Factorii de performanță ai comunicării guvernamentale

Profit de un week end lung pentru a regrupa câteva idei pe care le-am discutat în luna aprilie. Lumea Bruxelles-ului s-a dezghețat complet, iar evenimentele publice ocupă din nou scena afacerilor europene. E o reîntoarcere la dinamica anului 2018…

 

Acest mesaj este în special adresat celor care urmaresc subiectul comunicării guvernamentate. O mutare struturalã puternică, datorită în special crizei pandemice, s-a întâmplat cu comunicare strategică, plasată acum la nivel de vârf în procesul decisional al unei instituții. Există bugete consistente, se alocă resursã umană de calitate, lumea chiar dorește să asculte experții în comunicare și de aici avem o presiune fantastică pe aceste departamente. Nu mai există scuze, trebuie să aibă rezultate!

 

Conform unui studiu recent al WPP, factorii de performanță ai comunicării guvernamentale au evaluat, adaptându-se timpurilor.

 

Dacă în 2017 vorbeam despre strategie, oameni, proceduri, structuri și instrumente, la nivelul anului 2019 aveam factori de mobilizare, factori de modelare și factori de implicare.

 

Nu este surprinzător că în plină pandemie, în 2021, era vorba despre date, securitate, suport emoțional și tehnic, reasigurare, independenţă sau protecţie.

 

Iar acum, în anul de grație 2023, vorbim de performanţă prin adaptare la context, eficacitatea, reformã, diversitate și coeziune socială.

 

Conform aceluiași studiu, e surprinzător că aproximativ 50% dintre organizații nu au nici acum un plan de comunicare strategică.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Prizonierii cuvintelor de tablã˝

Despre înțelegerea cu adevărat a Uniunii Europene în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

-- 

 

Refuz să cred că romanul este rupt de realitate și cã s-a săturat de Uniunea Europeană. Glumițele și cinismul care invadează spațiul public nu ajută pentru a clădi un viitor mai bun României. Desigur, umorul a fost o armă redutabilă în perioada comunismului, dar acum situația este cu totul diferită.

 

Înainte însă de a spune lucrurilor pe nume, poate e bine de clarificat un concept. Societăți perfecte nu există, iar proverbe de genul ˝Decât sărac și bolnav, mai bine bogat și sănătos˝ sunt plăcute, dar haideţi să fim un pic serioşi.

 

Platitudini, banalități și stereotipuri – așa este analizat proiectul european în România. Suntem bombardați în fiecare zi cu clișee, în care felia de sarcasm devine deliciul cotidian. Să luăm un pic de recul față de cuvintele sofisticate. Să o zicea pe cea dreaptã, mesajele anti-europene ascund, de fapt, mesaje anti-modernizare.

 

Politicienii devin tot mai mult prizonierii lucrurilor pe care nu le înţeleg, dar le zic, fără a putea ieși apoi din acest cerc vicios. Goana după sensaţional face din societatea românească un loc plin de vorbe meşteşugite, iar falși experți, sub aura notorietății, ne ghidează destinele.

 

Problema este că timpul nu mai are răbdare cu noi și sper din toată inima să nu trecem acel prag, în care să nu mai fie cale de intoarcere spre evoluție. Pilda europeană este una a valorilor, chiar dacă puțini credem în așa ceva. Spațiul european îți dã, dar nu îți bagă în traistă, ca să revin din nou la o vorbã popularã.

 

Mesajul acesta este pentru cei care mai cred că locul nostru este în Europa, iar accesul la acest camion de idei e benefic în primul rând nouă.

 

Există exemple din realitatea contemporană care confirmă fezabilitatea acestor afirmații. Să luăm un ˝jargon de Bruxelles˝ – Alianţa Bateriilor Europene. Printr-o abordare stucturatã putem înțelege mult mai ușor care este situaţia actualã, referindu-ne la autonomia strategică europeană și la abordarea ˝Made in EU˝, dar și la direcția de înverzire a continentului materializată și printr-o politică agresivă de a trece la mașinile electrice în UE. Aici apar numeroase politici sectoriale, ușor de descifrat dacă înțelegem instituțiile europene, fie din segmentul energetic, transport sau mediu, sau ne referim la extragerea resurselor naturale necesare producției de baterii. Contextualizãm totul la politica de industrializare a UE, dar și la competiția cu alte continente precum Statele Unite ale Americii sau China. Iar partea cea mai interesantă este, desigur, cum țările membre UE joacă în această piesă europeanã cu multe variabile. Spun asta pentru că, pe lângă analiza resurselor naturale, mai există și opotunitatea de a deschide fabrici noi, modernizate, și de a pregăti o resursa umană specializată. Acesta este proiectul european, acces la piața internă și la oportunitățile de a dezvolta proiecte împreună, pe picior de egalitate, toate cele 27 de state.

 

Ceea ce am prezentat este ceva tehnic, dar de impact pentru țară și societate. Cu siguranță o tară responsabilă poate să meargă în direcția acestor abordări contructive. Avem sute de astfel de dosare la Bruxelles. Unde ne sunt experţii în politici sectoriale ? Cine îi ghidează pentru a vedea interesul național ?

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Emanciparea Europeanã”

Câteva cuvinte despre evoluţia României, văzută de la Bruxelles, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

De-a lungul ultimele 20 de ani au fost diverse interacții între românii care lucrează în afacerile europene și instituțiile Statului Român. Este de remarcat Clubul ˝România-UE˝ Bruxelles, apãrut în 2003. În calitatea de inițiator și fondator, e interesant de reanalizat acel moment, pentru a avea forța în a identifica noi soluții pentru continuarea proiectului european al țării noastre. Existau încã de atunci români în Bruxelles-ul european, dar reprezentau apariții „exotice”. Îmi făcea plăcere când îi întâlneam pentru a schimba o vorbã, o idee, despre România și despre aderarea țării noastre la UE.

 

Printr-o conjunctură favorabilă, interacţionam destul de des în acea perioadã, cu profesorul Vasile Pușcaș, pe atunci Ministrul Delegat la Ministerul Integrării Europene - Negociator Șef la Uniunea Europeană. Îi povesteam că nu sunt singurul român care lucra „în sectorul privat din Bruxelles-ul european”. Hotărâsem atunci să lansăm o idee - „să construim un pod de comunicare” între „România instituțională” și românii din Bruxelles-ul european. Prima discuție avea loc pe 23 aprilie 2002 și am continuat să organizăm întâlniri apoi, cam o dată la trei luni.

 

La cea din februarie 2003, la care au participat Vasile Pușcaș, Vasile Dâncu și Lazãr Comănescu cred că ne stransesem vreo 60 de persoane. Aceștia însă nu eram toți. Dețineam o lista mai mare de contacte, vreo 100 de nume, numită neoficial “lista lui Dan”. Chiar dacă inițial nu credeam că trebuie să ne organizăm, am considerat că e important să gestionăm succesul inițiativei, pentru a avea o mai bună comunicare în rândul comunității românilor din capitala Europei. Astfel, pe 4 aprilie 2003 transmiteam primul mesaj în care menționam înființarea Clubului “România-UE” Bruxelles.

 

Inițiativa noastă nu era doar ceva la nivelul formării unei rețele pasive de români, ci aveam încă de atunci intenția de a deveni treptat o organizație care să emită idei și proiecte pe axul Bruxelles–România. Pe 10 decembrie 2003 am formulat mesaje care au ajutat mult acțiunile viitoare: „Membrii Clubului au accentuat necesitatea unei informări prompte și susținute a publicului românesc asupra deciziilor la nivel european și impactului asupra mediului economic și social din România. S-a observat cu regret lipsa unei reprezentări a societății civile românești şi a actorilor privaţi pe lângă instituțiile europene.”

  

În 2006 am lansat un proiect complex. Pornind de la rezultatele unui sondaj de opinie al Clubului, lansam o provocare pentru a identifica locul pe care România îl ocupă în cadrul UE27 și pentru a propune arii de acțiune de îmbunătățire a contribuției României la proiectul european. Pe 28 iunie 2006 lansam oficial studiul „Amprenta României” („Footprint România”) printr-o dezbatere în incinta Parlamentului European.

 

Am dorit și noi să sărbătorim intrarea României în Uniunea Europeană. Am vrut să ne strângem cât mai mulți români la un loc în Bruxelles și să identificăm cum putem să „acționăm și noi mai coerent”. În prezența primului comisar european provenit din România, Leonard Orban, și a 25 de eurodeputaţi români, Clubul "România-UE" Bruxelles a organizat pe 6 martie 2007 dezbaterea cu titlul: "Succesul românesc în Bruxelles-ul european". Cu acest prilej am lansat studiul „România în capitala Europei - de la succes individual la un posibil succes global”. ECHIPA este tema centrală a studiului, dar echipa în sens larg. Exista un succes individual al românilor în capitala Europei. Dezbaterea pe care o lansam prin acest studiu era dacă putem clădi pe viitor un succes global al României în capitala comunitară, extins apoi totul la nivelul UE.

 

O poveste interesantă, mai ales pentru cei care au făcut parte din acea mișcare de acum 20 de ani. Numeric, desigur, a fost o picătură… Să nu uităm totuși că şi tinerii români care au venit de la Paris pentru a emancipa România la Revoluția din 1848 au fost tot în jur de 100 de oameni….

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Interesul naţional. Char aşa?”

Se abuzează în România în menționarea interesului național. De multe ori sunt afirmații fără conținut. În articolul semnat în Făclia am prezentat un exemplu concret.

 

--

De ceva vreme mă obsedează o idee și vreau să o prezint public. La nivelul unor sectoare, avem abordări care pretind prioritizarea interesului național, apărând prestigiul României. Inițiativa e lăudabilă, dar realitatea e alta. În majoritatea cazurilor avem doar fraze goale, un populism care mai mult ne face rău decât ne îmbărbătează.

Ajungem acum la un subiect concret, care atinge și miezul României, fotbalul. Am citit istoria sportului rege și am înțeles, pe bună dreptate, că echipa națională este prioritate maximă. Organizarea campionatului național este chiar un mod de a pregăti jucătorii pentru a avea resursa necesară unei naționale puternice. Până aici totul pare perfect.

Am avut în ultimii ani o înșiruire de evenimente care sunt demne de consemnat. Venită de nicăieri, în 2019, echipa României ajunge în semifinalele Campionatului European de Tineret. Dar surpriza mare a fost, datorită sistemului de calificare, invitatea echipei Românie de fotbal la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Ceva incredibil, dacă ne gândim că precedenta participare la JO data din 1964.

Ni s-au aliniat stelele, chiar dacă Olimpiada a avut loc doar în vara lui 2021 datorită pandemiei. Zic asta fiindcă realitatea factualã era incredibilă. Calificam un sport de echipã la cel mai tare eveniment planetar, și asta la nivelul fotbalului, cel mai mediatizat sport.

În loc însă ca România să conștientizeze oportunitatea, și-a bătut joc de această participare. Nu a fost nici o strategie la nivelul FRF, cluburile de fotbal nu au lăsat jucătorii să participe fiind angrenate în meciuri de varã, nici o comunicare de calitate pe acest subiect. Adică, când a fost Campionatul Mondial din Qatar, la care nici măcar nu erai calificat, intrerupeai întreg campionatul naţional, dar când echipa ta juca la Jocurile Olimpice nu îți pasă ?

Normal, o echipã de liga a doua, încropită din milă, a reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar rezultatele au fost dezolante. Aproape că îți era milă de tinerii care au fost la Tokyo în acea echipã. Le este acum rușine că au fost la Jocurile Olimpice. Mulți din cei deplasați la Tokyo nici nu menționează în CV-ul lor că au fost acolo, în loc să fi ceva enorm, de mândrie națională.

Cum s-a ajuns la așa ceva? Răspunsurile sunt clare, și întăresc narativa acestei relatãri. Că e rea intenție, că nu reușim să înțelegem poză generală, că ne batem joc de noi în primul rând... asta e vizibil.  Nici nu mă interesează cine era atunci la Federația Românã de Fotbal, sau cine de la CFR, FCSB sau Universitatea Craiova nu au înțeles acest proiect. Dacă erai cu puțină viziune, puteai să utilizezi această platformã de vizibilitate pentru lansarea internaţionalã a unor jucãtori, ca să mă refer și la avantajul posibil.

Sper ca până în 2076, când probabil ne vom califica din nou cu echipa de fotbal la Jocurile Olimpice, să avem maturitatea de țară pentru mãreţia momentului. Pare marginal subiectul, desigur, dar semnalele sunt de multe ori mai puternice decât varianta oficială, confortabilă.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Antidot la blazarea europeană”

Câteva idei pentru o Românie mai europeană în editorialul semnat astăzi în cotidianul clujean Făclia.

 

--

 

Am citit și eu știrile alarmante despre cum văd românii relaționarea cu Uniunea Europeană. Conform celor prezentate, ˝România nu mai este o țară entuziast pro-europeană. În România au făcut masă critică pozițiile euro-sceptice în rândul populației, încurajate de o bună parte din presă și politicieni. Două sondaje de opinie confirmă această periculoasă tendință anti-UE˝. Sunt de acord și cu cauza enunțată: ˝Din păcate, nu avem o dezbatere publică despre schimbarea îngrijorătoare de orientare strategică. Este cea mai proastă veste din ultimii ani, care nu va rămâne fără urmări.˝

 

Situația trebuie privită cu atenţie, dar și identificate soluţii de mare responsabilitate. Cetățenii sunt foarte realiști și reacționează la ceea ce văd. Narativa românească despre UE alunecă într-o direcție de haos, naționalism, frustare și chiar urã. E normal, ca om, să nu te mai intereseze astfel de scandaluri și să te delimitezi. La urma urmei, toți ne dorim o viață decentă și să evităm intrarea în conflicte care ne depășesc puterea de acțiune.

 

Din pacate, abordarea statutului de membru UE de către România a fost fără nici o strategie, și asta nu doar de câțiva ani de când au erupt cele două crize notorii, ci de când am semnat tratatul de aderare și am avut confirmarea datei de 1 ianuarie 2007. Da, au fost și momente de responsabilizare europeană, precum momentul 2019 al președinției UE a României, dar în general e greu să simţim sistemul românesc vibrând la abordarea federalistă comunitară.

 

Nu mai merge să acţionãm în UE cu jumătate de măsură și aceea pe un ton negativ. Răspunsul la situația actuală este paradoxală, mai multă gândire strategică, mai multă Europa în România, mai multă Românie în UE. Structurarea țării, cu tot ce mișcă, în direcția multilatralismului european. Cu Guvern și Președinție, Parlament și agenţii guvernamentale, dar mai ales cu sectorul privat și societatea civilă. Toți, împreună. E momentul pentru un nou consens naţional, real, de a ne integra în Uniune cu adevãrat.

 

Fără acest proiect de responsabilizare și abordare profesionistă ne vom marginaliza, la periferia unei societăți care evoluează continuu. Nu pot să cred că românii, care au urlat după aderarea la UE în anii ’90 așa cum strigă acum ucrainienii, s-au schimbat și vor acum să ieșim din această structurã. Avem capacitatea, ca nație, să ne ridicăm la nivelul momentului ? Sper din toată inima să avem această maturitate ! Trãiascã România! Trãiascã UE! Trăiască România europeană!

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol semnat în Republica: Ca să câștige „micile bătălii” de la Bruxelles, România trebuie în primul rând să participe. Inclusiv cu jurnaliști

Astăzi am semnat primul meu material în Republica. Sper să fie o lectură interesantă pentru cei pasionați de integrarea României în UE.

 

 

Dupã recenta catastrofă feroviară din Grecia, un mesaj anume m-a impresionat și m-a pus pe gânduri. Într-o declarație publică, Uniunea Jurnaliştilor din Atena și-a cerut scuze pentru că nu a acoperit în mod corespunzător avertismentele feroviarilor și a promis că își va schimba atitudinea în viitor.

Ideea unei abordări similare, referitoare la integrarea României în Uniunea Europeană, m-a provocat să scriu acest material. Ce ziceți despre o discuţie directă despre presa afacerilor europene din România? Un ton schimbat al narativei de astăzi poate să fie influențat de faimosul citat al lui Kennedy, din discursul său de învestitură din 1961. „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţara ta” – i-a provocat atunci pe americani să fie mândri de munca pentru ţara şi comunitatea lor.

 

UE a reprezentat o evoluţie pentru România. Evoluţia a fost în realitate chiar condiţia aderării la Uniunea Europeană. Am auzit deseori referirea la Europa ca la „lumina călăuzitoare” dintr-o prea lungă şi prea întunecată tranziţie. Evoluţia rămâne, de altfel (din fericire) condiţia statutului de membru. 

 

UE este parte a evoluţiilor interne, în acele domenii de competenţă exclusivă a Uniunii sau partajată cu statele membre. E mai mult decât verificabil clişeul: „Europa nu mai este politică externă, ci parte a celei interne”. 

 

Când vorbim de UE avem doi piloni fundamentali, cel al fondurilor europene, dar și cel - în special - al politicilor europene. Deși nu pare spectaculos, în fond legislația și regulile sunt tehnice, aici o țară demonstrează maturitatea.

Mulţi spun că de fapt Bruxelles-ul este doar locul dezbaterilor tehnice, al “micilor bătălii”. Peste 75% din legislaţia aplicată în ţările membre îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă, apărarea („marile bătălii”). Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă aşadar doar „temele mari” ale politicii externe. Bruxelles este locul de desfăşurare a unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni încearcă fără „glorie mediatică” să contribuie prin legislaţie şi politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre.

 

Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin. Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat.

 

În Bruxelles există peste 3.000 de federaţii industriale europene care îşi promovează interesele. Aproximativ 20.000 de experți lucrează în birourile europene ale acestor structuri asociative. Deși a aderat la Uniunea Europeană de peste 16 ani, România are încă o prezenţă modestă în aceste organizaţii. Maxim 200 de români sunt angajaţi de secretariatele de la Bruxelles, cu o cotă de sub 1% din totalul celor implicați. Dacă vizualizăm pozițiile de conducere, se observă prezența unor românii chiar și în vârful ierarhiei, dar numărul directorilor este din nou modest, sub cifra de 50.

La nivel european există însă și ceva schimbat în ultimii trei ani. Dacã analizãm actuala societate europeanã, observãm un fenomen nou, care trebuie ascultat și înțeles. Pe fondul crizei pandemice, toți mai mulți – și în special tineri – vor să dezvolte real proiectul european. Este precum o Mișcare Constructivă Europeană. Se doresc analize clare despre oportunitățile proiectului comun european, se dorește viziune. Nu sunt nici federaliştii, şi nici interguvernamentaliştii, ci sunt europenii sinceri şi realişti…

 

Chiar şi la nivelul presei europene există multe abordări la firul ierbii, pornite din orașe și regiuni, care doresc să explice cetățenilor cum se poate construi Europa pentru noi toți. Această presă își redactează conținutul acum și în limba engleză, încercând să fie o alternativă la presă anglo-saxonă, de multe ori cinică la adresa proiectului european. 

 

Dinspre mediile intelectuale europene deja s-au lansat idei mai curajoase de reașezare a fundamentelor Uniunii Europene, de diminuare și eliminare a euroscepticismului radical. Dorim o Mișcare Constructivă Europeană, ca o formă de clusturizare a realiştilor europeni, a presei europene, dar și a partidelor politice europene și a sectorului de afaceri, să poatã fi coagulatorul actualei dezbateri europene.

 

Întorcându-ne acum la România. Există necesitatea unei fluidizãri a informației credibile, echidistante și vizibile prin creerea unui corp de presă românesc cu expertiză în politicile sectoriale. Acești ziariști pot să prezinte, la zi, pe înțelesul cetățenilor, noțiunile tehnice europene și să anticipeze chiar impactul sectorial asupra României. De asemenea, printr-o presă de calitate, se pot da mesajele structurate ale României, atât instituţionle, cât și din segmentul privat, către spațiul internațional.

 

Pare puțin utopic, dar există exemple din realitatea contemporană care confirmă fezabilitatea acestor afirmații. Să luăm un ˝jargon de Bruxelles˝ – Alianţa Bateriilor Europene. Printr-o abordare de presă putem înțelege mult mai ușor care este situaţia actualã, referindu-ne la autonomia strategică europeană și la abordarea ˝Made in EU˝, dar și la direcția de înverzire a continentului materializată și printr-o politică agresivă de a trece la mașinile electrice în UE. Aici apar numeroase politici sectoriale, ușor de descifrat dacă înțelegem instituțiile europene, fie din segmentul energetic, transport sau mediu, sau ne referim la extragerea resurselor naturale necesare producției de baterii. Contextualizãm totul la politica de industrializare a UE, dar și la competiția cu alte continente precum Statele Unite ale Americii sau China. Iar partea cea mai interesantă este, desigur, cum țările membre UE joacă în această piesă europeanã cu multe variabile. Spun asta pentru că, pe lângă analiza resurselor naturale, mai există și opotunitatea de a deschide fabrici noi, modernizate, și de a pregăti o resursă umană specializată. Acesta este proiectul european, acces la piața internă și la oportunitățile de a dezvolta proiecte împreună, pe picior de egalitate, toate cele 27 de state.

 

Ceeea ce am prezentat este ceva tehnic, dar de impact pentru țară și societate. Cu siguranță o presă responsabilă poate să meargă în direcția acestor investigații contructive. Avem sute de astfel de dosare.

 

Întrebarea care se contureaza în mintea managerilor de presă este însă cum monetizãm un astfel de mecanism de presă românească. Cine finanţeazã? Desigur, nu este un răspuns evident, dar există modele de business în această direcție. Dar despre acest subiect, în materialele viitoare…

Dan LUCA / Bruxelles