Dan LUCA – articol în Convorbiri Europene – “Se descurcă mai bine Elveţia fără Uniunea Europeană?”

Am continuat seria intervenţiilor în Convorbiri Europene cu un material în care am insistat pe relaţia Elveţiei cu Uniunea Europeană. Elveţia, o ţară care, deşi poziţionată în centrul Europei, continuă să rămână în afara UE, susţinând că se gestionează mult mai bine independent de “regulile” blocului comunitar.

Puteţi citi mai jos articolul integral:

........................

Este interesant de urmărit care este poziţia Elveţiei în relaţiile externe, şi în special cu Uniunea Europeană, confederaţia Elveţiană având o lungă istorie de neutralitate armată, deşi are politică externă activă şi este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea. Şi tot aici trebuie amintite ajutoarele financiare din partea Elveţiei către 13 state membre ale UE care au aderat în perioada 2004–13 la UE, deci şi României. Sprijinul Elveţiei vizează reducerea disparităților economice și sociale existente între statele europene.

În inima Europei, găzduind al doilea birou al ONU, membru fondator al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, şi parte a Spaţiul Schengen, totuşi Elveţia rămâne în afara Uniunii Europene, şi a Spaţiului Economic European.

La întrebarea de ce nu este încă Elveţia membră a Uniunii Europene, încearcă mulţi specialişti să găsească răspunsuri. Elveţia rămânând un paradox – de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și până în anii ’80, obiectivul Confederației Elvețiene pare să fi fost evitarea aderării la UE, dar păstrarea totodată a celor mai bune relații cu această organizație. Andeas Gross, om politic şi universitar elveţian, explica recent de ce Elveţia nu este încă în Europa: „Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a supravieţuit singură. Europa şi ceilaţi au eşuat, tot singuri. De aceea am învăţat că trebuie să cooperăm pentru a ne proteja. În momentul acesta Elveţia crede ca poate face totul singură”.

Foarte interesant, René Schwok, profesor de științe politice la Universitatea din Geneva, aprecia în cartea sa din 2006, “Elveția – Uniunea Europeană: aderarea imposibilă?”, că de fapt asistăm la o “satelitizare” a Elveției. În Elveția, cetăţenii se pot pronunța asupra deciziilor luate la toate nivelurile politice ale țării: federal, cantonal și comunal. Dacă 50.000 de cetățeni elvețieni nu sunt de acord cu o lege, se organizează un referendum în acest sens. Trebuie să fim conştienţi că, aderând la Uniunea Europeană, Elveția ar trebui automat să transfere anumite competențe legislative la nivel comunitar și ar trebui să se angajeze să nu le aplice pe celelalte dacă ele ar intra în contradicție cu dreptul comunitar, situaţie destul de complicată. Democrația directă ar constitui astfel unul dintre principalele obstacole în calea aderării.  René Schwok este de părere că însă, “cu cât Elveția se apropie de UE prin acorduri bilaterale, cu atât perspectiva unei aderări pare a se îndepărta”.

Aderarea la Uniunea Europeană ar însemna transformări semnificative în Elveţia şi la nivel economic, mult mai multe şi mai profunde decât cele legate de sistemul bancar şi confidenţialitatea clienţilor. La cât de reticentă a fost această ţară de-a lungul istoriei nu cred că s-ar putea ajunge prea curând la discuţii legate de înlocuirea francului elveţian cu euro.

Am vizitat Elveţia în 2013, şi am constatat că pentru elveţieni, Uniunea Europeană este ceva vag, foarte îndepărtat. Nu prea văd să fie un subiect la ordinea zilei, având în vedere calitatea vieţii de la ei de acasă. Parcă totuşi cineva îşi amintea că există un Parlament European la Bruxelles şi că i-ar face plăcere ca turist să-l viziteze. Doar ca turist…

Dan LUCA / Bruxelles

Uniunea Europeană văzută din Elveţia

Interesant de urmărit este poziţia Elveţiei în relaţiile externe, şi în acest scop extrem de util este un recent material publicat de Adevărul. Confederaţia Elveţiană are o lungă istorie de neutralitate armată, deşi are politică externă activă şi este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea.

Găzduind al doilea birou al ONU, membru fondator al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, şi parte a Spaţiul Schengen, totuşi Elveţia rămâne în afara Uniunii Europene, şi a Spaţiului Economic European.

La întrebarea de ce nu este Elveţia membră a Uniunii Europene a răspuns într-un interviu şi Andeas Gross, proeminent om politic şi universitar elveţian: „Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a supravieţuit singură. Europa şi ceilaţi au eşuat, tot singuri. De aceea am învăţat că trebuie să cooperăm pentru a ne proteja. În momentul acesta Elveţia crede ca poate face totul singură”.

Despre Elveţia mai scriam pe blog şi în anii anteriori:

Ce a contat pentru alegătorii elveţieni?

Elveţia și forţa de muncă a imigranţilor

De ce iubim Elveţia?

Dan LUCA / Bruxelles

Dupã Tusk, potopul în Polonia?

În Polonia, partidul lui Donald Tusk pierde teren, poate chiar puterea. Victoria conservatorului Andrzej Duda în alegerile legislative din luna mai 2015, constitituie un avertisment sever pentru liberalii de centru din Platforma Civică (PO), aflați la guvernare, în perspectiva scrutinului parlamentar din această toamnă, după cum comenta presa poloneză.

Este o situaţie asemănătoare cu cea din 2004, din Portugalia, când prim-ministrul de atunci devenea preşedintele Comisiei Europene. José Manuel Durão Barroso a fost numit în funcția de președinte al Comisie Europene, fiind ales în unanimitate de executivele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene, însă acest lucru a generat o semi-crizã politicã, urmatã de pierderea puterii partidului său în ţară.

E posibil să fie o reţetă prestabilită? Poate "avansarea" către nivelul comunitar aduce pierderi politice la nivel naţional?

Aş putea aici face o comparaţie cu fotbalul - o echipă naţională poate câştiga şi Liga Campionilor şi campionatul intern în același an? Se poate, dar e foarte greu, Barcelona ne-a demonstrat-o din nou acum cateva zile. E necesar însã un buget mare, pentru a avea practic o echipă “mare”, o resursă umană enormă.

Soluţia pentru partidele naţionale este să îşi schimbe abordarea. Fie să aibă echipe numeroase, formate din nume “mari”, capabile să lupte în intern, dar şi sã propunã experţi-politicieni la nivelul UE, sau, poate o variantă care ar prinde mult mai uşor, fără la fel de multe investiţii – profilarea. Stabilirea membrilor potriviţi pentru a “juca” în "campionatul intern" (alegeri locale și naţionale) şi a celor capabili de performantă în "campionatul european".

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Convorbiri Europene – “Danemarca în relaţia cu Uniunea Europeană. Probleme?”

Scriam recent, într-un nou material publicat luni, 22 iunie, de Convorbiri Europene, despre raportul dintre Danemarca şi Uniunea Europeană. Lansam totodată întrebarea firească legată de viitorul acestei relaţii, ţinând cont de rezultatele alegerilor organizate săptămâna trecută în ţara lui Hamlet.

Puteţi citi mai jos textul integral al acestui articol:

…………………

Partidul Popular Danez (DF), formațiune de dreapta, populistă și care se declară clar împotriva imigrației, a obținut în alegerile parlamentare organizate recent în Danemarca cel mai bun scor electoral din istoria sa (21,1% din sufragii), devenind astfel pentru prima oară cel mai mare partid din blocul de centru-dreapta. Totuşi, deşi nu a fost primul in rezultate, partidul liberal Venstre, condus de Lars Lokke Rasmussen, va lua responsabilitatea guvernãrii.

DF este în dezacord cu alte formațiuni de dreapta în privinţa afacerilor europene și cheltuielile publice pentru protecție socială. Influența sa pe scena politică daneză, s-a intensificat constant în ultimul timp. Cu doar câteva zile înaintea alegerilor, liderul DF, Kristian Thulesen Dahl, declara că partidul său intenţionează organizarea unui referendum privind apartenenţa Danemarcei la Uniunea Europeană, pe modelul premierului britanic.

Să nu uităm că Danemarca are o relaţie bună cu Marea Britanie, şi se numără printre ţările membre ale Uniunii Europene care şi-a permis să negocieze 4 opt-outs.

Va fi interesant de urmărit de acum care va fi poziţia Danemarcei în relaţia cu Uniunea Europeană, devenită membră a blocului comunitar la 1 ianuarie 1973, odată cu Marea Britanie şi Irlanda.

Democratul Nicolai Wammen, sublinia în urmă cu doi ani că o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE, ar poziţiona Danemarca oarecum pe actualul “scaun” britanic pe viitor, ca fiind cea mai “semi-decomandată” membră a blocului comunitar. Menţinerea legăturilor strânse cu Marea Britanie este, de asemenea, o prioritate de top pentru Danemarca, susţinea diplomatul danez. Într-o mare măsură, Danemarca a aderat la UE ca urmare a aderării britanice. Şi chiar dacă Marea Britanie în cele din urmă ar decide să părăsească UE, el crede că relaţia dintre ţara sa şi Marea Britanie nu s-ar schimba în mod semnificativ. Nicolai Wammen insistă ca Danemarca să fie cât mai aproape de UE, considerând acest lucru în interesul poporului danez. Şi în Parlamentul European, politicienii danezi sunt apreciaţi ca fiind în general destul de “prietenoşi” în abordarea relaţiei Danemarca-Uniunea Europeană.

O oarecare asemănare apare între Marea Britanie şi Danemarca şi dacă ne referim la atitudinea fată de moneda unică europeană. După cum arată rezultatele sondajelor, suportul pentru înlocuirea coroanei daneze cu euro este destul de scăzut.

Deşi danezii sunt în mod tradiţional printre cei mai eurosceptici cetăţeni ai Uniunii, puţini dintre ei doresc ieşirea ţării din blocul comunitar. Chiar şi liderul DF a afirmat că vrea ca Danemarca să rămână în UE, pronunţându-se însă pentru limitarea accesului străinilor la sistemul de ajutoare sociale, unul din cele mai generoase din UE.

Dan LUCA / Bruxelles

EurActiv Yellow Academy – 5 ani de existenţă

“Yellow Academy” a Institutului EurActiv sărbătorește a 5-a aniversare! Platforma EurActiv, creată în 1999, a avut de la început obiectivul principal de a da glas tuturor părților interesate din UE, să le permită să fie văzute ca o parte integrantă a procesului de elaborare a politicilor UE. EurActiv ajută numeroase federații europene, ONG-uri, sindicate în a-şi face opinia mai vizibilă pe piața afacerilor UE.

Pentru a înțelege mai bine tendințele în domeniul comunicării UE, EurActiv a lansat în 2011 programul “Yellow Academy” al Institutului EurActiv, a cărui director sunt. 2015 a fost deja un an bun. Cele șapte sesiuni au găzduit peste 100 de persoane, provenind din 49 de federații europene sau ONG-uri.

Mulţumesc încă o dată, şi pe această cale, specialiştilor în comunicare şi afaceri europene care au contribuit la succesul acestui proiect!

Dan LUCA / Bruxelles

Social media şi “comunicarea europarlamentară”

Un raport publicat în această dimineaţă şi preluat de EurActiv arată că 663 din totalul celor 751 deputați europeni sunt pe Facebook, în timp ce 572 sunt pe Twitter.

Europarlamentarul liberal suedez Fredrick Federley spunea că "un politician care să nu folosească social media pentru dialog și interacțiunile cu alegătorii, ar fi ca un scriitor care nu foloseşte cuvinte". Din 100 de deputați europeni intervievati pentru raport, 96% au spus că Facebook a fost platforma de top pentru a comunica cu alegătorii, puțin înaintea Twitter.

"Deputaţii apelează la Facebook pentru a ajunge la cei care îi urmăresc", spune Brett Kobie, strateg în domeniul digital pentru FleishmanHillard. "Atunci când un deputat merge însă pe Twitter, în parte vorbesc cu audienţa, dar e mult mai probabil ca ei să vorbească şi cu un grup mai larg de părți interesate, ONG-uri și mass-media de asemenea", a spus Kobie.

"Când urmărim conversații politice dure, acestea mai degrabă e posibil să se întâmple pe Twitter. Facebook este mai axat pe comunicatul de presă". Van den Broeck, spune că îi ține, de asemenea, pe deputații europeni la curent cu informații despre campanii de social media și îi hrănește cu sfaturi despre cum să comunice.

Deputații încearcă din ce în ce mai mult şi alte platforme de social media, pe lângă Facebook și Twitter. Raportul FleishmanHillard enumeră 209 eurodeputați-28% din Parlament, ca utilizatori LinkedIn. Kobie spune că vede un potențial de creștere pentru LinkedIn. Doar 34% din eurodeputați au fost pe Twitter în 2011, în timp ce 76% folosesc platforma acum.

Raportul enumeră 95% din eurodeputații intervievati care consideră că Facebook este "eficient" pentru comunicare, în timp ce 88% au spus același lucru despre Twitter.

Totuşi, "Social media nu poate înlocui valoarea întâlnirilor directe, dar este o modalitate de a deschide noi oportunități pentru a satisface noi părți interesate și ceea ce urmează după aceste întâlniri. Social media a schimbat modul în care se face politica", a declarat europarlamentarul britanic Jude Kirton-Darling (S&D).

Să nu uităm de transparenţa discuţiilor din mediul online. "Spre deosebire de ce se întâmplă ‘în aer liber’, pe social media, e totul mult mai transparent", spune raportul.

Dan LUCA / Bruxelles

Ce vrea de fapt Marea Britanie de la UE ?

Ministrul britanic de Externe explica într-un material publicat recent de România Liberă care sunt reformele pe care insistă Marea Britanie în relaţia cu UE. În opinia sa, schimbări importante şi necesare, nu doar pentru ţara sa, ci pentru întreaga Uniune Europeană a secolului 21.

Philip Hammond susţine că “pentru a putea menține standardele europene de trai, trebuie să sprijinim mediul de afaceri să devină mai competitiv în context global, dezvoltând piața unică, mai ales în domeniul serviciilor, al industriei digitale și cel energetic. Trebuie să rămânem deschiși comerțului internațional și încheierii de acorduri comerciale cu SUA, Japonia și alte state dezvoltate, precum și cu economiile emergente din Asia și America de Sud. De asemenea, trebuie să creăm un cadru de reglementare care să sprijine, și nu să împiedice dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă, atât de necesare. În al doilea rând, reformele pe care le avem în vedere vor permite unor state să continue integrarea, respectând în același timp și interesele celor care nu urmăresc acest obiectiv. Astfel, Marea Britanie nu își propune să blocheze integrarea continuă a zonei euro – dimpotrivă, susţine acest proces, dar are nevoie de garanții care să protejeze interesele celor care nu și-au exprimat o asemenea intenție”.

Totodată, diplomatul britanic insistă pe importanţa rolului parlamentarilor naţionali. “Vrem să le oferim posibilitatea de a acţiona în grup pentru a se opune unor viitoare reglementări”, argumentează Hammond. Într-o manieră la fel de pozitivă este explicată intenţia de a renegocia principiul liberei circulaţii şi a dreptului de muncă, atunci când cetăţenii europeni sunt tentaţi să recurgă la abuzuri.

Ne putem permite să interpretăm reformele propuse de britanici ca fiind antidotul valului de eurosceptici care apar în multe dintre statele Uniunii Europene?...

Dan LUCA / Bruxelles

Chiar şi Danemarca vrea în afara UE?

Partidul Poporului Danez (DF), de extremă dreaptă, susţine, după alegerile care vor avea loc în 18 iunie 2015, organizarea unui referendum asupra apartenenţei ţării la Uniunea Europeană, după exemplul celui promis de premierul David Cameron în Marea Britanie. Asta deşi, în 2013 ministrul pentru afaceri europene excludea această variantă.

“Am observat că lucrurile evidenţiate de David Cameron sunt în mare măsură aceleaşi pe care noi am dori să le schimbăm în ce priveşte apartenenţa noastră la UE”, declara liderul DF, Kristian Thulesen Dahl, pentru Reuters.

Să nu uităm că Danemarca are o relaţie bună cu Marea Britanie, şi se numără printre ţările membre ale Uniunii Europene care şi-a permis să negocieze 4 opt-outs (securitate şi apărare; cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie, uniune economică şi monetară).

“Deşi danezii sunt în mod tradiţional printre cei mai eurosceptici cetăţeni ai Uniunii, puţini dintre ei doresc ieşirea ţării din blocul comunitar. Chiar şi liderul DF a afirmat că vrea ca Danemarca să rămână în UE, pronunţându-se însă pentru limitarea accesului străinilor la sistemul de ajutoare sociale, unul din cele mai generoase din UE”.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Convorbiri Europene – “Uniunea Europeană văzută de la Berlin şi din Londra”

Am continuat seria intervenţiilor în Convorbiri Europene cu un articol comparativ, ilustrând cu câteva example concrete poziţia pe care o adoptă Germania în relaţia cu Uniunea Europeană, respectiv atitudinea liderilor britanici, aflată la polul opus.

Redau mai jos materialul apărut recent:

………………….

Jocul Germaniei în criza europeană a fost şi rămâne factorul determinant în orientarea cârmei Uniunii Europene într-o direcţie sau alta, spre deosebire de Marea Britanie, care a preferat o atitudine “insulară”. Dacă pentru o Germanie reformată de Agenda 2010 a lui Gerhard Schroeder, criza s-a dovedit mai degrabă o oportunitate decât un pericol, pentru Londra însă, odată cu criza au venit şi ameninţările de părăsire a spaţiului comunitar.

Desigur, oportunitate vine la pachet cu responsabilitatea, căci variile capitale europene s-au uitat, cu ochi mari, dulci şi sinceri la Berlin pentru ajutor. Ȋn acest context, Berlinul a trebuit să joace mai multe jocuri la pachet: jocul intern german, jocul la Bruxelles (cel în plan european), respectiv jocul extern cu partenerii din afara UE. Să le luăm pe rând.

Jocul intern german – este unul cheie, căci indiferent de viziunea unui lider, dacă vrea să supravieţuiască trebuie să ţină cont de opinia publică din ţara sa. Nu poţi în acest context să ceri eforturi bugetare cetăţenilor tăi, ca să-i salvezi pe alţii, fără să pui condiţii dure în schimb. Astfel, se poate explica “intransigenţa” de care a fost acuzată Angela Merkel în criza eurozonei. Faptul că Merkel a jucat politic intern cum trebuie, prudent – pe măsura asentimentului cetăţenilor germani, e dovedit în rezultatul electoral record pentru CDU în 2013. Tot parte din jocul intern, la limita celui european, sunt deciziile sistemului juridic german, care i-au făcut să aştepte cu sufletul la gură pe restul partenerilor europeni în criza eurozonei. Totodată, să nu uităm că Banca Centrală Europeană, de la Frankfurt, e modelată pe sistem german, neinflaţionist.

Jocul de la Bruxelles este principala caracteristică a crizei: Bruxelles-ul a devenit de facto al doilea Berlin, atât formal cât şi informal. Ȋn primul rând, sunt mai mulţi germani ca oricând în poziţii cheie, cantitatea îmbinându-se cu calitatea în termeni de influenţă asupra deciziilor instituţiilor europene. Ȋn al doilea rând, din ce în ce mai des, viziuni sectoriale sau globale cu privire la Europa se lansează la Berlin: “shuttle diplomacy˝, a devenit ˝shuttle decision-making˝. Ȋn al treilea rând, motorul franco-german nu mai e un motor între egali, Parisul urmează în cele mai multe cazuri Berlinul, iar acesta din urmă îşi permite să joace la mai multe capete: de exemplu cu Marea Britanie şi Olanda pentru reformarea – în sensul debirocratizării – Uniunii Europene. Ȋn al patrulea rând, indiferent de jocurile următoarelor luni, interesele germane vor fi reprezentate în întâlnirile care vor decide viitorul UE.

Propunerile făcute de Angela Merkel apropo de Agenda Digitală a Uniunii Europene şi “Industry 4.0” au devenit deja subiectele dezbaterilor între liderii politici europeni, în schimb, dacă vorbim de Marea Britanie, agenda propusã este dominată de renegocierea statutului de membru UE, limitarea numărului de imigranţi, la pachet cu, de exemplu, probleme la echivalarea studiilor pentru cetăţenii UE, etc.

Germania anticipează tendinţele globale. Chiar şi în cadrul Uniunii Europene, se conturează anumite state membre ca şi puteri regionale, cu voce puternică şi vizibilitate în dosarele europene majore, iar Germania joacă bine cartea de lider regional. Marea Britanie în schimb, şi-a permis “luxul” de a-şi limita implicarea în ceea ce se întâmplă în UE. În general, aşa cum zicea analistul american George Friedman, Marea Britanie nu s-a baricadat în afara Europei (decât în cazuri extreme). Geografia i-a permis acest lucru. Totuşi, Marea Britanie pare să se simtă “incomodată” de situaţiile în care nu poate decide atunci când trebuie să urmeze hotărârile Bruxelles-ului. Discuţiile pentru renegocierea poziţiei Marii Britanii în UE vor influenţa semnificativ “faţa” Uniunii. De partea cealaltă, personalităţi “cu greutate” istorică, precum Jacques Delors, au lansat chiar opinii prin care susţin că Marii Britanii i s-ar putea oferi statutul de “membru asociat al UE”.

Nu în ultimul rând, când vorbim de Germania, nu putem să nu analizăm jocul faţă de partenerii externi: Berlinul a devenit răspunsul de facto la întrebarea lui Kissinger cu privire la “eu pe cine sun când vreau să discut cu Europa?”. În ultimii ani, atât vizitele Preşedintelui SUA cât şi cel al Chinei la Berlin, şi numărul telefoanelor de coordonare a acestora cu Angela Merkel, le-au depăsit pe cele cu liderii Uniunii Europene.

Dan LUCA / Bruxelles

Se întrevăd “vremurile bune ale Europei”? Ce face România?

Acum câteva zile, Alina Bârgăoanu, comenta într-un articol din Convorbiri Europene, poziția comună a ministrului francez al economiei, Emmanuel Macron, și a vice-cancelarului german Sigman Gabriel, cu privire la nevoia de a “relansa uniunea economică și socială”. Subiectul l-am tratat într-un mesaj recent pe blog.

