joi, 2 ianuarie 2014

Resursele şi energia pe prima paginã în 2014?


Foreign Policy a obişnuit deja ca la sfârşitul fiecărui an, să reia în dezbatere, pe lângă subiectele majore care au dominat agenda politică a lumii, subiecte mai puţin discutate sau chiar ignorate, dar care ar putea ca în 2014 să apară pe primele pagini.

Analiştii consideră că resurselor şi energia se număra printre principalele domenii care pot schimba lumea în bine sau în rău, iar abordările pe aceste teme vor avea implicaţii pentru mulţi ani de acum încolo, indiferent că este vorba de Polul Nord, Asia, Irak, sau gazele de şist care au schimbat complet tabloul energetic american.

Anticipând că sunt temele viitorului, pe energie şi resurse am insistat şi eu mult în materialele publicate pe blog în ultimul an:




 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: