Editorialul meu de astăzi arată că o direcție clară transformă viitorul Moldovei în realitate, nu în ipoteză.
----
O voce clară în politica unei țări nu este un lux. Este o necesitate. Statele
mici nu își permit ambiguități pe termen lung. Ele trebuie să aleagă repede,
clar și să meargă înainte, chiar dacă drumul este riscant. Fostul spațiu sovietic
arată foarte bine ce se întâmplă când alegi și ce se întâmplă când amâni.
Țările Baltice și Republica Moldova sunt două exemple greu de ignorat.
Țările Baltice au fost directe. Au rupt legătura politică și strategică cu
Rusia fără jumătăți de măsură. Au spus clar ce vor și unde merg. Au știut că
vor exista riscuri, presiuni și tensiuni interne. Le-au acceptat. Au căutat
alianțe solide și au intrat în NATO, apoi în Uniunea Europeană. Nu au tratat
aceste etape ca pe simboluri, ci ca pe instrumente de securitate și dezvoltare.
Au continuat cu zona euro, cu reforme administrative dure și cu digitalizarea
statului. Au redus birocrația și arbitrariul. Statul a devenit mai previzibil.
Economia a crescut. Nivelul de trai s-a stabilizat. Amenințarea Rusiei există,
dar nu dictează politica zilnică. Frica nu conduce statul.
Moldova a mers pe o linie neclară. Nici cu Rusia, nici fără Rusia. Nici decisiv
spre Europa, nici complet înapoi. Fiecare ciclu electoral a fost o luptă la
limită. Fiecare guvern a evitat deciziile grele. Ideea dominantă a fost să nu
supărăm pe nimeni. În realitate, această strategie a dus la stagnare.
Teama că Rusia ar putea reacționa a justificat lipsa de fermitate. Dar istoria
arată un lucru simplu: când marile puteri decid, nu întreabă dacă ai fost
suficient de prudent. Moldova a rămas mult timp într-o poziție pasivă,
reacționând mai mult decât acționând. Reformele au fost lente, iar direcția a
rămas neclară.
Războiul din Ucraina a schimbat lucrurile. A devenit evident că ambiguitatea nu
oferă protecție. Direcția pro-europeană este acum asumată deschis. Nu este un
gest romantic, ci unul pragmatic. Integrarea în UE este o țintă realistă, chiar
dacă nu imediată. Drumul este lung, dar este clar.
Moldova nu este în NATO și rămâne vulnerabilă. Economia are potențial, dar are
nevoie de reguli stabile și instituții credibile. Diferența față de trecut este
că, pentru prima dată, strategia este spusă răspicat. Nu mai există
echilibristică declarativă.
Concluzia este simplă. Claritatea nu elimină riscurile, dar le face
gestionabile. Nehotărârea nu protejează pe nimeni. Țările Baltice au demonstrat
că asumarea timpurie aduce stabilitate. Moldova a pierdut timp, dar nu a
pierdut șansa. Atât timp cât direcția rămâne clară și consecventă, viitorul nu
mai este o promisiune vagă, ci un proiect posibil.
Dan
LUCA / Bruxelles
