marți, 11 martie 2014

Dan LUCA – articol în ziarul Argeşul - „Implicarea politică din diaspora”

Pentru că insist mult pe implicarea politică a românilor din Diaspora şi pe importanţa contribuţiei lor la dezvoltarea şi integrarea reală a României, am cuprins convingerile mele şi în cel mai recent material pregătit pentru cititorii ziarului Argeşul.

Redau în continuare articolul apărut marţi, 11 martie:

................

Trăiesc în Belgia de 17 ani şi susţin că toţi românii din diaspora, indiferent de calificare, trebuie să se simtă respectaţi, ascultaţi, să aibă o demnitate legitimă. În plus de asta, în afara României se doreşte o implicare şi o responsabilizare în dosarele în care se poate aduce valoarea adăugată. Să nu uităm, românii plecaţi au capacitatea de a ajuta ţara de origine, aşa cum au făcut-o la începutul secolului al XX-lea, când diaspora românească a jucat un rol crucial în crearea statului român modern.

Diaspora românească nu constituie o problemă, ea ne ajută să înţelegem mai bine România contemporană. Nu avem dreptul să fim nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă pe scena politică, fără să încercăm să schimbăm ceva, să ne facem auziţi. Implicarea politică este cea mai potrivită reacţie atunci când ai ceva de spus, atunci când consideri că ai soluţii ce pot îmbunătăţi situaţia compatrioţilor, a prietenilor sau a propriei familii. Implicarea într-un partid politic devine astfel imperativă, angajamentul politic este necesar pentru a ajuta România. Am găsit oameni la fel de entuziaşti şi hotărâţi care vor să facă mai mult decât să vorbească fără folos. De aici, din afara României, luptăm pentru ideile în care credem. Este loc pentru toţi şi suntem convinşi că împreună putem realiza lucruri minunate pentru români.

Pentru că exemplele concrete sunt cele mai bune argumente, am lansat şi gestionat numeroase proiecte de impact pentru România, aici, la Bruxelles, şi pot să enumăr câteva. În 2003 am înfiinţat Clubul “România-UE”, o platformă a românilor din Bruxelles-ul european. Studiul realizat în 2006 despre “Imaginea României la Bruxelles” a fost un proiect prin care România a dat un semnal că doreşte o relaţionare structurată cu Uniunea Europeană. În 2004 am fost cofondator al EurActiv-ului în România, o presă tehnică, specializată pe legislaţia europeană, care a ajutat zeci de mii de români să înţeleagă mai bine cum funcţionează mecanismul european, atât în timpul negocierilor de aderare la UE, cât şi ca stat membru. Apoi, în 2008 am lansat un mesaj public de relaţionare a românilor din diaspora cu politica din România. Iar pentru ca ideile să fie şi mai structurate, de 5 ani, sub egida GrupRomânia, încercăm să identificăm direcţia de evoluţie a sistemului românesc pentru o mai bună ancorare în politicile europene.

De 6 ani, împreună cu colegii mei de la PSD Belgia, încercăm să găsim soluţii practice pentru ca românul din diaspora să aibă o voce în politica din ţara de origine. Românii pot candida în diaspora pentru funcţii de consilieri pe raza localităţilor în care au reşedinţa. Românii din diaspora devin un liant între ţara de inserţie, pe de o parte, şi compatrioţii plecaţi din ţară, pe de altă parte, şi România. Acest drept este o oportunitate enormă de a se face remarcaţi, de a spune ce au de spus, iar prin acţiunile lor vor putea contribui la îmbunătăţirea imaginii de ţară a României şi la dezvoltarea unor relaţii bilaterale fructuoase.

Politica europeană a României are nevoie de românii din afara ţării. Se pot consolida adevărate Consilii Consultative ale diasporei, cu o presă care să deservească comunităţile româneşti. Contribuţiile se vor simţi treptat, atât în îmbunătăţirea imaginii României, cât şi în dezvoltarea turismului şi infrastructurii din ţara noastră.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: