sâmbătă, 27 iulie 2013

Spania despre parteneriatul cu România


În urma vizitei pe care premierul Ponta a făcut-o la Madrid, omologul său, Mariano Rajoy, preciza că “Spania şi România sunt parteneri strategici, vom intensifica contactele bilaterale, inclusiv reuniuni la cel mai înalt nivel, cu diferiţi miniştri. Ţinem cont şi de marea comunitate românească, oameni care trăiesc în Spania şi formează cea mai extinsă comunitate de rezidenţi străini. Societatea spaniolă este primitoare şi recunoscătoare pentru toţi cei care vin să muncească aici şi contribuie la ieşirea din criză”.

Am insistat mult pe importanţa românilor din Diaspora, pe dezvoltarea relaţiilor bilaterale ale României cu alte state, acolo unde există o simetrie de interese. E bine să ne orientăm şi spre filiera latină. Dacă vorbim de Spania şi Italia, am evidenţiat o oportunitate pe care am folosit-o prea puţin, deşi sunt un milion de români în fiecare dintre aceste ţări.

Scriam în mesajul meu după vizita de la Madrid, din 2011, că Spania urmăreşte cu interes ce se întâmplă la Bruxelles. Cam aceleaşi sunt încă dosarele pe care se insistă - gestionare crizei economice este cel mai puternic subiect, încă de actualitate, cu şomajul, în special în rândul tinerilor, punctul arzător.

Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu: