luni, 30 iunie 2014

Innovative Tools for the 2014-2019 Mandate


EurActiv Institute is in the midst of organising an unusual event at the premises of the European Parliament for July 8, 2014. Several “project promoters” are aiming to highlight a range of the latest innovative tools available to MEPs during their 2014-2019 Mandate.

Over the last 15 years EurActiv has developed a unique concept of understanding the EU affairs landscape, both in Brussels and in the main EU capitals. Combining expertise in political science with communication and technology, EurActiv is now more than a media: it is a knowledge centre of expertise on practical engagement of stakeholders and EU communication techniques.  


Recent analyses show that it is crucial for MEPs to be consistent in their communication, with no obvious contradiction between national and European angles. This sounds easy, but it really is the key of the European construction. This is what the European commissioners are trying to do for years: to represent the EU “without privileging their country of origin”.

An MEP needs to communicate. They cannot hide, or better said: they can no longer hide. Modern technology, as pointed out by the Treaty of Lisbon, makes each of MEPs more visible. European and international press, and especially those publishing in English and German, really want to know where the EU is heading. It is therefore imperative that an MEP has a sustainable communication strategy, both to the national space (where he/she is elected), but also to the European public sphere (where the majority of the work takes place).

To support these developments I was appointed to lead the recently created EurActiv Institute. The Institute aims at offering high-quality training seminars, stakeholder workshops, conferences and Fellowship Programmes to media, corporations, universities, national administrations and MEPs.

Dan LUCA / Brussels


 

UE: Democraţia participativã câştigã teren

Democraţia europeană - chiar şi în formă incipientă - a învins în UE pe măsura orientării din ce în ce mai mult către cetăţean şi implicarea acestuia în procesul de stabilire a celor care ocupă poziţiile de vârf în cadrul instituţiilor europene.

După săptămâni de deliberări, liderii europeni au stabilit viitorul preşedinte al Comisiei Europene, în persoana lui Jean-Claude Juncker, propunere ce urmează a fi validată în plen de către Parlamentul European.

Confruntarea electorală din aprilie de la Maastricht a reprezentat un punct de referinţă pentru comunicarea Uniunii Europene. Venind în întâmpinarea aşteptărilor de ani de zile ale cetăţenilor europeni, evenimentul poate să fie un semnal real pentru reîmprospătarea conexiunii instituţii europene – cetăţeni, dar şi un punct de plecare în a reclădi Uniunea, o Europă a cetăţenilor. Comunicarea cu cetăţenii are şanse să se dezvolte după ce câştigătorul primarelor europene devine şeful Comisiei Europene.

Încă de acum 5 ani propuneam ca cetăţeanul să fie invitat să voteze o persoană, mai degrabă decât grupuri de partid, pentru că este un pic prea tehnic pentru a înțelege această variantă electorală. Cetăţenii din toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să vadă mai clar platformele politice la nivel european şi astfel să aibă o oportunitate mai bună să-şi exprime opţiunea (votul) între Stânga Europeană şi Dreapta Europeană, într-o manieră din ce în ce mai democratică.

Susţin dezvoltatea primarelor în continuare şi “şlefuirea” sistemului electoral pentru anul european 2019. 

Voi reveni cu o cercetare despre:
-      Avansarea în mecanismul alegerilor primare la nivel european;
-     Dezvoltarea sistemului de nominalizare / alegere a comisarilor europeni printr-o conexiune mai bunã cu cetãţenii;
-      Necesara evoluţie a instituţiilor europene cãtre un Parlamant European bicameral.

Dan LUCA / Bruxelles

sâmbătă, 28 iunie 2014

Comunicare inovativă pentru Mandatul 2014-2019


EurActiv pregăteşte pentru 8 iulie un eveniment atipic, în incinta Parlamentului European. Iniţiatorii proiectului şi-au propus evidențieze cele mai recente instrumente inovatoare de comunicare disponibile deputaților europeni în timpul mandatului 2014-2019.

EurActiv a dezvoltat în ultimii 15 ani un concept unic de înțelegere a peisajului afaceri europene, atât la Bruxelles, cât și în principalele capitale europene. Combinând expertiza în științe politice, comunicare și tehnologie, EurActiv este acum mai mult decât o mass-media; este un Centrul de cunoștințe de expertiză a tehnicilor de comunicare ale UE şi a angajării practice a celor implicaţi.

Cheia construcţiei europene este transmiterea de mesaje consistente,
fără contradicţii flagrante între mesajul naţional şi cel european. Aşa cum încearcă de ani buni comisarii europeni - să ˝reprezinte UE˝, fără a privilegia ţara din care provin. Fiecare eurodeputat vrea, nu vrea, trebuie să comunice. Nu se mai poate “ascunde”. Tehnologia modernă şi puterea convenită prin Tratatul de la Lisabona, fac ca fiecare dintre eurodeputaţi să fie vizibil-responsabil de acţiunile lor.

Presa europeană şi cea internaţională, şi în special cele de limbă engleză şi germană, doresc să ştie cu adevărat în ce direcţie se îndreaptă Uniunea Europeană, dar în tot trebuie să fie o strategie de comunicare sustenabilă. Sporadicele apariţii la televiziunea naţională sau ˝comunicatele de presă de la Strasbourg˝ sunt un bun început, dar jurnaliştii aşteaptă mai mult: o pagină de web actualizată, un blog în care săptămânal să vadă că există o ˝esenţã˝ a activităţii, o mediatizare mai bună a evenimentelor publice la care eurodeputaţii au intervenţii (în special la cele din afara instituţiilor europene). Există resursa umană şi financiară pentru un pas înainte în direcţia ˝comunicării de Bruxelles˝ prin exprimarea şi în limba engleză. Nu se poate să fi cotat un expert pe o anumită politică sectorială europeanã dacă ideile sunt exprimate doar în limba maternă.

Pentru că susţin această direcţie de dezvoltare, am preluat conducerea recent înfiinţatului Institut EurActiv, al cărui principal scop este oferirea de seminarii de formare de înaltă calitate, conferin
țe și programe de formare pentru mass-media, corporații, universități, administrații naționale și deputați europeni.

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 27 iunie 2014

Dinamica Eurolandului


Specialiştii spun că, până la stabilirea unei monede naţionale în cazul unei Scoţii independende, se poate opta pentru adoptarea monedei altei ţări, o variantă fiind chiar euro. La fel s-a întâmplat în 1999, cu Kosovo, stat încă nerecunoscut de unele ţări, când a adoptat moneda Uniunii Europene.

Acum însă, guvernatorul Băncii Centrale din Kosovo a anunţat intenţia de a introduce o monedă naţională. Bedri Hamza declara că noua monedă s-ar putea numi dardan. Motivul pentru această decizie este acela că tânărului stat balcanic îî lipseşte orice pârghie de control a politicii monetare sau a masei monetare în varianta în care foloseşte moneda unică europeană.

“Această situaţie obligă economia care se află în această situaţie să se concentreze pe exporturi pentru a putea repatria suficientă valută. Dacă economia nu este suficient de deschisă, acest sistem monetar bazat pe altă monedă nu poate duce la o funcţionare eficientă. Tocmai de aceea, Kosovo, care are încă o economie destul de închisă, ar putea avea nevoie de propria sa politică monetară”, scria Realitatea.

Despre dinamica zonei euro am mai scris şi în alte intervenţii pe blog:






Dan LUCA / Bruxelles


 

Dan LUCA – articol în Jurnal de Dâmboviţa – “Europa și revoluțiile industriale”


Vineri, 27 iunie, în Jurnal de Dâmboviţa apărea materialul meu despre revoluţiile industriale, rezultatul inovaţiior tehnologice care au contribuit semnificativ la dezvoltarea Europei de-a lungul istoriei sale.

Redau în continuare textul integral al acestui articol:

……………..

Analiştii anticipează o transformare semnificativă în ceea ce priveşte modul şi locul de producere a bunurilor din punct de vedere geografic. Tehnologiile comunicaţionale permit munca şi colaborarea de la distanţă între echipe, dar există şi o altă faţetă – dacă până recent companiile preferau să se mute în state cu mână de lucru ieftină, acest aspect va pierde din relevanţă treptat.

De ce? Producătorii preferă să se întoarcă pe pieţele bogate nu pentru că pretenţiile salariale ale chinezilor au crescut, ci pentru că vor să fie cât mai aproape de clienţii lor, ca să poată avea un răspuns rapid la orice modificare a cererii, şi este perfect justificat, dacă ne uităm la lista produselor complexe care se pot produce acum cu investiţie tot mai mică. Contextul actual în domeniul energetic şi tehnologia internet conduc omenirea spre a treia revoluţie industrială.

Prima revoluţie industrială, ce a avut loc în Marea Britanie la sfârşitul secolului al XVIII-lea, odată cu mecanizarea industriei textile, a fost urmată de cea de-a doua revoluţie industrială de la începutul secolului al XX-lea, când Henry Ford a înfiinţat prima linie de asamblare şi a declanşat producţia în masă.

Următoarea etapă, cea a digitalizării industriei, poate fi considerată a treia revoluţie industrială. Economistul Jeremy Rifkin are o viziune clară asupra felului în care acest lucru va influenţa, nu doar domeniul economic, ci şi alte domenii - ne cere să ne imaginăm sute de milioane de oameni care produc propria energie verde în casele lor, birouri şi fabrici, însă asta nu e tot.

Ceea ce este mai interesant este partajarea acesteia cu celălalt, precum într-un „internet al energiei”, la fel cum acum „share” acum on-line informaţiile. Rifkin explică care sunt principalii „stâlpi” pe care îşi fondează teoria celei de-a treia revoluţii industriale, cea care va crea mii de întreprinderi şi milioane de locuri de muncă, chiar dacă ne vine greu a crede, totul, într-o reordonare fundamentală a relaţiilor umane, în primul rând prin trecerea la energia regenerabilă.

Astfel, conform acestei viziuni, oameni, maşini, resurse naturale, linii de producţie, reţele logistice, obiceiuri de consum, fluxuri de reciclare, şi, practic, orice alt aspect al vieţii economice şi sociale vor fi conectate prin senzori şi software pentru platforma celei de-a treia revoluţii industriale. Unele dintre cele mai importante companii de IT din lume sunt deja preocupate de a crea infrastructura pentru o treia revoluţie industrială, care să poată conecta cartiere, oraşe, regiuni, continente şi economia globală, în ceea ce observatorii din industrie numesc „reţele neuronale”, la nivel global.

Folosind tot mai puţin din resursele pământului, mai eficient şi productiv şi tendinţa de trecere la energiile regenerabile, este o trăsătură definitorie a epocii, la care se adaugă inventarea imprimantei 3D, cea care face posibilă chiar producţia de alimente, prin proiectarea tridimensională asistată de calculator. În oraşul Nijmegen din Olanda se produce deja mâncare realizată cu imprimanta 3D, livrată apoi în Germania pentru alimentaţia vârstnicilor.

Proiectul este susţinut cu fonduri de Comisia Europeană, iar cei 14 beneficiari provin din cinci state ale UE, care dezvoltă tehnologiile, produse şi serviciile. Cum revoluţia e deja aici, The Economist sugera cu ceva timp în urmă că dacă vor să fie utile, guvernele ar trebui să se concentreze asupra celor mai simple responsabilităţi: şcolirea forţei de muncă, reglementarea corectă şi acordarea de şanse egale pentru companiile din toate domeniile.

Dan LUCA / Bruxelles

 

joi, 26 iunie 2014

Sfaturile de la Harvard pentru România


Profesorul James A. Robinson spunea recent că principalii vonovaţi pentru eşecul României de-a lungul istoriei sunt Imperiul Otoman, comunismul şi, în prezent, instituţiile statului şi societatea civilă. De exemplu, potrivit profesorului Robinson, “societatea engleză s-a dezvoltat mult în epoca modernă şi a creat instituţii de tip incluziv, adică instituţii care au susţinut puternic investiţiile şi au creat oportunităţi pentru dezvoltare, fapt care a contribuit esenţial la evoluţia economică a ţării”.

Robinson consideră că România trebuie să îşi schimbe instituţiile publice, dacă vrea schimbare. Totodată americanul este de părere că „nu te poţi aştepta ca politicienii să schimbe asta, ar fi în defavoarea lor. E ceva ce societatea trebuie să schimbe, să forţeze politicienii să facă aceste schimbări referitoare la implicaea în instituţiile cetăţenilor”, scria Adevărul. Dar transformările nu se fac dintr-un singur foc, ci e nevoie de timp, nu a uitat să sublinieze profesorul.

Îmi amintesc, cum, deşi în alt context Jan OLBRYCHT – creştin-democrat polonez, sublinia că “Înainte de orice schimbare administrativă este nevoie de o diagnoză a filozofiei statului – cultura şi tradiţia politică a fiecărui stat este foarte importantă. Este important să se analizeze în acelaşi timp condiţiile externe, precum oportunităţile financiare comunitare”. Trebuie să ştim unde vrem să ajungem, dar mai ales trebuie să fim conştienţi cu ce “bagaj” pornim la drum.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Occidentul Românesc – “Revoluţia industrială europeanã”


Despre impactul inovaţiilor tehnologice asupra vieţii noastre şi modul în care acestea revoluţionează industria, scriam şi în noua mea intervenţie în Occidentul Românesc.

Puteţi citi mai jos textul integral al articolului:
 

Tehnologia a intrat masiv în toate domeniile, deschizând calea spre a treia revoluţie industrială. Economistul Jeremy Rifkin dezvoltă detaliat acest concept. Preţul energiei şi al alimentelor este în ascensiune, şomajul rămâne ridicat, piaţa imobiliară este afectată, datoriile consumatorilor şi ale guvernelor sunt în creştere - indicatori ce susţin aplicarea tehnologiei Internet şi a energiei regenerabile în industrie.  

Prima revoluţie industrială, ce a avut loc în Marea Britanie la sfârşitul secolului al XVIII-lea, odată cu mecanizarea industriei textile, a fost urmată de cea de-a doua revoluţie industrială de la începutul secolului al XX-lea, când Henry Ford a înfiinţat prima linie de asamblare şi a declanşat producţia în masă. Următoarea etapă, cea a digitalizării industriei, poate fi considerată a treia revoluţie industrială. Jeremy Rifkin ne cere să ne imaginăm sute de milioane de oameni care produc propria energie verde în casele lor, birouri şi fabrici, însă asta nu e tot. Ceea ce este mai interesant este partajarea acesteia cu celălalt, precum într-un "internet al energiei", la fel cum acum “share” acum on-line informaţiile. Rifkin explică care sunt principalii “stâlpi” pe care îşi fondează teoria celei de-a treia revoluţii industriale, cea care va crea mii de întreprinderi şi milioane de locuri de muncă, chiar dacă nu vă vine sa credeţi, totul, într-o reordonare fundamentală a relaţiilor umane, în primul rând prin trecerea la energia regenerabilă, transformarea parcului imobiliar al fiecărui continent în producători de energie verde, implementarea altor tehnologii de stocare în fiecare clădire şi în întreaga infrastructură şi multe altele. Astfel, conform acestei viziuni, oameni, maşini, resurse naturale, linii de producţie, reţele logistice, obiceiuri de consum, fluxuri de reciclare, şi, practic, orice alt aspect al vieţii economice şi sociale vor fi conectate prin senzori şi software pentru platforma celei de-a treia revoluţii industriale.

Unele dintre cele mai importante companii de IT din lume sunt deja preocupate de a crea infrastructura pentru o treia revoluţie industrială, care să poată conecta cartiere, oraşe, regiuni, continente şi economia globală, în ceea ce observatorii din industrie numesc "reţele neuronale", la nivel global.

Folosind tot mai puţin din resursele pământului, mai eficient şi productiv şi tendinţa de trecere de la combustibili pe bază de carbon la energiilor regenerabile, este o trăsătură definitorie a epocii, la care se adaugă inventarea imprimantei 3D, cea care face posibilă chiar producţia personală, prin proiectarea tridimensională asistată de calculator. Software-ul direcţionează imprimanta 3D pentru a construi straturi succesive ale produsului folosind praf, plastic topit sau metale, având capacitatea de a produce mai multe copii la fel ca un copiator. Şi poate ceea ce ni se pare imposibil, se întâmplă cu adevărat, mai aproape de noi decât credem. De exemplu, citeam recent că în Germania şi în alte cinci state europene produc mâncarea realizată cu imprimanta 3D. Că NASA are deja un plan în acest sens pentru astronauţii săi, poate nu este atât de incredibil, însă germanii s-au gândit să utilizeze noile tehnologii pentru a-i ajuta pe cei mai în vârstă locuitori, cei care au probleme când vine vorba de alimentaţie. Mâncarea este creată din alimente proaspete, carne şi legume, în oraşul Nijmegen din Olanda şi livrată în Germania. Compania se laudă şi cu o reţetă secretă pentru „prepararea“ felurilor de mâncare. „Imprimanta pentru mâncare se poate compara cu una clasică inkjet, doar că în loc de tuş foloseşte mâncare. Materialul e apoi imprimat în straturi pe un platou special, creat tot în cadrul acestui proiect. În timpul creării ne asigurăm că straturile se îmbină fără urme vizibile“, explica Sandra Forstner, manager al proiectului, susţinut cu fonduri de Comisia Europeană.

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 25 iunie 2014

European Transparency Register and the lobby in Brussels


After Washington, Brussels is estimated to be the largest city in the world with regards to number of interest groups, although the definitions of lobbying vary on these two continents.

The European Union seeks ways to encourage involvement of stakeholders - NGOs, civil society and business representatives - in the decision-making process, as part of the efforts to increase transparency. EU institutions regulate relations with lobbyists for transparency of governance and regulatory instruments. Since June 2011, the European Commission and the European Parliament have agreed on a unification procedure for the
European Transparency Register. The Council is more favorable now to join the two institutions in the procedure as well.

At the European level there have been various debates about proposals for interest groups seeking to influence EU decision makers to disclose details of the budget and their methods of action allocated. The EU Transparency Register is part of a series of innovations designed to enhance transparency and openness in EU policymaking. Recently, the European Parliament approved stricter rules and asked the Commission to make it mandatory that companies involved in EU lobbying register until 2017.


Representatives of the Parliament and of the interest groups have repeatedly called for action to make the Transparency Register binding, but the measure requires the Member States approval. Although the European Commission has avoided the issue in recent months, MEPs call on the Commission to prepare a proposal before the end of 2016, which would make registration mandatory for lobbyists in Brussels.


While still light, the Registry, which entered into force in June 2011, has increased considerably. So far it counts about 6,000 entries, representing an estimated 75% of business representatives in Brussels and 60% of NGOs sites.


A number of organizations are involved in promoting transparency in European lobbying:

Ø  European Public Affairs Consultancies' Association (EPACA). The organisation represents consulting firms carrying out lobbying to EU institutions, and has implemented a "code of conduct EPACA" that many companies based in Brussels have signed.

Ø  A code of conduct was established by the Society of European Affairs Professionals (SEAP) as well. SEAP is based on individual membership (consulting, professional associations and corporations), while EPACA is run by consulting companies themselves.

Ø  The Transparency International - Liaison Office of the European Union (TI-UE) is an international non-profit organization based in Brussels, part of the global movement of Transparency International.

Ø  The Alliance for Lobbying Transparency and Ethics Regulation (ALTER-EU) is a coalition of 200 organizations involved in monitoring corporate lobbying at European level.

 Dan LUCA / Brussels

 

 

Dan LUCA - articol în ziarul Prahova – “Cum ar arăta Scoţia independentă?”


Ziarul Prahova publica miercuri, 25 iunie, corespondenţa pe care am trimis-o pentru cititori de la Bruxelles, pe tema independenţei şi a referendumului care urmează în Scoţia.

Redau în continuare materialul integral:

…………….

Nemulţumirile cu privire la măsurile de austeritate şi politicile impuse de guvernul londonez au antrenat din ce în ce mai puternic mişcarea pro-independenţă în Scoţia. Propun un exerciţiu de imaginaţie. Să zicem că în urma referendumului care va avea loc în luna septembrie 2014, Scoţia ar putea deveni independentă de Londra. Care ar fi consecinţele?

În primul rând, aşa cum declara preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, va fi dificil, „dacă nu cumva imposibil”, ca Scoţia să adere la Uniunea Europeană, fiind necesar acordul celorlalte state membre.

Apoi, financiar, problema principală a unei posibile secesiuni este legată de gestionarea noului sistem monetar. Dacă acum Scoţia foloseşte lira sterlină, fără, sau până la adoptarea euro, pentru că este şi asta o variantă, totuşi mai puţin vehiculată, susţinătorii independenţei au varianta „dolarizării”, termen folosit de economişti pentru utilizarea unei monede străine, fără acceptul statului care a emis acea monedă, şi fără a trece neapărat pe dolari.
 
Energia, un alt domeniu sensibil, ar arăta diferit, însă cu dezavantaje mai mari pentru Londra. În timp ce Scoţia produce cu 20% mai multă energie decât are nevoie, Anglia nu are decât un surplus de 2-5%. Pe termen lung, „Anglia va trebui să se bazeze pe importuri de energie din Scoţia”, sublinia recent Fergus Ewing, ministrul scoţian al Energiei.

Şi astea sunt doar câteva dintre urmările majore. Ministrul britanic al Culturii, Maria Miller, avertiza chiar că Scoţia va rămâne fără acces la programele BBC dacă la referendumul din toamnă scoţienii vor vota pentru independenţă.

La nivel extern, o separare a Scoţiei ar încuraja alte tentative separatiste în Europa. Şi naţionaliştii din regiunea Catalonia, Spania, fac presiuni şi organizează manifestări în marile capitale europene pentru ca la 9 noiembrie să fie organizat un referendum în vederea autodeterminării.

Dan LUCA / Bruxelles

marți, 24 iunie 2014

"Clusterul RELEX" la nivelul Comisiei Europene

Kristalina Georgieva, comisarul european responsabil pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și reacție la situații de criză, declara recent că executivul UE are nevoie de relații "mai sistematice" între grupuri de comisari, care au în comun răspunderea asupra anumitor dosare.

Cum actuala Comisie se apropie de terminarea mandatului, tot mai dese sunt dezbaterile privind reorganizarea viitorului Executiv în cinci,
șase sau șapte "clustere" de competențe de bază care regrupează trei sau patru comisari. Candidatul din partea Franței pentru Comisia Europeană, Pierre Moscovici, a pledat recent pentru o Comisie "mai politică", organizată în "clustere".

Întrebată de EurActiv despre experienţa ei cu a
șa-numitul "clusterului RELEX", sau grupul de relații externe, condus din comisarul UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton, comisarul pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, comisarul pentru Extindere și Politica de Vecinătate, Stefan Füle, și, de asemenea, din care face parte şi Georgieva, aceasta a spus că unele decizii importante au fost, într-adevăr adoptate în acest "grup".

Deși "clusterul Relex" nu este oficial, au existat mai multe exemple când a acționat ca un organism în cadrul echipei de comisari.

Dan LUCA / Bruxelles