luni, 27 ianuarie 2014

Stanga Europeană e gata de alegeri!

Acum un an am fost întrebat ce şanse are Martin Schulz să devină Preşedintele Comisiei Europene în 2014 ? Am precizat că e nevoie să se întâmple 4 lucruri: să fie nominalizarea socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte, Stânga să câştige alegerile europene din mai 2014, SPD-ul să fie la Guvernare în Germania şi Martin să aibă sprijinul SPD-ului in alegerile europene. Aşa cum se observă pentru a avea o funcţie politică de răspundere la nivel european nu este suficient doar sprijinul ˝Europei˝, ci ai nevoie şi de suportul partidului unde eşti membru în ţara ta de origine.

Au trecut ceva luni şi Martin a bifat 3 din cele 4 criterii deja, şi mă bucur nespus că peste 97% din delegaţii social-democraţi, prezenţi zilele trecute la Congresul SPD de la Berlin, l-au votat pe Martin ca şef de listă pentru alegerile europene.

Observăm jocurile electorale de poziţionare în ţările europene. Poate nu este rău să punem din nou pe agendă posibilitatea ca Martin să aibă ceva de spus în alegerea şefilor de liste ˝de Stânga˝ în ţările Uniunii Europene pentru alegerile din mai 2014.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: