Subiectul
energiei a devenit din ce în ce mai controversat, dezbaterile la nivel european,
dar de această dată şi naţional, fiind foarte acide, pe fondul preocupărilor
pentru mediul înconjurător.
Găsiţi în
continuare materialul pe care l-am scris recent pe această temă în Ziarul
Financiar:
.............
Mai are şanse
politica de mediu la nivel european? Majoritatea statelor Uniunii Europene
rămân ataşate ei, deşi criza economică face ca analizele cost-beneficiu să fie
cât mai frecvente. Într-o perioadă în care fiecare slujbă contează, guvernele
nu sunt confortabile în a lua măsuri care să duca la concedieri în industrii,
fie ele şi poluante. Totodată, lobby-ului verde, întâlnit atât la Bruxelles,
cât şi în statele membre, i se opun puternic periodic lobby-uri precum cel auto
(cel german fiind notabil).
De partea
cealaltă, industriile verzi sau cu potenţial verde, precum cele privind energia
regenerabilă, sunt încă mai putin competitive din punct de vedere al preţului
şi asta le diminuează din atractivitate. Ideea că şi ele crează slujbe ajută,
dar nu justifică de multe ori în ochii factorilor de decizie, compensarea,
raportat la zeci şi sute de mii de oameni (în funcţie de ţară) angajaţi în
sectorul energetic "tradiţional", asta atunci când industriile se pun
cap în cap ca interese.
Apropo de
factori decizionali, şi de planul politic, ajută faptul că există partide verzi
în mai multe state europene, ele putând condiţiona sprijinul lor parlamentar
sau guvernamental de susţinere a unor politici mai favorabile mediului
înconjurător. Tendinţa macro însă este spre reindustrializarea Europei pentru a
face faţă cu bine presiunii competitive globale. În perioada de prosperitate,
era "cool" să fii verde, politica îmbrăţişată, cel puţin formal, de
partidele de la dreapta la stânga, însă nevoile crizei au schimbat situaţia şi
nevoia de verde a ajuns una "superioară", cele de creare de slujbe şi
de restartare a economiei fiind unele primare.
Pe de altă
parte, cauza verde nu trebuie să deznădajduiască, căci timpul acţionează în
favoarea sa: tehnologiile verzi se ieftinesc, iar nevoile de mediu sunt din ce
în ce mai presante, atât în Europa cât şi în lume: exemplul Shanghai-ului, oraş
care ajunge periodic la ştiri prin poluarea sa, nu trebuie neglijat. În plus,
accidente precum cel de la Fukushima frânează dezvoltarea energiilor concurente
precum cea nucleară. Cauza "un mediu mai sănătos pentru copiii
noştri" nu poate avea contestare morală.
Cert este că
Uniunea Europeană va încerca să îşi îndeplinească sarcinile autoimpuse la
Consiliul European din 2007 când s-a angajat unilateral la 20% reducere a
emisiilor, şi posibil la 30% dacă şi alte state dezvoltate îşi vor asuma ţinte
comparabile.
România are şi
ea de îndeplinit aceste ţinte, pornind de la o “dezindustrializare”, bucată cu
bucată, în anii 90, până la nevoile repunerii economiei pe baze industriale
sustenabile în prezent. La ce ne putem aştepta în România prin prisma
dezbaterilor de exploatare a resurselor, reindustrializare, construcţii de
autostrăzi? Ne putem aştepta la controverse, la divergenţe puternice de opinie,
dar la o victorie, într-un final, a taberei care vizează exploatarea resurselor
şi industrializarea: dacă românii vor alege între slujbe şi un mediu sănătos,
dar cu mai puţine oportunităţi, e puţin probabil ca o majoritate să aleagă
mediul. Asta nu înseamnă însă că România nu va respecta standardele europene în
domeniu, dimpotrivă. Important de menţionat e totodată că cei care vor reuşi să
concilieze nevoile de mediu cu dezvoltarea economică vor câştiga capital
politic şi social. Rămâne de văzut dacă vor avea înţelepciunea să facă asta.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu