Nu mă uimeşte
tendinţa care până acum era specifică în ţările occidentale, de a părăsi marile
oraşe pentru o locuinţă la ţară. Ceea ce mi se pare însă nefericit în cazul
României, sunt motivele acestei decizii – “oamenii săraci pleacă de la oraş la
sate pentru că este mai ieftin, deci este o migraţie de supravieţuire“, conform
părerii domnului Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie şi
Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Ziarul
Financiar explica şi că există o a doua categorie de români migranţi spre
sate, cei care îşi deschid afaceri la sate. “Cu cât oraşele mari devin mai
aglomerate, iar mediul corporatist, din ce în ce mai caracteristic zonei
urbane, este un factor masiv de stres, românii tânjesc după reîntoarcerea la
natură şi după un trai departe de poluare şi agitaţie. Mai mult, perspectiva
unei vieţi într-o casă spaţioasă, cu o curte generoasă şi o grădină unde se pot
cultiva legume pentru propriul consum este una mult mai atrăgătoare decât cea a
unui trai îngrădit într-un apartament de 40-60 de metri pătraţi aflat într-un
bloc comunist”.
Conform
ultimelor date statistice, din 2012, 118.000 români s-au mutat de la oraş la
sat, în timp ce doar 74.000 au mers dinspre rural către
urban. Cea mai mare parte a celor care se orientează spre mediul
rural au vârsta cuprinsă între 35 şi 50 de ani.
E drept, costul
vieţii la ţară se poate înjumătăţi în comparaţie cu cheltuielile pe care eşti
nevoit să le faci când locuieşti la oraş, însă s-ar putea ca un alt factor
favorizant al fenomenului să fie şi utilităţile şi infrastructura pe care
autorităţile locale comunale au insistat în a le asigura populaţiei în ultimii
ani, deblocând şi fonduri europene pentru aceste investiţii.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu