Internet gratuit şi în România?

Dacă aminteam de rata de penetrare a broadband-ului în România, în comparaţie cu alte ţări occidentale, iată că acest deficit va fi compensat prin interesul manifestat de Ministerului Comunicatiilor şi Societăţii Informaţionale, în direcţia wireless.

Au mai existat astfel de proiecte, deşi nu neapărat la nivel naţional. Cel iniţiat încă din 2006 de autorităţile din locale din Praga, iar pe modelul celui din Polonia, în Azuga. Bineînţeles, clujenii ştiu că şi primăria oraşului a avut astfel de demersuri, în 2007.

În cele 345 de hotspot-uri, împrăştiate în toate judeţele ţării, vor asigura cetăţenilor accesul gratuit la internet, din zone strategice: parcuri, campusuri universitare, şi alte locaţii din zonele centrale ale oraşelor. Pentru implementarea acestui proiect au fost deblocate fonduri europene. În proiectele occidentale însă, autorităţile au adăugat servicii suplimentare, prin care s-a recuperat o parte din investiţii. De exemplu, Primăria din Houston a realizat o astfel de reţea WiFi şi a introdus simultan un sistem online pentru plata parcărilor, iar investiţia a fost recuperată în şase luni de funcţionare. În Paris, serviciile WiFi municipale acoperă şi liniile de transport în comun.

Dar dacă tot vorbim de “societatea informaţională”, cu indispensabila adaptare permanentă la nou, şi cu necesitatea de adaptare la nivel global, atunci, să vedem ce se va face însă pentru zonele rurale din România, care rămân încă defavorizate.

Dan LUCA/ Bruxelles

Searcheology şi afacerile europene

Pentru Google, rolul browser-ului a devenit o ştiinţă, dezbătută la această întâlnirea cu nume sugestiv - Searcheology. Deşi deţine o cotă de piaţă uriaşă (peste 63% în Statele Unite) noutăţile prezentate la recenta conferinţă Searcheology dovedesc că Google vrea mai mult.

Să ne apropiem totuşi puţin de Europa, şi de afacerile europene. Să nu uităm că inovaţia tehnologică nu poate înainta fără suport în crearea de infrastructură, în cercetare, sau fără sprijin legislativ. Anticipam că Parlamentului European va intra pe web pentru campania pentru alegerile din iunie, şi am văzut că acest lucru s-a şi întâmplat.

Iar dacă vorbim de “cautologia în afaceri europene”, recomandam încă de acum un an câteva surse de informare despre UE.

Dan LUCA / Bruxelles

Delectarea online şi productivitatea muncii

Mulţi manageri îşi pun întrebarea dacă productivitatea muncii prestate de angajaţii lor este influenţată negativ de activitatea desfăşurată de salariaţi în scopuri personale: utilizarea browserelor, a reţelelor sociale, efectuarea de rezervări sau cumpărări online.

Pentru cei care se bazează pe studii care confirmă acest lucru, au apărut programele de monitorizare a muncii angajaţilor, care prezintă rapoarte complexe asupra timpului efectiv de muncă, iar apoi, decalat pe tipurile de programe care au rulat, pe fiecare computer în parte. Acestea vin în completarea acelora care îngrădesc accesul la anumite categorii de site-uri. Producătorii acestor programe promit îmbunătăţirea vizibilă a productivităţii muncii.

Dar dacă aceste programe îi ajută pe cei de la resurse umane să îşi facă o imagine clară în legătură cu angajaţii care sunt într-adevăr dedicaţi muncii şi îi depistează pe cei mai puţin harnici, care au alte preocupări la serviciu decât cele înscrise în fişa postului, asta nu înseamnă că o monitorizare atât de severă îi şi motivează, pe aceştia din urmă, să fie mai activi. Este drept că legislaţia muncii impune anunţarea salariaţilor în cazul în care aceştia sunt verificaţi prin diferite metode tehnice, dar relaţiile dintre superior şi angajat trebuie să fie bazate pe încredere reciprocă.

Cred că această monitorizare implică efecte negative psihologice asupra angajaţilor. Cultura organizaţională ar trebui să îşi adapteze regulile la stilul de viaţă actual al angajaţilor. Internetul face parte din viaţa noastră, atât la locul de muncă cât şi în viaţa personală. Persistă încă însă o mentalitate greşită în multe companii. Şeful doreşte ca banii pe care îi dă angajaţilor să justifice exact munca depusă de aceştia. Dar asta nu trebuie să îl transforme într-un “bau-bau”, pentru că oamenii vor găsi oricum şi alte metode de evadare pe parcursul programului de lucru.

De câţiva ani, au intrat în câmpul muncii angajaţi tineri, membrii ai generaţiei, pe care unii o numesc Generaţia Y. Da! Ei sunt viitorul şi adaptarea trebuie să se facă la nou, trebuie să mergem înainte, nu să aşteptăm ca tinerii să revină la modul de gândire deja învechit.

La fel cum se impunea şi până acum, este normal ca oamenii să regăsească la locul de muncă un climat potrivit pentru a nu lucra sub stres. Iar dacă acestea sunt avantajele oferite de tehnologia de azi, de ce să le îngrădim libertatea de a îmbina munca cu plăcerea.

Deşi ei constituie majoritatea, nu doar cei mai tineri dintre angajaţi au fost cuceriţi de posibilităţile pe care le oferă noua tehnologie, dar ei sunt cei care vor implementa şi vor utiliza din ce în ce mai mult metodele care le sunt atât de familiare.

Repet, relaţionarea cu sistemele de conducere trebuie să ofere flexibilitate. Focalizarea pe rezultatul final este soluţia. Urmărirea derulării proiectelor, de la prezentarea task-urilor până la momentul de predării acestora în forma finală nu ar trebui să fie cea mai mare preocupare a managerilor. Când ai angajaţii potriviţi pe posturile respective, pentru sarcinile pe care le-au primit, şi mai ales, când aceştia sunt şi motivaţi, sunt mici şansele ca rezultatele să nu fie pe măsura aşteptărilor.

Şi dacă între timp, angajatul face o pauză şi discută cu un prieten, asta nu înseamnă că acest lucru va dăuna comapaniei. Don Tapscott prezenta acea imagine, într-adevăr utopică la prima vedere, dar care mai devreme sau mai târziu se va transpune în realitate - reţelele sociale şi blogurile vor ţine locul schimburilor de experienţe şi stabilirii de legături profesionale.

Dan LUCA / Bruxelles

Stânga Europeană în derută?

(Oamenilor nu le pasă ce ştiţi, până în momentul în care ei află că vă pasă - John C. Maxwell)

Pe fondul rezultatului general nesatisfăcător al socialiştilor în alegerilor europene şi al câştigării alegerilor de către PSD în România, Delegaţia social-democrată română din Parlamentul European devine o adevărată forţă social-democratã, pe poziţia a cincea ca număr de parlamentari (11 MEPs), după Germania (23), Spania (21), Franţa (14) şi Marea Britanie (14). Aşa cum este normal, ne întrebăm ce implică această nouă dezvoltare - un proiect politic de centru-stânga este aşteptat la nivel european şi poate ar fi timpul să gândim încă de pe acum mecanismul electoral al anului 2014.

Aşa cum Uniunea Europeană, sui generis, se confruntă cu o necesitate a îmbunătăţirii mecanismelor eficiente (şi democratice) de implicare (şi selecţie) a liderilor, la fel şi pe Stânga politică europeană există o nevoie de îmbunătăţire, atât a strategiilor de coordonare inter-instituţionale, cât şi de o "re-configurare" a discursului politic. Acestea sunt două condiţii esenţiale pentru apariţia unei entităţi supra-structurale noi, pan-europene, o federaţie de stânga, cu influenţă explicită în plan concret. Trebuie schimbat mult şi rapid, asta desigur dacă trecem de la turaţia de tip “Europă a elitelor” la una de tip “Europa cetăţenilor”.

Nimeni nu neagă faptul că UE este o construcţie inteligentă, care a oprit “măcelăria europeană” din secolul trecut, care a adus dezvoltarea tuturor statelor (în special cele fondatoare), chiar şi a “săracilor” irlandezi, care ulterior s-au exprimat împotriva Tratatului de la Lisabona. Avem conştiinţa prezenţei (şi a numelui) preşedintelui american mai mult decât cea cu privire la liderii noştri europeni. Admirăm campania pentru alegerea preşedintelui american şi îi invidiem pe americani pentru că au un sistem în care cei care vor să aibă puterea, luptă pentru ea. Foarte mulţi lideri, la nivel comunitar, cred că puterea li se cuvine "by default" fiindcă au făcut multe lucruri bune pentru ţara lor şi pentru că sunt cunoscuţi pe scena internaţională. Este adevarăt că actualii lideri politici ai UE, în majoritatea lor, sunt de un calibru bun şi au o activitate demnă de poziţia pe care o ocupă. Însă, aceşti lideri au nevoie de forţa care vine din partea oamenilor care cred în ei. Credibilitatea se construieşte în timp, nu cu câteva luni înaintea alegerilor.

Trebuie să eliminăm abordările de tip naţionalist, exclusivist, aroganţa politică, relaţiile şi discursurile de tip clientelar (veşnicul "tribut" adus americanilor) şi să construim o relaţie bidirecţională, de reciprocitate, cu cetăţenii şi cu interesele generale ale Europei. Să încurajăm transparenţa decizională, să avem agende politice clare şi oneste, alegeri din ce în ce mai democratice, să nu ne fie teamă de referendumurile pan-europene pe de o parte, şi să nu ne fie teamă să ne afiliem politic, pe de altă parte. Să combatem corupţia şi să milităm pentru confruntările politice corecte şi concrete între Stânga şi Dreapta, oferind cetăţenilor Europei o imagine din ce în ce mai clară asupra posibilităţilor lor de alegere, atunci când votează, să terminăm cu campaniile de tip "asfalt pentru români" neconcretizate după alegeri şi să lucrăm împreună la politicile de sprijinire a finanţărilor macro-structurale, unde să includem, rând pe rând, statele membre, în funcţie de priorităţi strategice. Să începem cu îndrăzneală să "ieşim pe piaţă" cu oferta strategică reală a României şi să argumentăm clar importanţa investiţiilor şi dezvoltarea locală, din perspectiva şi în contextul UE.

Faptul că nu a existat în campania electorală contra-candidat pentru Preşedenţia Comisiei Europene e îngrijorător, din punct de vedere ideologic şi demoralizant din punct de vedere al cetăţenilor care erau aşteptaţi să meargă la vot. Credibilitatea forţelor politice de stânga a scăzut dramatic, în momentul în care s-a recunoscut la nivel oficial că "lupta e pierdută deja, nu avem de ce să ieşim cu un candidat". Această "veste" fiind dată, printre alţii, de către Primul Ministru (laburist) Gordon Brown, (Strasbourg, 24 martie 2009) şi care a constituit, fără doar şi poate, unul din motivele rezultatelor dezastruoase pe listele laburiştilor la alegerile europene din Marea Britanie.

În ceea ce priveşte Dreapta europeană, aceştia au reuşit să-şi "acopere" cu succes vina legată de generarea crizei economice europene, în materialele lor de campanie nemenţionând nimic de deregularizarea pieţelor şi utilizând un mesaj gen "criza este consecinta unor comportamente individuale necorespunzătoare, nicidecum a unui sistem economic defectuos". Similar, ei descriu criza mai degrabă din punct de vedere al valorilor şi mai puţin (sau deloc) din punct de vedere sistemic. În acelaşi timp, "ciupind" crâmpeie strategice din discursul Stângii, făcând apel, de exemplu, la "solidaritate" (concept stângist) şi mascând politicile xenofobe şi rasiste (de expulzare în masa) prin utilizarea conceptului generalizat de "luptă împotriva migraţiei ilegale". De asemenea, Dreapta se erijează în apărători şi susţinători ai reformelor care îi vor ajuta pe indivizi să economisească şi să investească, exprimând de fapt, într-o formă mascată, apărarea intereselor unor grupuri restrânse de indivizi (marilor oameni de afaceri), nicidecum ale mulţimii.

Stânga ar fi putut, în acel moment, să fi venit cu un discurs pe măsură, potrivit doctrinei: "investiţii? Da, însă în domeniul public, în aşa fel încât orice cetăţean să aibă dreptul egal de a beneficia, de exemplu, de învăţământul public, de lucrări publice, infrastructură, sănătate publică, protecţie socială, protecţia muncitorilor împotriva riscurilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă etc. "

Pe când, Dreapta se centra pe mesajul "Stânga doreşte să ocolească taxele adiţionale, împiedicând astfel iniţiativele!", Stânga ar fi trebuit să se orienteze pe un mesaj cuprinzător legat de pierderea locurilor de muncă, nevoia de ponderare a taxelor şi încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii, unde iniţiativa este valorizată şi spre economia funcţională.
Dacă studiem textul Tratatului de la Lisabona, respins de irlandezi prin referendum, observăm ce aduce de fapt el nou, din punct de vedere al “liderului european”: în primul rând se conturează o nouă “inginerie de sistem”, în sensul că se prevede poziţia de “Preşedinte al UE”, cu un mandat de doi ani şi jumătate, dar din nou fără alegeri. Şi poate nu tocmai întâmplător, încă de acum doi ani aveam deja pretendenţi la acest “scaun", precum Tony Blaire, Jean-Claude Juncker sau chiar Jose Manuel Barroso. Pe de altă parte, se conturează un rol crescut al Parlamentului European în procesul de decizie. Dar nu se mentionează nimic de cetăţeni, de vot sau de orice tip de alegeri democratice. Ne mirăm totuşi că în unele ţări apar opoziţie şi Euro-scepticism.

Se continuă dezbaterea, atât în lumea politică, dar şi în cadrul societăţii civile europene, în jurul procentului de 1% din populaţia UE (irlandezii) care "ne blochează construcţia europeană". Păi haideti să facem referendumuri cu adevărat europene, cu vot simultan în cele 27 de ţări membre (şi nu numai în cazul Tratatului de la Lisabona) şi apoi să acţionăm potrivit voinţei reale a majorităţii. Politicienii sunt reprezentanţii oamenilor, ei trebuie să "muncească" pentru oameni şi la semnalul real al oamenilor. Iar dacă avem confirmarea suportului (sau respingerii) cetăţenilor, continuăm proiectul politic respectiv în numele lor şi pentru ei, sau ne dăm demisia onorabil din funcţia politică respectivă, în momentul în care un "NU colectiv" devine o frustrare personală sau o lovitură fatală asupra sistemului propriu de valori.

Politicienii sunt conştienţi de faptul că un referendum câştigat aduce putere, iar cazul Preşedintelui Băsescu la nivelul sistemului politic românesc este concludent. Cetăţenii îţi dau ceva mult mai real decât construcţiile de culise, îţi sugerează doar că este posibil sau probabil.
Este timpul ca marile familii politice europene, în frunte cu liderii naţionali ai statelor membre, să acţioneze la un nou nivel. Avem nevoie de 3-4 partide politice europene, pe liniile doctrinare existente. E nevoie ca aceste partide să aibă lideri care să se poată “bate” în alegeri, în fiecare stat membru, nu să fie nişte “umbre” (sau chiar “umpluturi”) ale liderilor naţionali. Jocul forţelor politice trebuie să se facă în "câmp deschis", la modul vizibil pentru omul de rând, pe tot parcursul unei legislaturi, nu doar înaintea alegerilor. Apoi, în mod legitim, câştigătorul trebuie să fie recunoscut lider european. De ce nu un lider român să le vorbească slovenilor, bulgarilor şi danezilor, secondat desigur de liderul naţional? De ce continuă această prezenţă mentală a Zidului Berlinului şi această etichetare permanentă "ţări foste comuniste, aflate sub sfera de influenţă a ex-URSS", cu cele mai negative conotaţii? De ce "vechiul sistem" nu se converteşte mai repede în "noul sistem" mult mai funcţional, în numele binelui comun? Cât mai acceptăm, ca români, să stăm pe poziţia de stat "nou intrat" în UE, care abia se dezmeticeşte din "somnul raţiunii"? Când eurodeputaţii europeni, în genere, încetează să mai trateze Parlamentul European ca pe o alternativă amuzantă a pensionării sau a frustrărilor politice din ţările lor de origine? Când se va înceta cu cheltuielile în van pe recepţii opulente şi pe mişcările de personal, extrem de costisitoare, între Strasbourg şi Brussels? Când vor fi oamenii, într-adevăr, ţinta clara şi beneficiarii de facto a politicilor sociale (asta în contextul în care în UE, la momentul actual, se vorbeşte despre protecţie socială exclusiv în relaţie directă cu piata forţei de muncă, unde omul este furnizor direct de ore de muncă şi nimic mai mult!!).

Cu siguranţă că vom avea mai multă dezbatere reală pe subiectul UE şi mai multă analiză a avantajelor sistemului, să ieşim cât mai repede din rolul de victime ale unor “scamatorii de comunicare europeană” sau victime ale unui trecut faţă de care, e adevărat, că cei mai mulţi dintre noii nu suntem responsabili, însă de la care putem învăţa enorm. Comparativ cu vesticii, noi, cei de la Estul Zidului Berlinului avem alt simţ al realităţii, fiind capabili să menţinem pe alte nivele diferenţele dintre "bine" şi "rău", dintre "tolerant" şi "imbecilizat", dintre "diplomaţie" şi "slugărnicie", dintre "sărac" şi "bogat". Noi avem termenul de comparaţie proaspăt în memorie (dictatură şi izolare versus democraţie şi libertate). Avem multe alte calităţi (dormante momentan) pe care ni le putem canaliza în numele binelui comun, având şanse reale de a deveni lideri europeni în materie de ideologie şi de sisteme de valori.

Corelând explicaţiile teoreticienilor europenişti cu istoria Uniunii, şi urmărind realitatea actuală, se poate concluziona: e tot mai clar că suntem prinşi într-un triunghi sistemic format din stabilitatea adusă de construcţia comunitară, legitimitatea structurilor europene şi relatia cu cetăţenii (inclusiv comunicarea cu aceştia).

Ar fi de dorit ca cetăţenii să înceapă să înţeleagă de fapt ceea ce li se transmite şi să facă o “analiză personală” înainte de a-şi manifesta dreptul de vot. Această analiză personală depinde în mod direct de sistemul (naţiunea) din care individul face parte. Toate cele 27 de naţiuni ale UE trebuie să fie ajutate să găsească un numitor comun, clar definit, centrat pe valori care iau în calcul şansele egale la un loc de muncă şi la un salariu decent (nevoia de stabilitate materială a fiecărui individ), şansele egale la accesarea sistemului medical şi de învăţământ, asigurările sociale, un viitor mai sigur pentru tinerele generaţii, contracararea schimbărilor climatice, lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii internaţionale etc.

Acest "numitor comun" deocamdată este un vis, parţial realizabil pentru Europa lui 2014. Deocamdată, statele vestice nu prea "simt nevoia" să ajungă la un astfel de numitor comun de acest tip cu statele estice, iar pentru alte state membre (în special balcanice), el constituie o adevărată utopie.

Avem nevoie de lideri europeni puternici (atât din punct de vedere politic, dar mai ales moral) pentru a construi credibilitate.
Să nu uităm, UE este formată din statele membre şi din instituţii, însă "întregul" formează o entitate mai importantă (şi cu o funcţionalitate autonomă) decât părţile care îl constituie. UE nu poate, şi nu trebuie să acţioneze împotriva statelor membre, ci trebuie să ajute la dezvoltarea acestora. Pentru o eficientizare (şi câştigare în credibilitate) a Comisiei Europene de exemplu, fondurile obţinute din sancţiunarea "vinovaţilor" pentru încălcarea normelor europene ar trebui re-investite, în mod natural, în sisteme temeinice de asistenţă şi control pentru statele care au nevoie de sprijin şi mai ales în statele unde fondurile europene se "pierd" pur şi simplu prin cotloanele corupţiei locale.

Uniunea Europeană se joacă de-a puterea, iar comunicarea sa cu cetăţenii, destul de îndoielnică din punct de vedere calitativ, oscilează între “cucerirea puterii” şi “exercitarea puterii”.

Dan Luca şi Mihaela Meresi

Tineretul european - speranţa următorului deceniu

Noua strategie adoptată de Comisia Europeană anunţă cam ce se va întâmpla în linii mari în următorul deceniu pe plan european în domeniul politicilor pentru tineret. “Tineretul - Investiţie şi Capacitate”, admite importanţa capitalului uman pe care îl constituie tinerii.

După consultările realizate pe parcursul anului trecut de către organizaţiile implicate în acest sector, Forumul European al Tineretului, organizaţiile de tineret şi alte autorităţi naţionale, s-a constatat că tinerii sunt preocupaţi în special de domenii precum educaţia, găsirea unui loc de muncă, antreprenoriatul, incluziunea socială, sănătatea şi sportul.

Propuneam şi eu recent un nou program educaţional comunitar (Mobilităţi europene de scurtă durată pe timpul verii). Fiind în permanent contact cu organizaţiile de tineret şi de studenţi, am reuşit să observ dificultăţile cu care se confruntă tinerii europeni în a avea platforme cu adevărat europene, care să le ofere posibilitatea să îşi exprime potenţialul la adevărata valoare.

Dan LUCA / Bruxelles

Controversatele schimbări la Google

Google, vine în sprijinul utilizatorilor care apelează la motorul de căutare pentru economie de timp, iar prin felul în care sunt afişate acum rezultatele, informaţia căutată va fi găsită mult mai rapid.

Şi de această dată sunt totuşi şi sceptici, concurenţii, care consideră că după ultimele modificări făcute de Google, perioada de timp petrecută pe pagina lor este mult mai mare, înainte de a ajunge pe alte site-uri, ale căror link-uri sunt afişate printre rezultatele căutării, aşa cum s-a întâmplat când a fost introdusă posibilitatea personalizării rezultatelor.

Aceste link-uri sunt însoţite de o descriere mult mai amplă, care de această dată s-ar putea să îţi ofere informaţia dorită, chiar şi fară accesarea sursei. Această descriere mult mai detaliată presupune mai multă răbdare din partea utilizatorului, şi care, nu neapărat îl va trimite pe acesta spre informaţia dorită.

Dacă până acum, atunci când se căutau informaţii folosind mai multe cuvinte cheie, rezultatele afişate conţineau o sumedenie de date irelevante, acum, folosind chiar şi o frază, putem găsi o pagină care să conţină contextual ceea ce căutăm. Un fel de web intelligent - dădeam exemplul cuvintelor cu mai multe înţelesuri.

Pentru cei care apelează la secţiunea “subiecte asemănătoare”, acum lista este mult mai cuprinzătoare. Ce ne asigură cei de Google este faptul că, rezultatele afişate sunt mult mai multe, fiind găsite folosind cuvinte cheie chiar şi în alte limbi europene, nu doar în engleză.

Dacă în urmă cu ceva vreme pentru a obţine date mai complexe puteai să foloseşti cuvinte cheie în limba engleză, acum baza de date este mult mai complexă şi nu ai de muncit de mai multe ori, să cauţi cuvintele cheie potrivite, să alegi link-urile care le conţin pe toate, contextual, să citeşti, să traduci, şi abia apoi să prelucrezi informaţia.

Spuneam că atunci când se lansează site-urile trebuie ţinut cont ca acestea să apară printre primele pe paginile de rezultate ale motorului de căutare, şi această recomandare rămâne valabilă, chiar dacă poate utilizatorul va găsi informaţia cautată doar citind descrierea link-ului către site-ul respectiv, tot motorul de căutare rămâne soluţia cea mai sigură pentru ca site-ul să fie descoperit de utilizator.

Dan LUCA / Bruxelles

Lista celor 7

Când am vazut articolul celor de la Cotidianul, mi-a tresãrit inima de bucurie. Într-un top 7, sunt prezentaţi candidaţii care meritau să fie aleşi in Parlamentul European, dar nu au reuşit.

Devine tot mai evident cã ceea ce am început acum 18 luni cu Organizaţia Bruxelles, şi continuat apoi prin candidatura mea pentru Parlamentul European, începe sã prindã contur, chiar şi în presa mare din România.

Aşa cum ziceam, e doar începutul. “Peştele român” va forţa şi în viitor “apele comunitare”.

Dan LUCA / Bruxelles

Tehnologia şi educaţia

E-Learning? Un subiect din ce în ce mai discutat, şi aşa cum era şi normal, apar noi propuneri pe această linie, deşi la o simplă analiză cantitativă se poate observa că programele de e-learning sunt în special destinate companiilor, adică training-uri şi coaching în interiorul companiilor, şi prea puţin strict în învăţământ.

La întâlnirea de la începutul lunii, la care au participat specialişti în resurse umane, manageri IT, profesori şi traineri, s-a încercat stabilirea oportunităţilor de comunicare şi colaborare online, în scopuri educaţionale, necesitatea dezvoltarii conţinutului interactiv pentru eficientizarea învăţământului, precum şi prezentarea celor mai noi dispozitive şi aplicaţii necesare învăţării online.

S-a discutat accesibilitatea la muncă şi informaţie, asigurată de mijloacele IT actuale. Este important de urmărit mecanismul de adaptare al companiilor şi universităţilor la noile cerinţe educaţionale, pentru economisirea de timp şi efort, dar şi costurile pe care alinierea la aceste cerinţe le implică.

O evoluţie a educaţiei online în România găsiţi într-un articol publicat de Euractiv România, la începutul anului, dar E-learning ar trebui să însemne nu doar educaţie cu ajutorul IT, ci să reuşească să furnizeze specialişti, absolvenţi de cursuri online. Atunci, E-Learningul va fi cu adevărat un succes.

Dan LUCA/ Bruxelles

Sperăm să avem “Europa” la noi acasă

Sãptãmâna trecutã am participat la o manifestare care mi-a umplut inima de bucurie. În cadrul unui eveniment perfect organizat în incinta Reprezentanţei Permanente a României pe lângã UE, România şi-a exprimat dorinţa de a găzdui Agenţia Europeană de Cooperare a Autorităţilor de Reglementare Energetică, rol la care aspiră şi Slovenia şi Slovacia.

În condiţiile în care ar fi aleasă, România ar avea datoria de a susţine comunicarea între autorităţile naţionale din domeniu şi de a semnala Comisiei Europene orice tranzacţie sau practică ce încalcă legile concurenţei.

Ministrul român al economiei s-a arătat foarte optimist, considerând că România are şanse reale de a fi aleasă. Dar iată câteva din argumentele cu care îşi susţin celelalte membre candidatura.

Ar trebui poate să ne raportăm şi la ce prezentam în legatură cu actorii europeni, din politica energetică, şi cum suntem noi reprezentaţi în asociaţiile europene. Vom vedea ce decizie vor lua miniştrii europeni ai economiei, la întâlnirea din 12 iunie de la Luxemburg.

Dan LUCA / Bruxelles

Stânga la Bruxelles

In ultimele luni am fost implicat intr-un tipic exercitiu de comunciare europeana, de fapt o comunicare politica europeana. Am hotarat sa ma implica in politica mare si nu regret nici un moment aceasta decizie.

Conceptul lansat, cel al romanilor de incredere, a prins foarte bine in bazinul electoral al romanilor care isi deruleaza activitatea in Bruxelles-ul european.

Iar cum in politica sunt importante ideile si oamenii, dar in special “scorul” alegerilor, vreau sa subliniez ca sunt mandru de rezultat. Daca in noiembrie 2007, PSD avea doar 13% in capitala comunitara, acum am reusit sa avem 21%, o crestere semnificativa. A fost o lupta stransa, batalia dandu-se cu PDL (33%) si PNL (25%). Iar pentru statistici, in Bruxelles au votat 846 de romani in duminica europenelor – 7 iunie 2009.

Va asteptati poate sa comentez rezultatul nesatisfacator al stangii la nivel european. Asa cum nu cred ca Uniunea Europeana are o problema de comunicare, ci de a avea un mesanism eficient si democratic de alegere a liderilor, asa cred ca si pe stanga politica sunt niste disfunctionalitati, care impiedica inca aparitia unui partid pan-european de stanga la nivel european. Voi reveni in curand cu o analiza mai aprofundata si cu eventuale propuneri, unele sugerate deja inca inainte de alegeri in ultima parte a unui interviu.

“Maybe it is time Europe starts to think about the 2014 election. You need to have European leaders who can campaign for two or three years, a bit like the American model. Why should we not take inspiration from them? The voters will connect more with European politicians if we have leaders who can give a face to the campaign. It would be very interesting to have an internal competition within each party group for the leadership. At least then people will connect more with the European political dimension, and will understand more about institutions, and all that is happening in Brussels. But it would be wonderful to vote for a person rather than party groups, because that is a little bit too technical to understand”.

Dan LUCA / Bruxelles

La Multi Ani EurActiv Romania!

Bravo pentru ceea ce faceti de 5 ani!

Bravo echipei care se zbate in fiecare zi sa localizeze informatia tehnico-europeana romanilor!

Bravo pentru modul in care incercati sa implicati societatea civila si sectorul de afaceri in dezbaterea europeana reala!

Bravo pentru abordarea pe care o aveti in comunicarea cu institutiile romanesti!

Bravo, bravo, bravo! De 3 ori bravo!

Bravo Manuela, Adi, Camelia, Ioana, Magda, Silvia, Claudia, Oana, Bianca pentru ceea ce ati facut pentru EurActiv si presa UE din Romania!

Sa fie urmatorii 5 ani cel putin la fel de buni ca primii 5!

Mult succes!

Dan LUCA / Bruxelles

Voci pesimiste înainte de europarlamentare

Mult-discutatul absenteism la alegerile care au legătură cu Uniunea Europeană, fie că e vorba de tratatele Uniunii, sau alegeri parlamentare, are cauze multiple.

Uniunea este într-adevăr un concept “abstract”, “un produs greu de vândut”, în opinia unora, sau unul “complicat”, “care se adresează mai mult minţii decât inimii”, dacă ar fi să citez câteva din părerile unor politicieni sau analişti. S-a încercat atragerea prin diferite campanii, s-au făcut multe acţiuni pentru a explica tinerilor cât de important este să se implice, dar este normal ca acest refuz de manifestare a opiniei să apară, din dificultatea de a alege ceva care nu are “faţă umană”.

Studiile realizate în statele membre demonstrează clar că cetăţenii asociază Uniunea cu o birocraţie excesivă, şi aşa cum spuneau şi ambasadorii statelor membre, la recenta întâlnire pe această temă, cei care sunt mai familiarizaţi cu activitatea Uniunii ştiu că temele care se dezbat sunt legate de mediu, schimbările climatice sau criza economică.

Pronosticurile legate de prezenţa la euro-alegeri sunt descurajatoare, şi e cam târziu pentru schimbări semnificative, până duminică, dar fiecare experienţă este o lecţie, atât pentru cetăţeni, care trebuie să înţeleagă că votul lor le influenţează viaţa de zi cu zi, dar în primul rând pentru cei responsabili de comunicarea europeană.

Dan LUCA / Bruxelles

2009, 2014

Recent am acordat un interviu pentru platforma de bloguri BlogActiv. Am explicat de unde a plecat “mişcarea politicã din Bruxelles-ul european”, despre românii din diaspora, despre rezultatele alegerilor de duminica, dar şi despre ce va urma, cu o ţintã precisã: 2014.

Dan Luca: Romanians abroad want to impact on their country

Dan LUCA / Bruxelles

Mesajul 200+

Exerciţiul de comunicare pe care îl realizez prin intermediul blogului mă fascinează. În cele 200 de mesaje publicate până acum am încercat să prezint opinii despre Uniunea Europeană şi despre modul cum românii sunt afectaţi de schimbările europene contemporane.

Nu sunt multe de adăugat faţă de mesajul 100, doar numărul cititorilor – aproximativ 13.500 acum – şi faptul că în ultima vreme am introdus şi comunicarea politică în mesaje. Cu o aplicaţie concretă – candidatura mea pentru Parlamentul European.

Vă multumesc pentru fidelitatea cu care îmi citiţi mesajele! Promit să nu vă dezamăgesc pe viitor.

Dan LUCA / Bruxelles

Despre asumarea responsabilităţii celor două Românii

Despre potenţialul diasporei româneşti se vorbeşte prea puţin, în special când este vorba de investiţie. Şi asta deşi ambasadorii direcţi ai României, emigranţii, nu au parte de condiţii de viaţă şi de muncă dintre cele mai nobile. Termenul de ”emigrant” deranjează, pentru că suntem cetăţeni ai Uniunii Europene începând cu 2007 şi se presupune că am devenit mobili în interiorul Uniunii şi nu altfel. Realitatea însă ne arată că drepturile noastre încă nu sunt egale cu ale celorlalţi cetăţeni şi prin urmare “stigmatul de emigrant” este cât se poate de descriptiv.

Pe lângă ceea ce ştim cu toţii, studiile vin să confirme realitatea cruntă. O ultimă cercetare realizată de Agenţia Europeană pentru Forţa de Muncă (Eurofund din Dublin) arată că emigranţii au parte de cele mai grele condiţii de muncă şi de trai în diasporă. Mai mult, criza economică loveste în primul rând categoriile sociale cele mai vulnerabile, iar emigranţii sunt în topul acestei categorii. Pe de altă parte, un ultim raport realizat de Comisia Europeană arată că românii au contribuit semnificativ la economiile statelor europene. Statul român însuşi a admis ani la rând importanţa remitenţelor emigranţilor noştri. Prin urmare, emigranţii români, de la culegătorii de căpşuni, menajerele din peninsulă, constructorii din Franţa şi Belgia, până la cei care muncesc în Bruxelles-ul europen şi alţii asemenea lor, pun pietre de temelie economică peste tot în Uniune, încântă o lume întreagă cu hărnicia, talentul şi dedicarea caracteristică, cu poveşti de succes şi sacrificii. Cine le ştie lor numele? Câţi le cunoaştem povestea? Si, mai ales, cine are grijă de ei? Pot să îşi croiască drum singuri prin meandrele legislative şi încâlceala administrativă care diferă de la o ţară la alta? România, ca brand, ca imagine, ca stat european, nu cumva pierde potenţial uman prin lăsarea la voia întâmplării a ceea ce se întâmplă în afara graniţei?

Cine face ceva pentru românii din diasporă? Care sunt problemele concrete cu care aceştia se confruntă? Ce fac copiii şi bătrânii rămaşi singuri acasă?

Sunt doar câteva întrebări cărora Organizaţia Social Democraţilor Români din Bruxelles şi-a propus încă de la înfiinţare să le dea un răspuns. Platforma politică a acesteia prevede înfiinţarea unor centre comunitare bilaterale, (atât în diasporă cât şi în ţară), prin intermediul cărora se va crea o punte de comunicare între cele două Românii. Sunt o iniţiativă specifică politicii de integrare socială îndreptată către un grup de oameni care prezintă dificultăţi de natură socială (ex: formare profesională, proceduri de legalizare a şederii, etc.) în spaţiul ţării gazdă. Centrele comunitare constituie practic locul în care românii aflaţi în dificultate găsesc soluţii, sfaturi, pun bazele unei comunităţi civice capabile să contracareze din interior obstacolele pe care le întâmpină.

Odată pus în discuţie, adus în lumina opiniei publice, acest program trezeşte încă de acum interes în comunităţiile românilor din afară. Există suspiciune, tipică românească, ba că nu acoperă suficient complexitatea problemelor românilor, ba că inţiatorii nu sunt în măsură să îl pună în aplicare, şi aşa mai departe.

Din fericire însă, sunt şi percepţii pozitive, deschise spre o politică de integrare socială a românilor din diasporă. Cea mai importantă susţinere vine din partea oamenilor de rând, cei care au nevoie de o asemenea politică şi de răspunsuri concrete. Aflaţi la Bruxelles de ceva vreme, capitala ne-a găzduit tocmai în mijlocul comunităţii muncitorilor în construcţii şi al celor care cresc copii şi îngrijesc casele celor din Bruxelles. Viaţa lor nu a fost uşoară nici o clipă, iar deschiderea graniţelor în anul 2007 nu a constituit o rezolvare automată a problemelor lor. Muncitorii în construcţii care au devenit liber-profesionişti se izbesc de o multitudine de neclarităţi privind accesul la pensii, chestiunile de natură fiscală, reunirea familiei; copiii lor nu cunosc procedura de echivalare a diplomelor, posibilitatea continuării studiilor, nu stiu că piaţa muncii le poate oferi stagii de pregătire extrem de valoroase, cu sau fără plată, se limitează de multe ori în a rămâne deschişi locurilor de muncă pentru care nu este nevoie de o pregătire intelectuală asiduă; mamele lor, cu ani grei de şcoală şi diplome în economie, încă dichisesc casele străinilor fără să-şi cunoască oportunităţile în diasporă. Mai mult de atât, permisele de muncă sunt încă greu de obţinut, şi nici măcar procedura în sine nu este cunoscută.

Sigur că anumite eforturi s-au întreprins deja. Pagini de web informative au pus la dispoziţie nu doar românii ci şi Comisia Europeană prin crearea EURES, MISSOC şi a altora asemănătoare, dar trebuie să reţinem un lucru foarte important: politica de integrare socială este sora celei de coeziune, care se face alături de oameni, de cetăţeni, prin contact şi apropiere directă, nu doar prin domeniul internetului. Acesta poate constitui un instrument, necesar desigur, dar nu primordial acestor activităţi. Românii mai au la dispoziţie consulatele, ambasadele şi sindicatele care oferă mereu consultanţă, dar nu sunt tocmai metodele cele mai cunoscute sau aflate la îndemâna cetăţeanului.

Românii au nevoie de o structură mai puţin formală, capabilă să creeze propria lor comunitate, de răspunsuri şi înţelegere şi din partea celor de acasă. Iar cei de acasă au nevoie de diaspora românească.

La ora actuală România se confruntă realmente cu acest lanţ de noi provocări, apărute odată cu valurile de plecări din ţară, care trebuie contracarate tot printr-o structură inovatoare. Este timpul ca românii să facă ceva pentru români, împreună solidari prin Europa!

Dan LUCA si Codruţa FILIP / Bruxelles

NU naţionalismului în Parlamentul European!

Câteva zile ne despart de alegerile europarlamentare. Spuneam că Uniunea se confruntă cu dilema menţinerii identităţii proprii, când ideea de uniune presupune minimizarea diferenţelor între statele membre şi, deci, astfel naţionalismul nu poate şi nu va fi niciodată încurajat.

Un raport recent, realiat de institutul "Ovidiu Şincai" le recomandă românilor să analizeze bine discursurile politice puternic naţionaliste, deoarece nu sunt deloc agreate de către Parlamentul European. Pe o structură bine definită, stereotipul politicianului naţionalist se remarcă prin violenţa în limbaj, încurajată de justiţia socială. Cum pot acestea să îşi facă loc lângă declaraţiile pro-europene?

Această combinaţie nu face altceva decât să producă euroscepticism, cu aluzie la imigranţi şi la regionalism. Şi acest regionalism este amintit în unele concepte din unele teorii ale naţionalismului, mai ales atunci când se face dintre naţionalismul "civic", de tip "occidental", luminat, bazat pe drepturi civice, şi un patriotism nobil, respectiv cel "etnic", de tip "oriental", agresiv, intolerant, concepte larg dezvoltate de unii autori ca Hans Kohn sau John Plamenatz şi susţinute de concepţia universalistă a Occidentului. Ce alt exemplu poate fi mai bun decât ameninţarea cu trimiterea de scrisori de sesizare către Uniune, cu atenţionarea că alegerile din România vor fi fraudate, asta cu o săptămână înainte de europarlamentare.

Cum se vor manifesta naţionaliştii români în Parlamentul European? Sperãm sã nu-i vedem acolo!

Dan LUCA / Bruxelles

Grupurile de interese industriale din lumea afacerilor europene

Expresia “grupuri de interese industriale” are conotaţii politice în România. Pentru că preşedintele Traian Băsescu a folosit termenul “grup de interese” în demonstraţiile sale mediatice prin care urmăreşte să se repoziţioneze, instituţional şi politic, dezbaterea a fost lansată. Grupurile de interese au trecut, din zona rezervată teoriei, în prim-planul mass-media. Termenul folosit de preşedintele Traian Băsescu “trimitea, destul de transparent, la grupurile de putere care controlează oligarhic resursele, iar nu la formele de asociere ale indivizilor în vederea atingerii unor obiective”, preciza Cristian Pîrvulescu. Grupurile de interese “sunt confundate cu clientelele politice” în opinia lui Sebastian Lăzăroiu. Mai mult, ele sunt asociate chiar cu “deturnarea actului de justiţie, sustragerea de la plata taxelor de vamă sau obţinerea ilegală a unor contracte de achiziţii.”

Grupurile de interese sunt, în general, percepute ca aducătoare de rău, iar lobby-ul are o notorietate dubioasă şi neserioasă. “O posibilă explicaţie pentru prostul renume pe care îl are lobby-ul este faptul că el urmăreşte apărarea unui interes minoritar, de grup (companie, sindicat, patronat) spre deosebire de campaniile de advocacy care mobilizează oameni şi resurse în favoarea unui interes comun, care priveşte marea masă a cetăţenilor”, preciza recent Roxana Mazilu.

Scopul acestui articol nu este însă analiza conceptului de grup de interese în România, ci de a vedea ce conotaţii au acestea în capitala europeană. Activitatea grupurilor de interese joacă un rol important în munca deputaţilor europeni. „Procesul legislativ ar fi foarte sărac fără contribuţia lor“, spune Alexander Stubb, raportor al Parlamentul European pentru grupurile de interese în UE. În limbajul de Bruxelles întâlnim des expresii precum “grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y”, fără absolut nici o problemă juridică şi nici măcar de etică.

Cum s-au format aceste grupuri de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle, etc), au un sediu permanant şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasada” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasada în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale între Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul “Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsoft”, ne imaginăm munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.

Să ne imaginăm acum că cei de la, să zicem, Renault doresc să explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru “siguranţa rutieră”. După aceea, vin delegaţii BMW să explice Comisiei versiune lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale ale membrilor şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să îl reprezinte, conform statutului organizaţiei: “Road safety is essential in ensuring mobility”.

În Bruxelles sunt aproximativ 3.000 de birouri ale asociaţiilor europene. O analiză sectoarială a acestor grupuri de interese şi, în acelaşi timp, o evaluare a prezenţei “grupurilor industriale româneşti” în structurile europene este necesara pentru o tara membra a UE de doi ani si jumatate.

În prezent, in ceea ce priveşte reprezentarea României în Bruxelles mai avem încă multe sectoare de acoperit, şi nu doar ca o necesitate impusă de corelarea cu legislaţia europeană, ci mai ales pentru faptul că economia europeană nu stă pe loc, măsurile de dezvoltare trebuie iniţiate şi de la nivel naţional, şi trebuie adaptate nevoilor noastre.

Dan LUCA / Bruxelles

Leuven-ul în educaţia europeană

Scriam acum câteva luni că Leuven-ul va intra pe harta educaţiei europene.

Recent, la întâlnirea miniştrilor europeni de la Leuven s-a discutat noua strategie UE în domeniul politicilor privind tineretul, resursa cea mai preţioasă într-o lume afectată de criza economică şi de fenomentul de îmbătrânire, de continuă transformare, unde necesitatea adaptării rapide la cerinţele momentului este cheia.

Noua strategie, caracterizată de trans-sectorialitate, cuprinde atât obiective pe termen lung, cât şi acţiuni pe termen scurt. S-a pus accentual pe ceea ce trebuie revizuit: dimensiunea socială şi mobilitatea, pe programe comunitare inovative destinate tinerilor, pe calitatea învăţământului superior şi s-au atins şi câteva chestiuni legate de finanţare.

După seria revoltelor iscate din nemulţumirea tinerilor în legătură cu programele Bologna, reprezentanţii acestora s-au întors cu mai multă încredere, considerând că de data aceasta se pune mai mult accentul pe student.

Dan LUCA / Bruxelles