Găsirea
echilibrului între eforturile pentru reindustrializare şi măsurile de protecţie
a mediului înconjurător este o adevărată provocare a momentului. Despre acest subiect scriam recent într-un articol
publicat de ziarul Argeşul, marţi, 28 ianuarie.
Redau în
continuare materialul integral:
..........
Bruxelles-ul
încearcă mai nou să reechilibreze balanţa care până acum înclina mai mult în
favoarea serviciilor, reorientându-şi măsurile de sprijinire a
reindustrializării în statele membre. La cum se mişcă lucrurile, după alegerile
din mai 2014 Uniunea Europeană se va apuca serios de reindustrializare, o
politică ce merge mână în mână cu cea a transporturilor. Potrivit Comisiei
Europene, finanţarea infrastructurii de transport se va tripla în perioada
2014-2020, până la 26 miliarde euro.
Spre deosebire
de alte declaraţii cu privire la politica industrială, incluse în strategia de
la Lisabona şi în iniţiativa Europa 2020, cea mai recentă declaraţie a
executivului european marchează şi liniile de acţiune prioritară, precum
tehnologiile “curate” de producţie, construcţiile sustenabile, vehicule curate
şi eficiente energetic, precum şi grid-uri inteligente în materie de energie.
România are şi
ea de îndeplinit aceste ţinte, pornind de la o “dezindustrializare”, bucată cu
bucată, în anii ’90, până la nevoile repunerii economiei pe baze industriale
sustenabile în prezent. Prin prisma dezbaterilor de exploatare a resurselor,
reindustrializare, construcţii de autostrăzi care au marcat agenda publică din
ultimele luni in România, ne putem aştepta în continuare la controverse, la
divergenţe puternice de opinie şi, de ce nu, la o victorie, într-un final, a
taberei care vizează exploatarea resurselor şi industrializarea. Asta nu
înseamnă însă că România nu va respecta standardele europene în domeniu,
dimpotrivă.
Într-o perioadă
în care fiecare slujbă contează, guvernele nu sunt confortabile în a lua măsuri
care să ducă la concedieri în industrii, fie ele şi poluante. Totodată,
lobby-ului verde, întâlnit atât la Bruxelles, cât şi în statele membre, i se
opun puternic periodic lobby-uri, precum cel al industriei auto.
De partea
cealaltă, industriile verzi sau cu potenţial verde, precum cele privind energia
regenerabilă, sunt încă mai puţin competitive din punct de vedere al preţului
şi asta le diminuează din atractivitate. Ideea că şi ele crează slujbe ajută,
dar nu justifică de multe ori în ochii factorilor de decizie, compensarea,
raportat la zeci şi sute de mii de oameni angajaţi în sectorul energetic
“tradiţional”, asta atunci când industriile se pun cap în cap ca interese.
Investiţia în
proiecte de infrastructură e mai necesară ca oricând şi pentru România. După ce
am pierdut anii 1990 – în timp ce colegii de la Vişegrad Plus i-au fructificat
– iar în anii 2000 ne-am mişcat cum am putut, acum nu mai este timp de pierdut
dacă vrem să nu pierdem oportunităţile economice ale deceniului. Riscăm să fim
frânaţi economic, căci accesul dificil şi drumurile de proastă calitate nu
ajută deloc procesul investiţional. În acest context, planul guvernamental
recent anunţat ar trebui salutat şi corelat cu planurile europene. În primul
rând, trebuie să cheltuim eficient banii şi să absorbim cât mai mult din
fondurile europene de profil.
În acest
triunghi al oportunităţilor şi provocărilor, important va fi ca aceia care sunt
în măsură să decidă să aibă capacitatea să asigure echilibrul corect între
nevoile de mediu, dezvoltarea economică şi avantajul social.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu