Pe 29 aprilie 2019 a avut loc prima dezbatere a potenţialilor președinţi ai Comisiei Europene, stagiunea 2019. Acum 5 ani, tot la Maastricht, începea o adevãratã revoluţie a comunicãrii europene, iar ceea ce s-a întâmplat atunci se poate vizualiza în mesajul de la acea vreme.
Așa cum mentionasem recent, fãrã îndoialã alegerile
primare ale anului 2019 au fost și mai
slabe decât modestele alegeri primare din 2014, deci se asteaptã confruntarea
Spitzenkandidat sã salveze mecanismul.
Câteva impresii generale despre evenimentul
derulat ieri seara:
Ø
A
surprins neplãcut neparticiparea la confruntarea electoralã a lui Manfred Weber,
candidatul celui mai mare partid european, EPP;
Ø
Chiar
dacã în 2015 Jan Zahradil, candidatul de acum, ridiculiza public procedura în
format Spitzenkandidat, ECR s-a comportat matur, responsabil;
Ø
Extrema
stângã e mai activã decât acum 5 ani, având prezenţã în
panel încã de la prima dezbatere;
Ø
Foarte
bun mesajul și prestaţia candidatului PES
și cel al Verzilor. Nu întâmplãtor aceștia au câștigat detașat dezbaterea de
ieri;
Ø Confruntarea
a avut loc doar în limba englezã, acum 5 ani exista posibilitatea traducerii în
alte limbi.
A fost o
dezbatere animatã, placutã, cu mesaje interesante:
Ø
Frans
(PES) a avut un "mesaj punte" pentru o cooperare cu Verzii ;
Ø
Bas
(Verzi) a vorbit foarte mult despre Europa Socialã ;
Ø
În
lipsa EPP, ALDE a fost atacat la greu de Stânga (PES, Stânga radicalã, Verzi) ;
Ø
ALDE
sugereazã o cooperare cu Stânga pentru a forma o majoritate europeanã fãrã EPP și
ECR ;
Ø
Apel
la unitate europeana, dar și la promovarea multilateralismului mondial;
Ø
Jan
(ECR) a prezentat la greu subiectul "UE flexibilã, cu puterea la statele
membre";
Ø
Un
atac târziu la Consiliu (Guy), de fapt un mesaj regãsit
masiv acum 5 ani;
Ø
Ideea
ca fiecare ţarã sã propuna douã nume (bãrbat și femeie) ca și
comisari europeni a fãcut unanimitate ;
Ø
Misiunea
actualei generaţii de europeni: reconcilierea UE cu Africa (Frans);
Ø
Guy
(ALDE) a forţat ideea de Internet european, și chiar un Facebook
european;
Ø
Fake
News a fost un subiect abordat, dar nimic concret, multã confuzie ;
Aștept cu mare interes urmãtoarele dezbateri de la Florenţa
(2 mai 2019, ora 18 :00) și Bruxelles (15 mai 2019, ore 21 :00).
Dan LUCA / Bruxelles