Revin astăzi în Făclia cu un articol despre
Uniunea Europeană și Jocurile Olimpice. De actualitate, având în vedere că
vineri va începe Olimpiada de Iarnă.
---
Jocurile Olimpice reprezintă mai mult decât o competiție sportivă, este în
același timp un exercițiu de comunicare pentru țările participante. Sistemele
comuniste au făcut, și încă mai fac, mare tam-tam despre această competiție,
iar dacă rezultatele sportivilor prezenți sunt geniale asta e desigur datorită
sistemului politic din țara respectivă. Cuba parcă a mai slăbit motoarele pe
această linie, dar China e la apogeu - dorește să confirme supremația mondială,
iar Jocurile Olimpice sunt un pas important în această direcție.
Să vedem însă care este situația la nivelul Uniunii Europene? Un prieten de-al
meu, care fusese voluntar la Departamentul de Presă de la Jocurile Olimpice de
la Atena, îmi spunea în 2004: “UE nu a fost prezentã la Jocurile Olimpice. Nici
un steag comunitar, nici un oficial comunitar. Nimic de luat în seamã.” Cred că
la Beijing, în câteva zile, situația nu se va schimba.
O abordare însă mă surprinde, cică de fapt UE este superputerea sportivă, nu
China sau SUA, și pentru a confirma aceasta se aratã cum UE acumulează
cele mai multe medalii. E foarte ușoară matematica, dar hai să fim serioși. Ce
sunt Jocurile Olimpice? Dacă nu mă înșel, Jocurile Olimpice sunt încheierea
unui ciclu olimpic de 4 ani (denumit Olimpiadã), în care atleții se întrec în
competiția numită Jocurile Olimpice. Cum a sprijinit Uniunea Europeană
sportivii săi în ultimii 4 ani?
Am jucat handbal timp de 15 ani și chiar dacă am ajuns doar la nivelul diviziei
A, am înțeles ce înseamnă să ai 3 antrenamente pe zi, să îți petreci
sfârșiturile de săptămânã în cantonamente și să faci sacrificii în perioada
tinereții. Nici nu mă compar cu sportivii prezenți la Jocurile Olimpice, și de
aceea doresc să îi felicit cu acest prilej pentru ceea ce realizează. E
incredibil la ce performanțe ajung!
Cât despre UE, ce să zic? Cred că trebuie să existe o strategie pentru
Jocurile Olimpice, dar să fim și realiști. Cine se entuziasmează la trecerea
sportivilor din UE la defilarea prilejuită de deschiderea JO? Cine se poate
imagina suporterul echipei de hochei pe gheaţã a UE? Cine poate cânta imnul „Odă bucuriei”
când steagul comunitar se înalţã pe cel mai înalt catarg?
Probabil idealurile lui Pierre de Coubertin
sunt cel mai bine reprezentate de jurământul olimpic: „Cel mai important lucru
la Jocurile Olimpice nu este să câştigi, ci să participi, aşa cum în viaţă nu
contează triumful, ci lupta. Esenţial nu e să cucereşti, ci să lupţi
bine.” Deci, să fim realiști, și să terminăm cu interpretări greșite de
genul “important este să câștigi, nu să participi”.
Dan
LUCA / Bruxelles