Cei doi lideri au deschis o dezbatere pe teme care, în mare, “până acum reprezentau apanajul analiștilor aflați departe de procesul decizional: buget al zonei euro, trezorie comună, colectare comună a impozitelor, instrumente comune de împrumut, parlament al zonei euro”.

Apoi, spunea autoarea, “propunerile franco-germane consacră ideea “Europei cu două viteze”. Un nucleu dur al Uniunii, dotat cu un buget comun, cu o trezorerie, cu un mini-Parlament, care emite monedă comună, dar și datorie comună. Este vorba despre operaționalizarea conceptului de “mai multă Europă”. Situaţia naşte noi dileme: ce se întâmplă cu sudul, “rupt” de restul Europei; Maria Brianie intră în ecuaţia nouă?; unde se poziţionează Polonia; şi, dacă e vorba de Europa Centrală, ce va face România?...

Dan LUCA / Bruxelles

Reforma sistemului electoral european în atenţia institutelor de cercetare

Pornind de la ideea că alegerile europene nu pot fi considerate drept alegeri de ordinul doi, Fabian Willermain grupează într-un document prezentat în această primăvară, propunerile pentru a încuraja gândirea unui process electoral mai efficient. Potrivit autorului, în cazul în care liderii politici ar dori să adopte aceste reforme, s-ar putea transforma treptat alegerile europene în alegerile supranaţionale de prim rang, autentice.

Belgianul Fabian Willermain este specializat în politicile Uniunii Europene şi relaţii instituţionale, membru al Institutului Egmont, Institutul Regal pentru Relaţii Internaţionale. Acesta propune:

1.    Creșterea vizibilității partidelor politice europene de-a lungul întregul proces electoral. Până în prezent, majoritatea cetățenilor UE consideră partidele naționale neputincioase în influenţarea procesului decisional la nivelul UE. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de a crea o legătură clară între partidele naționale și partidele politice europene la care sunt afiliate. Această schimbare, în efect de domino, va crește răspunderea partidele politice naționale și europene în timpul campaniei electorale europene și va face ca cetățenii să fie mai conștienți de repercusiunile votului pe care îl oferă. Aici evident, este inclusă propunerea-consecinţă, ca membrii individuali să fie acceptaţi în cadrul partidelor europene.

2.    Democratizare internă și mai multă implicare din partea membrilor de partid în procesul de luare a deciziilor. Este un pas important pentru a crea vizibilitate membrilor de partid.

3.    Partidele europene ar trebui să desemneze un candidat pentru președinția Comisiei, pe baza primarelor.

4.    Partidele politice europene au nevoie de a primi dreptul de a rula campanii politice în Europa sub numele de politică europeană.

5.    Stabilirea unei singure zile pentru alegerile europene în toate statele membre.

6.    Numele și emblemele partidelor politice europene să apară pe buletinul de vot, alături de numele candidaților.

7.    Câştigă şefia Comisiei candidatul al cărui partid obţine cele mai multe locuri în Parlament, iar acest lucru ar trebui să fie “tradus” în Tratat în termeni clari. Chiar dacă mulți observatori au fost sceptici cu privire "formalizarea" procesului Spitzenkandidat și au reiterat faptul că puterea de nominalizare este încă în mâinile Consiliului, alegerile din 2014 au fost unele fără “precedent”. Acum este necesară însă clarificarea Declarației 11 a Tratatului, pentru întărirea acestei variante de desemnare a preşedintelui Comisiei.

8.    Negocierile oficiale privind programul și alocarea de posturi ar trebui adăugate procedurii Spitzenkandidat.

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

Atitudinea Londrei incită liderii scoţieni la noi discuţii legate de independenţă

Dacă Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană, în urma referendumului promis de Cameron, reculul ar putea duce la un alt vot scoţian pentru independență, declara recent Nicola Sturgeon.

Liderul Partidului Naţional Scoţian a cerut votul "dublei majorități". Aceasta consideră că Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord ar trebui să opteze în mod individual pentru "Brexit", pentru ca acest demers să meargă mai departe. De asemenea, primul ministru al Scoţiei este de părere că "Dacă Scoția ar fi scoasă din UE în ciuda faptului că scoţienii au votat să rămână, acest lucru ar provoca o reacție puternică".

Controversele există însă. Eurodeputatul Ian Duncan, membru conservator scoțian, spunea că “majoritatea dublă” ar crea un deficit democratic, voturile unor cetățeni din Marea Britanie fiind mult mai valoroase decât altele. "În septembrie anul trecut, oamenii din Scoția au votat pentru a rămâne în Regatul Unit, știind foarte bine că un referendum legat de apartenenţa la UE este posibil", a mai spus MEP-ul scoţian.

Sturgeon precizează "guvernul scoţian va insista pentru o influență mult mai puternică și readuce în discuţie relaţia Edinburgh-Londra privind afacerile europene şi descentralizarea”. "Ne dorim o poziție mult mai puternică și mai formalizată", a spus ea. Domeniile vizate în principal ar fi cele în care politicile UE au afectat Scoţia, cum ar fi pescuitul.

Liderul SNP a cerut de asemenea să fie posibil ca un ministru scoțian să conducă discuțiile din Marea Britanie cu diplomații UE, în cazul în care ministrul britanic nu este disponibil.

Sturgeon a criticat aprins decizia de a bloca rezidenții UE în Marea Britanie de a participa la referendumul de Brexit, catalogând-o ca fiind "nedreaptă, nedemocratică și nejustificată". Referendumul independență scoțian a fost deschis pentru UE și cetățenii rezidenți Commonwealth în Scoția. Liderul Partidului Naţional Scoţian subliniază că 170.000 de cetățeni ai altor state membre trăiesc și lucrează în Scoția și au avut o contribuție valoroasă pentru societate, la fel cum, mulți cetățeni din Scoția trăiesc în UE. Să nu uităm că imigrația și libertatea de mișcare au fost printre cele mai uzate subiecte în campania pentru alegerile generale din Marea Britanie.

"Europa are nevoie de reforme și aștept cu nerăbdare ca Alex Salmond (fostul lider SNP și acum MP) să participe la campania noastră pentru o UE reformată". Sturgeon a spus adăugat printre altele inclusiv că nu se așteaptă ca Scoția să adopte moneda euro în timpul vieții ei.

Dan LUCA / Bruxelles

Europa cu două viteze, în versiunea “franco-germană”

Emmanuel Macron și Sigmar Garbriel au cerut o mai puternică armonizare fiscală și socială în zona euro, argumentând că altor țări din UE, cum ar fi Marea Britanie, ar trebui să li se permită să opteze pentru mai puţină integrare, bazată pe piața unică.

În contextul ameninţărilor cu o dublă-părăsire a Uniunii Europene, cea a Marii Britanii şi a Greciei, Franța și Germania cresc miza, încercând să pună la punct planuri pentru o Europă cu două viteze, cu zona euro ca element central. Germania și Franța fac astfel planuri de a consolida cooperarea între țările din zona euro, fără a modifica tratatele UE existente.

Emmanuel Macron, ministrul francez al Economiei, și Sigmar Gabriel, vice-cancelarul german, ambii social-democrați, pledează pentru "o mai largă regândirea UE". Noua "uniune economică și socială ... ar implica reforme structurale (de muncă, mediul de afaceri) și reforme instituționale (funcționare a guvernanței economice), dar, de asemenea, de convergență socială și fiscală în care este necesară (consistent, deși nu neapărat egal) o armonizare a salariilor minime şi a impozitul pe profit", scriau cei doi.

Noua “setare” din zona euro ar fi completă cu, de exemplu, crearea unui grup din zona euro în cadrul Parlamentului European și un "comisar euro" care să se ocupe de asigurarea disciplinei fiscale, dar, de asemenea, să aibă grijă de creşterea economică, de investiții și crearea de locuri de muncă.

Măsura a fost larg interpretată ca un potențial pas înapoi pentru premierul britanic David Cameron, care caută o reformă profundă a UE, în mod ideal cu o schimbare de Tratat, înainte de a organiza un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

Propunerile celor doi diplomaţi ar necesita probabil crearea unui buget al zonei euro. "Ceea ce este important este proiectul", a declarat într-un interviu Macron, adăugând totuşi că nu vorbea în numele guvernului și că numai președintele Hollande ar putea vorbi pentru Franța.

Între timp, cererile britanice într-o "Uniunea tot mai strânsă" ar putea fi stabilite printr-un “protocol" special, în conformitate cu Manfred Weber, europarlamentar creștin social, un aliat apropiat al cancelarului german Angela Merkel. Dar, în schimb, Marea Britanie ar trebui să accepte pierderea dreptului de veto în zonele în care alții merg înainte cu integrarea mai profundă. Evident, "Ei nu pot avea dreptul de a bloca pe ceilalți dacă ceilalți doresc să înainteze”.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – în Convorbiri Europene – “Pregătirea pentru alegerile europene din 2019 trebuie să înceapă ACUM!”

Aşa cum am obişnuit deja, îmi face o mare plăcere să recomand cititorilor apariţiile mele din Convorbiri Europene. În cea mai recentă intervenţie am vorbit despre “urgenţa” stabilirii unui sistem electoral european cu adevărat democratic pentru scrutinul din 2019.

Redau mai jos articolul de sâmbătă, 6 iunie 2015:

.................

Alegerile pentru Parlamentul European sunt în continuare mult prea mult dominate de norme electorale naționale și dezbateri naționale, în ciuda faptului că Tratatul de la Roma din 1957 prevedea deja posibilitatea de elaborare a unei proceduri electorale uniforme bazate pe sufragiu universal direct.

Mă preocupă acest subiect şi studiez de câţiva ani care sunt tendinţele de „democratizare” a alegerilor europene şi cum s-ar putea creşte gradul de legitimitate de care beneficiază liderii şi a instituţiile europene. Recent am realizat o cercetare în acest sens, împreună cu Dominique Ostyn, colegul de la EurActiv.

Alegerile primare în cadrul marilor partide politice europene și dezbaterile Spitzenkandidaten din 2014 au fost cele mai recente inovații în domeniul alegerilor europene. A fost un start bun, o formulă care a ajutat dezbaterea în multe state membre ale UE, în special cele care au avut un candidat de susţinut, sau în cazul în care mass-media națională a acoperit  dezbaterile prezidențiale televizate.

Noul sistem nu este fără critici însă, dar l-a aşezat incontestabil pe Jean-Claude Juncker la conducerea Executivului Uniunii Europene. A fost clar stabilită legătura între candidatul de la cel mai mare partid politic din cadrul Parlamentului European după alegeri și poziţiile de top ale UE. Dar, de asemenea, acest proces a arătat că există loc pentru îmbunătățiri, în special în cazul în care se vrea o mai bună contectare a cetățenilor la modul de elaborare al politicilor Uniunii.

Partidele europene au o responsabilitate față de cetățenii europeni. Este o responsabilitate reală de a propune mecanisme de conexiune, prin alegerile primare, Spitzenkandidaten sau o mai mare transparență în mecanismele interne de partid.

Au început dezbaterile la Bruxelles

Recent, la o dezbatere organizată de Institutul EurActiv, la care au participat înalți reprezentanți ai partidelor politice europene și fundațiile politice europene aceştia precizau – în marea lor majoritate – cã noul sistem „de alegeri primare” trebuie să meargă mai departe, dar au fost subliniate o serie de deficiențe care ar trebui să fie abordate. Și dezbaterea în cadrul instituțiilor europene a început. Danuta Hubner și Jo Leinen, doi membri ai Parlamentului European, au elaborat în comun un raport privind reforma legii electorale a UE, care aşteaptă să fie votată în plen în luna octombrie a acestui an.

La un an de la alegerile din 2014, și cu mult înainte de următoarele alegeri, în 2019, acum este momentul pentru a începe să se pună întrebări care să fie dezbătute de către fundațiile politice europene și partidele politice europene, în special în lumina congrese din acest an. De exemplu, membrii PES se întâlnesc în cateva zile la Budapesta, PPE în octombrie la Madrid și ALDE în noiembrie, tot la Budapesta.

Care sunt punctele care predomină dezbaterea:

• stabilirea unui cadru în care partidele politice transnaționale pot atrage fonduri pentru a le permite să deruleze campanii paneuropene. Unele partide naționale au fonduri de până la 100 de ori mai mari decât echivalentele lor de partid europene. Sume obţinute direct prin statutul de membru al partidului european sau sume alocate direct din bugetul instituţiilor europene cãtre partidele europene sunt două variante posibile;
• acord asupra listelor transnaţionale la alegerile europene pentru a reprezenta dimensiunea europeană în sistemul electoral european, care să fie confirmat în următoarea rundă de modificare a tratatului UE;
• armonizarea sistemelor de vot în Europa, pentru a se lua în considerare procedurile comune pentru cetățenii UE de a vota din străinătate și pentru a evita votul dublu;
• stabilirea unui calendar clar cu termene de prezentare a listelor la nivel național, a nominalizărilor candidaţilor, alegeri primare și dezbaterile dintre candidaţii fiecărui partid;

Să fim sinceri, ar fi o pãcat ca în 2019 să ne dăm seama că lipsa de pregătire ne-a făcut să pierdem șansa de a îmbunătăți sistemul alegerilor Primare Europene și Spitzenkanditen. Punerea logo-urilor partidelor politice europene pe buletinele de vot la alegerile europene, după cum au sugerat unii, este o idee bună, dar în mod clar nu suficientă pentru a debloca întregul potențial al democrației UE.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar - „Oscarurile” federaţiilor europene

Ziarul Financiar publică un material în care am vorbit despre un nou studiu realizat de APCO. Acesta şi-a propus să măsoare eficienţa asociaţiilor europene. Cine sunt câştigătorii şi ce a contribuit la poziţiile bune în clasament puteţi citi mai jos.

Articolul integral apărut vineri, 5 iunie 2015:

……………………….   

Un studiu realizat de APCO, în parteneriat cu EurActiv a fost prezentat recent la Bruxelles. “TradeMarks” îşi propune să afle în ce măsură federaţiile industriale de la Bruxelles sunt eficiente în atingerea scopurilor lor politice pe care şi le-au propus.

15 domenii s-au dovedit a fi cheia succesului pentru asociaţiile europene, cele mai importante fiind lobby-ul, formarea coaliţiilor industriale, mobilizarea membrilor, reputaţia industriei sau relaţiile cu media. În topul primelor 5 asociaţii se afla ACEA (Asociaţia Producătorilor Europeni de Automobile), BusinessEurope (Asociaţia Patronatelor Europene), Orgalime (Asociaţia Europeană a Ingineriilor Industriale), GSMA (Asociaţia Mondială a Operatorilor în Comunicare Mobilă) şi COPA-COGECA (Vocea comună pentru agricultori şi cooperative în Uniunea Europeană).

Este interesant însă să punctăm şi câştigătoarele din 2015 la cele 7 categorii analizate: Transport, evident ACEA, Manufacturi – Orgalime, Tehnologie – GSMA, Agricultură – COPA-COGECA, Energie – EWEA (Asociaţia Europeană a Energiei Eoliene), Sănătate – EFPIA (Asociaţia Europeană a Producătorilor din Industria Farmaceutică) şi Servicii Financiare – EFAMA (Asociaţia Europeană a Companiilor de Servicii Financiare).  

Ce fac aceste asociaţii? Să luăm ca exemplu ACEA - Asociaţia Constructorilor de Maşini din Europa, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Să ne imaginăm că oamenii de la, să zicem, Mercedes doresc să-i explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru dezvoltarea siguranţei rutiere. După aceea vin delegaţii Volvo să-i explice Comisiei versiunea lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale anuale ale membrilor, Grupuri de lucru sectoriale şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să îl reprezinte, conform statutului organizaţiei. Desigur atingerea compromisului în aceste forumuri “interne” de dezbatere nu este un lucru uşor. Să nu uităm că, în ciuda faptului că stau la aceeaşi masă a negocierilor, cei care formează asociaţia sunt în competiţie comercială permanentă, iar cei care lucrează în vânzările de automobile ştiu bine ce înseamnă asta.

Comparativ cu rezultatele primei ediţii a studiului APCO (2013), în acest an, în general, asociaţiile sunt percepute a fi mai eficiente acum decât erau cu doi ani în urmă. Ceea ce e nou faţă de studiul precedent este importanţa mobilizării membrilor pentru formarea de coaliţii. Dacă mobilizarea vocii individuale a membrilor devine mult mai puţin importantă, identificarea de aliaţi şi formarea de alianţe strategice pe probleme specifice este acum critică.

Profesioniştii în comunicare tind să presupună că într-o lume din ce în ce interconectată şi mai digitalizată, toate organizaţiile ar trebui să fie foarte active pe social media. Dar, ca în 2013, social media are încă un impact redus asupra eficienţei în cazul asociaţiilor europene. Există o mulţime de excepţii, dar în general, o strategie media mai tradiţională pare a fi încă mai de succes.

Dan LUCA / Bruxelles

Energia în “Industry 4.0”

Sectorul energiei electrice din Europa trebuie să se deschidă spre internetul obiectelor, declarau factorii de decizie politică prezenţi la un eveniment organizat recent la Berlin.

"Știm că dezvoltarea producției și distribuției de electricitate și sistemele rețelei noastră de electricitate, inclusiv contoarele și rețelele inteligente, vor corespunde îndeaproape dezvoltării continue a internetului", sublina Peter Altmaier, fost ministru de mediu, acum șef în cadrul echipei cancelarului german Angela Merkel (un susţinător declarat al Industry 4.0).

"Fiecare mașină va avea o adresă IP, în cazul în care mașinile sunt interconectate cu mașini şi cu oamenii. Industria 4.0 creează o mulțime de posibilități și oportunități, de asemenea, pentru dezvoltarea unui sistem de producție și furnizare de energie electrică durabilă", a explicat Altmaier.

Noi planuri privind piață unică digitală a Comisiei Europene vizează "implementarea contoarelor inteligente și a altor elemente ale rețelelor inteligente, ceea ce va genera cantități masive de date", provocări enorme pentru securitatea cibernetică, concurență și alte aspecte ale politicii UE.

Discuțiile din Berlin au generat întrebarea cine ar trebui să gestioneze datele de la rețelele inteligente, o problemă care a atras îngrijorarea față de viața privată a consumatorilor, şi în special dacă furnizorii de energie concurente pot accesa informațiile.

Dan LUCA / Bruxelles 

European Primary Elections: Step it up, ahead of 2019

Now is the time to start the debate on how to better organise the 2019 European primary elections and Spitzenkandidaten system, especially in light of the forthcoming European political party congresses later this year.

The elections to the European Parliament are still highly dominated by national electoral rules and national debates, despite the fact that the Treaty of Rome in 1957 already envisaged the possibility for the elaboration of a uniform electoral procedure based on direct universal suffrage.

The primary elections in several European political parties and the Spitzenkandidaten debates in 2014 were the latest innovations in this context. They were a good ‘first run’ and helped shape the debate in many EU member states, especially those with a contending Lead Candidate, or where national media covered the overall process and televised presidential debates.

The new system is not without its critics but it uncontestably landed Jean-Claude Juncker at the helm of the EU’s executive. The link between the lead candidate from the biggest EP political party after the elections and EU’s top job has clearly been established. But it also showed that there is room for improvement, especially if this system is to help citizens to better connect with EU policymaking.

European parties have a responsibility to the European citizens. It's a real responsibility to propose mechanisms for connection, whether primary elections, Spitzenkandidaten or better transparency in internal party mechanisms.

At a recent EurActiv Institute roundtable debate senior representatives of political parties and political foundations indicated - in large majority - that they wanted to see the new system go forward, while pointing to a number of shortcomings that would need to be addressed.

And the debate within the European institutions has also started. Danuta Hubner and Jo Leinen, two members of the European Parliament, are jointly drafting a report on EU electoral law reform due for a plenary vote in October this year.

One year on from the 2014 elections, and well ahead of the next elections in 2019, now is the time to start asking the questions that should be debated by the European political foundations and the European political parties, especially in light of their forthcoming congresses later this year (i.e. PES in June, EPP in October and ALDE in November).

Here are the points that should be addressed:

-Establishing a framework in which transnational political parties can attract funding to allow them to run pan-European campaigns. Some national parties have funds up to 100 times higher than their European party equivalents. Direct membership to the European parties or lump sum campaign budgets from the Community budget are two possible, non-exclusive ways;

-Agreeing on a system of Transnational lists to represent the European dimension in the European electoral system, for it to be confirmed in the next round of EU Treaty change;

-Harmonising the voting systems in Europe on several points, i.e. to take into account common procedures for EU citizens to vote from abroad and to avoid double voting;

-Setting a clear timetable with deadlines for lists at national level, Lead Candidate nominations, primary elections and lead candidate debates;

-Defining of the term Lead Candidates, with minimum standards on who can stand and how they are nominated.

Let's be honest, it would be a shame if in 2019 we realise that a lack of preparation had caused us to miss a chance to improve the European Primaries and Spitzenkanditen system. Putting the respective European political party logos on the European Election ballot papers, as suggested by some, is a good idea but clearly not enough to unlock the full potential of EU democracy.

Dan LUCA & Dominique OSTYN / Brussels

Marea Britanie insistă pe modificarea tratatelor UE

Philip Hammond, ministrul de externe al Marii Britanii, sublinia recent că Londra trebuie să obțină o înțelegere “substanțial favorabilă” pentru a convinge opinia publică să fie în favoarea rămânerii în blocul comunitar.

Ministrul francez de externe Laurent Fabius consideră însă că aceasta a fost o mişcare “periculoasă” din partea lui David Cameron. "Populația Marii Britanii a fost obișnuită să i se spună: 'Europa este un lucru rău'. Există riscul ca, în ziua în care va fi consultată, populația să spună că Europa este un lucru rău", a subliniat el.

Vocile externe se declară în continuare pentru o Europă cu Marea Britanie, însă Cameron continuă să insiste pe a-şi duce la bun sfârşit planul promis cu ani în urmă – renegocierea relaţiei ţării sale cu UE, şi apoi un referendum pentru a obţine acordul populaţiei de a retrage Marea Britanie din Uniune.

Dan LUCA / Bruxelles