Am scris mult
în ultima perioadă despre importanţa resursei umane în racordarea României la
sistemul european, un mecanism extrem de complex. România are nevoie de oameni
pregătiţi corespunzător cerinţelor. “Bruxelles Memorandum” - a fost preluat integral şi de Cadran Politic.
………….
Ne pasă de ţara
noastră, chiar mai mult decât credem. Ne interesează ce imagine are România,
oriunde ne-am afla. Nu suntem indiferenţi la criticile adresate nouă,
românilor, şi urmărim cu mare interes performanţele liderilor aleşi pentru a
conduce destinele plaiurilor mioritice.
De peste 20 de
ani România s-a înscris pe un drum european, fără nici o îndoială. În
declaraţia semnată în 21 iunie 1995 la Snagov, reprezentanţii tuturor
partidelor politice de la acea vreme din România, îşi exprimau expres intenţia
de a sprijini integrarea europeană. A fost un pas uriaş pe drumul aderării la
UE. 10 ani după acel moment, am încheiat negocierile de aderare la UE şi ce
bine că le-am încheiat înainte de criza actuală.
La peste 6 ani
de la intrarea în UE, într-o Europă măcinată de crize financiare şi politice
consecutive, România nu găseşte suficiente resurse pentru a înţelege complet ce
înseamnă statutul de membru UE. Cetăţeanul român este
şi el derutat de actuala Europă, prea departe de realitatea sa cotidianã.
Scopul acestui manifest este de a creiona acţiuni concrete pentru evoluţia
europeană a României.
Racordarea unei
ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru
foarte complex, greu de realizat. Nu trebuie blamată o persoană anume, un
partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă
a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, “procedura macro” de relaţionare
naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând
expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de
afaceri, etc). Repet, voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită
de o putenică componentă tehnică.
Fără îndoială
există la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a
acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Europeană”. Este clar
că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le
are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca
actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate produce
rezultate performante în actuala stare de fapt. Soluţia propusă este lansarea
cât mai rapidă a unui program guvernamental de consolidare pe două paliere
(naţional şi local) a expertizei europene.
Se observă persistenţa la noi a unei culturi
administrative „de sus în jos”, încetăţenită în România din motive istorice şi
ancorată încă foarte bine în mentalitatea colectivă. Este încă resimţit
caracterul dispozitiv, fără rafinare consultativă al unor hotărâri luate în
birouri din diverse ministere. Riscul este ca acestea să nu fie împărtăşite şi
apoi să fie contestate de cei cărora le sunt adresate. Mai mult, lipsa de
consultare face implementarea legislaţiei europene dificilă pentru beneficiarii
ale căror expertiză şi interese au fost ignorate, cu atât mai mult cu cât
decizia a fost luată la Bruxelles, unde specificităţile naţionale în diverse politici
sunt atât de variate. În concluzie, formularea poziţiei naţionale împreună cu
părţile interesate (beneficiarii) se dovedeşte a fi necesară, ţinând cont de
competenţele, cunoştinţele tehnice şi interesele lor sectoriale legitime,
asupra cărora să se exprime apoi nivelul decizional politic.
Peste 100.000
de oameni sunt implicaţi la nivelul Bruxelles-ului european în dinamica
europeană, sprijiniţi de alte 700.000 în special în capitalele ţărilor membre.
Avem în medie 100 de evenimente pe zi în Bruxelles pe teme legate de viitorul
Uniunii Europene. Ca ţară membră a UE nu îţi poţi permite să pierzi nici una
dintre aceste dezbateri. Fiecare întâlnire
naşte iniţiative, calibrate pe interesul participanţilor, rezultă noi reguli şi
proceduri, noi alianţe şi actori, legislaţie.
România în
prezent “joacă” în această piesă europeană cu sute de mii de actori, dar este
oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Vrem, nu vrem, dar peste 75% din
legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie
nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă sau
apărarea. Este vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului,
gestionarea apei şi despre mâncare. Merită atenţie şi această Europă a noastră,
a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului
cetăţeanului decât treburilor de Stat. În anumite dosare poziţia României este
foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este
în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a
„scaunului gol”.
Nu îmi este
greu să punctez acum că pentru racordarea ţării la UE avem nevoie de
aproximativ 5.000 de români la Bruxelles şi 25.000 de persoane în România
implicate în mod real în mecanismul comunitar. În prezent avem doar vreo 2.000
la Bruxelles şi maxim 10.000 în Bucureşti (în special în sectorul public).
Unde găsim
români care să ajute România în UE? Ce pregătire trebuie să aibă un expert
naţional în afaceri europene? Este un paradox, avem în România vreo 25 de
facultăţi de studii europene, iar 95% din absolvenţi nu îşi găsesc de lucru
relaţionat cu diploma obţinută. Este destul să
studiezi la astfel de facultăţi pentru a avea CV-ul perfect ca expert UE? Este
foarte important să înţelegi sistemul instituţional comunitar pentru a te face
util, dar sunt multe alte calităţi pe care trebuie să le ai în plus.
Ce ne lipseşte
nouă, ca români, pentru a ne afirma mai bine pe plan european? Suntem în
Uniunea Europeană şi parcă simţim că nu este suficient, se pare că ne scapă
ceva şi „poza” nu iese perfect. Suntem competitivi, dar e nevoie de o abordare
pragmatică, atât la nivel individual, cât şi în ceea ce priveşte structura
învăţământului românesc. Oameni cu pregătire
teoretică avem, poate chiar punem accentul prea mult pe amănunte şi „chichiţe”
teoretice. Cu siguranţă ne lipseşte însă latura practică. Vrem să subliniem, în
acest context, importanţa educaţiei non-formale în procesul cunoaşterii.
Educaţia formală românească nu este în prezent suficientă pentru
competitivitate europeană.
Cineva îmi
sugera recent că poate nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul curriculei
o materie despre cultura şi civilizaţia europeană. Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de date statistice.
Cursuri predate cursiv despre ce înseamnă cetăţenia europeană, ce drepturi şi
obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem noi ca români în
spaţiul european. Iar exerciţiul de europenizare şi internaţionalizare trebuie
continuat la nivelul învăţământului superior. Profesorii străini trebuie să
devină o normalitate în absolut toate universităţile, iar masterele să se
desfăşoare pe cât posibil în limbi de circulaţie internaţională pentru a
obişnui tânărul român cu globalizarea.
Societatea
civilă românească are un potenţial fantastic, dar trebuie să existe structuri
coerente, articulate, care pot să propună proiecte cu impact enorm. Tinerii,
dar nu doar ei, vor să interacţioneze în proiecte internaţionale. Este
strategic pentru a avea cât mai multe astfel de reţele în România, şi nu doar
la nivelul capitalei ţării. Se poate gândi o formă
de sprijin pentru aceste structuri non-guvernamentale.
Nu pot să nu atrag
atenţia şi asupra celor care ne reprezintă politic în structurile europene, în
special eurodeputaţii. Sunteţi primii chemaţi să integraţi România în Uniunea
Europeană, dar nu printr-un mesaj de cele mai multe ori populist sau chiar
anti-european. Ceea ce ziceţi în Legislativul european, vă rog să prezentaţi
nedenaturat la televiziunea naţională când este cazul. Nu există două sisteme
România şi UE, e doar unul dedicat României europene. Sunteţi misionari în a
educa poporul român să se implice european şi eventual să aibă o opinie asupra
chestiilor tehnice, pe care sunteţi solicitaţi să le dezbateţi în forul
european. Audierile publice din Parlamentul European le puteţi dubla prin
dezbateri pe aceleaşi subiecte, în limba română, în centrele universitare
româneşti, implicând beneficiarii români. Aduceţi Europa pe strada fiecărui
român şi atunci presa, atât de îndrăgită de politicieni, vă va căuta cu
siguranţă pentru râvnitele interviuri pe prima pagină.
Revin din nou, în
încheierea mesajului, la Bruxelles. Instituţiile statului român trebuie ajutate
de structuri şi mecanisme complementare. Cei aproximativ 100 de români din
Reprezentanţă Permanentă a României pe lângă UE nu pot face miracole în faţa
avalanşei de documente tehnice rezultate din malaxorul european. Trebuie
clădite “filtre puternice”, implicând în acest mecanism sutele de funcţionari
români de la Comisia Europeană, ajunşi acolo fiindcă ţara lor e membră a
Uniunii Europene, dar care acum aşa cum bine ştim, reprezintă Uniunea. Se poate
consolida asociaţia românilor din Bruxelles-ul european, făcând-o mult mai
funcţionabilă, având suportul a cel puţin un Centru de Gândire românesc plasat
la nivelul capitalei europene.
Nu cred că
polarizările politice, segmentările artificiale sau anumite bariere între
românii din România şi cei din Diaspora ajută un proiect macro ca cel al
intrării cu adevărat a României în UE.
Cred însă în
capacitatea poporului român de a gândi şi acţiona european!
România doreşte să
fie europeană!
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu