La scurt timp
după intrarea în viguare a Tratatului de la Lisabona apărea deja presiuni
pentru modificarea anumitor prevederi, discutate inclusiv în cadrul dezbaterilor
privind viitorul construcţiei europene.
Recent, grupul
federalist Spinelli și Think Tank-ul german Bertelsmann Stiftung lansau o
propunere de reformă a Tratatului de la Lisabona, sub forma unui proiect de
tratat numit "o lege fundamentală a Uniunii Europene". Deputații
europeni Guy Verhofstadt (ALDE , Belgia), Andrew Duff (ALDE, Marea Britanie),
Jo Leinen (S & D, Germania) și Roberto Gualtieri (S & D, Italia),
împreună cu Thomas Fischer, director executiv al Fundației Bertelsmann au
prezentat proiectul ambițios la Centrul de Arte Frumoase Bozar din Bruxelles.
Cei prezenți la
eveniment au primit exemplare ale cărţii de 300 de pagini scrise în limba
engleză, lansate cu această ocazie, publicaţie care a fost numită de către
vorbitori "Tratatul de la Bozar". Cartea este de fapt un text
juridic. Aceasta este precedată însă de un "Comentariu"
de nouă pagini, mult mai uşor de lecturat, care rezumă cele mai importante
modificări propuse, motivele pentru aceste modificări și calea de urmat.
Andrew Duff,
care este un expert în drept constituțional și pare a fi cel mai important pion
în spatele publicaţiei, a declarat că 210 deputați europeni din patru grupuri
politice, unite în grupul Spinelli, a decis în decembrie anul trecut redactarea
un proiect pentru un nou tratat UE, bazându-se pe învățămintele în urma crizei
din zona euro. El a spus că textul propus ar putea fi folosit de către o
convenție de modificare a prezentului Tratat de la Lisabona, care şi-ar putea
începe activitatea în primăvara anului 2015. În același timp, a mai spus el,
Grupul Spinelli a fost pregătit pentru a traduce documentul propus în alte
limbi ale UE și organizarea unui tur al UE, prin care să-l promoveze.
O scurtă
privire asupra documentului propus evidenţiază că: UE este definită ca o
federație de state membre; Țările UE sunt obligate să respecte
"valorile UE"; Comisia Europeană devine guvernul UE, în timp ce
Consiliul devine o a doua cameră a Parlamentului. Comisia este responsabilă
pentru două camere (Parlamentul European și Consiliu); Consiliul și
Parlamentul obține dreptul de inițiativă legislativă limitată; Președinția
prin rotație este abolită. Numărul de comisari este redus, Președintele Comisiei
hotărăște nominalizarea comisarilor; Unii deputați sunt aleși în
circumscripții electorale pan-europene, pe baza unor liste transnaționale; Zona
euro primeşte un buget separat; O nouă categorie de "stat membru
asociat" este creat; Puterile BCE sunt îmbunătățite. Mutualizarea datoriei devine posibil, pe baza disciplinei bugetare
stricte; Nu mai este necesară unanimitatea pentru modificarea tratatului.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu