Marţi, 22 octombrie, ziarul Argeşul publica a
doua parte a interviului pe care l-am acordat cu ocazia recentei vizite la
Piteşti. Prezentam în acest context câteva idei noi privind perspectivele
României în Uniunea Europeană şi în lume.
Pentru a afla care sunt acestea, recomand interviul
integral:
……..
“Nu ne jucăm bine şansele”
Care este cea mai mare problemă a ţării noastre?
Dan Luca: Cea mai mare problemă este că România nu-şi
joacă suficient de structurat oportunităţile. Cred că, din nou o spun, nu vedem
avantajele acestui “club” care este Uniunea Europeană. Şi nu vorbesc doar de
cele financiare, ci şi de cele de poziţionare, de a activa într-o piaţă… Încă
avem un trac. Nu participăm în jocul globalizării şi asta e marea oportunitate
pe care o pierdem. În loc să ne certăm pe plaiurile noastre dâmboviţene, am
putea deschide nişte linii spre Bruxelles, Washington… S-ar întâmpla lucruri
minunate.
Un dosar superpolitizat
Care este motivul real pentru care nu suntem acceptaţi în
Schengen?
Dan Luca: Schengen este o dezbatere care prinde în
mass-media românească. Cam acelaşi scenariu precum cel privind aderarea la
NATO. Este o bulă mediatică la care toată ţara este captată, ceva cu care să
umpli agenda publică. Problema vizelor a fost mult mai pragmatică în 2002 decât
acest Schengen. Nu suntem în această structură fiindcă, pe de-o parte, România
nu are nicio problemă din punct de vedere tehnic, aşa cum toată lumea declară,
dar este vorba despre o decizie politică într-un malaxor de alegeri locale,
naţionale, europene. E un dosar care ne doare, dar care este superpolitizat.
Sperăm să scăpăm şi de acesta. Am putea juca şi mai discret. Să zicem că avem o
problemă cu Olanda. Haideţi să deschidem nişte parteneriate bilaterale, de
afaceri… De exemplu, cazul inundaţiilor din România. Haideţi să propunem
Olandei să ne ofere consultanţă privind această problemă. Am intra într-un
sistem de a lucra cu ei şi nu s-ar mai ridica nicio problemă. Nu mai faci însă
glumiţe cu lalelele la frontieră…
“Suntem într-o structură de
elită”
Ce perspective are România în Uniunea Europeană? Se spune
că suntem o masă de consum şi nimic mai mult…
Dan Luca: Atâta timp cât ne complacem… România este o
masă de consum, este a şaptea ţară ca populaţie, avem o cifră de reprezentare
politică bună în Parlamentul European. Dar putem face mai mult. Având această
apartenenţă la Uniunea Europeană, având o legislaţie ce permite investiţii,
proprietatea intelectuală protejată, se poate face mai mult. Avem o poziţie
geostrategică bună şi ne-am putea juca rolul mai puternic. Suntem foarte buni
la producerea a sute de pagini de rapoarte, dar în spate nu sunt multe fapte.
Producem rapoarte lungi şi nu mai ştim ce am scris.
Trebuie să iubim Uniunea Europeană? Sau, mai degrabă, să
încercăm să ne dăm seama că e benefică? Să realizăm că… altfel nu se poate?
Dan Luca: Noi am fost învăţaţi să iubim Uniunea
Europeană… Populaţia a început să înţeleagă că avem avantaje şi dezavantaje.
Trebuie să înţelegem că putem progresa în Uniunea Europeană, suntem într-o
structură de elită. Putem face mult mai mult. Să vedem ce avem de făcut pentru
ca în următorii 15 ani să sprintăm, pe un fond de criză care continuă, pe un
fond de voci antieuropene.
Nu credeţi că Uniunea Europeană trebuie făcută mult mai
atrăgătoare pentru cetăţean?
Dan Luca: Sunt de acord. Şi nu trebuie să blamăm
cetăţeanul. Trebuie să înţelegem ce vrea cetăţeanul român de la Uniunea
Europeană. Poate nu este uşor să comunici neavând nişte lideri europeni. Mulţi
dintre liderii actuali europeni sunt oameni credibili, trecuţi prin nişte
funcţii importante în ţările lor. Dar neavând nişte alegeri ca în SUA, care să
dea credibilitate liderului ales, va fi o problemă de comunicare cu cetăţenii care
nu se vor asocia cu acest proces.
Noi şi… “ăia de la Bruxelles”
Aveţi sentimentul că suntem discriminaţi în Uniunea
Europeană? Până unde ţine suveranitatea şi unde se pierde?
Dan Luca: Ca mentalitate, suntem “români şi europeni”.
Europeni suntem şi noi. E problema eurodeputaţilor care au un discurs
proeuropean, iar când vin în ţară se disociază. Deja se creează o problemă.
Cine sunt “ăia de la Bruxelles”? Nu putem fi naivi să credem că nu există
poluri de putere naţională; vedem polul german de putere foarte puternic, care
impune. Asta e realitatea politică. Mai sunt poli de putere şi la Paris, şi la
Londra. Noi însă ne supărăm ca văcarul pe sat. Haideţi să ne jucăm şansa.
Haideţi să punem malaxorul instituţional şi privat în structura europeană. Cât
timp noi nu jucăm ca lumea, nu putem spune că suntem discriminaţi. Există o
matrice în care trebuie să fii activ, să ai comisari europeni buni, să ştii cum
să absorbi ceea ce ştiu specialiştii români de la Uniunea Europeană. Când vom
face acest lucru ne vom da seama că nu e chiar aşa, că ne stigmatizăm prea
mult. Am putea face multe lucruri structurat. Să terminăm cu filosofia şi
poezia românească… Chiar credeţi că avea cineva ceva la Bruxelles cu micul
românesc? Nimeni n-a zis că îl vor interzice. Dar probabil că la nivelul
industriei cărnii din Europa a fost o dezbatere despre care poate noi nici n-am
ştiut.
Spre Guvernul mondial
Credeţi că va veni vremea să fim conduşi de un Guvern
mondial?
Dan Luca: Şi Uniunea Europeană poate fi văzută ca o
regiune… Oricât ai fi de mare, la nivel mondial poţi fi minuscul în raport cu
SUA, Rusia… Uniunea Europeană este privită foarte bine în multe ţări, se
doreşte copierea modelului care este unul de succes. Guvern global? Se va
înainta spre direcţia respectivă. Probabil generaţia asta va merge spre un
Guvern european, dar generaţia copiilor noştri va avea misiunea democratizării
unei guvernări globale. Vor fi mereu ţări care vor decide la nivel mondial, dar
în direcţia aceasta se merge. Sunt prea multe conflicte în lume, pare un sat
fără câini. Deci cred că se va merge către un Guvern mondial.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu