În recenta
corespondenţă pentru ziarul
Prahova vorbeam despre cum poate România să ajungă la o integrare europeană
adevărată, la mai bine de 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
Redau în continuare materialul integral, apărut miercuri, 25 septembrie:
.........
În declaraţia
semnată în 21 iunie 1995 la Snagov, reprezentanţii tuturor partidelor politice
de la acea vreme din România îşi exprimau expres intenţia de a sprijini
integrarea europeană. Şi asta s-a şi întâmplat. Solicitarea trimisă de România
către Uniunea Europeană prin care îşi prezenta candidatura de a deveni membră a
comunităţii, însoţită de Declaraţia de la Snagov, a reprezentat un pas uriaş pe
drumul aderării la UE.
Cum am afirmat şi cu alte ocazii, cred ca este
momentul să ne gândim la un fel de “Snagov 2” în care România să se pregătească
pentru adevărata integrare în UE. Avem nevoie de abordări mult mai realiste şi
consistente ale dimensiunii europene, de optimizarea relaţiilor între
structurile publice şi private româneşti cu structura comunitară. Mă refer aici
la coordonarea lobby-ului românesc, la consolidarea imaginii de ţară şi, nu în
ultimul rând, a prezenţei româneşti în spaţiul european.
“În fapt, ne-am
manifestat doar ca participanţi mediocri la construcţia şi integrarea
europeană, autoperiferizaţi în Piaţa Internă, candidaţi la acutizarea subdezvoltării
(dacă mai e loc!) şi nepăsători faţă de necesităţile şi aspiraţiile cetăţenilor
români. Se spune că a greşi este omeneşte (au avut erori şi alte noi state
membre, dar le-au remediat în cca. 2-3 ani), însă a persista în greşeală e
diabolic", declara în urmă cu ceva vreme fostul Negociator al României,
profesorul Vasile Puşcaş. Nu de "ingredient minune" avem nevoie,
spune Puşcaş, ci "de un management adecvat al politicilor europene şi al
afacerilor europene în ţara noastră, de politici publice interne care să creeze
bunuri comune şi şanse pentru investiţii şi bunuri private. Soluţiile sunt în
Bucureşti şi localităţile României şi nu doar la Bruxelles sau în alte state
membre ale Uniunii Europene. Avem nevoie de europenitate la noi acasă, nu doar
în aşa-zisa politică externă. Şi mai e nevoie de voinţa reală de a ne comporta
ca un veritabil stat membru al construcţiei europene”.
Racordarea unei
ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru
foarte complex, greu de realizat. Nu trebuie blamate o persoană anume, un
partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă
a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, “procedura macro” de relaţionare
naţional-europeană este un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în
anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri etc). Voinţa
politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o componentă tehnică
puternică. Fibra românească actuală nu reuşeşte calibrarea fină pe structura
europeană, instituţiile statului român trebuie ajutate de structuri şi mecanisme
complementare. Trebuie clădite “filtre puternice”, implicând în acest mecanism
sutele de funcţionari români de la Comisia Europeană, ajunşi acolo fiindcă ţara
lor e membră UE, dar care acum, aşa cum bine ştim, reprezintă Uniunea. Se poate
consolida asociaţia românilor din Bruxelles-ul european, făcând-o mult mai
funcţionabilă, având suportul a cel puţin unui Centru de Gândire românesc
plasat la nivelul capitalei europene.
Nici
eurodeputatul nu trebuie să se mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare.
El este acea persoană care înţelege că integrarea României nu este doar un
proiect instituţional, iar cei 2.500 de români care lucrează în Bruxelles sunt
parte a dezvoltării ţării noastre.
Dacă reuşim să
ne folosim optim resursele, vom juca un rol important în Europa!
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu