luni, 13 ianuarie 2014

Adaptare în promovarea turismului românesc


România are nouă birouri de promovare turistică în străinătate, la New York, Paris, Berlin, Londra, Roma, Madrid, Moscova, Viena şi Varşovia, şi se intenţionează  deschiderea în acest an a încă trei birouri de promovare turistică la Tokyo, Tel Aviv şi Bruxelles.

Apropo de Bruxelles, sugeram încă din 2008 un pachet turistic pentru cei din capitala Uniunii Europene. Celor din Bruxelles le place să călătorească, au bani, dar aşteaptă ca în schimbul banilor pe care îî cheltuiesc să primească serviciile care să le îndeplinească cel mai bine cerinţele. Un “pachet de week end pentru două persoane”, cu avion joi noaptea spre marile oraşe, cazare la hotel pentru 3 nopţi, program vineri şi sâmbătă şi întoarcerea duminică în jurul prânzului, la un preţ decent pentru întreg pachetul, să zicem 500 euro pentru două persoane, poate să fie foarte atractiv. Şi să avem, de ce nu, o politică naţională pe această ofertă turistică, eventual să şi deblocăm ceva foduri europene în acest scop.

Conform statisticilor, în primele 11 luni din anul 2013, numărul turiştilor străini a fost de 1,62 milioane, cu 3,3% mai mult faţă de perioada similară a anului anterior.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: