luni, 23 septembrie 2013

Dan LUCA – interviu în ziarul Prahova – “Greşeala României în atragerea fondurilor europene s-a făcut încă dinainte de aderarea la UE”


Fiind prezent la Ploieşti acum cateva zile, am avut deosebita plăcere de a răspunde unui interviu realizat de Violeta Stoica şi publicat de ziarul Prahova. Una dintre teme a fost aceea a fondurilor europene şi cum ar putea România să treacă la un nivel mai ridicat în privinţa absorbţiei banilor proveniţi de la bugetul Uniunii Europene.

Redau în continuare interviul integral:

………


 - Domnule Luca, avem o mare problemă, aici, în ţară, şi probabil că se vede totul şi de la Bruxelles: gradul mic de absorbţie a fondurilor europene, care, la mijlocul lunii septembrie, era de 22,35% pentru alocaţiile bugetare cuprinse între anii 2007-2013. Un nivel foarte scăzut. Care sunt cauzele acestui grad extrem de scăzut al absorbţiei, în opinia dumneavoastră?

 - Acum, trebuie să spun că se poate şi mai rău. Dacă vedem şi partea plină a paharului, acum 18 luni, era 7%, dacă nu mă înşel. Nu vreau să intru, însă, în polarizări. Nu trebuie să fii matematician ca să-ţi dai seama că 22% este un procent destul de scăzut. Avem o problemă gravă şi trebuie să vedem cum o putem remedia. Greşeala nu cred că s-a făcut doar din 2007, ci greşeala României cred că a fost structurată încă din 2005.

 - Adică dinainte de aderarea României la Uniunea Europeană?

 - Noi am încheiat negocierile de aderare încă din 2003-2004 şi am cam stat şi am aşteptat... Şi astfel ne-am trezit în Uniunea Europeană cu temele nefăcute.

 - Cum ne trezim noi de obicei, domnule Luca, pentru că este o situaţie general valabilă, aici, în România.

 - Noi, uneori, continuăm să dormim în Uniunea Europeană, cu temele nefăcute. Haideţi să dăm un exemplu din care să vedem că se poate. În anii ’80, Spania, care a intrat atunci în Uniunea Europeană. Gradul de absorbţie, după 10 ani, era de 140%! Deci s-a putut, pentru că ei, patru ani s-au pregătit să intre în UE şi apoi, în următorii 10 ani, au implementat ce au pregătit. Au avut şi o şansă, dacă pot să zic aşa, că au avut un guvern de aceeaşi culoare pe parcursul celor 14 ani, bineînţeles că s-au schimbat miniştrii, dar ministrul Fondurilor Europene, de exemplu, a fost acelaşi timp de 14 ani, şi acest lucru contează, pentru că ştia, cel puţin, unde există anumite dosare...

 - Era de fapt o programare făcută pe mai mulţi ani, aşa cum ar fi trebuit să existe şi pentru perioada 2007-2013 în România.

 - Exact. Şi cred că trebuie o voinţă politică şi România o are în direcţia Uniunii Europene, pentru că nu cred că este cineva împotriva Uniunii. Nici chiar unele partide – să spun aşa – extremiste din România. Dar această voinţă politică trebuie dublată de expertiză tehnică.

 - Pe care nu prea o avem.

 - Managementul fondurilor europene nu îl înveţi într-o după-amiază, pentru că sunt cărţi de sute de pagini de metodologie care este foarte complexă: cu rambursări, cu procentaje, cu expertize, cu mecanism interinstituţional.

 - Pe de altă parte, asta nu ar fi trebuit să ne împiedice pe noi să depăşim acest procentaj de absorbţie...

 - Dacă vezi că nu avem expertiză în ţară, trebuie să fim deschişi şi să recunoaştem că România a avut, în ultimii 20 de ani, foarte mulţi experţi, consultanţi europeni care veneau punctual sau pe proiecte mai lungi, dar nu am ştiut să delegăm sub responsabilitatea noastră, de români, priceperea în absorbţia acestor fonduri. La noi, ideea de atragere a fondurilor europene a fost puţin greşită: sunt fonduri europene, fac un proiect pentru a lua aceste fonduri. Mentalitatea este altfel în privinţa fondurilor europene, pentru că să luăm un exemplu: inundaţiile din România. Inundaţiile care vin peste noi, acum la Galaţi, anul trecut în altă parte şi vor mai veni, prin urmare avem o problemă structurată. Instituţiile româneşti trebuie să aibă un mecanism de senzori încât să spună comunităţii europene că există, în cazul dat exemplu, o problemă cu inundaţiile, pentru că aşa este structura ţării noastre.

 - Adică putem să şi solicităm Comisiei Europene posibilitatea de a folosi fonduri europene şi în gestionarea unor asemenea probleme?

 - Da, putem cere, pe un program operaţional sectorial, fonduri pentru redresarea problemei inundaţiilor, pentru folosirea banilor în acest scop.

 - Deci din 2007 încoace am fi putut face acest lucru?

 - Da, propuneam pentru următoarea perioadă 2014-2020 alocarea unor fonduri pentru acest sector şi, probabil, se alocau câteva miliarde de euro şi, practic, în acest flux existau aplicaţiile comunităţilor locale, judeţene, alte structuri administrative, care puteau aplica în mod concret, cu proiecte, pentru o localitate, pentru o zonă în care este nevoie de un dig, de o refacere a albiei unui râu şi altele. Şi nu este doar problema inundaţiilor. Cineva îmi atrăgea atenţia, în urmă cu câţiva ani, că o altă problemă a noastră sunt clădirile vechi şi lifturile din acestea. Nu ar trebui să aşteptăm să moară oameni în lifturile astea vechi, pentru a lua măsuri !

 - Din această lună, din septembrie, toate lifturile trebuie să se conformeze anumitor cerinţe şi ar trebui făcute investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii lor.

 - Se pune întrebarea, însă, cu ce bani?

 - Aceasta este o problemă, pentru că înlocuirea unui lift înseamnă circa 500 de milioane de lei vechi, sumă aproape imposibil de suportat de către asociaţiile de proprietari.

 - Este o problemă enormă. Am discutat atunci cu reprezentanţii Asociaţiei Europene a Lifturilor şi au spus că ne ajută să facem un program operaţional sectorial de asistenţă financiară pentru a crea acest fond de câteva miliarde de euro, pentru că la astfel de cifre se ajunge, dacă adunăm câte blocuri s-au construit înainte de 1989 - în special, şi ce fel de lifturi au acestea. Sunt pericole publice, sunt găuri negre pe casa scărilor. Aceste lucruri ar fi trebuit făcute, dar trebuia să ştim cum să facem un proiect coerent, să îl depunem acolo unde trebuie, să avem şi receptorii clari şi să urmărim, după aceea, ce se întâmplă cu acel proiect. Însă noi avem încă o problemă: vedem Bruxellesul ca pe ceva foarte îndepărtat, trimitem o scrisoare şi apoi aşteptăm trei luni să ni se întoarcă un răspuns. Şi aşa trece timpul. Şi nu cheltuim fondurile europene, şi lasă că fac alţii, prin nordul Europei, nişte poduri suspendate între insulele lor, în loc să facem noi o autostradă, un drum naţional sau să legăm două sate între ele...

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: