... European
Anul 2011 va rămâne în istoria comunitară ca un an al marilor încercări. Cum altfel putem vizualiza dinamica întâlnirilor liderilor europeni pentru a salva moneda euro sau colapsul financiar din diferite ţări membre UE. Dacă acum 12 luni vorbeam doar de “măsurile de redresare economică, de soluţionare a problemelor financiare ale Greciei”, acum problemele sunt mult mai ample, în care nume precum Italia, Spania sau chiar Belgia apar menţionate. Este clar că şefii de stat şi de guverne merg mult pe o “integrare economică adâncită”, pentru a permite instituirea unui mecanism permanent de stabilitate pentru statele membre a căror monedă este euro.
Spre sfârşitul anului, au avut loc schimbări de lideri în cadrul marilor partide politice europene. Înlocuind-o pe Annemie Neyts-Uyttebroeck în 25 noiembrie 2011, europarlamentarul Sir Graham Watson a devenit liderul liberalilor europeni. Recenta alegere a bulgarului Sergei Stanishev în fruntea socialiştilor europeni demonstrează că şi ţările est-europene au reprezentanţi politici de valoare, cu calitaţi apreciate în rândul partidelor europene. Stanishev îl va înlocui pe veteranul Poul Nyrup Rasmussen, care a ocupat această funcţie aproape 8 ani. Mandatul bulgarului va fi unul de interimat, până la congresul socialiştilor europeni din septembrie 2012 de la Bucureşti, când următorul lider va fi ales pentru 2 ani şi jumătate.
... Românesc
Aceleaşi probleme pe dosarele sectoriale problematice – corupţie, infrastructură, autostrăzi, social, fonduri europene neutilizate...
Dacă ne oprim asupra poziţionării României ca stat membru în cadrul UE, este nevoie de optimizarea relaţiilor între structurile publice şi private româneşti cu structura comunitară. Ne referim aici la coordonarea lobby-ului românesc, la consolidarea imaginii de ţară şi a prezenţei româneşti în spaţiul european.
Cu mare părere de rău constatăm că România nu reuşeşte să intre în clubul marilor ţări europene (aşa cum Polonia a reuşit să se impună printr-o Preşedenţie a UE plină de sens), jucând încă un rol marginal, într-o luptă permanentă de “lanternă roşie” cu Bulgaria.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 21 decembrie 2011
marți, 20 decembrie 2011
Dan LUCA – articol în Cadran Politic – “Ce este un partid politic?”
Pentru că încrederea în liderii politici scade de la an la an, am considerat util să amintesc ceea ce înseamnă de fapt politica şi partidele politice. Poate materialul publicat recent de Cadran Politic va diminua din pesimismul oamenilor dezamagiţi de fapt de felul în care se face politica şi va încuraja implicarea, singurul mod de a putea schimba lucrurile.
………………
M-am gândit că ar fi interesant de citit un material legat de ceea ce înseamnă politica, mai mult într-o formă teoretică. Care sunt de fapt bazele pe care ar trebui să se deruleze actiunile politice, pentru că, dacă este vorba de practică, trebuie să recunoaştem că sunt mari diferenţe între aşteptări şi realitate.
Să nu ne mire că în România se proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate.
Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Conform definiţiei din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, un partid politic este o “grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale”. “Partidul politic este o grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic și reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere și să le promoveze împotriva altora şi luptând pentru cucerirea sau menținerea puterii politice”.
În cadrul mişcării politice se discută doctrine politice şi adaptarea lor la contextul şi contemporanitatea fiecărui peisaj demografic. Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să “instituţionalizeze” promisiunile.
Prea mulţi au părerea total greşită însă, că politicienii ar avea puteri magice, adevăraţi zei mitologici, controlând sisteme în care prin “voinţa politică” totul e aranjabil şi posibil. Şi nu contează că respectivul politician e la putere sau în opoziţie, ales sau chiar neales într-o funcţie publică. Facem o mare greşeală dacă gândim sistemul politic românesc în acest mod…
Din cauza frământărilor de tot felul, atât din motive financiare, cât şi diferitele crize politice interne, au condus la o tendinţă generală în întreaga Europă, în care oamenii politici şi-au pierdut credibilitatea. Cum se manifestă această lipsă de încredere? În special prin lipsa la vot şi dezinteresul faţă de viaţa politică. Cea mai concludentă dovadă a fost prezenţa la alegerile pentru Parlamentul European din 2009. Cei mai mulţi cetăţeni europeni care recunosc ca şi-au pierdut interesul pentru politică sunt de părere că votul lor pentru alegerea europarlamentarilor nu ar fi schimbat cu nimic situaţia actuală.
Citind un material recent, semnat de fostul ministru Vasile Dâncu, am remarcat câteva idei care mi-au plăcut în mod deosebit. Acesta argumentează de ce este necesară totuşi prezenţa şi implicarea în politică, spre deosebire de a aştepta schimbările în bine, fără a face nimic – “Când faci politică poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”. Tot aşa, “Când acţionezi în comunitate sau în societate, faci politică, chiar fără să-ţi dai seama”.
“Pentru că politica trebuie să redea speranţa oamenilor, speranţa că mersul lumii este înainte şi că merită să muncim pentru că lumea de mâine, cea a copiilor şi nepoţilor noştri, va fi un loc mult mai bun decât cel în care am trăit noi. Dacă vom abandona atât de uşor, s-ar putea ca mâine să fie prea târziu, iar România trebuie salvată acum!”
Dan LUCA / Bruxelles
………………
M-am gândit că ar fi interesant de citit un material legat de ceea ce înseamnă politica, mai mult într-o formă teoretică. Care sunt de fapt bazele pe care ar trebui să se deruleze actiunile politice, pentru că, dacă este vorba de practică, trebuie să recunoaştem că sunt mari diferenţe între aşteptări şi realitate.
Să nu ne mire că în România se proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate.
Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Conform definiţiei din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, un partid politic este o “grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale”. “Partidul politic este o grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic și reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere și să le promoveze împotriva altora şi luptând pentru cucerirea sau menținerea puterii politice”.
În cadrul mişcării politice se discută doctrine politice şi adaptarea lor la contextul şi contemporanitatea fiecărui peisaj demografic. Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să “instituţionalizeze” promisiunile.
Prea mulţi au părerea total greşită însă, că politicienii ar avea puteri magice, adevăraţi zei mitologici, controlând sisteme în care prin “voinţa politică” totul e aranjabil şi posibil. Şi nu contează că respectivul politician e la putere sau în opoziţie, ales sau chiar neales într-o funcţie publică. Facem o mare greşeală dacă gândim sistemul politic românesc în acest mod…
Din cauza frământărilor de tot felul, atât din motive financiare, cât şi diferitele crize politice interne, au condus la o tendinţă generală în întreaga Europă, în care oamenii politici şi-au pierdut credibilitatea. Cum se manifestă această lipsă de încredere? În special prin lipsa la vot şi dezinteresul faţă de viaţa politică. Cea mai concludentă dovadă a fost prezenţa la alegerile pentru Parlamentul European din 2009. Cei mai mulţi cetăţeni europeni care recunosc ca şi-au pierdut interesul pentru politică sunt de părere că votul lor pentru alegerea europarlamentarilor nu ar fi schimbat cu nimic situaţia actuală.
Citind un material recent, semnat de fostul ministru Vasile Dâncu, am remarcat câteva idei care mi-au plăcut în mod deosebit. Acesta argumentează de ce este necesară totuşi prezenţa şi implicarea în politică, spre deosebire de a aştepta schimbările în bine, fără a face nimic – “Când faci politică poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”. Tot aşa, “Când acţionezi în comunitate sau în societate, faci politică, chiar fără să-ţi dai seama”.
“Pentru că politica trebuie să redea speranţa oamenilor, speranţa că mersul lumii este înainte şi că merită să muncim pentru că lumea de mâine, cea a copiilor şi nepoţilor noştri, va fi un loc mult mai bun decât cel în care am trăit noi. Dacă vom abandona atât de uşor, s-ar putea ca mâine să fie prea târziu, iar România trebuie salvată acum!”
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 19 decembrie 2011
La Mulţi Ani, Români !
Sunt mandru că sunt român! Sunt mândru că am făcut şcoala în România! Sunt mândru când aud numele România!
La ora actuală România se confruntă realmente cu un lanţ de noi provocări, apărute odată cu valurile de plecări din ţară, care trebuie contracarate tot printr-o structură inovatoare. Este timpul ca românii să facă ceva pentru români, împreună solidari prin Europa! Toţi românii din Diasporă, indiferent de calificare, trebuie să se simtă respectaţi şi ascultaţi.
Nu avem dreptul să fim nemulţumiţi de politică fără să încercăm să ne facem auziţi şi să schimbăm ceva. Angajamentul politic este necesar pentru a ajuta România. Vrem să luptăm pentru ideile în care credem. Este loc pentru toţi şi suntem convinşi că împreună putem realiza lucruri minunate pentru români.
Diaspora românească nu constituie o problemă, ea ne ajută să înţelegem mai bine România contemporană.
Mii de mulţumiri colegilor care au înţeles că implicarea politică e importantă pentru România. Fără ei nimic nu s-ar putea realiza!
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, Diaspora românească!
Dan LUCA / Bruxelles
La ora actuală România se confruntă realmente cu un lanţ de noi provocări, apărute odată cu valurile de plecări din ţară, care trebuie contracarate tot printr-o structură inovatoare. Este timpul ca românii să facă ceva pentru români, împreună solidari prin Europa! Toţi românii din Diasporă, indiferent de calificare, trebuie să se simtă respectaţi şi ascultaţi.
Nu avem dreptul să fim nemulţumiţi de politică fără să încercăm să ne facem auziţi şi să schimbăm ceva. Angajamentul politic este necesar pentru a ajuta România. Vrem să luptăm pentru ideile în care credem. Este loc pentru toţi şi suntem convinşi că împreună putem realiza lucruri minunate pentru români.
Diaspora românească nu constituie o problemă, ea ne ajută să înţelegem mai bine România contemporană.
Mii de mulţumiri colegilor care au înţeles că implicarea politică e importantă pentru România. Fără ei nimic nu s-ar putea realiza!
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, Diaspora românească!
Dan LUCA / Bruxelles
Ce prioritãţi în pregătirea angajaţilor?
Training-ul, dezvoltarea profesională şi remunerarea au fost sectoare tratate cu atenţie de angajatori în a doua jumătate a anului 2011, conform studiului HR Outlook. Companiile recurg în cea mai mare parte la training-ul intern (83%), urmat de training-ul extern (76%), în timp ce activităţile de coaching si mentoring extern şi blended learning ocupă poziţii inferioare.
Ce se urmăreşte prin aceste pregătiri? Tot acelaşi studiu relevă faptul că prin programele de dezvoltare profesională, companiile urmăresc atât dezvoltarea abilităţilor soft skills (68%) - comunicare, lucrul în echipă, leadership-ul, dar şi abilităţile tehnice ale angajaţilor (66%).
Nu e rău nici faptul că, în comparaţie cu primul trimestru al anului 2011, companiile oferă unui număr mai mare de angajaţi posibilitatea să lucreze de acasă şi să aibă un program de lucru flexibil, deşi numărul companiilor care utilizează aceste practici rămâne constant.
Dan LUCA / Bruxelles
Ce se urmăreşte prin aceste pregătiri? Tot acelaşi studiu relevă faptul că prin programele de dezvoltare profesională, companiile urmăresc atât dezvoltarea abilităţilor soft skills (68%) - comunicare, lucrul în echipă, leadership-ul, dar şi abilităţile tehnice ale angajaţilor (66%).
Nu e rău nici faptul că, în comparaţie cu primul trimestru al anului 2011, companiile oferă unui număr mai mare de angajaţi posibilitatea să lucreze de acasă şi să aibă un program de lucru flexibil, deşi numărul companiilor care utilizează aceste practici rămâne constant.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 18 decembrie 2011
“Presa mare” şi platformele sociale
Am amintit recent de rolul reţelelor sociale în găsirea de informaţii utile pentru utilizatori. În plus însã, prin prezenţa marilor publicaţii şi posturi media pe aceste platforme, ştirea ajunge mult mai uşor să fie citită online.
Cele mai cunoscute nume în presa tradiţională românească sunt branduri populare şi pe Facebook. Astfel, conform studiului facebrands.ro, posturi de radio şi TV au adunat peste 400.000 de fani. În topul publicaţiilor quality, „Adevărul" are peste 44.000 de fani, urmat de „Jurnalul Naţional" şi „Evenimentul zilei".
Comunicarea de pe Facebook nu se rezumă doar la transmiterea ultimelor ştiri, ci este necesară o strategie complexă ce ia în calcul profilul utilizatorului. Dacă până acum ratingul era indicatorul cel mai frecvent utilizat în clasamentele media, acum numărul like-urilor de pe reţeaua socială dau valoare brandurilor.
Facebook are în România aproape 3,85 milioane de utilizatori, adică 17,93% din populaţia ţării şi 52,73% din cei care intră pe internet, atenţie, asta după ce, la începutul anului 2011 trecut existau doar 520.000 de conturi.
Dan LUCA / Bruxelles
Cele mai cunoscute nume în presa tradiţională românească sunt branduri populare şi pe Facebook. Astfel, conform studiului facebrands.ro, posturi de radio şi TV au adunat peste 400.000 de fani. În topul publicaţiilor quality, „Adevărul" are peste 44.000 de fani, urmat de „Jurnalul Naţional" şi „Evenimentul zilei".
Comunicarea de pe Facebook nu se rezumă doar la transmiterea ultimelor ştiri, ci este necesară o strategie complexă ce ia în calcul profilul utilizatorului. Dacă până acum ratingul era indicatorul cel mai frecvent utilizat în clasamentele media, acum numărul like-urilor de pe reţeaua socială dau valoare brandurilor.
Facebook are în România aproape 3,85 milioane de utilizatori, adică 17,93% din populaţia ţării şi 52,73% din cei care intră pe internet, atenţie, asta după ce, la începutul anului 2011 trecut existau doar 520.000 de conturi.
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Munca românului
Nu ai cum să nu te simţi mândru când un străin îţi spune – „Sunt români, fac o treabă excelentă!“. Se ştie că indiferent de structura în care se integrează, românul îşi face de cele mai multe ori foarte bine treaba. Este conştiincios, politicos şi recunoscător.
Şi eu cunosc români care lucrează în Belgia, în construcţii sau menaj şi sunt nişte oameni extraordinari. Şi asta se întâmplă indiferent că sunt plecaţi la muncă în Belgia, Spania sau Italia. Pădure fără uscături nu există, ca să zic aşa, dar nu trebuie generalizat. Pentru acei câţiva care nu au cele mai bune intenţii în ţările în care au plecat, să îi condamnăm pe toţi românii.
Românii din Diaspora sunt oameni harnici, apreciaţi peste hotare de cei pentru care lucrează şi trebuie lăsaţi să muncească. Rezultatele studiului realizat de Institutul Naţional de Cercetare Economică şi Socială din Marea Britanie, conform căruia muncitorii români din străinătate sunt mai productivi cu 10% decât cei rămaşi acasă, pot naşte alte semne de întrebare.
Dan LUCA / Bruxelles
Şi eu cunosc români care lucrează în Belgia, în construcţii sau menaj şi sunt nişte oameni extraordinari. Şi asta se întâmplă indiferent că sunt plecaţi la muncă în Belgia, Spania sau Italia. Pădure fără uscături nu există, ca să zic aşa, dar nu trebuie generalizat. Pentru acei câţiva care nu au cele mai bune intenţii în ţările în care au plecat, să îi condamnăm pe toţi românii.
Românii din Diaspora sunt oameni harnici, apreciaţi peste hotare de cei pentru care lucrează şi trebuie lăsaţi să muncească. Rezultatele studiului realizat de Institutul Naţional de Cercetare Economică şi Socială din Marea Britanie, conform căruia muncitorii români din străinătate sunt mai productivi cu 10% decât cei rămaşi acasă, pot naşte alte semne de întrebare.
Dan LUCA / Bruxelles
Belgia nu deschide piaţa muncii pentru români
Regret că autorităţile belgiene au cedat presiunilor din partea altor state membre de a prelungi nejustificat şi în 2012 restricţiile pe piata muncii pentru românii din Belgia. Impreuna cu colegii mei de la PSD Belgia urmãrim cu mare atenţie aceste discutii încă din primăvara anului 2009 si am incercat sa le influentam in sens pozitiv Romaniei. Din pãcate, Belgia a luat o decizie contrara deciziei initiale de a nu prelungi restrictiile pentru romani, sub influenta statelor membre vecine.
Am căutat să susţinem prin toate mijloacele cauza noastră. Victor Ponta, preşedintele PSD, i-a scris despre noi şi despre românii din Belgia preşedintelui socialiştilor belgieni Elio Di Ropo, încă din mai 2011. Preşedintele PSD Diaspora, Cristian Rizea, l-a atenţionat pe ministrul Baconschi despre gravitatea dosarului în iunie 2011.
Ne-am implicat constant, cu întâlniri la nivel federal, dar şi la nivel regional (regiunea Flandra), implicând şi Organizaţia de Femei a PSD Belgia, dar şi pe cea de Tineret, pentru a trage semnale de alarmă despre cauza noastră.
Dan LUCA – Bruxelles
Am căutat să susţinem prin toate mijloacele cauza noastră. Victor Ponta, preşedintele PSD, i-a scris despre noi şi despre românii din Belgia preşedintelui socialiştilor belgieni Elio Di Ropo, încă din mai 2011. Preşedintele PSD Diaspora, Cristian Rizea, l-a atenţionat pe ministrul Baconschi despre gravitatea dosarului în iunie 2011.
Ne-am implicat constant, cu întâlniri la nivel federal, dar şi la nivel regional (regiunea Flandra), implicând şi Organizaţia de Femei a PSD Belgia, dar şi pe cea de Tineret, pentru a trage semnale de alarmă despre cauza noastră.
Dan LUCA – Bruxelles
vineri, 16 decembrie 2011
Dan LUCA – articol in Cariere - Sfaturi pentru un job în Bruxelles (2)
Din seria “articolelor-sfat” pentru găsirea unui job în Bruxelles-ul european, a apărut în Cariere un nou material, în care m-am referit la inserţia în cadrul federaţiilor industriale. Este un palier extrem de vast, cu foarte multe posibilităţi de afirmare. Pentru o imagine cât mai completă, vă recomand articolul integral.
............
Continuând seria articolelor legate de găsirea unui job în Bruxelles-ul european, mă opresc de această dată asupra reprezentanţelor federaţiilor industriale şi corporaţiilor. În limbajul de Bruxelles, dar nu numai, întâlnim des expresii de genul “grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y”, fără absolut nici o problemă juridică şi nici măcar de etică, deşi în România încă acest gen de acţiuni au conotaţii negative. Lobby-ul este înţeles ca o activitate dăunătoare în România, nicidecum ceea ce reprezintă cu adevărat la Bruxelles.
Cum s-au format aceste grupuri de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle), au un sediu permanent şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasadă” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasadă în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale dintre Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsoft ne cam imaginăm munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.
Se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale ale membrilor şi Secretariat permanent în Bruxelles, pentru o mai mare vizibilitate şi implicit mai multă eficienţă în prezentarea intereselor actorilor industriali, afectate de deciziile luate la nivel comunitar. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini - ACEA, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să-l reprezinte, conform statutului organizaţiei: “Road safety is essential in ensuring mobility”.
Unde s-ar putea integra cel care îşi doreşte o astfel de activitate la Bruxelles? Deşi în cadrul acestor birouri lucrează între cinci şi 15 oameni, nu vă speriaţi, avem de unde alege, fiindcă în Bruxelles sunt aproximativ 3.000 (trei mii – nu e nici o greşeală!) de birouri ale asociaţiilor europene sectoriale. Cu totul cam 20.000 de oameni îşi derulează activitatea în acest sector doar la Bruxelles.
Fiecare structură este coordonată de o persoană purtând fie titlul de Secretar General, Director General sau Head of Office. Sunt oameni foarte influenţi în mecanismul legislaţiei europene, calităţile lor fiind de multe ori determinante pentru ramurile industriale pe care le reprezintă. Secretarul General coordonează activitatea unui Secretariat. Salariile acestor persoane sunt excelente, în concordanţă cu reponsabilitatea pe care o au, atingând 5.000 euro sau chiar 10.000 euro pe lună, în funcţie de industria pe care o reprezintă.
Ce fac aceste asociaţii? Dacă luăm exemplul “Eurometaux“, asa cum scrie pe pagina lor de web www.eurometaux.be, această entitate constituie interfaţa între reprezentanţii europeni ai industriei neferoase şi autorităţile europene. Succesul acestor organizaţii se măsoară prin recunoaşterea la nivel înalt de către factorii de decizie europeni a organizaţiei ca influentă şi indispensabilă în procesul evolutiv al legii comunitare, pe de o parte, dar şi importantă ca activitate în cadrul grupului de către membri, adică cei care acoperă costurile activităţii de la Bruxelles.
BUSINESSEUROPE este principala organizaţie la nivel european ce reuneşte 41 de federaţii naţionale (patronatele naţionale) şi reprezintă astfel 20 de milioane de companii, fără nici o exagerare, din 35 de state. Şi tot aşa, dacă le luăm pe cele mai mari, de exemplu, CEFIC, Consiliul European al Industriei Chimice, sau EWEA, Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană, sunt nume de care se leagă cea mai mare parte a deciziilor europene în sectoare majore, în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii sau schimbările globale cum ar fi schimbărilor climatice.
Există o foarte mare diversitate de grupuri de interese la nivel european şi în multe dintre acestea, România nu este prezentă aşa cum trebuie. Nu putem să fim aşa de “descoperiţi” pe paliere legislative vaste, la cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
Probabil mulţi se întrebă dacă pregătirea pe care o au le-ar permite să găsească un loc de muncă în Bruxelles-ul european. Concursurile EPSO, pentru a deveni funcţionar comunitar, trezesc mare interes, dar viaţa poate să fie însă interesantă şi lucrând în sectorul privat al capitalei Europei. Sutele de români care activează deja în acest sistem pot să confirme că dimensiunea privată a afacerilor europene nu este de neglijat. Dar, să revenim la pregătirea necesară pentru a lucra în Bruxelles. Dacă ne referim la educaţia formală, candidatul trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este de asemenea extrem de util. Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai cunoştinţe de limba germană este şi mai bine. Italiana si spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles.
Dacă doriţi să lucraţi în Bruxelles căutaţi să înţelegeţi mai mult decât mecanismul instituţional, să vă specializaţi treptat pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe. Nu dă bine dacă la un interviu nu ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau CEFIC şi soliciţi un job ca expert pe politicile de mediu.
Şi pentru a-i ambiţiona şi mai mult pe cei interesaţi, lipsa specialiştilor de politici sectoriale în domeniul european, lipsa unei prezenţe industriale româneşti integrate în federaţiile europene şi statulul de nou membru UE pentru România, fac ca nici un român să nu ocupe încă poziţii de vârf în cadrul federaţiilor europene de la Bruxelles.
Dan LUCA / Bruxelles
............
Continuând seria articolelor legate de găsirea unui job în Bruxelles-ul european, mă opresc de această dată asupra reprezentanţelor federaţiilor industriale şi corporaţiilor. În limbajul de Bruxelles, dar nu numai, întâlnim des expresii de genul “grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y”, fără absolut nici o problemă juridică şi nici măcar de etică, deşi în România încă acest gen de acţiuni au conotaţii negative. Lobby-ul este înţeles ca o activitate dăunătoare în România, nicidecum ceea ce reprezintă cu adevărat la Bruxelles.
Cum s-au format aceste grupuri de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle), au un sediu permanent şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasadă” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasadă în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale dintre Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsoft ne cam imaginăm munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.
Se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale ale membrilor şi Secretariat permanent în Bruxelles, pentru o mai mare vizibilitate şi implicit mai multă eficienţă în prezentarea intereselor actorilor industriali, afectate de deciziile luate la nivel comunitar. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini - ACEA, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să-l reprezinte, conform statutului organizaţiei: “Road safety is essential in ensuring mobility”.
Unde s-ar putea integra cel care îşi doreşte o astfel de activitate la Bruxelles? Deşi în cadrul acestor birouri lucrează între cinci şi 15 oameni, nu vă speriaţi, avem de unde alege, fiindcă în Bruxelles sunt aproximativ 3.000 (trei mii – nu e nici o greşeală!) de birouri ale asociaţiilor europene sectoriale. Cu totul cam 20.000 de oameni îşi derulează activitatea în acest sector doar la Bruxelles.
Fiecare structură este coordonată de o persoană purtând fie titlul de Secretar General, Director General sau Head of Office. Sunt oameni foarte influenţi în mecanismul legislaţiei europene, calităţile lor fiind de multe ori determinante pentru ramurile industriale pe care le reprezintă. Secretarul General coordonează activitatea unui Secretariat. Salariile acestor persoane sunt excelente, în concordanţă cu reponsabilitatea pe care o au, atingând 5.000 euro sau chiar 10.000 euro pe lună, în funcţie de industria pe care o reprezintă.
Ce fac aceste asociaţii? Dacă luăm exemplul “Eurometaux“, asa cum scrie pe pagina lor de web www.eurometaux.be, această entitate constituie interfaţa între reprezentanţii europeni ai industriei neferoase şi autorităţile europene. Succesul acestor organizaţii se măsoară prin recunoaşterea la nivel înalt de către factorii de decizie europeni a organizaţiei ca influentă şi indispensabilă în procesul evolutiv al legii comunitare, pe de o parte, dar şi importantă ca activitate în cadrul grupului de către membri, adică cei care acoperă costurile activităţii de la Bruxelles.
BUSINESSEUROPE este principala organizaţie la nivel european ce reuneşte 41 de federaţii naţionale (patronatele naţionale) şi reprezintă astfel 20 de milioane de companii, fără nici o exagerare, din 35 de state. Şi tot aşa, dacă le luăm pe cele mai mari, de exemplu, CEFIC, Consiliul European al Industriei Chimice, sau EWEA, Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană, sunt nume de care se leagă cea mai mare parte a deciziilor europene în sectoare majore, în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii sau schimbările globale cum ar fi schimbărilor climatice.
Există o foarte mare diversitate de grupuri de interese la nivel european şi în multe dintre acestea, România nu este prezentă aşa cum trebuie. Nu putem să fim aşa de “descoperiţi” pe paliere legislative vaste, la cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
Probabil mulţi se întrebă dacă pregătirea pe care o au le-ar permite să găsească un loc de muncă în Bruxelles-ul european. Concursurile EPSO, pentru a deveni funcţionar comunitar, trezesc mare interes, dar viaţa poate să fie însă interesantă şi lucrând în sectorul privat al capitalei Europei. Sutele de români care activează deja în acest sistem pot să confirme că dimensiunea privată a afacerilor europene nu este de neglijat. Dar, să revenim la pregătirea necesară pentru a lucra în Bruxelles. Dacă ne referim la educaţia formală, candidatul trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este de asemenea extrem de util. Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai cunoştinţe de limba germană este şi mai bine. Italiana si spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles.
Dacă doriţi să lucraţi în Bruxelles căutaţi să înţelegeţi mai mult decât mecanismul instituţional, să vă specializaţi treptat pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe. Nu dă bine dacă la un interviu nu ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau CEFIC şi soliciţi un job ca expert pe politicile de mediu.
Şi pentru a-i ambiţiona şi mai mult pe cei interesaţi, lipsa specialiştilor de politici sectoriale în domeniul european, lipsa unei prezenţe industriale româneşti integrate în federaţiile europene şi statulul de nou membru UE pentru România, fac ca nici un român să nu ocupe încă poziţii de vârf în cadrul federaţiilor europene de la Bruxelles.
Dan LUCA / Bruxelles
Avem timp de PR?
Fiind un domeniu relativ complex, PR-ul nu este perceput corect, şi nu mă refer numai la România, unde se cunoaşte şi mai puţin despre această activitate decât în ţarile mai dezvoltate. Fie încurcată cu Relaţia cu Publicul, fie, redusă doar la relaţia cu media, cert este că o clarificare a rolului PR-istului este binevenită.
Citind articolul publicat de PR Romania, ce poartă semnătura Lilianei Bindeanu, PR Strategist la Strategy Ideea Consulting, mi-am dat seama că nu ar strica acest efort, din partea comunicatorilor, de a face puţin PR pentru PR, fără de care restul activităţilor companiilor, dar şi persoanelor publice ar fi zadarnice, nereuşind să pătrundă şi să se menţină pe piaţă.
Nu pot să nu citez ultimele promisiuni pe care la face specialista în PR, pentru a demostra importanţa muncii pe care o desfăşoară – “voi continua sa fac networking (Social Media şi PR-ul merg mână în mână), voi fi mereu un student la comunicare, voi studia PR-ul şi mă voi dedica din ce în ce mai mult pentru ca partenerii de afaceri să dobândească o educaţie în acest domeniu”.
Dacă spuneam cu ceva timp în urmă că după aproximativ 100 de ani de la recunoaşterea PR-ului ca meserie, specialistul se ocupă de scrierea comunicatelor de presă, organizarea de evenimente, conceperea discursurilor, activitatea de lobby sau editează broşuri, poate că am omis unul dintre cele mai importante lucruri pe care în contextual actual, PR-istul nu are voie să le uite – prezenţa în mediul online, şi permanenta adaptare la ceea ce se cere, pe principiul “Încrede-te în tine însuţi, dar încrede-te mai mult în trend-uri!”.
Dan LUCA / Bruxelles
Citind articolul publicat de PR Romania, ce poartă semnătura Lilianei Bindeanu, PR Strategist la Strategy Ideea Consulting, mi-am dat seama că nu ar strica acest efort, din partea comunicatorilor, de a face puţin PR pentru PR, fără de care restul activităţilor companiilor, dar şi persoanelor publice ar fi zadarnice, nereuşind să pătrundă şi să se menţină pe piaţă.
Nu pot să nu citez ultimele promisiuni pe care la face specialista în PR, pentru a demostra importanţa muncii pe care o desfăşoară – “voi continua sa fac networking (Social Media şi PR-ul merg mână în mână), voi fi mereu un student la comunicare, voi studia PR-ul şi mă voi dedica din ce în ce mai mult pentru ca partenerii de afaceri să dobândească o educaţie în acest domeniu”.
Dacă spuneam cu ceva timp în urmă că după aproximativ 100 de ani de la recunoaşterea PR-ului ca meserie, specialistul se ocupă de scrierea comunicatelor de presă, organizarea de evenimente, conceperea discursurilor, activitatea de lobby sau editează broşuri, poate că am omis unul dintre cele mai importante lucruri pe care în contextual actual, PR-istul nu are voie să le uite – prezenţa în mediul online, şi permanenta adaptare la ceea ce se cere, pe principiul “Încrede-te în tine însuţi, dar încrede-te mai mult în trend-uri!”.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 15 decembrie 2011
Platformele sociale şi recrutãrile
Spuneam că imaginea online constituie un CV virtual valoros în selectarea candidaţilor la angajare. Compania americană SelectMind arată că mai mult de 80% din angajatori folosesc reţelele sociale în procesul de recrutare.
“În România, 70% din angajatorii care folosesc reţelele sociale preferă să recruteze de pe LinkedIn, în principal datorită costurilor reduse şi a posibilităţii de a obţine referinţe despre aplicanţi rapid. De asemenea, 63% din companii au o pagină pe Facebook unde postează anunţuri de joburi, traininguri sau alte informaţii legate de activitatea lor, platforma creată de Mark Zuckerberg fiind principala formă de promovare a companiilor în mediile sociale”, conform datelor articolului publicat de Adevărul.
Nu ar fi o idee rea, mai ales pentru tinerii care sunt în căutarea unui loc de muncă, ca aceştia să-şi actualizeze şi să-şi revizuiască profilele pentru a demonstra încredere şi maturitate. Totul pentru a avea un CV complet.
Dan LUCA / Bruxelles
“În România, 70% din angajatorii care folosesc reţelele sociale preferă să recruteze de pe LinkedIn, în principal datorită costurilor reduse şi a posibilităţii de a obţine referinţe despre aplicanţi rapid. De asemenea, 63% din companii au o pagină pe Facebook unde postează anunţuri de joburi, traininguri sau alte informaţii legate de activitatea lor, platforma creată de Mark Zuckerberg fiind principala formă de promovare a companiilor în mediile sociale”, conform datelor articolului publicat de Adevărul.
Nu ar fi o idee rea, mai ales pentru tinerii care sunt în căutarea unui loc de muncă, ca aceştia să-şi actualizeze şi să-şi revizuiască profilele pentru a demonstra încredere şi maturitate. Totul pentru a avea un CV complet.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 14 decembrie 2011
Dan LUCA – articol in Cadran Politic – “Clujenii văzuţi de la Bruxelles”
În această toamnă, am pus mult accent pe cum este văzut Clujul de la Bruxelles, atât în cadrul evenimentului de la Cluj, organizat cu ocazia aniversării Casei Europei, dar şi prin apariţiile din presă.
De această dată, Cadran Politic este publicaţia care găzduieşte un material pe această temă.
.......
A dezbate cum se vede Clujul de la Bruxelles este un lucru foarte îndreptăţit, nu pentru că vorbim de Cluj-Napoca – tot atât de bine puteam discuta despre cum se vede Zalăul, Timişoara sau un sector din Capitală. Este în primul rând o tentativă de implicare a cetăţenilor de la nivel local în a gândi şi a spune ce cred despre substanţa politicilor europene şi despre ceea ce aşteaptă ei să se întâmple cu viaţa lor personală şi comunitară. Prin instituţii, elită, dar mai ales prin comunitate, vor câştiga şi Clujul, şi cetăţenii şi România. Aşa îşi începea discursul Vasile Puşcaş cu prilejul unui eveniment atipic desfăşurat la Cluj în organizarea “Casei Europei”, în care accentul s-a pus pe poziţionarea contemporană a Clujului în Uniunea Europeană, la aproape 5 ani de la aderarea României la Uniune.
Dar cum se vede Clujul de la Bruxelles? De la Bruxelles se văd multe, poate mai multe decât se imaginează. Se ştie totul despre Nokia, de la istoria Bochum-2008 până la criza contemporană de la Jucu, se văd Mall-urile precum piramidele secolului 21, se văd echipele de fotbal “U” şi CFR, dar şi noul stadion.
Facultatea de Studii Europene de la Cluj a dat un prim semnal spre Europa reală pe linie academică încă din anul 1994, în 1995 Asociaţia Studenţilor Europeni organiza la Cluj dezbateri cu europarlamentari, miniştri clujeni au dus pur şi simplu România în Uniunea Europeană, iar acum un absolvent de facultate clujeană este comisar european. Succesele Universităţii “Babeş-Bolyai” şi Universităţii Tehnice sunt incredibile. Şi asta fără exagerare! Absolvenţii lor lucrează acum ca specialişti la Parlamentul European, Comisia Europeană sau chiar la NATO.
“Clujul este un centru de seriozitate unde lucrurile se fac cum trebuie şi nu întâmplător românii sunt buni unde se încadrează într-o structură de învăţământ”, spunea Preşedintele Academiei Române, clujeanul Ionel Haiduc, prezent la eveniment. Profesorul Emil Burzo, preşedintele filialei locale a Academiei Române, menţiona faptul că la nivel naţional, Clujul are cea mai mare pondere a persoanelor cu studii superioare din Romania după statisticile Comisiei Europene.
Însă, aşa cum preciza la eveniment fostul Negociator Şef al României, Vasile Puşcaş, “Clujul are toate şansele să fie un centru de excelenţă prin Universităţi, să aibă o politică şi pe lângă universităţi”. “Viitorul trebuie proiectat prin prisma resurselor”, foarte bine sublinia cancelarul Universităţii Tehnice, doamna Daniela Manea, iar la Cluj acestea există. Avem mulţi oameni de calitate. Nicolae Păun, timp de 8 ani Decan al Facultăţii de Studii Europene din Cluj, preciza: “Clujul are statură, are voce puternică în România. Este o fereastră de oportunităţi pentru România din perspectiva Bruxelles-ului. 60 de absolvenţi ai facultăţii noastre lucrează iî instituţiile comunitare din capitala Europei”.
Să privim spre viitor însă. Să zicem Clujul anului 2020, că tot e la modă Agenda 2020! Aşteptăm o autostradă care leagă Budapesta de Bucureşti şi care trece prin Cluj! Modernizarea şi extinderea aeroportului trebuie să continue! Cercetarea şi inovarea trebuie stimulate la maxim, având în vedere forţa unui oraş de peste 300.000 de locuitori în care tot al treilea locuitor este fie student sau fie cadru didactic universitar.
Bruxelles-ul ne dă idei, nu doar fonduri europene. Noi trebuie să ştim să gestionăm situaţia. Pe lângă Consiliul Judeţean, Primărie, Universităţi, trebuie implicaţi şi alţi jucători de pe piaţă, de exemplu Camera de Comerţ, sau chiar presa localã. E nevoie de un Comitet European al Clujului, un fel de Sfat al Înţelepţilor locali, care trece peste ciclul electoral, e necesară o platformă realistă şi sustenabilă “Cluj 2020”!
Dan LUCA / Bruxelles
De această dată, Cadran Politic este publicaţia care găzduieşte un material pe această temă.
.......
A dezbate cum se vede Clujul de la Bruxelles este un lucru foarte îndreptăţit, nu pentru că vorbim de Cluj-Napoca – tot atât de bine puteam discuta despre cum se vede Zalăul, Timişoara sau un sector din Capitală. Este în primul rând o tentativă de implicare a cetăţenilor de la nivel local în a gândi şi a spune ce cred despre substanţa politicilor europene şi despre ceea ce aşteaptă ei să se întâmple cu viaţa lor personală şi comunitară. Prin instituţii, elită, dar mai ales prin comunitate, vor câştiga şi Clujul, şi cetăţenii şi România. Aşa îşi începea discursul Vasile Puşcaş cu prilejul unui eveniment atipic desfăşurat la Cluj în organizarea “Casei Europei”, în care accentul s-a pus pe poziţionarea contemporană a Clujului în Uniunea Europeană, la aproape 5 ani de la aderarea României la Uniune.
Dar cum se vede Clujul de la Bruxelles? De la Bruxelles se văd multe, poate mai multe decât se imaginează. Se ştie totul despre Nokia, de la istoria Bochum-2008 până la criza contemporană de la Jucu, se văd Mall-urile precum piramidele secolului 21, se văd echipele de fotbal “U” şi CFR, dar şi noul stadion.
Facultatea de Studii Europene de la Cluj a dat un prim semnal spre Europa reală pe linie academică încă din anul 1994, în 1995 Asociaţia Studenţilor Europeni organiza la Cluj dezbateri cu europarlamentari, miniştri clujeni au dus pur şi simplu România în Uniunea Europeană, iar acum un absolvent de facultate clujeană este comisar european. Succesele Universităţii “Babeş-Bolyai” şi Universităţii Tehnice sunt incredibile. Şi asta fără exagerare! Absolvenţii lor lucrează acum ca specialişti la Parlamentul European, Comisia Europeană sau chiar la NATO.
“Clujul este un centru de seriozitate unde lucrurile se fac cum trebuie şi nu întâmplător românii sunt buni unde se încadrează într-o structură de învăţământ”, spunea Preşedintele Academiei Române, clujeanul Ionel Haiduc, prezent la eveniment. Profesorul Emil Burzo, preşedintele filialei locale a Academiei Române, menţiona faptul că la nivel naţional, Clujul are cea mai mare pondere a persoanelor cu studii superioare din Romania după statisticile Comisiei Europene.
Însă, aşa cum preciza la eveniment fostul Negociator Şef al României, Vasile Puşcaş, “Clujul are toate şansele să fie un centru de excelenţă prin Universităţi, să aibă o politică şi pe lângă universităţi”. “Viitorul trebuie proiectat prin prisma resurselor”, foarte bine sublinia cancelarul Universităţii Tehnice, doamna Daniela Manea, iar la Cluj acestea există. Avem mulţi oameni de calitate. Nicolae Păun, timp de 8 ani Decan al Facultăţii de Studii Europene din Cluj, preciza: “Clujul are statură, are voce puternică în România. Este o fereastră de oportunităţi pentru România din perspectiva Bruxelles-ului. 60 de absolvenţi ai facultăţii noastre lucrează iî instituţiile comunitare din capitala Europei”.
Să privim spre viitor însă. Să zicem Clujul anului 2020, că tot e la modă Agenda 2020! Aşteptăm o autostradă care leagă Budapesta de Bucureşti şi care trece prin Cluj! Modernizarea şi extinderea aeroportului trebuie să continue! Cercetarea şi inovarea trebuie stimulate la maxim, având în vedere forţa unui oraş de peste 300.000 de locuitori în care tot al treilea locuitor este fie student sau fie cadru didactic universitar.
Bruxelles-ul ne dă idei, nu doar fonduri europene. Noi trebuie să ştim să gestionăm situaţia. Pe lângă Consiliul Judeţean, Primărie, Universităţi, trebuie implicaţi şi alţi jucători de pe piaţă, de exemplu Camera de Comerţ, sau chiar presa localã. E nevoie de un Comitet European al Clujului, un fel de Sfat al Înţelepţilor locali, care trece peste ciclul electoral, e necesară o platformă realistă şi sustenabilă “Cluj 2020”!
Dan LUCA / Bruxelles
Iniţiativa Cetăţenească Europeană
Introdusă prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, ECI - Iniţiativa Cetăţenească Europeană, este unul dintre instrumentele concrete ce contribuie la stabilirea democraţiei europene. Conform articolului 11 al Tratatului, ce presupune ca fiind necesare cel puţin un milion de semnături din partea cetăţenilor, pentru influenţarea deciziilor Comisiei, pentru prima dată în istorie, cetăţenii şi organizaţiile societăţii civile pot să marcheze direct şi formal agenda politică.
Evident, acest lucru nu a fost posibil decât treptat. Iniţial, prin rezoluţia Parlamentului European din mai 2009, au fost prezentate detalii privind funcţionarea iniţiativei, apoi în 2010, după mai multe dezbateri s-a stabilit cadrul general de implementare pentru ECI, pentru ca abia în aprilie 2012 reglementările să se poată aplica în sfârşit.
Condiţia impusă: cel puţin un sfert din statele membre ale UE să ceară Comisiei Europene înaintarea propunerilor legislative, în domenii care intră în sfera de competenţă a Comisiei, iar comitetul cetăţenilor, compus din cel puţin 7 cetăţeni europeni cu reşedinţa în cel puţin 7 state membre diferite, având la dispoziţie un an pentru a colecta declaraţiile de susţinere necesare, certificate apoi de autorităţile competente din statele membre. Comisia dispune de trei luni pentru a examina iniţiativa şi pentru a decide ce acţiuni va întreprinde.
Dan LUCA / Bruxelles
Evident, acest lucru nu a fost posibil decât treptat. Iniţial, prin rezoluţia Parlamentului European din mai 2009, au fost prezentate detalii privind funcţionarea iniţiativei, apoi în 2010, după mai multe dezbateri s-a stabilit cadrul general de implementare pentru ECI, pentru ca abia în aprilie 2012 reglementările să se poată aplica în sfârşit.
Condiţia impusă: cel puţin un sfert din statele membre ale UE să ceară Comisiei Europene înaintarea propunerilor legislative, în domenii care intră în sfera de competenţă a Comisiei, iar comitetul cetăţenilor, compus din cel puţin 7 cetăţeni europeni cu reşedinţa în cel puţin 7 state membre diferite, având la dispoziţie un an pentru a colecta declaraţiile de susţinere necesare, certificate apoi de autorităţile competente din statele membre. Comisia dispune de trei luni pentru a examina iniţiativa şi pentru a decide ce acţiuni va întreprinde.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 13 decembrie 2011
Dan LUCA – articol PR Romania – “Web 2.0 în Bruxelles-ul european”
Internetul a marcat semnificativ sfera comunicării. Deşi privit şi adoptat iniţial cu reticenţă de instituţii, companii, organizaţii, Web-ul, acum şi chiar Web 2.0, a pătruns şi în lumea Bruxelles-ului european.
Am încercat să descriu tabloul complet într-un material publicat de PR Romania.
..........
Internetul a deschis culoare nebănuite pentru cei din sfera comunicării. Cu puţină reticenţă, la sfârşitul anilor ’90, s-a trecut la realizarea paginilor de web pentru instituţii, companii, organizaţii şi tot ce mişca pe planeta Pământ. Flew zicea încă din 2002 că Internetul este cea mai semnificantă manifestare a noilor media - azi internetul poate face ceea ce făcea în trecut doar televiziunea. Este clar că noile media sunt “multiplicatorul” care maximizează mesajul unei organizaţii.
Observăm cum jurnalismul tradiţional este din ce în ce mai îndreptat către ştiri şi informaţii on-line, în timp ce noile media permit organizaţiilor să interacţioneze direct cu “actorii” responsabili.
Cuvinte precum “youtube”, “platforme de bloguri”, “second life”, “Facebook” devin o rutină a limbajului cotidian, aşa cum acum câţiva ani “google” intra în dicţionarele explicative. Experţii de marketing şi comunicare trăiesc într-o lume foarte dinamică, în care trebuie să absoarbă noua tehnologie şi să vizualizeze cum aceasta le afectează eventual munca pe care o desfăşoară. Nu am experienţa necesară în a explica impactul noii tehnologii în “lumea mare a marketing-ului”, mă voi aventura însă în a prezenta câteva idei care derivă din munca de comunicare pe structura afacerilor europene.
Dacă este să urmărim evolutiv posibilităţile oferite de web, blogurile au devenit deja influente, dar e nevoie de încă ceva timp pentru a se sedimenta piaţa. E dificil de indentificat ce bloguri sunt bune şi ce bloguri nu merită atenţia. E păcat însă că blogosfera este plină de anonimi. Anonimitatea ia într-un fel credibilitatea mesajului sau cel puţin autenticitatea.
Multe grupuri de interese din capitala Europei aşteaptă să vadă cum noua tehnologie le va afecta activitatea. În câţiva ani nu se va pune problema în a avea un blog sau nu, ci cum îl utilizăm ca şi canal de comunicare. E poate o nouă dimensiune a dilemei de acum 10 ani, când multe federaţii sectoriale (grupurile de interese industriale) se întrebau dacă e nevoie să aibă o pagină web de prezentare.
O altă posibilitate online de comunicare pe care o oferă Internetul este apelarea la social media, deşi în unele situaţii prezenţa în aceste medii poate fi controversată sau considerată “unsafe”. Având experienţa anilor de lucru în media din Bruxelles, am încercat să aduc o abordare europeană pentru “social media”. În prezent politica media urmăreşte să menţină etica jurnalistică, standardele publicităţii şi în general (de obicei) auto-reglementarea relaţiei cu publicul său. Politica media este gândită să constituie parte a politicii pentru cetăţeni, în special, când aceasta are un impact asupra libertăţii civile şi a drepturilor omului.
Aşa cum apreciază şi Comisia Europeană, considerând situaţia actuală a statelor membre, Europa este pregătită ca până în 2015 să înregistreze o dezvoltare remarcabilă pe plan digital, reuşind să încheie “epoca” liniilor fixe şi să adopte inovaţiile uneia noi - a liniilor mobile.
Dacă ne referim la Web 1.0 vorbim de internetul iniţial, ca sursă de informare, o stradă “cu sens unic”. Web 2.0 este încă destul de nou, dar poate fi explicat ca fiind ceea ce considerăm “social media”, o stradă cu două sensuri, dar apare deja Web 3.0 – încă nu foarte bine definit. Ceva de genul: îţi exprimi nevoile, iar programul va şti exact de ce ai nevoie şi care îţi sunt preferinţele. Să luăm câteva exemple pentru a vizualiza mai bine unde se doreşte să se ajungă. Să zicem că utilizând un motor de căutare Web 3.0, tastezi cuvantul “Paris”. Computerul ştie că eşti localizat în Paris, dar în mod normal lucrezi în Bruxelles, deci îţi va da informaţii doar despre oraş (vreme, atracţii turistice, hoteluri, restaurante, etc.). Cu motoarele de căutare actuale, vei gasi de asemenea toate informaţiile despre Paris Hilton, de exemplu.
Un alt exemplu, când îţi porneşti calculatorul (sau când pur şi simplu te înregistrezi) acesta îţi va spune că este momentul pentru vizita la stomatolog, dar de asemenea îţi va arăta stomatologii din vecinătate, cu experienţa lor profesională. Conform experţilor, dezvoltarea va ajunge atât de departe încât să adopte instrumentele Web 3.0 (nu doar calculatoare şi telefoane mobile) în viaţa cotidiană. Un geam îţi va da informaţii despre vreme, un frigider îţi va furniza informaţii despre alimente.
Se observă deja că stucturile comunitare încercă să se “muleze” pe această nouă tehnologie. Personal cred că pagina web, acel tradiţional Web 1.0, este reperul unei organizaţii, este locul unde aflăm informaţia de bază despre ce doreşte respectiva entitate să facă, despre istoria lor, despre proiectele de viitor şi datele de contact. Cred că blogul are un rol important în a produce dinamică şi a înţelege opinia organizaţiei respective pe anumite dosare sectoriale, dar depinde de cum se utilizează acest canal de comunicare. Şi iar cred că Facebook-ul are un viitor în acest peisaj al Web 2.0 şi comunicării, dar din nou totul integrat într-o strategie de imagine digitală.
Am încercat să descriu tabloul complet într-un material publicat de PR Romania.
..........
Internetul a deschis culoare nebănuite pentru cei din sfera comunicării. Cu puţină reticenţă, la sfârşitul anilor ’90, s-a trecut la realizarea paginilor de web pentru instituţii, companii, organizaţii şi tot ce mişca pe planeta Pământ. Flew zicea încă din 2002 că Internetul este cea mai semnificantă manifestare a noilor media - azi internetul poate face ceea ce făcea în trecut doar televiziunea. Este clar că noile media sunt “multiplicatorul” care maximizează mesajul unei organizaţii.
Observăm cum jurnalismul tradiţional este din ce în ce mai îndreptat către ştiri şi informaţii on-line, în timp ce noile media permit organizaţiilor să interacţioneze direct cu “actorii” responsabili.
Cuvinte precum “youtube”, “platforme de bloguri”, “second life”, “Facebook” devin o rutină a limbajului cotidian, aşa cum acum câţiva ani “google” intra în dicţionarele explicative. Experţii de marketing şi comunicare trăiesc într-o lume foarte dinamică, în care trebuie să absoarbă noua tehnologie şi să vizualizeze cum aceasta le afectează eventual munca pe care o desfăşoară. Nu am experienţa necesară în a explica impactul noii tehnologii în “lumea mare a marketing-ului”, mă voi aventura însă în a prezenta câteva idei care derivă din munca de comunicare pe structura afacerilor europene.
Dacă este să urmărim evolutiv posibilităţile oferite de web, blogurile au devenit deja influente, dar e nevoie de încă ceva timp pentru a se sedimenta piaţa. E dificil de indentificat ce bloguri sunt bune şi ce bloguri nu merită atenţia. E păcat însă că blogosfera este plină de anonimi. Anonimitatea ia într-un fel credibilitatea mesajului sau cel puţin autenticitatea.
Multe grupuri de interese din capitala Europei aşteaptă să vadă cum noua tehnologie le va afecta activitatea. În câţiva ani nu se va pune problema în a avea un blog sau nu, ci cum îl utilizăm ca şi canal de comunicare. E poate o nouă dimensiune a dilemei de acum 10 ani, când multe federaţii sectoriale (grupurile de interese industriale) se întrebau dacă e nevoie să aibă o pagină web de prezentare.
O altă posibilitate online de comunicare pe care o oferă Internetul este apelarea la social media, deşi în unele situaţii prezenţa în aceste medii poate fi controversată sau considerată “unsafe”. Având experienţa anilor de lucru în media din Bruxelles, am încercat să aduc o abordare europeană pentru “social media”. În prezent politica media urmăreşte să menţină etica jurnalistică, standardele publicităţii şi în general (de obicei) auto-reglementarea relaţiei cu publicul său. Politica media este gândită să constituie parte a politicii pentru cetăţeni, în special, când aceasta are un impact asupra libertăţii civile şi a drepturilor omului.
Aşa cum apreciază şi Comisia Europeană, considerând situaţia actuală a statelor membre, Europa este pregătită ca până în 2015 să înregistreze o dezvoltare remarcabilă pe plan digital, reuşind să încheie “epoca” liniilor fixe şi să adopte inovaţiile uneia noi - a liniilor mobile.
Dacă ne referim la Web 1.0 vorbim de internetul iniţial, ca sursă de informare, o stradă “cu sens unic”. Web 2.0 este încă destul de nou, dar poate fi explicat ca fiind ceea ce considerăm “social media”, o stradă cu două sensuri, dar apare deja Web 3.0 – încă nu foarte bine definit. Ceva de genul: îţi exprimi nevoile, iar programul va şti exact de ce ai nevoie şi care îţi sunt preferinţele. Să luăm câteva exemple pentru a vizualiza mai bine unde se doreşte să se ajungă. Să zicem că utilizând un motor de căutare Web 3.0, tastezi cuvantul “Paris”. Computerul ştie că eşti localizat în Paris, dar în mod normal lucrezi în Bruxelles, deci îţi va da informaţii doar despre oraş (vreme, atracţii turistice, hoteluri, restaurante, etc.). Cu motoarele de căutare actuale, vei gasi de asemenea toate informaţiile despre Paris Hilton, de exemplu.
Un alt exemplu, când îţi porneşti calculatorul (sau când pur şi simplu te înregistrezi) acesta îţi va spune că este momentul pentru vizita la stomatolog, dar de asemenea îţi va arăta stomatologii din vecinătate, cu experienţa lor profesională. Conform experţilor, dezvoltarea va ajunge atât de departe încât să adopte instrumentele Web 3.0 (nu doar calculatoare şi telefoane mobile) în viaţa cotidiană. Un geam îţi va da informaţii despre vreme, un frigider îţi va furniza informaţii despre alimente.
Se observă deja că stucturile comunitare încercă să se “muleze” pe această nouă tehnologie. Personal cred că pagina web, acel tradiţional Web 1.0, este reperul unei organizaţii, este locul unde aflăm informaţia de bază despre ce doreşte respectiva entitate să facă, despre istoria lor, despre proiectele de viitor şi datele de contact. Cred că blogul are un rol important în a produce dinamică şi a înţelege opinia organizaţiei respective pe anumite dosare sectoriale, dar depinde de cum se utilizează acest canal de comunicare. Şi iar cred că Facebook-ul are un viitor în acest peisaj al Web 2.0 şi comunicării, dar din nou totul integrat într-o strategie de imagine digitală.
luni, 12 decembrie 2011
UE la ceasul încrederii
Nu este o noutate lipsa încrederii cetatenilor europeni în conducători. Iată că acest lucru se demonstrează încă o dată, când recent, preşedintele grupului liberalilor din Parlamentul European, Verhofstadt, spunea: "Oamenii sunt nemulţumiţi până peste cap de liderii politici, dar ei cred în continuare în Europa. Ceea ce este necesar este o ‘Agora’ unde cetăţenii au un cuvânt de spus".
Care ar fi din nou concluzia? Iindiferent ce măsuri ar conţine noile acorduri, consolidarea democraţiei nu se va putea asigura în Uniune decât printr-o reală consultare şi implicare a cetăţenilor.
Dan LUCA / Bruxelles
Care ar fi din nou concluzia? Iindiferent ce măsuri ar conţine noile acorduri, consolidarea democraţiei nu se va putea asigura în Uniune decât printr-o reală consultare şi implicare a cetăţenilor.
Dan LUCA / Bruxelles
Pro sau contra internetului de azi
Un material pe care îl găsiţi în Dilema Veche îşi propune să creioneze un tablou cât mai realist al lumii internetului, apelându-se la argumente concrete pentru aceasta. “În 1997 se considera că Internetul va dărâma frontierele dintre popoare şi va face loc unei ere a păcii mondiale”. Din păcate conflictele care au ca mijloc de comunicare canalele virtuale au apărut totuşi.
E păcat că pe lângă cantitatea uluitoare de informaţii disponibile, posibilităţile de entertainment şi socializare apar numeroase materiale violente sau mai puţin decente. Controversele apar şi atunci când e vorba de politică, transparenţă şi participare publică prin intermediul internetului.
Nu trebuie să privim cu dramatism peisajul web, să îi recunoaştem avantajele enorme pe care le oferă şi să nu uităm că fără etică totul îşi pierde din calitate.
Dan LUCA / Bruxelles
E păcat că pe lângă cantitatea uluitoare de informaţii disponibile, posibilităţile de entertainment şi socializare apar numeroase materiale violente sau mai puţin decente. Controversele apar şi atunci când e vorba de politică, transparenţă şi participare publică prin intermediul internetului.
Nu trebuie să privim cu dramatism peisajul web, să îi recunoaştem avantajele enorme pe care le oferă şi să nu uităm că fără etică totul îşi pierde din calitate.
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Dan LUCA – articol în Occidentul Românesc – “Diaspora românească – parte a dezvoltării României”
Îmi face mare plãcere ca lunar sã prezint mesaje românilor din Diaspora prin intermediul revistei Occidentul Românesc. În articolul din luna decembrie mã refer la contribuţia Diasporei la crearea Statului român modern. Aveţi şi pe blog articolul inserat în pagina 11.
------
În România este nevoie de o dezbatere politică reală despre potenţialul Diasporei româneşti şi ce implică aceasta atât la nivel economic, cât mai ales la nivelul oamenilor.
Acum câţiva ani, împreună cu câţiva prieteni din Bruxelles, am realizat un studiu sugestiv intitulat “Diaspora românească şi politicile europene”. Am încercat să prezentăm viziunea asupra principalelor elemente ale relaţiei dintre Statul român şi diasporă. Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucureşti, zicea pe 4 aprilie 2001 "România democratică are responsabilitatea de a se situa la nivelul diasporei din secolul trecut.“ Rolul diasporei româneşti a fost crucial în crearea Statului român modern. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a conturat emigraţia politică românească. La Conferinţa Păcii de la Paris (1946-1947), delegaţia emigraţiei româneşti a oferit Aliaţilor informaţii utile despre ce se întâmplă, în mod real, în România. Demersurile diplomaţilor români în exil au fost un "model" pentru alte ţări din Estul Europei care au înfiinţat delegaţii asemănătoare.
În România se vorbeşte de "căpşunari" (şi în media şi de către politicieni): “căpşunarii se întorc în vacanţă, în ţară, în luna iulie” sau “căpşunarii contribuie cu x miliarde de euro la bugetul de stat”. Din România încă nu a disparut mentalitatea "salam cu soia", sau cel puţin nu de peste tot: "românii din străinătate sunt laşi că au plecat şi drept urmare nu au nici un drept să se implice la nivel intern", “românii din străinătate ar trebui să fie mulţumiţi că le e bine acolo unde sunt”. Chiar aşa?
Deşi fac parte dintr-o diasporă mai specială – cea a românilor inseraţi în structura unică a capitalei comunitare – îi cunosc bine în Belgia pe compatrioţii noştri care lucrează în construcţii sau menaj. Sunt oameni extraordinari, poate mai români ca mulţi care se dau cu pumnul în piept în ţară că sunt români. Aceştia sunt însă prea puţin conectaţi la dezvoltările din România, iar greşeala nu este doar a lor.
Doresc să accentuez importanţa implicării românilor plecaţi în politica românească, şi în crearea imaginii de ţară. Românii din Diaspora trebuie sã aibă o voce politică în România. Trebuie să recunoaştem că migraţia are un rol pozitiv pentru ţările europene adoptive. Milioanele de români care lucrează în străinătate au trimis şi trimit încă în ţară bani, dar contribuie în acelaşi timp şi la dezvoltarea economiilor în ţările în care lucrează.
Interesant este însă tabloul descris de Valentin Lazea “Dacă s-ar întoarce în ţară 40% din cei plecaţi la muncă, ei ar avea o mare problemă - piaţa muncii din România nefiind în stare să-i absoarbă: Este o nepotrivire clară între structura pieţei muncii şi ceea ce pot ei să ofere. Asta în contextul în care majoritatea celor plecaţi au studii medii şi lucrează în domenii suficient acoperite în ţară: 26% muncesc în construcţii, 21% sunt menajere sau îngrijitori de bătrâni şi copii, iar 8% lucrează în agricultură”. Tocmai de aceea, statul român ar trebui să găsească anumite soluţii pentru a implica românii din Diaspora în dezvoltarea României.
O imagine bună a ţării din care provin îi ajută în primul rând pe ei şi este păcat că de prea multe ori politicienii români văd în Diaspora ceva îndepărtat, care aduce probleme, când sprijinul poate să fie reciproc. Trebuie avută o abordare realistă, de ţară matură, pentru a clădi astfel respectul reciproc. Nu abordările formale şi populiste fluidizează un astfel de mecanism. Diaspora românească poate să fie un vector important al politicii externe a României, aşa cum poate ajuta dezvoltarea turismului în România.
Acum câţiva ani am fost în Turcia şi am rămas plăcut surprins de calitatea serviciilor şi de preţul incredibil al “pachetului turistic”. Succesul constă şi în implicarea diasporei din Europa în popularizarea ofertelor. Concret, un turc stă în Germania sau Franţa din octombrie până în martie. Lucrează pentru o companie de turism din acea ţară şi promovează ofertele pentru sezonul care urmează. În martie el se întoarce cu primii clienţi în Turcia şi lucrează ca şi chelner, recepţionist sau chiar manager. Încă nu observ o astfel de abordare în România. Normal că noi găsim scuze, că sezonul nu e aşa de lung, că infrastructura de la noi e la pamânt. Problema cu sezonul lung e puţin relativă. Cine vine în România nu doreşte numai să stea la soare pe temperaturi de 35 de grade, ci vrea să descopere România. Nu asta dorim şi noi?
Cercetarea – un alt domeniu în care diaspora îşi are rolul ei, dar trebuie ajutată de sistem pentru a-l îndeplini. Existenţa diasporei ştiinţifice este un atu extraordinar. “Ei sunt sursă de experienţă şi cunoaştere, puncte de contact în Europa şi în lume, parteneri în consorţiile mondiale de cercetare”, spunea Jose Manuel Silva Rodriguez, Director General al Direcţiei de Cercetare a Comisiei Europen, cu ceva timp în urmă.
În concluzie, sarcina Diasporei româneşti nu este deloc uşoară – ei sunt adevăraţii mesageri ai României. Prin ceea ce fac pot schimba felul în care România este văzută în afară, dar vocea lor trebuie auzită şi pentru asta, potenţialul lor trebuie în primul rând recunoscut. Românii din afara ţării au nevoie de românii din ţară, aşa cum şi România nu este completă dacă nu consideră românii din Diasporă parte a dezvoltării sale.
------
În România este nevoie de o dezbatere politică reală despre potenţialul Diasporei româneşti şi ce implică aceasta atât la nivel economic, cât mai ales la nivelul oamenilor.
Acum câţiva ani, împreună cu câţiva prieteni din Bruxelles, am realizat un studiu sugestiv intitulat “Diaspora românească şi politicile europene”. Am încercat să prezentăm viziunea asupra principalelor elemente ale relaţiei dintre Statul român şi diasporă. Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucureşti, zicea pe 4 aprilie 2001 "România democratică are responsabilitatea de a se situa la nivelul diasporei din secolul trecut.“ Rolul diasporei româneşti a fost crucial în crearea Statului român modern. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a conturat emigraţia politică românească. La Conferinţa Păcii de la Paris (1946-1947), delegaţia emigraţiei româneşti a oferit Aliaţilor informaţii utile despre ce se întâmplă, în mod real, în România. Demersurile diplomaţilor români în exil au fost un "model" pentru alte ţări din Estul Europei care au înfiinţat delegaţii asemănătoare.
În România se vorbeşte de "căpşunari" (şi în media şi de către politicieni): “căpşunarii se întorc în vacanţă, în ţară, în luna iulie” sau “căpşunarii contribuie cu x miliarde de euro la bugetul de stat”. Din România încă nu a disparut mentalitatea "salam cu soia", sau cel puţin nu de peste tot: "românii din străinătate sunt laşi că au plecat şi drept urmare nu au nici un drept să se implice la nivel intern", “românii din străinătate ar trebui să fie mulţumiţi că le e bine acolo unde sunt”. Chiar aşa?
Deşi fac parte dintr-o diasporă mai specială – cea a românilor inseraţi în structura unică a capitalei comunitare – îi cunosc bine în Belgia pe compatrioţii noştri care lucrează în construcţii sau menaj. Sunt oameni extraordinari, poate mai români ca mulţi care se dau cu pumnul în piept în ţară că sunt români. Aceştia sunt însă prea puţin conectaţi la dezvoltările din România, iar greşeala nu este doar a lor.
Doresc să accentuez importanţa implicării românilor plecaţi în politica românească, şi în crearea imaginii de ţară. Românii din Diaspora trebuie sã aibă o voce politică în România. Trebuie să recunoaştem că migraţia are un rol pozitiv pentru ţările europene adoptive. Milioanele de români care lucrează în străinătate au trimis şi trimit încă în ţară bani, dar contribuie în acelaşi timp şi la dezvoltarea economiilor în ţările în care lucrează.
Interesant este însă tabloul descris de Valentin Lazea “Dacă s-ar întoarce în ţară 40% din cei plecaţi la muncă, ei ar avea o mare problemă - piaţa muncii din România nefiind în stare să-i absoarbă: Este o nepotrivire clară între structura pieţei muncii şi ceea ce pot ei să ofere. Asta în contextul în care majoritatea celor plecaţi au studii medii şi lucrează în domenii suficient acoperite în ţară: 26% muncesc în construcţii, 21% sunt menajere sau îngrijitori de bătrâni şi copii, iar 8% lucrează în agricultură”. Tocmai de aceea, statul român ar trebui să găsească anumite soluţii pentru a implica românii din Diaspora în dezvoltarea României.
O imagine bună a ţării din care provin îi ajută în primul rând pe ei şi este păcat că de prea multe ori politicienii români văd în Diaspora ceva îndepărtat, care aduce probleme, când sprijinul poate să fie reciproc. Trebuie avută o abordare realistă, de ţară matură, pentru a clădi astfel respectul reciproc. Nu abordările formale şi populiste fluidizează un astfel de mecanism. Diaspora românească poate să fie un vector important al politicii externe a României, aşa cum poate ajuta dezvoltarea turismului în România.
Acum câţiva ani am fost în Turcia şi am rămas plăcut surprins de calitatea serviciilor şi de preţul incredibil al “pachetului turistic”. Succesul constă şi în implicarea diasporei din Europa în popularizarea ofertelor. Concret, un turc stă în Germania sau Franţa din octombrie până în martie. Lucrează pentru o companie de turism din acea ţară şi promovează ofertele pentru sezonul care urmează. În martie el se întoarce cu primii clienţi în Turcia şi lucrează ca şi chelner, recepţionist sau chiar manager. Încă nu observ o astfel de abordare în România. Normal că noi găsim scuze, că sezonul nu e aşa de lung, că infrastructura de la noi e la pamânt. Problema cu sezonul lung e puţin relativă. Cine vine în România nu doreşte numai să stea la soare pe temperaturi de 35 de grade, ci vrea să descopere România. Nu asta dorim şi noi?
Cercetarea – un alt domeniu în care diaspora îşi are rolul ei, dar trebuie ajutată de sistem pentru a-l îndeplini. Existenţa diasporei ştiinţifice este un atu extraordinar. “Ei sunt sursă de experienţă şi cunoaştere, puncte de contact în Europa şi în lume, parteneri în consorţiile mondiale de cercetare”, spunea Jose Manuel Silva Rodriguez, Director General al Direcţiei de Cercetare a Comisiei Europen, cu ceva timp în urmă.
În concluzie, sarcina Diasporei româneşti nu este deloc uşoară – ei sunt adevăraţii mesageri ai României. Prin ceea ce fac pot schimba felul în care România este văzută în afară, dar vocea lor trebuie auzită şi pentru asta, potenţialul lor trebuie în primul rând recunoscut. Românii din afara ţării au nevoie de românii din ţară, aşa cum şi România nu este completă dacă nu consideră românii din Diasporă parte a dezvoltării sale.
vineri, 9 decembrie 2011
Dan LUCA – articol în Cariere - Sfaturi pentru un job în Bruxelles (1)
Trăind de peste 14 ani în Bruxelles-ul european şi fiind în permanent contact cu piaţa muncii de aici, mi-am propus să prezint experienţe practice, utile pentru cei care îşi doresc un job în capitala comunitară.
În primul articol din această serie m-am oprit asupra reprezentanţelor naţionale, regiunilor şi oraşelor. Iată materialul integral, publicat în Cariere:
-------
Îmi face mare plăcere să prezint realităţile Bruxelles-ului european într-un format academic. În ultimii ani mi-au trecut prin mână masteranzi de la IHECS (Institutul de Înalte Studii în Comunicare Socială de la Bruxelles), VUB (Universitatea Libera din Bruxelles), Universitatea din Gorizia (Italia) sau SNSPA-ul din Bucureşti. Sunt impresionat de implicarea acestor tineri de 24-28 de ani în a dobândi cunoştinţe despre UE, comunicare, politici europene, toate acestea necesare în a găsi un loc de muncă în mult râvnitul Bruxelles european.
Anul acesta am experimentat un “nou produs”, un training de o zi, în care cei atraşi de afaceri europene află mai multe despre cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a obţine un job în capitala comunitară, indiferent dacă acesta ar fi în cadrul federaţiilor industriale, firmelor de consultanţă, corporatii, ONG-uri sau reprezentanţe ale regiunilor sau oraşelor. Voi împărtăşi în câteva articole expertize practice pe acest palier.
Cum spuneam, e nevoie să cunoşti piaţa Bruxelles-ului şi să ştii cum poţi să îţi vinzi profilul unui posibil angajator. Ai nevoie de un CV bine structurat şi o scrisoare de intenţie perfectă, dar de asemenea trebuie să ştii unde să trimiţi documentele şi ce paşi să urmezi apoi.
Ce muncă urmează să desfăşoare un candidat admis? Tot ceea ce ţine de activitatea de lobby, obţinerea finanţărilor europene sau de crearea şi dezvolarea de parteneriate. Bruxelles este locul în care se adoptă aproximativ jumătate din legislaţia şi reglementările naţionale. Dacă e vorba de mediul înconjurător, de euro, de politica concurenţială, despre numărul de urgenţă 112, mişcarea liberă a persoanelor şi bunurilor sau standardele europene comune, toate sunt rezultatul influenţei exercitate de grupurile de interese asupra factorilor de decizie de la Bruxelles.
Fiecare ţară este reprezentată instituţional la Bruxelles. România, ca ţară membră a Uniunii Europene, dispune de o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană. Chiar şi ţările care nu sunt membre ale UE dispun de reprezentări similate şi aici mă refer la exemple precum Croaţia, SUA sau chiar Australia.
Reprezentarea permanentă în Bruxelles la nivelul regiunilor şi oraşelor este o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane. Câteva exemple: fiecare din cele 20 de regiuni italiene au un birou în Bruxelles-ul european (precum: Veneto, Piemonte) şi toate cele 16 landuri germane sunt şi ele vizibile cu staff permanent în capitala Europei.
Dacă luăm cazul Biroului european al Regiunii Stockholm, scopul acestuia este de a încuraja şi a promova interesele economice ale membrilor regiunii, păstrând un dialog activ între membrii săi şi organizaţii de genul Asociaţia Suedeză a Autorităţilor Locale şi Regionale, guvernământ, parlament, ministere, universităţi sau organizaţii industriale, pe de o parte şi cu factorii de decizie europeni în influenţarea politicilor şi programelor comunitare. De asemenea Biroul susţine membrii când e vorba de sesiunile plenare ale Comitetului Regiunilor în Bruxelles.
S-au creat şi asociaţii naţionale pentru interacţia cu Bruxelles-ul. Casa Regiunilor din Slovacia reprezintă cele 8 regiuni slovace, având în secretariat persoane trimise din fiecare regiune, dar şi experţi care se ocupă de managementul proiectelor europene sau comunicarea externă.
Oraşele sunt şi ele prezente cu apariţii precum: Amsterdam, Londra, Stockholm sau chiar Riga. De exemplu, reprezentanţa oraşului Praga ajută la stabilirea parteneriatelor între municipalităţile oraşelor şi regiunilor din statele membre. Aşa cum este normal, unele municipalităţi s-au grupat în asociaţii naţionale precum: Asociaţia Autorităţilor Locale din Lituania. Asociaţia Municipiilor din România a deschis şi ea un sediu permanent la Bruxelles.
Mai există unele asociaţii europene care trebuie amintite pentru a întregi poza reprezentării regiunilor şi oraşelor la Bruxelles: Eurocities, Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor sau Adunarea Europeană a Regiunilor.
Ce şanse sunt de a găsi un loc de muncă aici? Mari! România este încă insuficient reprezentată, atât la nivel naţional, regional cât şi la nivel local. Dar, români bine pregătiţi, pot lucra la fel de bine şi în reprezentanţele regionale ale altor state. În Bruxelles, e loc pentru toţi cei care vor să se afirme cu adevărat!
Dan LUCA / Bruxelles
În primul articol din această serie m-am oprit asupra reprezentanţelor naţionale, regiunilor şi oraşelor. Iată materialul integral, publicat în Cariere:
-------
Îmi face mare plăcere să prezint realităţile Bruxelles-ului european într-un format academic. În ultimii ani mi-au trecut prin mână masteranzi de la IHECS (Institutul de Înalte Studii în Comunicare Socială de la Bruxelles), VUB (Universitatea Libera din Bruxelles), Universitatea din Gorizia (Italia) sau SNSPA-ul din Bucureşti. Sunt impresionat de implicarea acestor tineri de 24-28 de ani în a dobândi cunoştinţe despre UE, comunicare, politici europene, toate acestea necesare în a găsi un loc de muncă în mult râvnitul Bruxelles european.
Anul acesta am experimentat un “nou produs”, un training de o zi, în care cei atraşi de afaceri europene află mai multe despre cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a obţine un job în capitala comunitară, indiferent dacă acesta ar fi în cadrul federaţiilor industriale, firmelor de consultanţă, corporatii, ONG-uri sau reprezentanţe ale regiunilor sau oraşelor. Voi împărtăşi în câteva articole expertize practice pe acest palier.
Cum spuneam, e nevoie să cunoşti piaţa Bruxelles-ului şi să ştii cum poţi să îţi vinzi profilul unui posibil angajator. Ai nevoie de un CV bine structurat şi o scrisoare de intenţie perfectă, dar de asemenea trebuie să ştii unde să trimiţi documentele şi ce paşi să urmezi apoi.
Ce muncă urmează să desfăşoare un candidat admis? Tot ceea ce ţine de activitatea de lobby, obţinerea finanţărilor europene sau de crearea şi dezvolarea de parteneriate. Bruxelles este locul în care se adoptă aproximativ jumătate din legislaţia şi reglementările naţionale. Dacă e vorba de mediul înconjurător, de euro, de politica concurenţială, despre numărul de urgenţă 112, mişcarea liberă a persoanelor şi bunurilor sau standardele europene comune, toate sunt rezultatul influenţei exercitate de grupurile de interese asupra factorilor de decizie de la Bruxelles.
Fiecare ţară este reprezentată instituţional la Bruxelles. România, ca ţară membră a Uniunii Europene, dispune de o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană. Chiar şi ţările care nu sunt membre ale UE dispun de reprezentări similate şi aici mă refer la exemple precum Croaţia, SUA sau chiar Australia.
Reprezentarea permanentă în Bruxelles la nivelul regiunilor şi oraşelor este o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane. Câteva exemple: fiecare din cele 20 de regiuni italiene au un birou în Bruxelles-ul european (precum: Veneto, Piemonte) şi toate cele 16 landuri germane sunt şi ele vizibile cu staff permanent în capitala Europei.
Dacă luăm cazul Biroului european al Regiunii Stockholm, scopul acestuia este de a încuraja şi a promova interesele economice ale membrilor regiunii, păstrând un dialog activ între membrii săi şi organizaţii de genul Asociaţia Suedeză a Autorităţilor Locale şi Regionale, guvernământ, parlament, ministere, universităţi sau organizaţii industriale, pe de o parte şi cu factorii de decizie europeni în influenţarea politicilor şi programelor comunitare. De asemenea Biroul susţine membrii când e vorba de sesiunile plenare ale Comitetului Regiunilor în Bruxelles.
S-au creat şi asociaţii naţionale pentru interacţia cu Bruxelles-ul. Casa Regiunilor din Slovacia reprezintă cele 8 regiuni slovace, având în secretariat persoane trimise din fiecare regiune, dar şi experţi care se ocupă de managementul proiectelor europene sau comunicarea externă.
Oraşele sunt şi ele prezente cu apariţii precum: Amsterdam, Londra, Stockholm sau chiar Riga. De exemplu, reprezentanţa oraşului Praga ajută la stabilirea parteneriatelor între municipalităţile oraşelor şi regiunilor din statele membre. Aşa cum este normal, unele municipalităţi s-au grupat în asociaţii naţionale precum: Asociaţia Autorităţilor Locale din Lituania. Asociaţia Municipiilor din România a deschis şi ea un sediu permanent la Bruxelles.
Mai există unele asociaţii europene care trebuie amintite pentru a întregi poza reprezentării regiunilor şi oraşelor la Bruxelles: Eurocities, Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor sau Adunarea Europeană a Regiunilor.
Ce şanse sunt de a găsi un loc de muncă aici? Mari! România este încă insuficient reprezentată, atât la nivel naţional, regional cât şi la nivel local. Dar, români bine pregătiţi, pot lucra la fel de bine şi în reprezentanţele regionale ale altor state. În Bruxelles, e loc pentru toţi cei care vor să se afirme cu adevărat!
Dan LUCA / Bruxelles
Poate cel mai bogat român din Diaspora
George Haber este considerat cel mai bogat antreprenor român din diaspora, cu o avere estimată la 200 de milioane de dolari. Cum a reuşit asta? 5% noroc şi restul de 95% muncă intensă. „De obicei, mă trezesc pe la cinci și răspund la mailurile din Europa și Asia. Mai dorm un pic până pe la șapte din când în când”, spune românul.
Peste ocean, deşi a pierdut un contract enorm cu Microsoft, Haber și-a făcut averea exclusiv din activităţi IT. Deşi nu are afaceri în România, a consiliat companii locale din domeniu, producătorul naţional de antivirus Bitdefender, fiind un exemplu.
Cu ce pot rămâne cititorii după lecturarea poveştii acestui român de succes – cu cel mai bun sfat, pe care acesta îl dă – „Succesul are un preț major când e muncit”, iar “fericirea este cea care îţi aduce banii, nu invers”.
Dan LUCA / Bruxelles
Peste ocean, deşi a pierdut un contract enorm cu Microsoft, Haber și-a făcut averea exclusiv din activităţi IT. Deşi nu are afaceri în România, a consiliat companii locale din domeniu, producătorul naţional de antivirus Bitdefender, fiind un exemplu.
Cu ce pot rămâne cititorii după lecturarea poveştii acestui român de succes – cu cel mai bun sfat, pe care acesta îl dă – „Succesul are un preț major când e muncit”, iar “fericirea este cea care îţi aduce banii, nu invers”.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 8 decembrie 2011
Étienne Davignon - un european convins
Vicontele Étienne Davignon, considerat unul dintre cei mai de încredere experţi ai UE, este în acelaşi timp preşedintele influentului think tank ‘Friends of Europe’, organizaţie care, aşa cum declară, nu este un “centru de gândire” ca toate celelalte. Prin acţiunile derulate încearcă să contribuie la o mai bună înţelegere a provocărilor Europei şi ale lumii.
Am avut placerea sã-l cunosc personal pe Étienne Davignon şi am rãmas impresionat de ideile prezentate la European Business Summit-ul din această vară, despre capitalul uman al Europei, precizând că simbiozei “experienţa actualilor CEO - entuziasmul tinerilor” ar fi bine să i se găsească mai mare aplicabilitate.
Dan LUCA / Bruxelles
Am avut placerea sã-l cunosc personal pe Étienne Davignon şi am rãmas impresionat de ideile prezentate la European Business Summit-ul din această vară, despre capitalul uman al Europei, precizând că simbiozei “experienţa actualilor CEO - entuziasmul tinerilor” ar fi bine să i se găsească mai mare aplicabilitate.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 7 decembrie 2011
Jurnaliştii de ieri, comunicatorii de azi
În contextul jurnalistic actual, mulţi dintre jurnaliştii de succes au ales să se reorienteze spre activitatea de comunicare corporate sau în cadrul administraţiilor. Mona Nicolici spune că aceasta nu a fost o decizie uşoară, “pe care orice ziarist o ia doar dacă este constrâns cu adevărat”. Dar pregătirea anterioară o ajută mult, reuşind astfel să prezinte presei mai puţin experimentate, ideile cu adevărat importante.
Dar de ce “pleacă” jurnaliştii? ... dezamăgiţi de presa din România şi „orice comparaţie dintre emisiunile de ştiri de la noi şi cele din occident este nulă şi neavenită. Emisiunile din Occident vorbesc despre ce se întâmplă cu adevărat în lume, iar ale noastre despre faptul divers, despre infracţionalitatea măruntă, fără context şi cel mai mic învăţământ pentru cititor", spune Radu Coşcarcă, după 15 ani de jurnale televizate. A devenit consultant de comunicare, fiind în prezent directorul relaţiilor externe al companiei Enel: coordonează comunicarea internă, comunicarea externă şi relaţiile instituţionale. „Eşti de partea celor intervievaţi şi îi sfătuieşti cum să împacheteze cât mai bine mesajele pe care le au de comunicat. Capeţi un tablou mare, iar tu eşti în poziţia unui strateg militar care se află pe o culme de deal şi îşi poziţionează detaşamentele."
„Se pun speranţe mari în online, jurnalistul trebuie să le facă pe toate, ceea ce nu e neapărat rău, dar un ziar complet nu poate fi ţinut cu 20 de oameni. Când salariile nu sunt suficiente, oamenii devin demotivaţi, iar jurnaliştii au nevoie să ştie că ziarul are o direcţie, o stabilitate. Presa trebuie să îşi revină, societatea are nevoie de jurnalişti foarte buni, cu vocaţie", spune Iulian Bortoş, fost redactor-şef la Capital, acum şef Comunicare Externă, E.ON.
Dan LUCA / Bruxelles
Dar de ce “pleacă” jurnaliştii? ... dezamăgiţi de presa din România şi „orice comparaţie dintre emisiunile de ştiri de la noi şi cele din occident este nulă şi neavenită. Emisiunile din Occident vorbesc despre ce se întâmplă cu adevărat în lume, iar ale noastre despre faptul divers, despre infracţionalitatea măruntă, fără context şi cel mai mic învăţământ pentru cititor", spune Radu Coşcarcă, după 15 ani de jurnale televizate. A devenit consultant de comunicare, fiind în prezent directorul relaţiilor externe al companiei Enel: coordonează comunicarea internă, comunicarea externă şi relaţiile instituţionale. „Eşti de partea celor intervievaţi şi îi sfătuieşti cum să împacheteze cât mai bine mesajele pe care le au de comunicat. Capeţi un tablou mare, iar tu eşti în poziţia unui strateg militar care se află pe o culme de deal şi îşi poziţionează detaşamentele."
„Se pun speranţe mari în online, jurnalistul trebuie să le facă pe toate, ceea ce nu e neapărat rău, dar un ziar complet nu poate fi ţinut cu 20 de oameni. Când salariile nu sunt suficiente, oamenii devin demotivaţi, iar jurnaliştii au nevoie să ştie că ziarul are o direcţie, o stabilitate. Presa trebuie să îşi revină, societatea are nevoie de jurnalişti foarte buni, cu vocaţie", spune Iulian Bortoş, fost redactor-şef la Capital, acum şef Comunicare Externă, E.ON.
Dan LUCA / Bruxelles
Reprezentanţa Clujului la Bruxelles
Aşa cum spuneam cu câteva luni în urmă, pregătirea candidaturii Clujului pentru obţinerea titlul de “capitală culturală europeană” mobilizează resurse. Subiectul a fost atins şi cu prilejul dezbaterii recente “Clujul văzut de la Bruxelles”.
La Bruxelles întâlneşti mulţi clujeni. Cred că nu este rău extinderea abordării “Cluj – capitală culturală 2020”, la “Cluj – 2020” în general, iar o reprezentanţă permanentă a Clujului la Bruxelles este indispensabilă pentru sustenabilitatea proiectului.
Susţin acest demers şi m-aş bucura tare mult ca până în 2020 Clujul să demonstreze că merită să ocupe cele mai înalte poziţii în clasamentelor europene.
Şi e nevoie, aşa cum subliniam recent, de implicarea cetaţenilor în problemele urbei, pentru a spala ruşinea actualei administraţii.
Dan LUCA / Bruxelles
La Bruxelles întâlneşti mulţi clujeni. Cred că nu este rău extinderea abordării “Cluj – capitală culturală 2020”, la “Cluj – 2020” în general, iar o reprezentanţă permanentă a Clujului la Bruxelles este indispensabilă pentru sustenabilitatea proiectului.
Susţin acest demers şi m-aş bucura tare mult ca până în 2020 Clujul să demonstreze că merită să ocupe cele mai înalte poziţii în clasamentelor europene.
Şi e nevoie, aşa cum subliniam recent, de implicarea cetaţenilor în problemele urbei, pentru a spala ruşinea actualei administraţii.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 6 decembrie 2011
Problemele UE sau problemele cetăţenilor UE
Ultimele săptămâni au fost marcate de dialogul diplomatic intens nu doar între statele membre ale UE, ci şi cu SUA şi Asia. Principalii decidenţi din zona euro au dedicat aproape întreaga activitate restabilirii poziţiei euro pe piaţa globală, dar şi guvernanţei economice europene, managementului crizei internaţionale.
Aşa cum Vasile Puşcaş scrie într-un recent material, în acest context, Germania şi Franţa încearcă să demonstreze că sunt motorul reconstrucţiei europene. „Dacă Europa nu se va schimba rapid, istoria se va scrie fără ea". Sarkozy vede viitoarea Uniune Europeană tot ca o structură interguvernamentală, în care vor decide doar responsabilii politici şi asta e greşeala. Asta deşi s-a demostrat de atâtea ori că este nevoie de o Europă a cetaţenilor.
Cancelarul german, Angela Merkel este de părere că este esenţială construcţia unei „Uniuni a stabilităţii", adică elaborarea unei noi platforme a legalităţii europene, deci o revizuire a Tratatului de la Lisabona, care să ia în considerare atât zona euro, cât şi o intensificare a integrării în UE-27. Cancelarul spune că oamenii politici europeni şi-au pierdut credibilitatea, deoarece „nu au fost capabili să aplice regulile Pactului de Stabilitate".
Schimbarea tratatului Uniunii Europene ar putea avea loc chiar şi numai pentru 17 ţări, membrele UE din zona euro, deşi este de preferat un tratat pentru toate cele 27 de state membre ale UE, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în cadrul aceleiaşi întâlni.
Indiferent ce decizii vor fi luate în urma summitului european din 9 decembrie, acestea vor afecta cu siguranţă cetăţenii din toate cele 27 membre UE, nu doar pe cele din statele utilizatoare euro. Recâştigarea încrederii cetăţenilor necesită o mai mare atenţie comunicării şi implicării acestora în proiectul european.
Dan LUCA / Bruxelles
Aşa cum Vasile Puşcaş scrie într-un recent material, în acest context, Germania şi Franţa încearcă să demonstreze că sunt motorul reconstrucţiei europene. „Dacă Europa nu se va schimba rapid, istoria se va scrie fără ea". Sarkozy vede viitoarea Uniune Europeană tot ca o structură interguvernamentală, în care vor decide doar responsabilii politici şi asta e greşeala. Asta deşi s-a demostrat de atâtea ori că este nevoie de o Europă a cetaţenilor.
Cancelarul german, Angela Merkel este de părere că este esenţială construcţia unei „Uniuni a stabilităţii", adică elaborarea unei noi platforme a legalităţii europene, deci o revizuire a Tratatului de la Lisabona, care să ia în considerare atât zona euro, cât şi o intensificare a integrării în UE-27. Cancelarul spune că oamenii politici europeni şi-au pierdut credibilitatea, deoarece „nu au fost capabili să aplice regulile Pactului de Stabilitate".
Schimbarea tratatului Uniunii Europene ar putea avea loc chiar şi numai pentru 17 ţări, membrele UE din zona euro, deşi este de preferat un tratat pentru toate cele 27 de state membre ale UE, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în cadrul aceleiaşi întâlni.
Indiferent ce decizii vor fi luate în urma summitului european din 9 decembrie, acestea vor afecta cu siguranţă cetăţenii din toate cele 27 membre UE, nu doar pe cele din statele utilizatoare euro. Recâştigarea încrederii cetăţenilor necesită o mai mare atenţie comunicării şi implicării acestora în proiectul european.
Dan LUCA / Bruxelles
Vasile Puşcaş despre români şi Europa
O problemă generală cu care se confruntă România la 5 ani de la aderare este deficienţa în corelarea politicilor naţionale cu cele europene, asta pe lângă demersurile de aliniere impuse direct de Comisie în ceea ce priveşte justiţia sau alte domenii majore – “cetăţenii români sunt despărţiţi de valorile europene care operează în spaţiul public deoarece aplicarea politicilor europene în România este minimalistă şi deficitară, neîntâlnindu-se convergent cu politicile publice locale, deci, neimprimând un comportament european actorilor interni”.
Vasile Puşcaş este de părere că deşi nu s-au trezit încă, “România şi cetăţenii români au capacitatea şi abilitatea de a funcţiona sincer şi constructiv în sistemul instituţional şi societal din Uniunea Europeană”, iar în acest cadru, elita este cea care “trebuie să facă cele mai mari sacrificii, atât interne, cât şi faţă de comunitatea internaţională. Contrar tuturor scepticilor din arealul românesc şi din cel european, Ionel I.C. Brătianu şi generaţia lui au probat factual că era posibil şi au dus România în comunitatea europeană - aspiraţie care s-a identificat prin unirea politică deplină a românilor şi construirea unui stat român modern, în sincronizare cu mersul celorlalte state şi politici din Vestul Europei”.
Dan LUCA / Bruxelles
Vasile Puşcaş este de părere că deşi nu s-au trezit încă, “România şi cetăţenii români au capacitatea şi abilitatea de a funcţiona sincer şi constructiv în sistemul instituţional şi societal din Uniunea Europeană”, iar în acest cadru, elita este cea care “trebuie să facă cele mai mari sacrificii, atât interne, cât şi faţă de comunitatea internaţională. Contrar tuturor scepticilor din arealul românesc şi din cel european, Ionel I.C. Brătianu şi generaţia lui au probat factual că era posibil şi au dus România în comunitatea europeană - aspiraţie care s-a identificat prin unirea politică deplină a românilor şi construirea unui stat român modern, în sincronizare cu mersul celorlalte state şi politici din Vestul Europei”.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 5 decembrie 2011
Securitatea datelor în era globalizãrii
În contextul actual, când tehnologia îţi permite conectarea la internet de pe aproape orice telefon, tabletă sau laptop, se poate întâmpla ca informaţiile de care ai nevoie să fie stocate pe alte suporturi decât cele de care dispui în momentul respectiv, şi asta să te impiedice să continui munca. A venit şi soluţia, prin servicii Cloud computing, ca si cele oferite de Dropbox-ului.
Totuşi, avantajele atrag după sine şi o serie de dezavantaje, dintre care cea mai discutată fiind securitatea în transferul datelor. La nivel european au fost şi vor fi foarte multe dezbateri legislative în urmatorii ani pe acestă temă. Subiectul are impact şi asupra relaţiilor dintre UE şi SUA, dând naştere la discuţii pe tema sensibilităţii transferului de date peste Atlantic.
Dan LUCA / Bruxelles
Totuşi, avantajele atrag după sine şi o serie de dezavantaje, dintre care cea mai discutată fiind securitatea în transferul datelor. La nivel european au fost şi vor fi foarte multe dezbateri legislative în urmatorii ani pe acestă temă. Subiectul are impact şi asupra relaţiilor dintre UE şi SUA, dând naştere la discuţii pe tema sensibilităţii transferului de date peste Atlantic.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 4 decembrie 2011
Noutaţi despre dreptul la muncã pentru românii din Belgia
În primãvara anului 2009, când am prezentat Guvernului Belgian argumente pentru ridicarea restricţiilor de muncã pentru râmani, am rãmas surprins sã constat cã noi ca români facem mult zgomot, dar când e vorba de o abordare strategicã lipsim cu desavârşire de la apel. “Nu cunoşteam cu adevãrat comunitatea româneascã din Belgia. E bine sã avem astfel de structuri organizate pentru a putea purta un dialog articulat”, preciza atunci Jacques Ouziel, responsabil în cadrul Executivului Belgian cu dosarul restricţiilor pe piaţa muncii din Belgia. Criza economicã începuse puternic atunci şi Belgia activase încã 3 ani de restricţii doar de câteva luni.
Stiind cã noua perioadã de restricţii înceteazã pe 31 decembrie 2011, dar existã un mare risc sã ni se impunã alţi doi ani de „embargou”, încã de la începutul anului 2011 am „calibrat” activitatea PSD Belgia pe acest palier.
Am reusit sã-mi conving Biroul Executiv cã nu acţiuni de stradã sau petiţii pe facebook sunt necesare în abordarea noastrã, ci acţiunea directã. Chiar dacã suntem doar o filialã de partid românesc care activeazã în Belgia, şi în plus partidul pe care îl reprezentãm este încã în opoziţie, am încercat sã clãdim canalele de comunicare cu „decidenţii belgieni” pentru a prezenta ş discuta cerinţele noastre.
Codruţa Filip, preşedinta Organizaţiei de Femei, a realizat dosarul de prezentare, am tradus totul în limba francezã, iar pe 29 aprilie 2011 ne-am întâlnit cu Sophie Lenoble, consiliera responsabilă cu studiile strategice privind locurile de muncă din Belgia a vicepremierului şi ministrului belgian al locurilor de muncă şi egalităţii de şanse, Joëlle Milquet.
O abordare sustenabilã a urmat apoi în toamnã, cu o noua întâlnire la nivel federal, pe care am prezentat-o pe larg comunitaţii românilor din Belgia, şi apoi o întâlnire deosebit de crucialã la început de octombrie cu reprezentanţii regiunii Flandrei. Din nou pregatire impecabilã, document cu argumentaţii solide în limba flamandã.
Am cãutat sã susţinem prin toate mijloacele cauza noastrã. Victor Ponta, preşedintele PSD, i-a scris despre noi şi despre românii din Belgia preşedintelui socialiştilor belgieni Elio Di Ropo, încã din mai 2011. Preşedintele PSD Diaspora, Cristian Rizea, l-a atenţionat pe ministrul Baconschi despre gravitatea dosarului încã din iunie.
Ce va urma? Belgia nu va activa restricţiile pentru români pentru încã doi ani?
Noi credem cã acţiunea noastrã a reusit. Acum câteva zile, ministrul flamand responsabil cu problematica locurilor de muncã, ne-a contactat sã ne spunã cã analizând argumentele PSD Belgia, prezentate în întalnirea din 6 octombrie 2011, reconsiderã decizia în sens favorabil românilor. Astfel Flandra (practic regiunea cea mai influentã din Belgia) sugereazã altor regiuni din Belgia ca Belgia sã nu mai activeze restricţiile pentru români dupã 1 ianuarie 2012. Sperãm ca toate aceastea sã se confirme oficial, la nivel federal, în urmatoarele 2-3 zile.
Mã bucur cã deja presa din România, dar şi din Bulgaria, aprecieazã acţiunile noastre.
Dan LUCA / Bruxelles
Stiind cã noua perioadã de restricţii înceteazã pe 31 decembrie 2011, dar existã un mare risc sã ni se impunã alţi doi ani de „embargou”, încã de la începutul anului 2011 am „calibrat” activitatea PSD Belgia pe acest palier.
Am reusit sã-mi conving Biroul Executiv cã nu acţiuni de stradã sau petiţii pe facebook sunt necesare în abordarea noastrã, ci acţiunea directã. Chiar dacã suntem doar o filialã de partid românesc care activeazã în Belgia, şi în plus partidul pe care îl reprezentãm este încã în opoziţie, am încercat sã clãdim canalele de comunicare cu „decidenţii belgieni” pentru a prezenta ş discuta cerinţele noastre.
Codruţa Filip, preşedinta Organizaţiei de Femei, a realizat dosarul de prezentare, am tradus totul în limba francezã, iar pe 29 aprilie 2011 ne-am întâlnit cu Sophie Lenoble, consiliera responsabilă cu studiile strategice privind locurile de muncă din Belgia a vicepremierului şi ministrului belgian al locurilor de muncă şi egalităţii de şanse, Joëlle Milquet.
O abordare sustenabilã a urmat apoi în toamnã, cu o noua întâlnire la nivel federal, pe care am prezentat-o pe larg comunitaţii românilor din Belgia, şi apoi o întâlnire deosebit de crucialã la început de octombrie cu reprezentanţii regiunii Flandrei. Din nou pregatire impecabilã, document cu argumentaţii solide în limba flamandã.
Am cãutat sã susţinem prin toate mijloacele cauza noastrã. Victor Ponta, preşedintele PSD, i-a scris despre noi şi despre românii din Belgia preşedintelui socialiştilor belgieni Elio Di Ropo, încã din mai 2011. Preşedintele PSD Diaspora, Cristian Rizea, l-a atenţionat pe ministrul Baconschi despre gravitatea dosarului încã din iunie.
Ce va urma? Belgia nu va activa restricţiile pentru români pentru încã doi ani?
Noi credem cã acţiunea noastrã a reusit. Acum câteva zile, ministrul flamand responsabil cu problematica locurilor de muncã, ne-a contactat sã ne spunã cã analizând argumentele PSD Belgia, prezentate în întalnirea din 6 octombrie 2011, reconsiderã decizia în sens favorabil românilor. Astfel Flandra (practic regiunea cea mai influentã din Belgia) sugereazã altor regiuni din Belgia ca Belgia sã nu mai activeze restricţiile pentru români dupã 1 ianuarie 2012. Sperãm ca toate aceastea sã se confirme oficial, la nivel federal, în urmatoarele 2-3 zile.
Mã bucur cã deja presa din România, dar şi din Bulgaria, aprecieazã acţiunile noastre.
Dan LUCA / Bruxelles
Dan LUCA – Articol în Dilema Veche - De la "Dilemele comunicării UE" la "Dilemele UE"
Recent am publicat un articol în Dilema Veche, în care încerc sã prezint câteva considerente nu doar despre problemele de comunicare a Uniunii Europene, ci şi despre criza de identitate a proiectului european contemporan.
Iată articolul integral:
Acum doi ani publicam împreună cu vreo 50 de români, toţi trăitori ai fenomenului de capitală comunitară, o culegere de articole grupate sub o temă shakespeariană, „Dilemele comunicării Uniunii Europene“, o pendulare între psiho-sociologia comunicării „legii de Bruxelles“ către cetăţeni şi disecare a dinamicii unei comunităţi de 100.000 de actori, aflaţi într-o mişcare browniană permanentă.
Am recitit recent această „poză a Uniunii Europene a anului 2009“, exerciţiul colectiv care încerca emiterea unor semnale despre ce e bun şi ce e rău în construcţia comunitară, o percepţie a cetăţeanului simplu, foarte importantă în orice construcţie politică suprastatală.
Tabloul zugrăvit defineşte o realitate criptată, sugerîndu-mi să prezint cîteva frînturi din textele cărţii, pentru a reliefa dileme contemporane care ne influenţează viaţa mai mult decît credem.
Euforia provocată de reuşita integrării s-a mai disipat. România a intrat în UE privită cu scepticism şi cu eticheta „sînteţi în perioada de probă“, ceea ar fi trebuit să creeze o presiune constructivă care să ambiţioneze şi să accelereze procesele începute, ce au format o imagine promiţătoare. Integrarea însă nu e un eveniment punctual, ci un proces care e abia la început. Dincolo de frămîntările interne de natură economică, socială sau politică, mai avem acum o altă dimensiune de asimilat – cea europeană. Iar la cinci ani de la aderare, ne întrebăm încă dacă „enzimele europene“ nu ne dau prea multe dureri de stomac.
Atraşi de Bruxelles ca fluturii de noapte de lumină, politicieni, lobby-şti, studenţi şi stagiari transformă Bruxelles-ul într-un fel de Mecca a politicii şi a afacerilor europene. În „cartierul european“, care împrejmuieşte instituţiile UE, probabil că sînt mai des întîlnite cuvintele „comisie“ şi „consiliu“ decît „pîine“ sau „apă“. Aici este absolut normal să auzi la o bere conversaţii axate integral pe subiecte europene şi să vezi oameni obişnuiţi comentînd politica UE. Aproape tot ce se discută are un pronunţat caracter „european“. Uniunea Europeană a reuşit cu siguranţă să atragă anumiţi oameni şi să-i convingă de faptul că merită să investească timp şi energie pentru a înţelege complicatele mecanisme ce stau la baza funcţionării ei. UE are „fanii“ săi. Dar cît de prezentă în conştiinţa oamenilor obişnuiţi este Uniunea Europeană, dacă ne deplasăm în afara cartierului european?
Conform specialiştilor, o sferă publică paneuropeană presupune: existenţa unei limbi comune în care cetăţenii UE pot să comunice unul cu celălalt, existenţa mass-media cu influenţe la nivelul întregii UE şi existenţa unei culturi media şi jurnalistice comune în toate statele UE. Limba engleză pătrunde masiv pe piaţă, chiar dacă nu se recunoaşte încă deschis acest fapt. Devine clar limbă de comunicare în UE, penetrînd şi ultimul bastion de rezistenţă, cel al francezilor. Asta nu înseamnă că limbile ţărilor membre, sau chiar unele limbi regionale vor fi „torpilate“. Ele vor exista, şi nu cred că o polemică legată de cultura europeană este necesară în acest paragraf.
Dacă vorbim de dilemele comunicării în cadrul UE, atunci comunicarea interinstituţională poate fi considerată cu succes o dilemă. Nu atît din cauza caracterului său ascuns, cît mai ales a complexităţii sale.
Europa actuală este caracterizată de anormalităţi în percepţia şi exprimarea realităţii internaţionale, datorîndu-se „moştenirii ereditare“ a proiectului european închegat după Al Doilea Război Mondial şi atitudinii narcisiste întreţinute de construirea Uniunii Europene după sfîrşitul Războiului Rece, pe de o parte, şi a dificultăţii de a comunica eficient cu lumea exterioară, pe de altă parte.
Chiar şi pentru cei neiniţiaţi în tainele comitologiei comunitare, e clar că UE este la răscruce. Cancelariile ţărilor membre se întîlnesc formal şi informal mai mult decît plenul Parlamentului European.
Cred că Uniunea Europeană se va schimba mult în următorii ani, pînă în 2014 – data următoarelor alegeri europene. Estimez o „ruptură“ strategică încă de anul viitor, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista „mişcări doctrinare“, trecînd peste fantomaticele „umbrele europene“ existente în zilele noastre. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii la înaltele funcţii, la nivel comunitar. Iar aceştia se vor lupta apoi deschis pentru titluri precum cea de preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte UE, renunţînd la jocurile de culise şi numirile de palat, în care democraţia participativă e uitată.
Dan LUCA / Bruxelles
Iată articolul integral:
Acum doi ani publicam împreună cu vreo 50 de români, toţi trăitori ai fenomenului de capitală comunitară, o culegere de articole grupate sub o temă shakespeariană, „Dilemele comunicării Uniunii Europene“, o pendulare între psiho-sociologia comunicării „legii de Bruxelles“ către cetăţeni şi disecare a dinamicii unei comunităţi de 100.000 de actori, aflaţi într-o mişcare browniană permanentă.
Am recitit recent această „poză a Uniunii Europene a anului 2009“, exerciţiul colectiv care încerca emiterea unor semnale despre ce e bun şi ce e rău în construcţia comunitară, o percepţie a cetăţeanului simplu, foarte importantă în orice construcţie politică suprastatală.
Tabloul zugrăvit defineşte o realitate criptată, sugerîndu-mi să prezint cîteva frînturi din textele cărţii, pentru a reliefa dileme contemporane care ne influenţează viaţa mai mult decît credem.
Euforia provocată de reuşita integrării s-a mai disipat. România a intrat în UE privită cu scepticism şi cu eticheta „sînteţi în perioada de probă“, ceea ar fi trebuit să creeze o presiune constructivă care să ambiţioneze şi să accelereze procesele începute, ce au format o imagine promiţătoare. Integrarea însă nu e un eveniment punctual, ci un proces care e abia la început. Dincolo de frămîntările interne de natură economică, socială sau politică, mai avem acum o altă dimensiune de asimilat – cea europeană. Iar la cinci ani de la aderare, ne întrebăm încă dacă „enzimele europene“ nu ne dau prea multe dureri de stomac.
Atraşi de Bruxelles ca fluturii de noapte de lumină, politicieni, lobby-şti, studenţi şi stagiari transformă Bruxelles-ul într-un fel de Mecca a politicii şi a afacerilor europene. În „cartierul european“, care împrejmuieşte instituţiile UE, probabil că sînt mai des întîlnite cuvintele „comisie“ şi „consiliu“ decît „pîine“ sau „apă“. Aici este absolut normal să auzi la o bere conversaţii axate integral pe subiecte europene şi să vezi oameni obişnuiţi comentînd politica UE. Aproape tot ce se discută are un pronunţat caracter „european“. Uniunea Europeană a reuşit cu siguranţă să atragă anumiţi oameni şi să-i convingă de faptul că merită să investească timp şi energie pentru a înţelege complicatele mecanisme ce stau la baza funcţionării ei. UE are „fanii“ săi. Dar cît de prezentă în conştiinţa oamenilor obişnuiţi este Uniunea Europeană, dacă ne deplasăm în afara cartierului european?
Conform specialiştilor, o sferă publică paneuropeană presupune: existenţa unei limbi comune în care cetăţenii UE pot să comunice unul cu celălalt, existenţa mass-media cu influenţe la nivelul întregii UE şi existenţa unei culturi media şi jurnalistice comune în toate statele UE. Limba engleză pătrunde masiv pe piaţă, chiar dacă nu se recunoaşte încă deschis acest fapt. Devine clar limbă de comunicare în UE, penetrînd şi ultimul bastion de rezistenţă, cel al francezilor. Asta nu înseamnă că limbile ţărilor membre, sau chiar unele limbi regionale vor fi „torpilate“. Ele vor exista, şi nu cred că o polemică legată de cultura europeană este necesară în acest paragraf.
Dacă vorbim de dilemele comunicării în cadrul UE, atunci comunicarea interinstituţională poate fi considerată cu succes o dilemă. Nu atît din cauza caracterului său ascuns, cît mai ales a complexităţii sale.
Europa actuală este caracterizată de anormalităţi în percepţia şi exprimarea realităţii internaţionale, datorîndu-se „moştenirii ereditare“ a proiectului european închegat după Al Doilea Război Mondial şi atitudinii narcisiste întreţinute de construirea Uniunii Europene după sfîrşitul Războiului Rece, pe de o parte, şi a dificultăţii de a comunica eficient cu lumea exterioară, pe de altă parte.
Chiar şi pentru cei neiniţiaţi în tainele comitologiei comunitare, e clar că UE este la răscruce. Cancelariile ţărilor membre se întîlnesc formal şi informal mai mult decît plenul Parlamentului European.
Cred că Uniunea Europeană se va schimba mult în următorii ani, pînă în 2014 – data următoarelor alegeri europene. Estimez o „ruptură“ strategică încă de anul viitor, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista „mişcări doctrinare“, trecînd peste fantomaticele „umbrele europene“ existente în zilele noastre. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii la înaltele funcţii, la nivel comunitar. Iar aceştia se vor lupta apoi deschis pentru titluri precum cea de preşedinte al Comisiei Europene sau preşedinte UE, renunţînd la jocurile de culise şi numirile de palat, în care democraţia participativă e uitată.
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 3 decembrie 2011
Dan LUCA - Interviu pentru Radio Cluj – “Imaginea şi viitorul României”
Am avut deosebita plăcere să răspund unui interviu pentru Radio Cluj difuzat cu ocazia Zilei Naţionale a României. Fără intenţia de a critica pe nimeni, aşa cum spuneam, infrastructura este problema majoră cu care se confruntă ţara, nu numai dacă vorbim despre autostrăzi, ci şi când e vorba de transportul feroviar.
Serviciile turistice sunt un potenţial enorm, dar dificil de convertit.
Am amintit şi despre o posibilă dezbatere în România pe tema 2020 şi despre implicarea românilor, în special a tinerilor, în politica naţională, locală, regională.
Dan LUCA / Bruxelles
Serviciile turistice sunt un potenţial enorm, dar dificil de convertit.
Am amintit şi despre o posibilă dezbatere în România pe tema 2020 şi despre implicarea românilor, în special a tinerilor, în politica naţională, locală, regională.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 2 decembrie 2011
Produse ale “afacerilor europene”
Îmi place sã mã definesc ca intraprenor în afacerile europene. Cu voie sau fãrã voie, prin natura muncii pe care o prestez, am devenit un expert în “harta Bruxelles-ului european”, încercând acum chiar sã-i ghidez pe cei interesaţi în a gãsi un loc de muncã în capitala comunitarã.
Înainte de a prelua funcţia de Director pentru Europa la EurActiv, interacţionasem vreo 10 ani cu federaţiile industriale, firme de consultanţã, regiunile reprezentate la Bruxelles sau ONG-uri. Mi-am dat seama cã este o nişa pe piaţa şi am lansat în 2010 ideea unui nou produs EU Federation Knowledge Programme, prin care principalele agenţii de PR/PA din Bruxelles prezintã structurat responsabililor cu comunicarea din grupurile de interese subiecte precum noi tehnici de lobby, dinamica presei europene sau “digitalizarea” în afacerile europene.
Mã bucur sã observ cã dupã succesul de anul acesta, programul se extinde şi anul viitor.
Dan LUCA / Bruxelles
Înainte de a prelua funcţia de Director pentru Europa la EurActiv, interacţionasem vreo 10 ani cu federaţiile industriale, firme de consultanţã, regiunile reprezentate la Bruxelles sau ONG-uri. Mi-am dat seama cã este o nişa pe piaţa şi am lansat în 2010 ideea unui nou produs EU Federation Knowledge Programme, prin care principalele agenţii de PR/PA din Bruxelles prezintã structurat responsabililor cu comunicarea din grupurile de interese subiecte precum noi tehnici de lobby, dinamica presei europene sau “digitalizarea” în afacerile europene.
Mã bucur sã observ cã dupã succesul de anul acesta, programul se extinde şi anul viitor.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 1 decembrie 2011
Ratingul cetăţeanului european
Uniunea Europeană trăieşte momente dificile şi cred că la nivelul cetăţeanului simplu semnalele erau transmise de mult timp. Un exemplu concret. Povesteam recent cum în jurul anului 1985 lua fiinţă Asociaţia Studenţilor Europeni (AEGEE). Totul se întâmpla la Paris, dar în colaboarare cu centre universitare din Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Italia, adică reprezentanţi ai marilor ţări (unele chiar fondatoare ale UE). România şi tot Estul Europei erau total izolate de această mişcare.
A venit anul 1989 cu toate schimbările pe care le cunoaştem, iar AEGEE-ul s-a mişcat repede spre Europa Centrală şi de Est. La Cluj aceştia au ajuns rapid, încă din primăvara lui 1990. Când am preluat organizaţia AEGEE-Cluj, cam prin 1995, Uniunea Europeană era ceva îndepărtat şi de neatins, doar rectorul Marga mai insera în discurs ceva care ţinea de dimensiunea comunitară.
Iar în 1997 am fost ales în Comitetul Director European al AEGEE, cu sediul în Bruxelles. Şi am simţit atunci ceea ce acum îmi explic cu mult mai mare uşurinţă. Fenomenul UE nu prindea în rândul tinerilor din Franţa, în Italia sau Spania se reducea la ceva culturalo-turistic, iar în Germania şi Olanda totul era privit ca o experinţă bună de trecut în CV.
S-au perindat apoi pe la Bruxelles, ca decidenţi ai organizaţiei europene, polonezi, unguri, sloveni şi mulţi români. UE era pe val în rândul ţărilor candidate, dar pierdea teren clar la nivelul UE15.
După 2005, paradoxal sau nu, dar interesul studenţilor din Est de a activa în astfel de mişcări europene, repet nu pro-europene, ci doar angajate în a discuta problematica comunitară în rândul tineretului, a scăzut mult. Profitând de inserţia AEGEE în peste 40 de ţări europene, au început să fie aleşi în Biroul Executiv de la Bruxelles, sârbi, croaţi, georgieni, ucraineni şi ruşi, o indicaţie clară că în aceste ţări UE îşi are fanii săi.
Nu vreau să trag concluzii pripite, dar se simte o oboseală cronică a proiectului european, iar tinerii o exprimă direct prin non-combatul lor. Pe lângă toate întâlnirile liderilor de a salva euro şi finanţele ţărilor membre, e bine să nu uităm de ce există Uniunea Europeană. Iar cetăţenii nu pot să fie uitaţi în această ecuaţie, chiar dacă puţini înţeleg ce înseamnă termeni precum euro-obligaţiuni sau rating de ţară.
Dan LUCA / Bruxelles
A venit anul 1989 cu toate schimbările pe care le cunoaştem, iar AEGEE-ul s-a mişcat repede spre Europa Centrală şi de Est. La Cluj aceştia au ajuns rapid, încă din primăvara lui 1990. Când am preluat organizaţia AEGEE-Cluj, cam prin 1995, Uniunea Europeană era ceva îndepărtat şi de neatins, doar rectorul Marga mai insera în discurs ceva care ţinea de dimensiunea comunitară.
Iar în 1997 am fost ales în Comitetul Director European al AEGEE, cu sediul în Bruxelles. Şi am simţit atunci ceea ce acum îmi explic cu mult mai mare uşurinţă. Fenomenul UE nu prindea în rândul tinerilor din Franţa, în Italia sau Spania se reducea la ceva culturalo-turistic, iar în Germania şi Olanda totul era privit ca o experinţă bună de trecut în CV.
S-au perindat apoi pe la Bruxelles, ca decidenţi ai organizaţiei europene, polonezi, unguri, sloveni şi mulţi români. UE era pe val în rândul ţărilor candidate, dar pierdea teren clar la nivelul UE15.
După 2005, paradoxal sau nu, dar interesul studenţilor din Est de a activa în astfel de mişcări europene, repet nu pro-europene, ci doar angajate în a discuta problematica comunitară în rândul tineretului, a scăzut mult. Profitând de inserţia AEGEE în peste 40 de ţări europene, au început să fie aleşi în Biroul Executiv de la Bruxelles, sârbi, croaţi, georgieni, ucraineni şi ruşi, o indicaţie clară că în aceste ţări UE îşi are fanii săi.
Nu vreau să trag concluzii pripite, dar se simte o oboseală cronică a proiectului european, iar tinerii o exprimă direct prin non-combatul lor. Pe lângă toate întâlnirile liderilor de a salva euro şi finanţele ţărilor membre, e bine să nu uităm de ce există Uniunea Europeană. Iar cetăţenii nu pot să fie uitaţi în această ecuaţie, chiar dacă puţini înţeleg ce înseamnă termeni precum euro-obligaţiuni sau rating de ţară.
Dan LUCA / Bruxelles
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
