marți, 10 decembrie 2013

Dan LUCA - la Ploieşti, invitat din nou în studioul Prahova TV


Azi, 9 decembrie, fiind în Ploieşti, am avut plăcerea să fiu invitat din nou în studioul Prahova TV, la emisiunea “Subiectul Zilei”. Temele majore pe care le-am dezbătit de această dată alături de Violeta Stoica au fost axate pe principalele evenimente ale anului 2013, respectiv pe implicaţiile agendei europene a anului 2014.

Aşa cum anticipam la începutul lui 2013, europenii au aşteptat cu mare interes rezultatul alegerilor din septembrie din Germania, şi aşa cum preconizau analiştii, am asistat la victoria Angelei Merkel pentru cel de-al treilea mandat de cancelar. Dacă până după alegeri, aceasta a insistat pe teme germane, aşa cum declara doamna Merkel, după „reconfirmarea” în funcţie, se va reorienta mai mult spre problemele Europei. Deciziile europene “mari” vor continua să poarte amprenta puternică a Berlinului.

A doua jumătate a anului 2014 va veni cu o nouă Comisie Europeană, noi parlamentari europeni care să reprezinte interesele statelor membre, însă un element care dă însă de gândit apropo de componenţa viitoare a instituţiilor europene, sunt partidele populiste, de extremă sau nu, ce câştigă teren în mai multe state membre, de la Olanda şi Franţa, la Italia, Cehia, Marea Britanie.

În timp ce eforturile pentru scăderea şomajului continuă, Europa se preocupă din ce în ce mai tare de reindustrializare, energie, dosare cheie şi pentru România în perioada următoare.

Dan LUCA / Ploieşti

Niciun comentariu: