căutat, cei mai mulţi provin de la Drept, Educaţie Fizică şi Sport, şi
Filosofie”.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu