Recomand
cititorilor o nouă intervenţie, publicată vineri, 3 ianuarie 2014, de Mediafax.
…………
Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, cere
partidelor tradiţionale din UE şi liderilor politici să apere proiectul
european, menţionând că există riscul ca după alegerile din mai un sfert din
Parlamentul European să fie reprezentat de eurodeputaţi care susţin "o
retorică anti-UE".
"E imperativ
ca marii oameni politici să apere deschis proiectul european. Cer partidelor
politice tradiţionale din UE să-şi prezinte deschis oferta pentru cetăţenii europeni la alegerile pentru
Parlamentul European din luna mai. Dacă mergem în actuala direcţie şi nu o
schimbăm, partidele anti-sistem vor profita enorm de alegerile europene. Într-un
scenariu catastrofă, vom avea 25 la sută din Parlamentul European de după
alegerile din mai 2014 dominat de eurodeputaţi care sunt împotriva UE, sunt
pentru revenirea în matricele naţionale, fără nicio şansă de a menţine sistemul
european. Manifestările populiste legate de imigranţii care după 1 ianuarie
2014 ar putea «invada» Regatul Unit au făcut ca Marea Britanie să fie acum şi
mai izolatã în UE. Retorici la adresa UE, precum cele ale Partidului
Independenţei Marii Britanii sau Frontului Naţional din Franţa crează o stare
de tensiune, la câteva luni înaintea alegerilor europene. Nu putem lăsa ca
agenda publică să fie acaparată de isterii, care aruncă pete cenuşii asupra
construcţiei europene", arată Luca, potrivit unui comunicat.
În opinia acestuia,
Eurozona trebuie să supravieţuiască şi să prospere, altfel construcţia
europeană riscă să se prăbuşească.
"Starea
economiei este un factor determinant în păstrarea încrederii populaţiei, care
începe să se uite din ce în ce mai des spre partide noi, naţionaliste,
populiste. Apoi, trebuie puse bazele politice şi sociale ale revenirii şi
ulterior ale finalităţii proiectului Statele Unite ale Europei. Mai este încă timp pentru a schimba rezultatul alegerilor
europene. Neimplicarea nu ajută, iar delăsarea lasă loc profitorilor. E timpul
oamenilor politici să iasă în faţă. E momentul ca partidele tradiţionale
transnaţionale să îşi dea mâna pentru a discuta proiectul european care are
nevoie de transparenţă, simţ politic practic şi ambiţia unor lideri puternici
de a avansa cu adevărat", adaugă liderul PSD Bruxelles.
Dan
Luca afirmă că dacă există "subiecte periculoase" din punct de vedere
politic, acestea trebuie discutate pentru că miza alegerilor europarlamentare
este uriaşă, şi anume aceea "de a continua sau nu proiectul
european".
"Putem
demonstra că UE este structura care rezolvă problemele cetăţenilor, care crede
cu adevărat în calitatea vieţii cetăţenilor săi", conchide Luca.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu