luni, 7 aprilie 2014

Implicarea comisarilor europeni în alegerile europarlamentare

Între 22 și 25 mai europenii sunt invitaţi să-şi exercite dreptul de vot pentru un nou Parlament European. După cum este prevăzut în Codul de conduită al comisarilor (C(2011) 2904), acesta "poate fi activ politic", în cazul în care decid să participe la alegeri. În cazul în care intenționează să joace un rol activ în campania electorală, comisarul european trebuie să se retragă de la activitatea Comisiei pentru întreaga perioadă de implicare activă și cel puțin pe durata campaniei.

Zilele trecute, președintele Barroso anunța printr-un comunicat de presă, că 6 comisari vor intra în concediu electoral de la îndatoririle lor, în scopul de a participa activ în campania electorală: Vicepreşedintele Reding, responsabil pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, vicepreşedinteleTajani, responsabil pentru industrie și antreprenoriat, vicepreşedintele Šefčovič, responsabil pentru relații interinstituționale și administrație-instituționale, vicepresedintele Rehn, responsabil pentru afaceri economice și monetare și euro, Comisarul Lewandowski, responsabil pentru programare financiară și buget, precum şi Comisarul Mimica, responsabil pentru politica privind protecția consumatorilor, pentru fiecare dintre aceştia fiind desemnat un locţiilor pentru această perioadă.

Dacă unul dintre aceşti reprezentanţi ai Comisiei este ales, cel care decid să acepte funcţia în Parlamentul European va trebui să demisioneze din cadrul Comisiei, până la sfârșitul lunii iunie.

În 2009, la fel, am asistat la câteva demisii ale comisarilor în favoarea fotoliilor în Legislativul European.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: