vineri, 20 septembrie 2013

Dan LUCA – interviu la The Money Channel – despre calibrarea României la structura europeană


M-am bucurat să fiu din nou la The Money Channel, nu doar prin legătură telefonică, şi să răspund întrebărilor lui Bogdan Mungescu, pe teme de actualitate, atât pe agenda naţională, cât şi în cea europeană.

România se vede dinamică de la Bruxelles, apropo de intensitatea evenimentelor din ultima perioadă, însă trebuie să privim mai global, să prevenim, şi ce e cel mai important, să implicăm beneficiarii în luarea deciziilor. Ca şi observaţie generală, industria româneascãnu acţionează la fel de bine la Bruxelles precum societatea civilă şi ONG-urile.

Trebuie să extindem dialogul constructiv şi la nivel industrial, e important să învăţăm să dialogăm pe toate palierele. Să încercăm în acelaşi timp să fim mai transparenţi, evident, o transparenţă totală nu se poate, pentru că aşa sunt societăţile, dar e imperativă o transparenţă a procedurilor. Oamenii trebuie să fie informaţi în legătură cu procedurile de luare a deciziilor.

România trebuie să înveţe să discute din timp, să consolideze acea predictibilitate de ţară care ne lipseşte. Ni se reproşează că nu avem date centralizate care să ajungă la Bruxelles, să se poată realiza o diagnoză completă, toate acestea fiind necesare pentru a preconiza şi a acţiona în consecinţă.

De la cine putem învăţa cum să ne gestionăm mai bine? De la ţările mari! Trebuie în primul rând să ştim unde găsim datele de care este nevoie, trebuie să existe un dialog permanent, un schimb de informaţii între Bruxelles şi structurile naţionale. Industria trebuie să îşi calibreze acel “picior de ţară în Bruxelles” şi să folosim toate pârghiile care ne stau la dispoziţie. Germania are de exemplu în industria chimică 9 reprezentanţi în secretariatul de la Berlin şi 5 în permanenţă la Bruxelles, dar aceştia fac parte dintr-o Confederaţie a patronatelor, o “Casă a industriei germane la Bruxelles”, care găzduieşte majoritatea federaţiile industriale ale Germaniei.

Bruxelles-ul este nu doar locul unde se naşte legislaţia europeană, ci şi un loc de relaţionare.

În finalul discuţiei am atins şi subiectul alegerilor care urmează în Germania, dar şi cel al euroalegerilor din mai 2014, precum şi câteva idei despre regionalizarea României.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: