La doar câteva
luni până la alegerile pentru Parlamentul European, din mai 2014, nu strică o
scurtă retrospectivă a procesului de comunicare europeană, între instituţiile
UE şi cetăţeni, şi “efectele” acestui proces la scrutinele anterioare.
Pe acest
subiect am realizat şi un recent material publicat marţi 14 ianuarie de ziarul
Argeşul:
.........
Cetăţeanul
european vrea să înţeleagă sistemul comunitar şi cum acesta îi afectează viaţa,
dar nu doreşte să fie plictisit cu chestiuni tehnice sau nerelevante pentru el.
Abordarea UE este de multe ori neadaptată realităţii. E nevoie să se plece în
procesul comunicativ de la legitimitatea UE şi doar apoi să se ajungă la a crea
utopica sferă publică europeană.
Vorbim atât de
mult la Bruxelles despre comunicarea europeană, încât avem impresia că există o
abordare consistentă a acestei politici de zeci de ani. E surprinzător să
constaţi că, de fapt, doar în iunie 2001 Comisia Europeană a adoptat un cadru
de cooperare pentru activităţi ce privesc informarea şi politica de comunicare
în UE. Atunci, pentru prima dată, a fost recunoscută importanţa rolului
statelor membre în diseminarea informaţiilor pe politicile europene.
Alegerile din
2004 pentru Parlamentul European au sublinit agravarea lipsei de interes
cetăţenesc pentru politicile UE. În acelaşi an, noua “Comisie Barroso” a reacţionat
prin numirea unui comisar pentru comunicare şi a numit-o în această funcţie pe
fosta comisară pentru mediu Margot Wallström. La scurt timp însă, liderii UE au
fost şocaţi de dubla respingere a Constituţiei Europene – la referendumurile
anului 2005 din Franţa şi Olanda.
O altă
iniţiativă consistentă a avut loc în octombrie 2007, când Comisia Europeană a
prezentat propunerea “Comunicarea Europei în Parteneriat”, cu scopul declarat
de a stabili mai clar vectorii de comunicare cu cetăţenii europeni. Din
nefericire, nici aceste demersuri nu ar fi reuşit să atragă mai mulţi electori
la urne în ziua algerilor, în 2009.
În toamna lui
2003, împreună cu mai mulţi români din Bruxelles, prezentam studiul “Alegerile
din Parlamentul European din 2004 asupra procesului de lărgire a UE – posibile
implicaţii pentru România”, care a fost, de altfel, şi prima acţiune publică a
Clubului “România-UE”, pe care l-am înfiinţat în acel an. Subliniam atunci că
implicarea cetăţenilor în dezbaterile publice este condiţionată de rezolvarea
problemei accesului la informaţii, respectiv existenţa suportului informaţional
şi a mecanismelor de informare, precum şi repartizarea geografică echilibrată a
resurselor de informare.
Cetăţeanul
trebuie să poată înţelege ce înseamnă din punct de vedere practic prevederile
standardelor europene şi cum îi afectează acestea viaţa. Şi parcă nici în 2014,
cetăţeanul nu este suficient conştient de faptul că 75% din legislaţia
naţională este stabilită la Bruxelles. Complexitatea mecanismului european face
ca omul simplu să nu reuşească să se identifice în mod real cu marile ideologii
şi slogane europene.
Îmi amintesc
lansarea candidaturilor pentru alegerile europarlamentare din 2009, când
majoritatea activiştilor au reuşit cu greu să se calibreze la o acţiune de
două-trei luni, premergătoare datei de 7 iunie 2009. Piteştiul va rămâne însă
veşnic în inima mea, având în vedere că lansarea candidaţilor PSD+PC a avut loc
atunci în Oraşul lalelelor pe 10 aprilie 2009.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu