miercuri, 27 august 2014

Istoria traumelor în comunicarea europeană (definiţie academică)

Dacă este să analizăm comunicarea europeană din punct de vedere istoric, un moment de cumpără este referendumul din 1992, când danezii au respins Tratatul de la Maastricht. Îl vor aproba doar în anul următor, după ce Guvernul negociază câteva amendamente sectoriale, în special în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, dar şi în materie de cooperare în domeniul apărării.

În 2001 am asistat la “primul NU irlandez” prin respingerea prin referendum a Tratatului european de la Nisa. Un an mai târziu, la un al doilea referendum, irlandezii l-au ratificat după ce au primit mai multe garanţii din partea statelor membre UE.

Alegerile din 2004 pentru Parlamentul European au subliniat însă agravarea lipsei de interes a cetăţenilor pentru politicile UE, procentul de participare la urne fiind de doar 45,47%. Comisia Barroso I, cu mandat între 2004 şi 2009, a reacţionat prin numirea unui nou comisar pentru comunicare şi a numit-o în această funcţie pe fosta comisară pentru mediu Margot Wallström.

Wallström a început lungi consultări interne si externe, numind această acţiune “să punem urechi Comisiei”. În iulie 2005, ea şi-a prezentat primul plan de acţiune pentru modernizarea practicilor de comunicare ale instituţiei. În acest timp, liderii UE au fost şocaţi de dubla respingere a Constituţiei Europene - la referendumurile din Franţa şi Olanda organizate în 2005. Procesul de ratificare a ajuns în impas, iar în iunie 2005 liderii UE au hotărât să înceapă o “perioadă de reflexie” înainte de a decide încotro să se îndrepte după această criză.

Pe 12 iunie 2008, Irlanda voteză ‘NU’ la referendumul pentru Tratatul de la Lisabona. Electoratul irlandez respinge întreaga clasă politică a Uniunii cu un răsunător ‘NU’ adresat proiectului Tratatului de la Lisabona, aruncând UE într-o altă criză politică. E paradoxal fiindcă noul Tratat a fost conceput astfel încât să se confere mai multă credibilitate UE, ca mare putere politică pe plan internaţional.

Din nou, alegerile din 2009 pentru Parlamentul European au scos în evidenţă lipsa de interes în continuă creştere a cetăţenilor pentru politicile UE, cu doar 43,08% dintre alegători prezenţi la alegeri.

După opt ani de eforturi şi frământări, tratatul de reformă a UE, Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Liderii UE cred că Tratatul de la Lisabona va reîmprospăta aparatele de luare a deciziilor în instituţiile europene, contribuind la funcţionarea mult mai eficientă şi democratică a Uniunii Europene de 27 de state (acum 28).

Barosoo continuă să fie şeful Comisiei Europene pentru încă un mandat, şi după 2009. Se poate să fi realizat că având un comisar dedicat, însărcinat doar cu comunicarea, este inutil şi probabil contra-productiv. De aceea a lăsat comunicarea pe mâna unuia dintre cei mai de încredere aliaţi, Reding, care conduce şi alte sectoare ca parte a unui portofoliu cuprinzător incluzând justiţia, cetăţenia şi drepturile fundamentale.

Noul comisar pentru comunicare, Viviane Reding, încearcă o “cultură şoc” şi o reală “revoluţie” a metodelor de comunicare existente la Bruxelles, utilizând experienţa sa ca şi comisar pentru Societatea Informaţională (2004-2009) şi Educaţie (1999-2004). “Credibilitatea şi succesul proiectului UE poate înainta doar dacă Comisia este percepută ca fiind Guvernul UE”, considera Reading. “Putem realiza acest lucru focalizând comunicarea pe imaginea preşedintelui”, persoană dedicată cauzei, adăugând că noua strategie va conduce către o reală “personalizare”.

Dan LUCA / Bruxelles


Niciun comentariu: