miercuri, 23 octombrie 2013

Dan LUCA – articol în ziarul Argeşul – “Statutul” partidului politic în România

Am considerat oportună explicarea pe înţelesul cetăteanului simplu, a ceea ce presupune un partid politic, pentru ca aşteptările pe care cei mai mulţi dintre alegători le au, să fie realiste, ancorate cât mai bine în posibilităţile actuale ale contextul naţional şi european.

Recomand articolul integral pe care l-am scris pe această temă şi care a fost publicat de ziarul Argeşul, miercuri, 23 octombrie:

...............

În contextul dezbaterilor interne, importantă este şi înţelegerea corectă a noţiunii de “partid politic”. Într-o abordare “didactică”, o posibilă definiţie a partidul politic este: “o grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic şi reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere şi să le promoveze împotriva altora şi luptând pentru cucerirea sau menţinerea puterii politice. În cadrul mişcării politice se discută doctrine politice şi adaptarea lor la contextul şi contemporanitatea fiecărui peisaj demografic. Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să instituţionalizeze promisiunile”.

Trebuie înţeles că un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Din păcate însă, în România se proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate. Prea mulţi cred însă că politicienii au puteri magice, adevăraţi zei mitologici, controlând sisteme în care prin “voinţa politică” totul e aranjabil şi posibil. Şi nu contează că respectivul politician e la putere sau în opoziţie, ales sau chiar neales într-o funcţie publică… Şi facem o mare greşeală dacă gândim sistemul politic românesc în acest mod!

Pe fondul frământărilor contemporane, atât din motive financiare, cât şi diferitele crize politice interne, s-a ajuns la o tendinţă generală în întreaga Europă, în care oamenii politici şi-au pierdut credibilitatea. Cum se manifestă această lipsă de încredere? În special prin lipsa la vot şi dezinteresul faţă de viaţa politică. Cea mai concludentă dovadă a fost prezenţa la alegerile pentru Parlamentul European din 2009 şi rezultatele sondajelor care relevă că cei mai mulţi cetăţeni europeni recunosc că şi-au pierdut interesul pentru politică şi sunt de părere că votul lor pentru alegerea europarlamentarilor nu ar schimba cu nimic situaţia actuală – o viziune total greşită!

Fostul ministru Vasile Dâncu spunea că este necesară, totuşi, prezenţa şi implicarea în politică, spre deosebire de a aştepta schimbările în bine, fără a face nimic – “Când faci politică, poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică, dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”.

“Pentru că politica trebuie să redea speranţa oamenilor, speranţa că mersul lumii este înainte şi că merită să muncim pentru că lumea de mâine, cea a copiilor şi nepoţilor noştri, va fi un loc mult mai bun decât cel în care am trăit noi. Dacă vom abandona atât de uşor, s-ar putea ca mâine să fie prea târziu, iar România trebuie construită acum!”

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: