Ziarul
Financiar mi-a oferit spaţiu pentru un nou material în care am vorbit despre
reţeaua românească de la Bruxelles, fluidizarea procesului de comunicare şi
relaţionare dintre şi între entităţile româneşti, publice şi private şi cele
din capitala Europei.
Pentru o cât
mai bună înţelegere a mecanismului propus, recomand lecturarea integrală a
articolului publicat în 11 octombrie:
…………..
Reţeaua
românească la Bruxelles merită consolidată, şi asta nu numai în perspectiva
anului 2019, când vom fi la cârma Uniunii Europene pentru şase luni, ci pentru
că e o chestiune de interes naţional. Nu poţi cuprinde bogăţia de informaţie în
materie de politici europene - şi în consecinţă nu poţi dobândi influenţă pe
măsură – dacă nu ai un sistem de vase comunicante între Parlament, Comisie,
Consiliu, autorităţile naţionale şi sectorul privat - din România şi din cel
reprezentat la Bruxelles.
O reţea
funcţională este de nepreţuit căci componentele reţelei îşi cresc fiecare
influenţa prin cooperare: altfel lucrează un europarlamentar când cunoaşte
interesele industriale ale ţării sale în detaliu, altfel lucrează Reprezentanţa
când e informată la rându-i de posibile mişcări noi în cadrul Comisiei Europene
sau în Parlamentul European, altfel înţelege industria să se mobilizeze când
primeşte semnale de la reprezentanţii noştri de la Bruxelles că urmează o
reglementare în domeniul sectorial cu pricina, ş.a.m.d. Aşadar, reticenţa
colaborării nu îşi are locul, mai ales în contextul în care exemplele europene
de reţele de succes, că vorbim de reţeaua germană, poloneză, spaniolă sau
olandeză, ca să numim câteva, ne arată că se poate, şi că România are numai de
câştigat din acest joc informal dar bine organizat.
Începuturile
unei reţele bruxelleze româneşti sunt deja marcate, singura chestiune râmâne
consolidarea şi dilema "curtatului": cine merge şi curtează pe cine,
români activi din instituţii şi sectorul privat să meargă spre Reprezentanţă,
comisar, europarlamentari, sau invers? Opinia noastră e că acest dialog trebuie
dus în ambele sensuri: dacă avem de câştigat din unirea forţelor, am greşi să
nu începem din mândrie să ne coordonăm serios în ecuaţia politicilor europene.
Avem nevoie de
cât mai mulţi români conştienţi de interesul naţional şi de perspectiva
europeană, şi mai avem nevoie de un dialog cât mai structurat între Bucureşti
şi Bruxelles. Acest dialog poate fi la nivel de industrii, la nivel de
brand-sectorial de exemplu (IT-ul românesc şi energia românească sunt deja
prezente în oraş), dar şi îmbunătăţit inter-instituţional: depăşirea barierelor
de comunicare dintre interesele româneşti e un pas important înainte, căci
lucrurile sunt mai simple decât par în jocul european: ne ridicăm împreună
rapid, sau mult mai greu separat.
Cine dă
semnalul de reînnoire şi de avânt? În primul rând, nu trebuie pierdută
oportunitatea constituită de anul european 2014: alegeri pentru Parlamentul
European şi alegerea ulterioară a comisarilor europeni (iar aici să ne gândim
la ce portofoliu să aspirăm: energie, mediu, societate informaţională?).
Candidaţii pentru PE şi cei care vor apărea pentru executivul european au şi
rolul de a readuce temele europene pe agenda publică internă, la locul meritat:
să nu uităm că 75% din legislaţia aplicabilă în România vine de la Bruxelles.
Iar ca să influenţezi legislaţia europeană cum se cuvine, ai nevoie de o reţea
funcţională în oraş. Să ne mişcăm aşadar, accelerat, în
acestă direcţie.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu