miercuri, 27 iunie 2012

Andreea PER – “Evoluţie?”


La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

---

Suntem în Uniunea Europeană de 5 ani deja. Şi ce? Este un fel de ştii, şi la ce te ajută că ştii. Motivul pentru care am ezitat să-i trimit mai repede un articol lui Dan este că nu văd nicio evoluţie despre care aş putea să vorbesc. Singurul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la avantajele câştigate o dată cu intrarea în UE este libertatea de mişcare a cetăţenilor români – şi asta o spun cu cele mai mari rezerve, având în vedere obstacolele de care mă lovesc de fiecare dată când îmi reînnoiesc permisul de muncă. Da, sunt mult mai mulţi cei care au reuşit să plece să lucreze sau să studieze în străinătate; din 2007 încoace pleci mai uşor din România. E asta o evoluţie? Involuţie parcă sună mai bine. Suntem ţara care nu reuşeşte să absoarbă decât o infimă parte din fondurile care le-ar avea la dispoziţie, suntem ţara care e luată la mişto mereu de politicienii europeni, suntem ţara care are rareori puncte de vedere puternice în Consiliu (se vede asta pentru că de fiecare dată când avem unul, este considerat un eveniment internaţional) şi suntem ţara care mai mult acceptă lucrurile care vin spre ea decât să le făurească sau să le schimbe, suntem ţara cu Adrian Severin. Poate sunt mulţi care nu sunt de acord cu mine, dar o spun răspicat – suntem prost reprezentaţi la Bruxelles. Şi nu e vina conducătorilor noştri exclusiv. E vina noastră a tuturor: e vina companiilor române care nu sunt prezente la Bruxelles făcând eforturi să influenţeze onest şi eficient politicile care le privesc, e vina regiunilor din România care nu au reprezentanţe aici şi nu încearcă să se implice în proiecte şi parteneriate care ar reprezenta o şansă reală pentru dezvoltarea lor, e vina mea şi a tuturor celor care lucrează în mediul privat în Bruxelles pentru companii şi asociaţii care nu reprezintă interesele României. Nu sunt naţionalistă feroce, nu spun că toţi cei din Bruxelles ar trebui să lucrăm exclusiv pentru interesele “ţării mamă”, dar dacă te uiţi câţi experţi şi câţi profesionişti avem în Bruxelles, şi apoi cauţi reprezentanţe ale companiilor, asociaţiilor sau regiunilor din România şi găşeşti un aproape-zero barat, parcă îţi vine un pic a lehamite. Suntem sute de români care lucrează în Bruxelles-ul European (exceptând cei ce lucrează în instituţii) pentru diferite asociaţii, companii şi organizaţii europene. Multe din asociaţiile acestea nici măcar nu au membrii din România... Noi ne-am lovit mereu de paradoxul acesta: cel mai mare potenţial = eficienţă şi realitate zero (ca exemplu menţionez toţi profesorii, studenţii şi cercetăţorii români de primă mână şi “toate” universităţile noastre din top 500 – care nu există.)

Ştiu, ştiu, prin faptul că suntem aici şi ne facem treaba cum trebuie, promovăm România şi îmbunătăţim imaginea ei… şi totuşi... Hai să încercăm să facem mai mult. Dar dacă vrem, putem? Nu putem să o facem pro-bono, chiriile în Bruxelles nu sunt chiar ieftine. Cineva trebuie să investească în asta, cineva care are de câştigat. Cine are de câştigat aici?

Regiunile din România, dacă ar avea o reprezentanţă aici, ar putea afla live despre parteneriate posibile, despre fonduri disponibile, despre procedurile legislative cu efecte cruciale.

Companiile din România au nevoie să afle legile care le vor afecta producţia şi mecanismele înainte de a fi transpuse în România, nu doar pentru că au o şansa de a participa activ la crearea legii ci şi pentru că ar avea mai mult timp să îşi planifice totul în concordanţă cu noua legislaţie.

Polonia are zeci de reprezentanţe regionale în Bruxelles noi avem una. Toate companiile mari din ţări precum Polonia şi Cehia sunt prezente la Bruxelles într-un fel sau altul. Unde suntem noi? Noi suntem aici, dar reprezentăm interesele companiilor din Germania, UK, Franţa etc. Aşa cum avem cei mai buni tâmplari şi cele mai bune coafeze dar sunt toţi în afara României.

Evoluţie ar fi dacă ne-am întoarce şi am fi cei mai buni în România, evoluţie ar fi dacă ne-am întoarce şi am aplica pentru proiecte europene în România, evoluţie ar fi dacă am reprezenta interese româneşti la Bruxelles; dacă România ar reuşi să absoarbă mai multe fonduri europene, dacă România ar fi mai prezentă la masa negocierilor – la toate nivelele, şi-ar apăra interesele mai bine, şi-ar expune punctul de vedere cu o voce mai pătrunzătoare.

Am dovedit că dacă suntem mulţi şi răi atragem atenţia, facem valuri în Franţa, Italia etc. Poate dacă suntem mulţi şi buni nu ne mai pot ignora la Bruxelles. Haideţi să fim mai prezenţi la Bruxelles, haideţi să construim viitorul european şi să încetăm să fim pasivi, să încetăm să ne lăsăm conduşi de alţii, să încetăm să fim resemnaţi!

Niciun comentariu: