Diaspora, presa şi politica

O dată pe an, pe la sfârşit de august, ne vin semnale de la întâlnirea diasporei (sau a reprezentanţilor diasporei) de la Mangalia. Nu am scris până acum de acest eveniment, fiindca eu consider că abordarea acestui subiect nu trebuie făcută în acest fel, iar concursuri gen Miss Diaspora şi “mesajul premierului”, mă cam lasă rece.

Dar, anul acesta se pare că organizatorii au inclus pe agendă un subiect interesant, presa diasporei. Şi folosesc acest prilej prin a sublinia cele expuse încă de anul trecut pe acest blog. Am zis că trebuie să fim realişti în abordarea europeană, şi că e nevoie să creştem influenţa diasporei româneşti, dar în mod real şi nu pompierictic sau, mai rău, doar pentru “a ieşi poza bine”.

De câţiva ani se scrie mult în presă despre diaspora românească, chiar dacă doar câteva publicaţii au secţiuni speciale dedicate. Şi cred că presa din România este de fapt, fără să îşi dea seama, sursa principală de informare a diasporei. Majoritatea românilor, din Bruxelles, din Belgia şi din alte ţări, vizionează în timp real programele televiziunilor româneşti, citesc “la greu” presa românească şi ascultă chiar radiourile din România.

Tehnologia ne ajută şi este necesar să apară surse alterantive. Media poate juca diverse roluri pentru diaspora română: de informare asupra realităţilor din ţara gazdă (în sensul prezentării chestiunilor de interes practic), de ‘‘interfaţă’’ cu ţara-gazdă, platformă de socializare şi relaţionare între membrii comunităţii. Am prezentat acestea chiar şi în campania pentru alegerile pentru Parlamentul European.

Diaspora românească nu trebuie să îşi facă iluzii, până nu se coagulează politic, prin construcţii solide şi democratice, nu are nici o şansă să fie luată în serios.

Cine nu joacă, a pierdut deja! Şi de aceea am decis să mă implic, fiindcă nu avem dreptul să fim nemulţumiţi de politică, fără să încercăm să ne facem auziţi şi să schimbăm ceva.

Dan LUCA / Bruxelles

Erasmus – the only one!

Dacă urmărim creşterile înregistrate de programul Erasmus, 5,2% în anul universitar 2007-2008, faţă de cel precedent, cu 160.000 de studenţi beneficiari şi 27.000 de cadre didactice care au predat la universităţi din străinătate, sigur că putem aprecia acest lucru ca un câştig nu numai pentru participanţii individuali, ci şi pentru “instituţiile de învăţământ din care provin şi societatea în ansamblul ei”, aşa cum afirma şi comisarul european pentru educaţie, Jan Figel.

Însă, sistemul educaţional comunitar se mişcă încet. Păcat că nu se vine ceva nou în educaţia europeană. Cine credea că după 22 de ani tot cu programul Erasmus ieşim când e vorba de realizări.

Trebuie investit mult mai mult în tineret. Conştientizarea dificultăţilor cu care se confruntă aceştia este un pas, însă unul care va conta abia atunci când răspunsul la cererile lor se va concretiza în acţiuni palpabile.

Dan LUCA / Bruxelles

Cum s-ar adapta Obama sistemului european?

Ce s-ar întâmpla dacă americanii ar avea, la nivel federal, acelaşi sistem electoral precum Uniunea Europeană? Sau, şi mai interesant, cum ar arăta Obama ca lider în sistemul UE?

Studiez, teoretic şi practic, comunicarea europeană de ani buni de zile. Chiar mă bucur că sunt invitat la diverse universităţi europene pentru a ţine cursuri studenţilor sau masteranzilor despre tehnicile de comunicare ale UE. Însă, cu cât “adâncesc” mai mult tematica comunicării europene, cu atât îmi dau seama că este o misiune imposibilă, iar dacă misiunea devine posibilă, succesul se bazează pe un fel de manipulare.

Repet, şi o voi zice tot timpul asta, Uniunea Europeană este o construcţie inteligentă, dar trebuie să evolueze. E clar că cetăţenii europeni doresc, în mare lor majoritate, o Uniunea Europeană puternică, cu un Executiv responsabil şi validat democratic, rezolvându-şi în timp, pe cât posibil, problema de complexitate, vizibilă chiar şi din Brazilia.

De câţiva ani, Obama a devenit idolul politicienilor, brandul politic cel mai cunoscut, chiar şi în Uniunea Europeană. Preşedintele american are merite deosebite, dar şi un sistem care l-a “inventat”. Scriam cu admiraţie după votul negativ al irlandezilor din primăvara lui 2008, despre sistemul american, în care cei care vor să aibă puterea luptă pentru ea, nu o obţin în spatele uşilor închise. Politica, democraţia şi comunicarea trebuie văzute în aceeaşi matrice, fără artificii cu impact doar pe termen scurt.

Obama este un produs al sistemului american, aşa cum vom avea alţi lideri americani aleşi cel puţin o dată la 8 ani. Într-un sistem UE, astfel de lideri s-ar “dilua”, intrând într-un anonimat tehnico-birocratic.

UE se pregăteşte, desigur dacă se ratifică Tratatul de la Lisabona, pentru înfiinţarea unei noi titulaturi europene – “Preşedintele UE”. Zic un titlu fiindcă, din nou, nimic despre alegerea democratică. E ca şi cum Obama nu ar derula o campanie electorală – vreo 2-3 ani buni – pentru a deveni preşedintele Statelor Unite ale Americii, ci este numit de sistem, ca o “recunoaştere a activităţii sale politice de până acum” în Statul Illinois. Să fim serioşi! Hai să încercăm să ne trezim şi să fim realişti până la capăt.

Dan LUCA / Bruxelles

Se naşte o presă pan-europeană?

Am scris mult pe acest blog despre comunicarea europeană, sfera publică europeană sau despre presa europeană. Într-un mesaj, de anul trecut, chiar menţionam că existenţa unei sfere publice pan-europene este respinsă de majoritatea autorilor reprezentativi. De ce o astfel de afirmaţie? Conform specialiştilor, o sferă publică pan-europeană presupune: existenţa unei limbi comune în care cetăţenii UE pot să comunice unul cu celălalt, existenţa mass media cu influenţe la nivelul întregii UE şi existenţa unei culturi media şi jurnalistice comune în toate statele UE.

Dacă e să ne referim doar la presă, remarcăm presa Bruxelles-ului european şi chiar cele „mai respectate” media în afacerile europene. Dacă ne referim la presa UE (excluzând desigur presa naţională şi regională, dar şi brandurile internaţionale) observăm că doar EuroNews şi EurActiv realizează un conţinut în mai multe limbi europene. EurActiv-ul încercând, prin parteneriatele de franciză pe care le are, chiar “respectarea culturii media din ţările unde desfăşoară activitatea”, prin delegarea responsabilităţii editoriale în capitalele europene. Să fie asta “hibridul” unei “prese a UE”, care să ajute prin mecanismul creat, comunicarea europeană?

Dan LUCA / Bruxelles

Mastere în UE

Prezentam în această primăvară care sunt paşii pentru a avea un CV cu adevărat european, ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat pentru un job de calitate. Am insistat pe pregătirea non-formală şi pe aşa-numitele “soft skills”, însă asta nu înseamnă că trebuie neglijată valoarea cursurilor urmate, care îşi au importanţa lor în selectarea candidaţilor.

Ce ar trebui să facă tinerii care doresc să urmeze studiile unor universităţi din străinătate? Sfaturile unuia dintre site-urile de recrutare pot fi foarte folositoare, fiind suficient de complexe pentru a ghida tinerii care vor un master în afară, de la faza de alegere a universităţii, până la condiţiile iniţiale ce trebuie îndeplinite pentru a putea aplica.

Există şi posibilitatea ca tinerii să studieze gratuit în străinătate, de exemplu în Danemarca, doar că această oportunitate nu e promovată suficient. Avem avantajul de a fi stat membru al Uniunii Europene şi putem beneficia mai usor de sistemul educaţional comunitar. Dacă mobilitatea educaţională nu este încă suficient implementată, există şi alte soluţii pentru cei care îşi doresc o carieră de succes.

Dan LUCA/ Bruxelles

“Browser” de informaţie europeană

E clar că ai nevoie de o adevărată hartă a Bruxelles-ului european pentru a înţelege structurile emergente din capitala comunitară. Corespondenţii de la Bruxelles încearcă să monitorizeze un sistem prin hăţişurile de informaţie instituţională şi non-instituţională. Desigur frica de propagandă este uriaşă, iar presa începe să “sufle şi în iaurt”, plictisită de o informaţie tehnică, cu greutate digerată de specialişti, ce să mai vorbim de publicul larg.

Cam pe aceste concepte s-a axat şi EurActiv-ul în lansarea noului Press Release Service, în care jurnaliştii, dar nu numai, pot să identifice direct comunicatele de presă emise de intituţiile europene, dar şi de federaţiile industriale, organizaţii neguvernamentale. Iar dacă ne gândim că sunt aproximativ 15.000 de documente pentru presa europeanã pe an, o structurare pe subiecte, organizaţii sau data emiterii este binevenită.

Dan Luca / Bruxelles

Brandingul suedez

Am scris recent despre Agenda Lisabona şi despre posibila continuare a acesteia. Comisia Europeană recunoaşte că avem o aşa zisă "branding problem”, fără a concluziona, ca succes sau eşec, exerciţiul ultimei decade.

În general, Uniunea Europeană are o problemă de comunicare, iar “emanaţiile” venite de la “Centru” nu sunt asimilate nici macăr de factorii de decizie de la nivel naţional, ce să mai vorbim de implicarea cetăţenilor în acest proces supergreoi.

Este interesant să vedem abordarea Preşedenţiei Suedeze, o abordare à la suédoise asupra Agendei Lisabona II, adică ce punem în “coşul politic” la nivel comunitar în următorii 10 ani.

Dan LUCA / Bruxelles

UE investeşte masiv în informarea cetăţenilor

Biblioteca digitală europeană, aprobată în septembrie 2007 de Parlamentul European, poate fi vizitată acum de către public, la adresa www.europeana.eu.

Peste două milione de cărţi, fotografii, filme sau alte documente, în toate limbile Uniunii, oferă studenţilor, elevilor şi tuturor care vor să îşi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe, o incredibilă sursă de informare. Vor putea fi studiate realizări artistice sau tehnologice ale tuturor statelor membre. Aşa cum foarte plastic afirma preşedintele Comisiei Europene, “se demonstrează astfel cu pregnanţă faptul că în centrul atenţiei integrării europene stă cultura”.

Pe lângă investiţia de două milioane de euro pe an din partea UE, cu ajutor din partea sectorului privat, a societăţii informaţionale şi a mass-media, se va putea ajunge la o bază de date care să cuprindă milioane de opere.

Dan LUCA / Bruxelles

Şansa oamenilor din România

Interesant articolul din Revista 22, semnalat de Codruţ în comentariul făcut la unul din mesajele mele anterioare. E drept că la capitolul resurse umane, şi mai ales când e vorba de specialişti, “asemenea oameni există încă în România, în toate domeniile şi în toate generaţiile. Nu atât cât ar trebui, dar există”.

Problema este exact faptul că lipseşte “o viziune asupra educaţiei permanente în România şi dezvoltarea unei strategii coerente şi cuprinzătoare în această arie.” Specialiştii români nu sunt apreciaţi la adevărata valoare, dar nici nu se încearcă o dezvoltare a performanţelor lor profesionale. Măsurând productivitatea cercetării, constatăm că România ocupă ultimul loc dintre ţările UE, precum şi locuri foarte slabe pe plan internaţional.

Sistemul românesc nu a înţeles încă faptul că, investind în resurse umane, beneficiile nu vor întârzia să apară pe termen lung. Câţi manageri români recurg la a-şi forma angajaţii? Câte proiecte legislative există pentru a sprijini educaţia pe toată durata vieţii?

Nu putem cere fonduri europene pentru a ne pregătii oamenii. Companiile care au preocupări de îmbunătăţire a performanţelor, obţin fondurile UE, ca şi răsplată.

Dan LUCA/ Bruxelles

Grup. Defensiv. Activ. European.

Am scris mult despre grupurile de interese şi felul în care acestea reuşesc să influenţeze deciziile Uniunii în favoarea lor, chiar dacă încă activitatea de lobby este privită cu scepticism de mulţi.

O trecere în revistă a felului în care au acţionat grupirile de interese de-a lungul instoriei UE este interesantă şi binevenită, având în vedere, că puterea de infuenţă a acestora a crescut treptat de-a lungul istoriei. Iniţial, acestea făcându-şi simţită prezenţa, prin activităţi defensive, odată cu crearea UNICE (The Union of Industial and Employers Confederations / actualul BusinessEurope), în 1958, în acelaşi an cu apariţia Comunităţii Economice Europene.

În perioada premergătoarea acestei date se resimţea puternic influenţa impulsurilor naţionaliste, ceea ce era în contradicţie cu ideea Comunităţii Europene.

Deşi în anii ’60 Comisia Europeană a manifestat o atitudine mult mai deschisă, oferind sprijin “afacerilor europene”, abia începând cu mijlocul anilor ’80 putem vorbi de adevărate relaţii între instituţiile comunitare şi reprezentanţii mediilor de afaceri, cu implicaţii politice, care să stimuleze activitatea în domeniul economic, de afaceri, la nivel comunitar.

Am prezentat sectorial care sunt principalele grupuri de interese industriale care activează pe plan european, însă acestea reprezintă doar o parte din totalul grupurilor de interese europene.

Dan LUCA / Bruxelles