vineri, 20 decembrie 2013

Dan LUCA – articol în Jurnal de Dâmboviţa – “Guvernul mondial nu va mai fi o utopie!”


Dacă e vineri, aşa cum mi-am obişnuit deja cititorii, am transmis o nouă corespondenţă Jurnalului de Dâmboviţa. Subiectul pe care l-am abordat de această dată a fost cel al direcţiei viitoare pe care o sesizez legat de guvernarea următoarelor decenii – un Guvern Mondial!

Redau în continuare materialul publicat în 20 decembrie:

............

În contextul crizei şi a multiplelor provocări cu care se confruntă lumea de astăzi, recent, deputaţii europeni au semnalat nevoia urgentă de a înfiinţa o adunare parlamentară în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. „O Adunare Parlamentară a Organizaţiei Naţiunilor Unite este o componentă vitală pentru a consolida legitimitatea democratică a Organizaţiei Naţiunilor Unite”, declara eurodeputatul Jo Leinen, în timpul unei conferinţe internaţionale organizate pe 17 octombrie.

Atât Leinen cât şi liderul ALDE, Graham Watson au susţinut această iniţiativă din 2007. Începând cu 1990 au existat multe apeluri de reformare a ONU, dar există puţine demersuri clare în acest sens, din lipsa consensului. În prezent, cetăţenii sunt doar indirect reprezentaţi în Adunarea Generală a ONU de către guvernele lor. Ca rezultat, voturile exprimate nu reflectă în mod adecvat spectrul politic care există la nivel naţional, inclusiv când vine vorba de opoziţie.

Într-un mesaj emis cu ocazia conferinţei de la Bruxelles, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a subliniat sprijinul de lungă durată pentru propunere. „Parlamentul European poate servi drept model pentru modul în care Adunarea Parlamentară a ONU s-ar putea dezvolta în timp.

Ceea ce a început o dată ca un organism consultativ compus din parlamentari naţionali este un legislativ ales în mod direct astăzi”, spunea Schulz. Conferinţa a sugerat că „un organism democratic global de reprezentanţi aleşi” ar trebui să fie stabilit „pentru a aduce guvernarea globală în urmărirea post-2015 a obiectivelor de dezvoltare” mai aproape de cetăţeni.

Probabil generaţia noastră va merge spre un Guvern european, dar generaţia copiilor noştri va avea misiunea democratizării unei guvernări globale. Cred că globalizarea o cere. Sunt probleme precum: încălzirea globală, foametea, sărăcia etc, care nu se pot soluţiona prin implicarea individuală a statelor, ci doar prin conciliere şi cooperare.

De asemenea, în dezbaterile legate de contextul economic actual, este foarte des folosit termenul de liberalizare a comerţului sau a liberului schimb. Luând în calcul toate acestea, globalizarea nu trebuie privită ca fiind un generator de efecte negative. E foarte adevărat, din ce în ce mai mult iese în evidenţă lipsa reglementărilor extinse dincolo de graniţele statelor-naţiune, respectiv dincolo de legislaţia europeană, pentru că o serie largă de activităţi se situează pe o scală şi un orizont mult mai mari.

Sunt diverse mesaje, extremiste chiar, care interpretează greşit această orientare, considerând-o o intenţie a unor lideri de a monopoliza puterea. Vor fi mereu ţări care vor decide la nivel mondial, dar nu cred că trebuie să gândim atât de departe!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: