Dan LUCA – contribuție la un articol publicat de către Ziarul Financiar: “Apărarea europeană autonomă - furnizor de securitate globală”

Împreună cu Vasile Dîncu am semnat astãzi în Ziarul Financiar un articol despre apărarea europeană în context global.

 

----

Anul 2025 poate fi considerat un punct de inflexiune al securității europene, similar cu 1945, datorită unor factori geopolitici și militari care redefinesc arhitectura de securitate a continentului. În 1945, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a condus la împărțirea Europei între Est și Vest, crearea ONU și începutul Războiului Rece. În mod similar, 2025 ar putea marca o transformare radicală în securitatea europeană. O apărare europeană autonomă nu trebuie privită doar prin prisma spațiului european, ci și ca un actor global, capabil să influențeze echilibrul de putere în alte regiuni ale lumii. Dacă Europa își dezvoltă capacități militare mai avansate și își asumă un rol mai activ în politica internațională, poate deveni un factor de stabilitate nu doar în Mediterana și Africa, ci și în Orientul Mijlociu, Indo-Pacific și chiar în zona Arctică.

 

Crizele consecutive din ultimii ani subliniază vulnerabilitățile structurale ale Uniunii Europene, scoțînd în evidență limitele capacității de răspuns rapid și coerent ale instituțiilor europene. Invazia Ucrainei de către Rusia a provocat o rundă de provocări pentru guvernarea europeană, impunând UE să adopte măsuri economice și politice într-un context internațional tot mai complex și instabil.

 

Vulnerabilitatea structurală a Uniunii Europene este adânc legată de modelul său de guvernare, bazat pe compromisuri între statele membre, care nu întotdeauna ajung la o viziune comună rapidă și eficientă. Adaptarea la noile realități ale unei lumi interconectate și în schimbare continuă necesită reforme în guvernarea UE, care să îmbunătățească răspunsul la crize și să consolideze solidaritatea între statele membre.

 

Extinderea UE și crearea zonei euro au fost  realizări semnificative pentru integrarea și stabilizarea regiunii. Aceste două momente au consolidat nu doar coeziunea economică, ci și stabilitatea politică în Europa. Cu toate acestea, în fața provocărilor geopolitice recente, din ce în ce mai multe voci din cadrul Uniunii Europene susțin necesitatea unei politici de apărare mai coerente și mai autonome, care să nu depindă exclusiv de NATO și de aliații săi, în special Statele Unite.

 

Lumea se află într-o perioadă de mari schimbări geopolitice, iar organizațiile internaționale precum NATO și ONU joacă un rol important în gestionarea provocărilor actuale. În această eră a globalizării rapide, transformările tehnologice și geopolitice influențează continuu modul în care sunt structurate relațiile internaționale și strategia de apărare. Organizația Națiunilor Unite, înființată în 1945 cu scopul de a menține pacea și securitatea internațională și de a promova dezvoltarea economică și drepturile omului, pare să aibă o performanță mai lentă în fața provocărilor globale actuale.

 

În acest context este bine să ne referim și la blocurile regionale autonome și interconectate. Vorbim aici despre un concept care se referă la formarea și dezvoltarea unor grupuri de state care cooperează într-o anumită regiune pentru a-și coordona politicile economice, politice, de securitate și sociale, cu scopul de a obține beneficii economice și de stabilitate reciprocă. ASEAN (Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei), Mercosur sau Uniunea Europeană sunt exemplele cele mai notorii. Blocurile regionale mai integrate tind să dezvolte instituții supranaționale, care pot include comisii, parlamente sau instanțe juridice, cu rolul de a implementa și supraveghea politicile comune. În cazul Uniunii Europene, de exemplu, există Parlamentul European, Comisia Europeană și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Unele blocuri regionale se concentrează și pe securitatea colectivă, dezvoltând mecanisme de apărare comune, cum este cazul NATO în Europa și în America de Nord sau ASEAN în Asia de Sud-Est.

 

Lumea multipolară prinde contur prin consolidarea blocurilor regionale, care își asumă roluri din ce în ce mai importante în diplomația globală. Aceste entități nu doar contrabalansează influența marilor puteri, ci și modelează regulile jocului global prin inițiative economice, parteneriate strategice și abordări comune în forurile internaţionale.

 

Asistăm la o descentralizare a influenței globale, unde puterea nu mai este monopolizată de un singur pol dominant, ci este distribuită între multiple centre emergente. Acest proces este alimentat de factori precum digitalizarea, interconectivitatea economică și dezvoltarea tehnologică rapidă din afara Occidentului tradițional. În plus, inițiative precum Belt and Road Initiative (China), integrarea economică accelerată a Africii prin Zona de Liber Schimb Continentală Africană (AfCFTA) sau expansiunea BRICS demonstrează cum aceste noi centre de putere își consolidează influența. Chiar și în sectorul tehnologic, vedem companii din Asia sau Orientul Mijlociu concurând serios cu giganții din SUA și Europa.

 

Europa a adoptat o abordare complexă când vine vorba de cooperarea militară, în special în cadrul NATO și al inițiativelor UE. Aceste două entități joacă un rol esențial în asigurarea securității regionale, dar există și o tendință tot mai mare de a crea un pilon autonom european în domeniul apărării, care să funcționeze paralel cu angajamentele față de NATO, fără a renunța complet la suveranitatea națională asupra forțelor armate.

 
Unificarea resurselor militare europene ar crea o forță considerabilă la nivel global. Cu toate acestea, fragmentarea actuală a acestor resurse între multiple state face coordonarea și eficiența operațională mai dificile. În plus, diferențele în politicile de apărare, prioritățile naționale și nivelurile de finanțare reprezintã provocări semnificative în crearea unei armate europene unificate.

Dacă o astfel de armată ar deveni realitate, această ar transformă Europa într-o superputere militară globală, capabilă să își protejeze interesele fără sprijinul Statelor Unite. Totuși, din cauza provocărilor politice, economice și strategice, acest scenariu este improbabil pe termen scurt și mediu, dar ar putea deveni fezabil în următoarele decenii, pe măsură ce integrarea europeană avansează.

 

O apărare europeană autonomă poate deveni un factor de securitate nu doar în Europa de Est, ci și în regiuni strategice precum Mediterana și Africa. Acest lucru ar putea contribui la stabilitate prin gestionarea amenințărilor transnaționale, combaterea terorismului, prevenirea crizelor umanitare și asigurarea securității energetice și comerciale.

 

Uniunea Europeană se află la o răscruce strategică, iar capacitatea sa de a se consolida ca actor geopolitic va depinde de coerența și viteza cu care își dezvoltă autonomia strategică. Deși UE are deja o influență semnificativă în domeniul economic și normativ, dimensiunea sa militară a rămas fragmentată din cauza diferențelor de viziune dintre statele membre și a dependenței de NATO. Rămâne de văzut dacă UE poate depăși obstacolele interne pentru a deveni o putere militară credibilă.

Autori:
Vasile Dîncu, fost Ministru al Apărării Naţionale, în prezent eurodeputat, vicepreședintele Comisiei Speciale pentru Scutul Democrației Europene.

Dan Luca, expert în politici europene și comunicare strategică, activând în Bruxelles, din 1997.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

European Gaullism

Who still remembers General de Gaulle? Yes, he was the French President in the years that followed World War II. Interestingly however, the Gaullist doctrine, a set of political and philosophical principles inspired by the thinking and actions of Charles de Gaulle, is now becoming very relevant at the European level, in a Europe that wants to be autonomous, even independent. The concept of open strategic autonomy of the European Union was formulated as a balance between strengthening the EU's independence in key sectors and maintaining an economy open to global partnerships.

 

Of course, the French General de Gaulle was projecting the doctrine only at the level of his own country, saying that: "France must be a strong and independent nation, free from foreign influence (neither from the USA nor from the USSR, in the context of the Cold War)".

 

If we talk about independent foreign policy and military autonomy, France wanted "the development of an autonomous military capability, including through the creation of a French nuclear arsenal" 80 years ago. There was even a "third way" approach in the Cold War, which was neither pro-American nor pro-Soviet.

 

If we put everything in the context of European industrial champions, we notice that the then President specified that "The state must support the economy through strategic planning, without falling into socialism. We support strategic industries".

 

And to put the icing on the cake, "The executive power must be firm, and the President must have a dominant role in governance." The doctrine of Gaullism is not strictly right or left, but seeks to unify the nation around their national interest.

 

Can we say that the current vision of the European Commission is inspired by the Gaullist doctrine, of course translating it from the French level to the European system?

 

Dan LUCA / Brussels

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Gaullismul european”

Despre doctrina gaullistã a UE în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---
Cine își mai amintește de Generalul de Gaulle? Da, a fost președintele francez în anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Interesant însă este faptul că doctrina gaullistă, un ansamblu de principii politice și filosofice inspirate din gândirea și acțiunile lui Charles de Gaulle, devine de mare actualitate acum la nivelul Europei care se dorește autonomă, chiar independentã. Conceptul de autonomie strategică deschisă al Uniunii Europene a fost formulat ca un echilibru între consolidarea independenței UE în sectoare-cheie și menținerea unei economii deschise la parteneriate globale. 

Desigur, generalul francez proiecta doctrina doar la nivelul țării sale zicând: "Franța trebuie să fie o națiune puternică și independentă, fără influență străină (nici din partea SUA, nici a URSS, în contextul Războiului Rece)".

Dacă vorbim despre politica externă independentă și autonomie militară, Franța dorea acum 80 de ani "dezvoltarea unei capabilități militare autonome, inclusiv prin crearea arsenalului nuclear francez." Exista chiar abordare de „a treia cale” în Războiul Rece, nici pro-americană, nici pro-sovietică.

Dacă punem totul în context de campioni industriali europeni, observăm că președintele de atunci preciza că "Statul trebuie să sprijine economia printr-o planificare strategică, fără a cădea în socialism. Susținem industriile strategice".

Și cireașa de pe tort, "Puterea executivă trebuie să fie fermă, iar președintele să aibă un rol dominant în guvernare." Doctrina gaullismul nu este strict de dreapta sau de stânga, ci caută să unifice națiunea în jurul interesului național.

Iar acum întrebarea de baza a acestui editorial. Putem zice că actuala viziune a Comisiei Europene se inspiră din doctrina gaullistă, desigur translatând-o de pe palierul francez la sistemul european?

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – interviu în Gândul despre apãrarea europeană

GÂNDUL meu despre apărarea europeană în interviul de astăzi...

 

---

Ce înseamnă ultimele discuții despre APĂRARE la nivelul UE.

Expert în politici europene: „România trebuie să fie rapidă și implicată”

 

Dan Luca, expert în politici europene și comunicare strategică, stabilit în Bruxelles din 1997, a analizat, într-un interviu pentru Gândul, ultimele discuții de la nivelul blocului comunitar privind apărarea, evoluția parteneriatelor și a bugetelor alocate, dar și oportunitatea pe care o reprezintă acestea pentru România.

 

Liderii europeni au ajuns la un acord pentru îmbunătățirea capacităților defensive până în 2030, în contextul amenințării permanente din partea Rusiei, declara în urmă cu o săptămână Donald Tusk, premierul Poloniei, stat care a preluat, a doua oară, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni.

Subiectul este pe agenda europeană, implicit a României, iar temele de actualitate din domeniul securității naționale, stadiul și perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse, implicații pentru România și poziționarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina sunt pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării convocat vineri, de la ora 12:00.

 

Cum este stabilit bugetul de apărare

 

Expertul în politici europene și comunicare strategică Dan Luca, activ în ecosistemul de la Bruxelles de peste 27 de ani, a pus în context discuțiile pe tema bugetelor de apărare, cu accent pe elementele de noutate la nivel european.

 

„Pentru a aborda subiectul dinamicii bugetului apărării comune europene, este important să clarificăm câteva concepte. Bugetul UE este finanțat în principal din contribuțiile statelor membre. Contribuțiile variază în funcție de mărimea economiei fiecărui stat. De exemplu, în 2023, Germania a contribuit cu peste 29 de miliarde de euro la bugetul UE. Având în vedere că PIB-ul Germaniei în acel an a fost de aproximativ 4.500 de miliarde de euro, contribuția sa reprezintă aproximativ 0,64% din PIB-ul național”, potrivit lui Dan Luca.

 

Referitor la apărarea europeană, expertul amintește că Europa preferă cooperarea militară în cadrul NATO și a inițiativelor UE, fără a renunța la suveranitatea națională asupra forțelor armate. În ceea ce privește bugetul NATO, acesta este finanțat direct de statele membre. În 2014, membrii NATO au convenit să aloce cel puțin 2% din PIB-ul lor pentru apărare până în 2025. Recent, a precizat expertul, au existat  discuții pentru creșterea acestei ținte la 3% din PIB, ca răspuns la provocările de securitate tot mai mari.

 

„În ultimii 10 ani, au fost evenimente politice marcante, care au schimbat abordarea UE. Doctrina autonomiei strategice deschise a UE a apărut ca răspuns la mai mulți factori economici, geopolitici și de securitate, care au evidențiat vulnerabilitățile Europei în fața crizelor globale. Aceasta reprezintă un echilibru între nevoia de a reduce dependențele critice și menținerea unui sistem economic deschis, bazat pe comerț și cooperare internațională.

 

Invazia Rusiei în Ucraina și schimbările din politica externă a SUA au accelerat discuțiile privind crearea unei capabilități de apărare europene independente. UE a fost forțată să reevalueze securitatea colectivă, într-un context în care dependența excesivă de NATO și de SUA devine tot mai riscantă”, a explicat Dan Luca.

 

Potrivit expertului, apărarea europeană independentă nu trebuie însă să cuprindă doar țările din UE, ci se extinde la cele care aderă la cauză.

 

„Desigur, parteneriate puternice cu Marea Britanie, Norvegia și chiar Canada par evidente în actualul context geopolitic. Un model flexibil, similar cu cel al spaţiului Schengen, ar permite acestor state să coopereze fără a fi obligate să adere la UE, ceea ce ar elimina obstacolele politice ale unei integrări forțate. Discuția cu țările în curs de aderare la UE este, desigur, o componentă a apărării europene proprii, mai ales că unele dintre acestea sunt deja membre NATO”, detaliază expertul în politici europene și comunicare strategică.

 

„O dinamică enormă în direcția finanțării unei apărări europene”

 

Dan Luca argumentează că autonomia strategică a UE în materie de apărare se bazează pe trei dimensiuni esențiale: producția de armament, trupele și capacitățile operaționale și coordonarea deciziilor și structurilor militare.

 

„Construirea unei apărări europene eficiente necesită o mobilizare semnificativă de resurse financiare, logistice și umane. Dacă luăm în considerare cifrele recente vehiculate, doar din ultimele luni, observăm o dinamică enormă în direcția finanţării unei apărări europene”, a detaliat expertul.

 

Potrivit acestuia, Uniunea Europeană a inițiat un plan ambițios pentru consolidarea apărării europene, propunând un program de împrumuturi în valoare de 150 de miliarde de euro destinat statelor membre. Această inițiativă, susținută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are ca scop principal finanțarea achizițiilor comune de echipamente militare produse în Europa, precum sisteme de apărare aeriană, drone și alte capacități strategice.

 

„Planul face parte dintr-un efort mai amplu al UE de a mobiliza până la 800 de miliarde de euro pentru întărirea capacităților de apărare până în 2030. Aceste măsuri vizează reducerea dependenței Europei de furnizorii externi și întărirea industriei europene de apărare”, explică Dan Luca.

 

Conform datelor oficiale citate, Germania a adoptat un plan ambițios de investiții, alocând 500 de miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii și întărirea capacităților de apărare.

 

„Această decizie marchează o schimbare semnificativă față de politica tradițională de austeritate, permițând o creștere substanțială a cheltuielilor în domenii esențiale. Norvegia analizează posibilitatea de a utiliza Fondul Suveran de Investiții, evaluat la 1,7 trilioane de euro, pentru a intensifica sprijinul acordat Ucrainei. Până în prezent, Norvegia a contribuit cu 3,35 miliarde de euro în ajutor pentru Ucraina, o sumă considerată modestă în comparație cu contribuțiile altor țări nordice precum Suedia și Danemarca”, a detaliat expertul.

 

Ce înseamnă pentru România?

 

România, ca membru UE și NATO, are o poziție strategică cheie în construcția apărării europene. Situația geopolitică actuală – cu un conflict major la graniță și o Rusia imprevizibilă – impune decizii rapide și clare, nu jumătăți de măsură, consideră expertul în politici europene și comunicare strategică.

 

„România trebuie să fie rapidă și implicată. Trebuie acționat fără ezitări, nu ne permitem să fim pasivi sau să așteptăm decizii de la alții. Este o negociere dură, desigur, dar să ne asigurăm că fondurile europene de apărare ajung și în România, nu doar în Vestul Europei. E timpul parteneriatelor bilaterale strategice, să colaborăm activ cu Franța, Germania și Polonia pentru a avea un rol puternic în arhitectura de apărare europeană.

 

Dacă România tratează acest subiect la fel ca pe fondurile europene, cu absorbție lentă și proiecte întârziate, vom pierde o oportunitate strategică unică. Acum e momentul să fim prezenți la masa deciziilor. Avem un adevăr dur, România este dependentă de NATO și SUA pentru protecție reală, iar apărarea europeană este încă un proiect teoretic, nu o soluție imediată”, a conchis Dan Luca.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: “Dogma bugetului apãrãrii europene proprii”

Am semnat astăzi în Ziarul Financiar un material despre bugetul europen consolidat, adaptat unei apărări europene autonome.

 

---

 

Instituțiile actuale ale Uniunii Europene sunt rezultatul unor decenii de ajustări și compromisuri între statele membre. Deși ele au reușit să gestioneze numeroase crize și să mențină stabilitatea, apare întrebarea: sunt acestea cu adevărat adaptate cerințelor societății europene de astăzi? Sau, dimpotrivă, evităm schimbările majore de teama dezechilibrelor politice și economice?

 

De-a lungul istoriei, Uniunea Europeană a trecut prin mai multe etape de dezvoltare, având diverse denumiri, atribuții și un număr variabil de membri. În 1951, a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), având ca state fondatoare Belgia, Franța, Germania de Vest, Italia, Luxemburg și Olanda. Scopul principal era asigurarea cooperării economice pentru prevenirea conflictelor, prin gestionarea comună a industriilor de război – cărbune și oțel. Șase ani mai târziu, în 1957, Tratatul de la Roma a dus la înființarea a două noi entități: Comunitatea Economică Europeană (CEE), menită să creeze o piață comună, și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM), destinată cooperării în domeniul energiei nucleare. În 1967, prin fuziunea CECO, CEE și EURATOM sub o administrație comună, s-a format entitatea cunoscută sub numele de Comunitățile Europene. Aceasta a reprezentat un pas important spre integrarea europeană. Momentul decisiv a venit în 1993, odată cu Tratatul de la Maastricht, care a transformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană (UE), consolidând integrarea politică și economică.

 

Nu orice problemă societală necesită o schimbare instituțională. Adesea, soluțiile pot veni din adaptarea mecanismelor existente, o mai bună implementare a politicilor sau chiar din colaborarea dintre state, fără a fi nevoie de noi tratate și reforme greoaie. Schimbările instituționale sunt lente și complicate, iar istoria ne arată că multe astfel de inițiative se confruntă cu blocaje politice, veto-uri naționale și perioade de incertitudine. În loc să ne concentrăm mereu pe modificări structurale, poate ar trebui să vedem cum pot fi optimizate resursele și competențele deja existente.

 

Schimbările majore din Europa după 1993 au transformat Uniunea Europeană dintr-un proiect economic într-un actor geopolitic complex. Valurile succesive de aderare cãtre Est au consolidat UE, dar au adus și provocări legate de coeziunea economică și politică. Plecarea Marii Britanii a fost un moment definitoriu, punând sub semnul întrebării unitatea europeană. Adoptată de majoritatea statelor dezvoltate, euro a întărit integrarea economică, dar a generat și vulnerabilități în perioade de criză.

 

Aceste evoluții au culminat cu necesitatea unei apărări comune europene, accentuată de dinamica geopolitică globală: Statele Unite și-au mutat focusul strategic către Asia-Pacific și au cerut Europei să-și asume mai multe responsabilități în materie de Securitate, iar Rusia a devenit o amenințare directă după anexarea Crimeei și invazia Ucrainei, forțând UE să își regândească securitatea colectivă.

 

Liderii europeni, fie că se află la Bruxelles sau în capitalele statelor membre, au realizat că o apărare europeană robustă nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate vitală pentru viitorul Uniunii. Integrarea militară devine astfel un nou test al unității europene, comparabil cu cele ale extinderii și monedei unice.

 

Uniunea Europeană a avut mereu o abordare complexă privind apărarea, oscilând între cooperare cu NATO și dezvoltarea unor capacități proprii. De-a lungul timpului, eforturile pentru o apărare europeană comună au fost sporite, mai ales în contextul noilor amenințări de securitate. Tratatul de la Lisabona din 2009 introduce clauza de apărare mutuală (Articolul 42.7 TUE): dacă un stat UE este atacat, celelalte trebuie să-l sprijine. De asemnea creștea rolul Agenției Europene de Apărare (EDA) în coordonarea investițiilor militare. În 2017 se înfiinţa Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO), lansată pentru a dezvolta proiecte comune în domeniul apărării. Iar în 2021, Fondul European de Apărare (EDF) dispunea de un buget de 8 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare în domeniul militar.

 

E nevoie de o viziune asupra unei apãrãri europene, independentã faţã de puterile mondiale. Credem cã apărarea europeană nu trebuie sã cuprindã doar țările din UE, ci se extinde la cele care aderã la cauzã. Desigur, parteneriate puternice cu Marea Britanie, Norvegia, și chiar Canada, par evidente în actualul context geopolitic. Un model flexibil, similar Schengen ar permite acestor state să coopereze fără a fi obligate să adere la UE, ceea ce ar elimina obstacolele politice ale unei integrări forțate. Sã nu uitãm cã o acţiune comună pe palierul militar ar duce și la o mai bună dezvoltare economică, fără necesitatea ca aceste țări să adere la UE. Discuția cu țările în curs de aderare la UE trebuie să aibă și o componentă a apărării europene proprii, mai ales cã unele dintre acestea sunt deja membre NATO.

 

Momentul actual nu ne permite să avem o consultare publică și să avem un nou tratat UE care să schimbe arhitectura Europei contemporane. Nu e nevoie formal nici de înființarea unei noi organizații axată pe apărarea europeană autonomă. Însă e fundamental, ca până la sfârșitul mandatului actualei Comisii Europene, în 2029, să avem o Coaliție de țări care consolidează apărarea europeană autonomă. Un punct fundamental al acestei construcții este bugetul necesar și provenienţa sa. Este evident că avem nevoie să decidem împreună asupra implicării țărilor membre în “noul budget european”, care să acopere contribuţia la bugetul UE, dar concomitent și la bugetul apărării comune europene. Rămâne de văzut dacă UE va reuși să-și creeze un buget suficient pentru a deveni un actor strategic independent.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Ministrul Diasporei și Reîntoarcerii”

Ce rol mai are un Ministru al Diasporei? Despre acest subiect în matarialul semnat astăzi în Făclia.

 

Cam acum vreo 15 ani am fost implicat în mișcările politice de la Bruxelles care prezentau forța diasporei românești și necesitatea de a o considera strategică pentru dezvoltarea României. Dinamica a fost favorabilă și progresiv a apărut Ministrul Diasporei în câteva guverne care urmaserã. Dacă analizăm însă rezultatele acestui proiect politic puține lucruri sunt de spus. Încercãm însã sã nu cãdem în ispita pesimismului, să nu fim derutați de trecerea timpului și să privim spre viitor.

Haideţi sã ne hazardãm un pic! Imaginați-vã că mâine veți prelua portofoliu de Ministru al Diasporei. Ce veți face? Cui ne adresăm? Doar celor 5 milioane de români care trăiesc în afara teritoriului statului român? Sau e un proiect de țară în care diaspora e parte a României complete?

Nu avem timp acum de sondaje de opinie, și nici măcar să întrebăm 100 de români, deci să ne punem pe treabã. Românii din diaspora așteaptă sprijin de la țară pentru învățarea limbii şi culturii române. Există de ani buni un program guvernamental, bine gândit, de a putea avea cursurile de limba română în școlile din alte țări. Chiar există parteneriate prin care guvernele țărilor europene pun la dispoziție sălile de curs din incinta instituţiilor de învățământ pentru a derula activități românești. Desigur, mulți români din Diaspora aud acum pentru prima dată despre această oportunitate. Scopul acestui editorial este însă de a da semnalul politic, nu de a da lecții de implementare a unui program guvernamental.

 

Vrem coerenţã politicã, nu doar slogane. Românul din Diaspora este conectat la țară mai mult decât cred românii din țară. Nu e nevoie de nici o facilitate de reîntoarcere, ci doar o stare de normalitate. Un ghișeu unic de reîntoarcere este ceea ce se pretează pentru întrebările pragmatice ale celor care vor să reintre în spațiul românesc. Dacă funcționează eGovernment în România cu siguranță este ceva care românii de pretutindeni vor aprecia. Cred cã activitatea ministrului trebuie sã fie mai mult axatã pe simplificarea proceselor administrative, decât pe facilități economice sau locuri de muncă. Un ghișeu unic pentru întoarcerea românilor din diaspora ar putea simplifica foarte mult procesul de revenire în țară, eliminând birocrația excesivă și oferind sprijin concret pentru reintegrare. Acesta ar putea funcționa atât online, cât și fizic, oferind servicii esențiale într-un singur loc. Noutatea ar putea veni în angajarea românilor din diaspora, la revenirea în țară, la aceste ghișee. Ei cunosc deja cum funcționează administrațiile din alte țări, unde au petrecut ani buni, și înțeleg mentalitatea “clientului”, a românului care a trăit în afara țării. Prin ei acest ghișeu unic ar face întoarcerea mai ușoară și mai atractivă pentru românii din diaspora, eliminând multe dintre barierele birocratice care îi descurajează.

 

Dacă observăm această fișã a postului, descrisă în paragrafele precedente, putem zice că un Ministru al Diasporei ar avea şi un rol de călăuză, de reîntoarcere. Poate chiar un titlu de Ministrul Diasporei și Reîntoarcerii este mai indicat.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Propria apărare europeană”

Cele 8 puncte ale unei posibile doctrine a apărării europene “autonome” în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

-----

Întrebările vin de pretutindeni și dilemele persistă dacă ne raportăm la actualul context de apărare europeană. Desigur, nu sunt lucruri abstracte, dar parcă ne bălăcim prea mult în necunoscut, lăsând speculațiile să inunde spațiul public.

Sub presiunea termenilor folosiți la suprafață, încercăm să structurăm câteva elemente ale contemporanului. Inițial, mă gândisem să redactez acest editorial prin a lansa câteva întrebări, ca teme de gândire, dar timpul nu mai are răbdare cu noi. De aceea, permiteți-mi să prezint o doctrina, în opt puncte, a unei posiblie apărări europene proprii.

1. Uniunea Europeană este o zonã a securității, neavând pe teritoriul sãu nici un conflict militar de la fondare până acum. Această dogmă trebuie să fie prioritară și în viitor.

2. Uniunea Europeană are ca valoare fundamentală solidaritatea, iar echivalentul articolului 5 din carta NATO trebuie să fie inserat în acțiunile apărării europene.

3. Discuția cu țările în curs de aderare la UE trebuie să aibă și o componentă a apărării europene, procedeu asemănător cu cel al aderării la NATO.

4. Apărarea europeană nu cuprinde doar țările din UE, ci se extinde la cele care aderã la cauzã. Desigur, parteneriate puternice cu Marea Britanie, Norvegia, și chiar Islanda, par evidente. E un concept asemănător cu aderarea la spațiul Schengen a unor țări care nu sunt membre UE. O acțiune comună pe palierul militar ar duce și la o mai bună dezvoltare economică, fără necesitatea ca aceste țări să adere la UE.

5. Contextul actual permite remilitarizarea Germaniei, iar acest fapt trebuie integrat în strategia apărării comune europene.

6. Franța deține arme nucleare și acest element este important în arhitectura de apărare europeană.

7. Finanțarea apărării europene proprii e un subiect important, de abordat pragmatic în contextul contribuției la sistemul NATO, unde multe țări UE sunt deja incluse.

8. Să nu fim în contradicție cu timpul pe care îl trăim. România are nevoie o implicare majoră în domeniul securității europene. Vorbim aici de creșterea capacității de producție pentru industria de apărare, contribuție cu cadre militare pentru a forma posibilul contingent al armatei europene, implicarea proactivă în elaborarea strategiilor comune. Geografia ne obligă să fim în nucleul dur al apărării europene. Aici nu merge cu jumătăți de măsură.

 

Dan LUCA / Bruxelles