La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează
peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi
pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau
vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene
din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte
articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică
sub semnătura autorilor.
-----
Îmi aduc aminte de un moment dificil al istoriei din
ultimii ani ai României. Ultima "mineriadă" din ianuarie 1999
coincidea cu sesiunea de examene la Facultatea de Studii Europene, în care mă
pregăteam la subiecte precum integrare economică europeană sau drept european.
Cât de departe păream atunci de UE şi cât de multe s-au schimbat de atunci!
Acum, Parlamentul dezbate în mod civilizat modalitatea de reprezentare a ţării
la Consiliul European, luând drept temei juridic Constituţia şi drept model -
alte state din UE.
Evoluţia economică şi socială a României este
incontestabilă. În ciuda problemelor grave cu care încă ne confruntăm, nimic nu
se poate compara cu mineriadele anilor '90. Şi din punct de vedere uman s-au
schimbat multe. Dacă în 1999 număram pe degetele de la o mână românii care
lucrau în Parlamentul European sau în celelalte instituţii (majoritatea având
dublă cetăţenie) în acest moment numărul acestora depăşeşte cu uşurinţă o mie
sau chiar mai mult.
La scară istorică, este totuşi o perioadă scurtă de timp.
Dar în această perioadă, nu doar evoluţia României către UE a fost rapidă,
toate evoluţiile la nivel mondial s-au accelerat. S-au încheiat patru-cinci
tratate care au modificat profund modul în care funcţionează UE, raportul de
forţe între nivelul european şi cel naţional, arhitectura instituţională. Rusia
a redevenit sub comanda lui Putin o putere mondială. Iranul e tot mai aproape
de o bomba nucleară. China a
depăşit Germania şi mai apoi Japonia pentru a
ajunge pe locul doi în lume din punct de vedere al PIB. America a
trecut prin două războaie şi a ales pentru prima dată un afro-american în
funcţia de preşedinte. Nu mai are sens să insist pe revoluţia neîncetată în
telecomunicaţii şi IT, pe primăvara arabă declanşată şi organizată pe Facebook
şi pe criza economico-financiară. Îmi vine în minte celebra expresie a lui
Marin Preda în "Moromeţii" - parcă, din nou, timpul nu mai are răbdare...
Se poate pune deci întrebarea dacă şi cum poate România să
ţină pasul cu această evoluţie? Întâmplător în ultima perioadă am petrecut mai
mult timp în România. S-au schimbat multe şi cred că realitatea este ceva mai
bună decât ceea ce citim în presă sau vedem la televizor (o paranteză - acest
lucru este valabil în general - l-am observat în legătură cu imaginea pe care o
avem asupra Americii, dar şi imaginea americanilor de rând despre Europa). Cu
toate acestea, rămân extrem de multe ineficienţe, anormalităţi şi iraţionalităţi
în funcţionarea de zi cu zi a societăţii şi a administraţiei publice. Şi încă
nu ne găsim locul şi mai ales direcţia în această lume. Continuăm cu
mentalitatea mioritică - "evoluţiile" sunt decise de alţii şi nu le
putem influenţa. Sigur că nu suntem Germania
sau Franţa, sau Marea Britanie, poate nici măcar Polonia. Dar putem fi mai
creativi, mai uniţi şi mai concentraţi pe anumite lucruri şi priorităţi pe care
le putem influenţa. Ar trebui să ne punem pur şi simplu întrebarea, dacă ar fi
să proiectăm noi o nouă Uniune Europeană astăzi, cum am face-o? Şi nu strică să
facem chiar abstracţie de realitate. Plecând de la acest ideal, ar trebui
gândiţi paşii mici care să ne apropie de acest ideal şi găsiţi aliaţii care ar
avea interese comune. Mutatis mutandis, avem nevoie de un document care să fie
ceea ce a reprezentat testamentului lui Petru cel Mare pentru politica externă
a Rusiei.
Dar noi nu ne integrăm doar în UE (care devine tot mai
"mică" în raportul mondial de forţe). Cred că în următoarea perioadă
vor avea succes acele naţiuni care acţiunează mai mult ca nişte corporaţii -
care sunt guvernate de reguli clare şi previzibile, care au ce
"vinde" şi ce oferi, care sunt atractive pentru investitori, care
funcţionează eficient şi raţional, care sunt flexibile şi adaptabile. Dintre aceste
atu-uri, am putea spune că avem ce oferi (resurse naturale şi umane) şi că
suntem flexibili şi adaptabili. În rest, mai este mult de lucru.
În contextul acestei evoluţii rapide şi tumultoase a lumii
mai avem nevoie şi de o direcţie clară. Şi această direcţie nu poate fi dată,
după părerea mea, decât de o modificare a Constituţiei, care trebuie să rezolve
unele ineficienţe şi conflicte instituţionale existente în prezent, dar în care
ar trebui integrat şi un preambul de unul-două paragrafe, bine gândit şi bine
scris, care să fie uşor de reţinut şi înţeles de un elev de şcoală generală şi
să exprime identitatea noastră, valorile fundamentale şi obiectivele esenţiale.
Cu timpul, un astfel de preambul ar putea intra în conştiinţa oamenilor, ar deveni
un punct de referinţă şi ne-ar putea ghida în direcţia cea bună.
Un comentariu:
mda, dupa ultimele "evolutii" paragraful cu "evolutia" de la mineriade la "constitutionalitate" ar trebui schimbat...
Concluzia ramane, si cu atat mai mult e intarita !
Titus
Trimiteți un comentariu