Am avut deosebita
plăcere şi onoare de a răspunde pozitiv recentei invitaţii înaintate de Chelgate
România, care îmi propunea un interviu pe teme europene, cu accent pe
activitatea de lobby de la Bruxelles.
Redau în
continuare amplul material publicat şi pe site-ul lor:
...............
1. Care este poziția României pe scena din
Bruxelles? Cât participă la luarea deciziilor care ne privesc, la urma urmei,
pe fiecare dintre noi?
România în
prezent “joacă” în această piesă europeană care implicã sute de mii de actori,
dar este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Legislatia nu priveşte în
mod necesar doar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este
vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei şi
despre mâncare. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor
„mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului
decât treburilor de Stat. În anumite dosare poziţia României este foarte bine
fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este în cel mai
bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a „scaunului gol”.
E necesar să calibrăm ţara şi să avansăm în proiectul de integrare în UE.
Pentru asta însă avem nevoie de acei specialişti, de experţi sectoriali, la
nivel de ministere şi administraţie localã, să se formeze o echipă completă
care să joace atât la Bruxelles, cât şi la Cluj sau la Bucureşti. Este clar că
inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are
România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca
actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate produce
rezultate performante în actuala stare de fapt.
2. 75% din legislația aplicată în România
își are originea la Bruxelles, așa cum ați declarat și dumneavoastră. Ar trebui
ca organizațiile din România să fie foarte aproape de Bruxelles. Din ce ați
observat, care este relația dintre companiile, ONG-urile, asociațiile
profesionale din România și instituțiile europene?
La Bruxelles
există de exemplu 3.000 de federaţii sectoriale care reprezintă anumite
industrii. Este o dinamică fantastică, iar oamenii care lucrează pentru aceste
federaţii anticipează ceea ce se va întâmpla din punct de vedere legislativ
peste cinci ani. Să mai menţionez că avem aproximativ 20.000 de persoane care
lucrează în aceste federaţii la Bruxelles? Sa dau un exemplu concret cum se
lucreazã la Bruxelles, sã zicem în reprezentarea industrie auto. Principala
formă de relaţionare cu decidenţii politici ai Bruxelles-ului european este
ACEA – Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi
BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Care este rolul
acestei asociaţii? Să ne imaginăm că oamenii de la Mercedes doresc să-i explice
Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru dezvoltarea
siguranţei rutiere. După aceea vin delegaţii Volvo să-i explice Comisiei
versiunea lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat cu acelaşi
subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă
“coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de
interese), cu Adunări Generale anuale ale membrilor, Grupuri de lucru
sectoriale şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”.
Desigur atingerea compromisului în aceste forumuri “interne” de dezbatere nu
este un lucru uşor. Să nu uităm că, în ciuda faptului că stau la aceeaşi masă a
negocierilor, cei care formează asociaţia sunt în competiţie comercială
permanentă, iar cei care lucrează în vânzările de automobile ştiu bine ce
înseamnă asta. Secretarul general al asociaţiei de la Bruxelles coordonează
activitatea unui Secretariat permanent, format din experţi în legislaţie
europeană şi nu numai. În cazul ACEA echipa de la
Bruxelles este de aproximativ 25 de persoane, care luptă pentru interesul
industriei auto europene în dinamica legislativă. Fie vorba între noi,
salariile acestor persoane sunt excelente, în totală concordanţă cu
responsabilitatea pe care o au, atingând chiar 5.000 euro pe lună, în funcţie
de industria pe care o reprezintă şi rolul pe care îl au în mecanism. Vă las pe
dumneavoastră să ziceţi dacă în România se înţelege acest mecanism.
3. Cum se poate clădi o punte de legătură
între funcţionarii europeni de la Bruxelles şi Guvernul României? De ce nu s-a
reușit crearea acestor legături până acum?
Racordarea unei
ţări de peste 20 de milioane de locuitori la o structură de 500 de milioane,
precum Uniunea Europeana, nu este un lucru uşor. Trebuie însă alocată o resursă
umană corespunzatoare, fără a subestima acest mecanism. Noi mizăm prea mult
doar pe cei 100 de diplomaţi din Reprezentanţa Permanentă de la Bruxelles şi
anumiţi eurodeputati, miniştri şi experţi tehnici din ministere. În prezent
avem însă vreo 2.500 români care lucrează în mediul european de la Bruxelles,
foarte mulţi dintre aceştia derulându-şi activitatea în cadrul Comisiei
Europene. Iar aceşti 2.500 de români din Bruxelles trebuie puşi în valoare în
avantajul reciproc. Să nu uităm, ei sunt acolo fiindcă România este membră a
UE, chiar dacă în prezent nu reprezintă România. Clădirea unei punţi de
legătură între funcţionarii europeni de la Bruxelles şi Guvernul României este
o prioritate europeană pentru România şi eu am semnalat-o de câţiva ani. Am
identificat acei 9 directori din Comisia Europeană care sunt de naţionalitate
română şi cei 42 de şefi de unitate români şi am început deja demersurile la
nivel de Guvern pentru a organiza o întâlnire a premierului cu aceştia. Cel mai probabil întâlnirea va avea loc în luna octombrie, la Bucureşti.
Deci mergem foarte mult pe modelul francez şi german, bineînţeles sunt ţări mai
vechi în UE, care invită funcţionarii de rang superior din Comisie în special
la o întâlnire tehnică cu reprezentanţii guvernului pentru a prezenta
priorităţile ţării respective în anul următor. Este o chestie normală şi sper
ca România să poată realiza această întâlnire în octombrie anul acesta şi mi-aş
dori ca după aceea s-o instituţionalizăm şi s-o avem în fiecare an, aşa cum
este de exemplu întalnirea anualã a ambasarorilor români de la sfârsit de
august.
4. Care au fost efectele scandalului
"bani contra amendamente" asupra industriei de lobby din Bruxelles?
Când vorbim de
politică vorbim nu doar de juridic, dar şi de etică. Parlamentarul european trebuie să se supună nu doar constrângerilor
juridice, dar şi celor etice. Ştiţi ce a şocat enorm în Bruxelles când a
explodat cazul “bani contra amendamente”? În primul rând că sute de
eurodeputaţi prestează în paralel cu mandatul lor de parlamentar servicii de
consultanţă, unele menite în a influenţa legislaţia europeană. Cred că trebuie
tranşată mult mai transparent această problemă, mai ales că instituţiile
europene se luptă constant pentru a avea legitimitate în ochii cetăţenilor.
Dacă instituţiile europene sunt aşa de fanatice, şi e bine asta, în a
înregistra grupurile de interese din Bruxelles, sub iniţiativa de asigurare a
transparenţei europeane (ETI), cred că activităţile eurodeputaţilor trebuie monitorizate
instituţional cu cel puţin aceeaşi stricteţe.
5. Cum este lobbyistul român care
acționează pe scena bruxelleză?
E greu să
numesc pe cineva anume. În structurile de lobby european sunt mulţi români,
chiar dacă în cele mai multe cazuri, ei nu lucrează efectiv pentru actorii din
România. Dacă tot am vorbit de industria auto, Dacia o găsim reprezentată la
Bruxelles şi direct prin asocierea Renault – Nissan – Dacia, care are în jur de
opt persoane în permanenţă la Bruxelles, până acum câteva luni, şi o româncă.
În domeniul energetic, Centrul Român pentru Energie este un pionier în ceea ce
priveşte acţiunile României integrate european: investeşte pentru a intra în
mecanismul operaţional de la Bruxelles.
6. Există încă o lipsă de educație europeană
în România? De ce? Cum poate fi
îmbunătățit acest aspect?
Cineva îmi
sugera recent că poate nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul
curriculei de liceu (la clasa a X-a mai exact) o materie despre cultura şi
civilizaţia europeană. Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de
date statistice. Cursuri predate cursiv despre ce înseamnă cetăţenia europeană,
ce drepturi şi obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem
noi ca români în spaţiul european. Iar exerciţiul de europenizare şi
internaţionalizare trebuie continuat la nivelul învăţământului superior.
Profesorii străini trebuie să devină o normalitate în absolut toate
universităţile, iar masterele să se desfăşoare pe cât posibil în limbi de
circulaţie internaţională pentru a obişnui tânărul român cu globalizarea.
Societatea civilă românească are şi ea un potenţial fantastic, dar trebuie să
existe structuri coerente, articulate, care pot să propună proiecte cu impact
enorm. Tinerii, dar nu doar ei, vor să interacţioneze în proiecte
internaţionale. Este strategic pentru a avea cât mai multe astfel de reţele în
România, şi nu doar la nivelul capitalei ţării. Se poate gândi o formă de sprijin pentru aceste structuri
non-guvernamentale.
O altă idee
este de a vedea în mod real ce aşteaptă societatea românească de la
eurodeputatul român. Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în
anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a explica cetăţenilor de pe
sticla televizorului activitatea Parlamentului European. Parlamentarul european
este liantul între Guvern şi Parlamentul României facilitând înţelegerea mai
bună a iniţiativelor de la nivel comunitar. Este persoana care comunică
permanent cu sectorul de afaceri şi societatea civilă organizată pentru a simţi
în mod real pulsul cetăţeanului.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu