Rolul expertului de la Bruxelles

Recent am coordonat realizarea unui sondaj de opinie în rândul ziariştilor din Bruxelles-ul european. Un articol pe aceasta tema a fost publicat azi pe EurActiv la adresa: EurActiv survey reveals shift in focus of EU media.

În trecut corespondenţii de Bruxelles profitau de proximitatea geografică, erau primii care aveau informaţia şi astfel se justifică în mare parte prezenţa lor in capitala Europei. Acum, tehnologia modernă, şi în special internetul, au făcut ca ziariştii de aici să aibă un alt profil. Ei trebuie să ajungă repede la ştirea instituţională, să o comenteze, să o analizeze pe toate feţele şi doar apoi să o transmită sediului central pentru publicare.

Sunt mulţi în Bruxelles care se simt frustraţi că ceea ce trimit ei spre capitale "nu prinde", "se vinde greu", "e tehnic", dar cred că adevărul este undeva pe la mijloc. Este nevoie de a localiza informaţia europeană şi de a comunica strategic. A trecut timpul când un reprezentat al regiunilor, primind un document de 100 de pagini în engleză, îl trimite automat colegilor din ţară, fără să se uite atent peste document. Expertul european, trebuie să citească textul respectiv, să înţeleagă în primul rând el ce se doreşte cu acel document, să filtreze dacă este ceva important pentru regiunea de unde vine şi apoi să scrie 10-20 de rânduri în limba sa maternă despre această inţiativă. Iar în plus trebuie să recomande acţiune sau nu din partea factorilor de decizie. Credeţi-mă altfel vor merge lucrurile dacă va exista o astfel de abordare.

Dan LUCA / Bruxelles

Presa Bruxelles-ului european

Bruxelles-ul este în opinia experţilor cel mai mare pol de presă din lume, dacă luăm în considerare numărul de ziarişti care îşi desfăşoară activitatea în acest oraş. Nu mă refer aici la ziariştii belgieni, ci doar la cei care sunt în Bruxelles pentru a relata “dezvoltările comunitare”.

În jur de 1.500 de ziarişti sunt acreditaţi la Comisia Europeană, plus încă pe atâţia scriu corespondenţe de presă de la Bruxelles. Cei 3.000 de ziarişti se pot clasifica în 3 grupe. Cea mai numeroasă, aproximativ 95% dintre aceştia, o reprezintă cea a corespondenţilor de presă din partea mass media naţională. România are de exemplu în jur de 20 de oameni de presă, de la TVR, Radio România Actualităţi, Realitatea, Rompres sau Adevărul.

Presa internţională, şi mă refer aici la cei care lucrează pentru Financial Time, International Herald Tribune sau The Economist, sunt bine implementaţi şi în Bruxelles-ul european, cu echipe de 5-10 ziarişti. În total aceştia nu depăşesc însă 2% din numărul ziariştilor din capitala Europei.

Mai ramân în jur de 3% - ziarişti care scriu pentru presa comunitară, dacă se poate numi aşa, ceva ce nu este naţional sau internaţional. “Mărcile“ cele mai cunoscute şi apreciate sunt: EurActiv, European Voice, EU Observer, Agence Europe sau EUpolitix.

Dacă la prima impresie Bruxelles-ul pare un loc ideal pentru conferinţe de presă, nu este totuşi recomandabilă organizarea de astfel de evenimente aici. Bruxelles-ul găzduieşte zilnic aproximativ 100 de evenimente pe teme comunitare. În fiecare zi (de luni până vineri) la orele 12:00 are loc conferinţa de presă de la Comisia Europeană, unde sunt prezenţi de fiecare dată câteva sute de ziarişti. Un ziarist acreditat primeşte zilnic, doar pe email, între 50 şi 100 de comunicate de presă. În această densitate de “conţinut european”, un ziarist găseşte cu greu timp pentru a participa la manifestări organizate de “sectorul privat”. Prima lecţie de PR în Bruxelles-ul european: nu propune clientului o conferinţă de presă pentru că îţi “poţi rupe gâtul”.

Dan Luca / Bruxelles

Bruxelles-ul este de câteva zile “casã” şi pentru notarii români

Nu pot decât sã salut decizia Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România de a avea în permanenţã un delegat în Bruxelles. Am publicat azi un articol pe aceastã temã în EurActiv Romania.

Mult succes Raul!

Dan LUCA / Bruxelles

Clujenii si Parlamentul European

In Faclia de Cluj de azi a aparut un interviu pe care l-am acordat recent pe tema alegerilor pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007. Cred ca este prima data cand ma refer la clujenii din Bruxelles-ul european si la sansele clujenilor de a avea reprezentanti in legislativul european.

Dan LUCA / Bruxelles

Organizaţiile non-guvernamentale în Bruxelles-ul european

Organizaţiile non-guvernamentale sunt privite cu mare atenţie în lumea capitalei Europei. Alături de instituţiile europene şi de “grupuri de interese industriale”, ONG-urile întregesc “triunghiul de aur”, al celor care “produc” legislaţia europeană.

Există sute de ONG-uri la Bruxelles, majoritatea formate dintr-o persoană sau două, care “trăiesc” dintr-o finanţare anuală provenită în special de la Comisia Europeană. Acţiunile lor sunt importante în special în mecanismul “comunicării UE” către cetăţenii europeni. Nu despre acestea vreau să atrag însa atenţia acum. Avem şi anumite “ONG-uri mărci”, care se remarcă în anumite politici sectoriale. Majoritatea dintre acestea au un secretariat propriu în Bruxelles-ul european, cu persoane plătite şi strategii de comunicare bine puse la punct. Lobby-urile lor sunt foarte eficiente în marea majoritate, reuşind să “ţină piept“ celor din industrie în toate aspectele dezvoltării europene.

Cele mai puternice ONG-urile de mediu sunt grupate în “Green 10” cu comunicări comune precum cea despre Energy Efficency. Privind atent activitatea WWF de la Bruxelles, observăm ca biroul UE structurează clar priorităţile pe temele europene de actualitate. Pagina de web a WWF România este de asemenea un exemplu de cum poate un ONG să se prezinte: structura, conţinut şi interacţie.

Bine apreciate la Bruxelles sunt şi Oxfam, Caritas Europe, Solidar, Social Platform, European Public Health Alliance, CAF - Charities Aid Foundation, CONCORD, EURODAD, FEANTSA, Inclusion Europe, Transparency International, Corporate Europe Observatory şi Amnesty International.

Mare păcat că nu exită nici o organizaţie românescă afiliată la structura europeană Solidar. Recent am avut onoarea să particip la festivităţile de decernare a premiilor Solidar “Silver Rose” 2007. Şi cum să nu rămâi impresionat de munca acestor ONG-uri, când au printre ei organizaţii ale rudele celor decedaţi în conflictul ísraelo-palestinian (Parents Circle – Families Forum Israel-Palestine) sau ale celor care încearcă să îi ajute pe copiii emigranţilor din Franţa care nu au acte şi asupra cărora planează permanent frica expulzării (Réseau Education Sans Frontières).

Dan LUCA / Bruxelles

Prezenţa partidelor politice în Bruxelles-ul european

Nici PD-ul, nici PSD-ul şi nici chiar PNL-ul nu au birouri în Bruxelles-ul european. Ele sunt vizibile însã în capitala Europei prin partidele “umbrelã europeanã” la care au aderat.

La nivel european avem 4 partide care se impun, fiecare cu câte un secretariat propriu în Bruxelles. Cele douã mari partide europene (Partidul Popular European si Partidul Socialist European) au sediile în apropierea Parlamentului European, iar staff-urile lor cuprind zeci de persoane. Prezenţe mai discrete au celelalte douã partide importante: Partidului European Liberal-Democrat şi Reformist şi Partidul Verzilor Europeni.

Mai avem şi alte partide europene, fãrã o prea mare rezonanţã însã. Putem aminti aici: European Free Alliance, Alliance for Europe of the Nations, EU Democrats, European Democratic Party, Europe United, Newropeans şi Party of the European Left.

Dacã pentru unele partide europene proiectiile românesti sunt destul de vizibile (PPE prin PD, UDMR şi ce a mai ramas din PNT-CD, PSE prin PSD, Liberalii prin PNL) e bine de ştiut cã şi alte partide “puncteazã în România”: Partidul Verzilor Europeni au ca membru şi Partidul Verzilor din România, de care hai sã fim sinceri nu prea am auzit în politica româneascã, EU Democrats prin PIN-ul domnului Cosmin Guşã şi European Free Alliance prin controversata initiativã-partid “Liga Transilvania-Banat” a domnului Sabin Gherman.

Dan LUCA / Bruxelles

Lobby-ul regiunilor şi oraşelor în capitala Europei

Fiecare ţară este reprezentată instituţional la Bruxelles. România, ca ţară membră a Uniunii Europene, dispune de o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană. Chiar şi ţările care nu sunt membre ale UE dispun de reprezentări similate şi aici mă refer la exemple precum Croaţia, SUA sau chiar Australia.

Având în vedere că săptămâna aceasta Comitetul Regiunilor organizează “Zilele Porţilor Deschise” voi încerca să creionez reprezentarea permanentă în Bruxelles la nivelul regiunilor şi oraşelor, o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane.

Câteva exemple: fiecare din cele 20 de regiuni italiene au un birou în Bruxelles-ul european (precum: Veneto, Piemonte) şi toate cele 16 landuri germane sunt şi ele vizibile cu staff permanent în capitala Europei.

S-au creat şi asociaţii naţionale pentru interacţia cu Bruxelles-ul. Casa Regiunilor din Slovacia reprezintă cele 8 regiuni slovace, având în secretariat persoane trimise din fiecare regiune, dar şi experţi care se ocupă de managementul proiectelor europene sau comunicarea externă. Cam de aceeaşi structură dispune şi România, prin biroul de la Bruxelles al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, un “incubator”, unde fiecare dintre cele 41 de judeţe din România işi trimit reprezentanţii.

Oraşele sunt şi ele prezente cu apariţii precum: Amsterdam, Londra, Stockholm sau chiar Riga. Aşa cum este normal unele municipalităţi s-au grupat în asociaţii naţionale precum: Asociaţia Autorităţilor Locale din Lituania. Asociaţia Municipiilor din România a deschis şi ea recent un sediu permanent la Bruxelles.

Mai există unele asociaţii europene care trebuie amintite pentru a întregi poza reprezentării regiunilor şi oraşelor la Bruxelles: Eurocities, Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor sau Adunarea Europeană a Regiunilor.

Dan LUCA / Bruxelles

Bruxelles-ul şi comunicarea europeană

Comisarul Margot Wallstrom a lansat pe 3 octombrie 2007 acţiunea "Communicate Europe in partnership", cu scopul declarat de a stabili mai clar vectorii de comunicare cu cetăţenii europeni. Participarea la alegerile pentru Parlamantul European din iunie 2009 este privită încă de acum cu mare atenţie de către instituţiile europene. Vă puteţi imagina că şi ceea ce se întâmplă pe 25 noiembrie 2007 în România nu va trece neobservat la Bruxelles. Nu contează prea mult cine câştigă alegerile şi ce parlamentari sunt “trimişi democratic” la Bruxelles, ci care este procentul de cetăţeni români care votează. Subiectul participării la “votul european” este un fel de barometru al “popularităţii UE în ţara respectivă”, cu ample proiecţii asupra unui subiect foarte complex – legitimitatea institutiilor europene.

De 10 ani incerc un exerciţiu de comunicare pe care este interesant să vi-l descriu. Prin intermediul asociaţiei “Casa Europei” din Cluj-Napoca doresc să “proiectez politicile europene” pe structura locală clujeană. Mă simt responsabil în a împărtăşi concetăţenilor mei experinţa pe care am acumulat-o în capitala europeană şi de a le explica cam ce este relevant pentru ei. Cetăţenii trebuie să înteleagă în ce sunt implicaţi, iar limbajul tehnic nu trebuie sa fie o scuză.

La mijlocul anilor ’90 Clujul era încă departe de o conectare europeană. Se auzea de Uniunea Europeană, în special în mass media naţională. O scanare a presei locale clujene din acea perioadă ne indică faptul că Uniunea Europeană era ceva foarte abstract şi greu de explicat cetăţenilor. În cele aproximativ 5 publicaţii locale care apăreau se puteau citi însumat maxim 2-3 articole pe săptămână despre noţiuni europene. Am decis atunci să îmi exprim punctul de vedere în special prin articole de presă, prezentând o realitate directă, fără un populism european specific acelor ani. O mare parte din aceste articole sunt cuprinse în cartea „România văzută de la Bruxelles”, publicată în primăvara lui 2003.

Treptat am decis să comunic mai mult decât reuşeam prin nişte articole înserate în presa locală. În anul 2003 am realizat un studiu, în premieră românească, “Impactul extinderii UE asupra Clujului” . Conţinutul a fost important, dar mai important a fost “consortium” pe care l-am realizat cu majoritatea actorilor locali, implicaţi în procesul de integrare.

Poate că acest exemplu de comunicare să fie inspirativ şi pentru cei care doresc să implice românii în dezbaterile europene.

Dan LUCA / Bruxelles