Pe 9 decembrie 2013, la Bucureşti, am avut o întâlnire
plină de conţinut cu Ion Iliescu. Timp de o oră am discutat despre unde se găseşte
România din punct de vedere european, acum la sfârşit de an 2013, dar şi despre
alegerile europene din mai 2014.
“Consiliul European de la Essen, din 10 decembrie 1994,
a marcat o nouă etapă, aceea a acţiunilor concrete vizând integrarea deplină a
statelor asociate din Europa Centrală în structurile Uniunii Europene”, preciza
preşedintele Ion Iliescu. Modul de gândire de atunci era “integrarea europeană este
modalitatea cea mai fertilă de a asigura stabilitatea şi securitatea pe
continent”.
Preşedintele s-a arătat interesat de platformele generale de acţiune ale
tuturor componentelor societăţii româneşti pe axul România–Bruxelles. Trebuie
să deschidem o discuţie despre eficienţa României în Uniunea Europeană şi
despre echipa pe care ne putem baza.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu