Am avut
marea plãcere sã rãspund prietenilor de la Institutul European din România la
un interviu publicat în Newsletter IER, septembrie 2013.
Aveţi textul integral postat şi pe blog:
----------------
Se
discută din ce în ce mai mult în spaţiul public despre necesitatea unei mai
bune comunicări în domeniul afacerilor europene. Din punctul dumneavoastră de
vedere, cum ar putea îmbunătăţi instituţiile europene mecanismele de comunicare
cu cetăţenii? Care ar fi paşii de urmat pentru o mai bună înţelegere a
construcţiei europene în rândul populaţiei statelor membre?
Numeroasele
studii realizate despre Uniunea Europeană evidenţiază în egală măsură rolul
central în procesul de luare a deciziei UE al oficialităţilor nealese, precum
şi necesitatea „europenizării” comunicării publice. Nu există grupări politice ale întregii Uniuni
Europene decât în formă incipientă şi, în consecinţă, orice referendum sau
orice alt tip de alegeri organizate la nivel european vor fi mereu văzute
printr-un filtru naţional. În plus, mobilizarea la nivel european a actorilor
europeni transnaţionali rămâne greu de realizat. Ca soluţii propuse, în primul
rând UE trebuie să ofere cetăţenilor o imagine pozitivă şi uşor de înţeles în
ceea ce priveşte activităţile sale; cu alte cuvinte, să fie transparentă,
cuprinzătoare şi accesibilă. A doua idee, UE are nevoie să construiască o
strategie de comunicare care să o aducă mai aproape de viaţa zilnică a
cetăţenilor. Acest lucru presupune emiterea informaţiilor dincolo de graniţele
capitalei europene. Iar în al treilea rând, Uniunea Europeană trebuie să
restabilească echilibrul la nivel naţional, prin descentralizarea comunicării
şi construirea de parteneriate cu entităţile naţionale.
În acest
context, este cunoscut faptul că românii manifestă în general o doză sporită de
încredere în instituţiile comunitare, încredere asociată însă, de unii analişti,
cu o necunoaştere de facto a sistemului european. În opinia dumneavoastră, sunt românii corect informaţi
în ceea ce priveşte mecanismul de funcţionare a Uniunii Europene? Ce aţi sugera
pentru o campanie de responsabilizare a cetăţenilor români privind proiectele
europene?
Conform
recentului barometru, 62% dintre români se declară optimişti în privinţa
viitorului Uniunii Europene, procent cu care se clasează pe locul şase în
rândul statelor europene. Grav este însă faptul că 71% dintre români nu cred că
vocea lor este ascultată în UE. Trebuie însă să înţeleagă că au la dispoziţie anumite
„unelte” prin care să acţioneze – de exemplu, cetăţenii europeni sunt
reprezentaţi politic de către europarlamentari. UE are un sistem complex de
luare a deciziei care este greu de înţeles şi există o lipsă de interes pentru
această construcţie din partea sistemelor educaţionale naţionale. Cineva îmi
sugera recent că poate nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul
curriculei o materie despre cultura şi civilizaţia europeană. Ceva însă foarte
practic, nu un conţinut sec şi plin de date statistice. Cursuri predate cursiv
despre ce înseamnă cetăţenia europeană, ce drepturi şi obligaţii îi revin
cetăţeanului european, ce oportunităţi avem noi ca români în spaţiul european.
Iar exerciţiul de europenizare şi internaţionalizare trebuie continuat la
nivelul învăţământului superior. Profesorii străini trebuie să devină o
normalitate în absolut toate universităţile, iar masterele să se desfăşoare pe
cât posibil în limbi de circulaţie internaţională pentru a obişnui tânărul
român cu globalizarea.
În anul
2014 va avea loc o nouă rundă de alegeri europarlamentare. Luând în considerare
experienţa scrutinului precedent (din anul 2009), ce s-ar putea întreprinde pentru
a spori gradul de participare la vot şi implicarea cetăţenilor români în dezbaterea
cu miză europeană?
Subiectul
participării la „votul european” este un fel de barometru al „popularităţii UE
în ţara respectivă”, cu ample proiecţii asupra unui subiect foarte complex –
legitimitatea instituţiilor europene. Avem nevoie de lideri europeni puternici
(atât din punct de vedere politic, dar mai ales moral) pentru a construi
credibilitate şi coerenţă. Importantă este vizibilitatea „feţelor umane”.
Complexitatea mecanismului european face ca omul simplu să nu reuşească să se
identifice în mod real cu marile ideologii şi slogane europene. Îmi amintesc
lansarea candidaturilor pentru alegerile europarlamentare din 2009, când
majoritatea activiştilor au reuşit cu greu să se calibreze la o acţiune de 2-3
luni, premergătoare datei de 7 iunie 2009. Eurodeputatul este reprezentantul
vocii cetăţeanului. Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în
anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a explica cetăţenilor de pe
sticla televizorului activitatea Parlamentului European. Parlamentarul european
este liantul dintre Guvern şi Parlamentul României facilitând înţelegerea mai bună
a iniţiativelor de la nivel comunitar. Este persoana care comunică permanent cu
sectorul de afaceri şi societatea civilă organizată pentru a simţi în mod real
pulsul cetăţeanului. Avem o echipă europarlamentară echilibrată, avem periodic
nevoie însă şi de un suflu nou, de oameni conectaţi atât la realitatea de la
Bruxelles cât şi la cea din România. Această „dublă pălărie", precum şi
complementaritatea necesară între voinţa politică şi expertiza tehnică, face ca
influenţa la Bruxelles să fie maximă, căci am avea oameni care să vorbească şi
româna şi „bruxelleza".
Într-o
Europă ce pune un accent sporit pe conceptul de solidaritate, care ar fi soluţiile
optime pentru a se crea o masă critică de români care să se constituie într-o
voce unitară pe plan comunitar?
Racordarea
unei ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un
lucru foarte complex, greu de realizat. Nu trebuie blamată o persoană anume, un
partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă
a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, „procedura macro” de relaţionare
naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând
expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de
afaceri, etc.). Voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o
puternică componentă tehnică. Fără îndoială, există la nivelul României o
problemă de resursă umană alocată, de finanţare a acestui sistem de „calibrare
fină a României la Uniunea Europeană”. Pentru racordarea ţării la UE avem
nevoie de aproximativ 5 000 de români la Bruxelles şi 25 000 de
persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar. În prezent, estimativ
avem doar vreo 2 500 la Bruxelles şi maximum 10 000 în Bucureşti (în
special în sectorul public).
Anul
2019 va aduce preşedinţia rotativă a Uniunii Europene în România. Deşi pare
încă un termen îndepărtat, se impune demararea pregătirilor în vederea asumării
şi susţinerii acestui rol. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, obiectivele pe
care România le-ar aduce în prim planul agendei europene?
Pentru a
ne plia pe metodele de lucru europene, ar trebui să începem deja pregătirile
pentru a ne îndeplini sarcinile în 2019. Avem încă 6 ani la dispoziţie să
arătăm partenerilor noştri şi să ne demonstrăm nouă înşine că suntem foarte
buni ca idei, proiecte şi management al cârmei clubului comunitar. Din 2007 am
reuşit să promovăm anumite subiecte dragi – precum Marea Neagră şi Dunărea – pe
agenda UE, am trecut de la un portofoliu de comisar european mai puţin
important (multilingvismul) la unul major (agricultura). Mai sunt încă multe de
făcut. E bine să fim ambiţioşi, comparându-ne cu ţări intrate în 2004 în UE,
precum Polonia. E important să ne continuăm drumul spre zona euro, respectând desigur
paşii – şi ritmul – dictaţi de economia noastră. Totodată, e important să
gândim geopolitic în termeni de partener ambiţios şi nu de periferie a Uniunii.
România are nevoie de un remix de stimul pentru capitalul intern, deschidere
mai mare faţă de investiţii străine şi, în prim-planul interesului UE, o
absorbţie sporită de fonduri europene. În acest context, regionalizarea este o
soluţie, nu singura, dar merită o privire atentă şi un cec investit în viitorul
României.
Nu în
ultimul rând, v-am fi recunoscători dacă aţi împărtăşi, pe scurt, cititorilor
noştri „cum se vede astăzi România de la Bruxelles”?
Aşa cum
ziceau recent unii specialişti, România pare acum că este doar fizic în Uniunea
Europeană, din punct de vedere al economicului şi socialului suntem departe de
realitatea europeană. Observăm că Polonia şi-a consolidat locul 6 ca putere politică
în UE şi acum toată lumea vorbeşte despre „Top 6 ţări în UE” (alături de
Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania). Din păcate însă, problema
României este că nu se remarcă suficient în dezbaterile europene. Ne putem
integra ca ţară în UE doar dacă suntem prezenţi. România trebuie să renunţe la
a adopta „poziţia ghiocelului”, a „scaunului vid”, pe anumite politici
sectoriale. E foarte important să vedem care sunt temele mari dezbătute la
Bruxelles. E necesar să calibrăm ţara şi să avansăm în proiectul de integrare
în UE. Pentru asta însă avem nevoie de acei specialişti, de experţi sectoriali,
la nivel de ministere şi de administraţie locală, care să formeze o echipă
completă care să joace atât la Bruxelles, cât şi la Cluj sau la Bucureşti.
Interviu realizat de Oana Mocanu şi Mihai Sebe
Dan LUCA
/ Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu