UE văzută din Croaţia, Muntenegru şi Islanda

Croaţia, Muntenegru şi Islanda sunt noile state în care reţeaua EurActiv işi extinde prezenţa, pe lângă cele 15 capitale europene deja acoperite.

Combinând ştirile legate de UE cu dezbaterile politice, succesul formulei EurActiv se bazeazã în special pe dezvoltarea durabilã unui portal gratuit adresat experţilor în afaceri europene.

Dan LUCA / Bruxelles

Rolul sectorului privat în educaţia europeană

În teza de doctorat pe care am publicat-o în 2007, am subliniat şi conexiunea dintre educaţia europeană şi sectorul privat.

Marile companii internaţionale, corporaţiile, au un rol important în educaţia europeană. „Sectorul privat trebuie implicat. Este o responsabilitate socială”, sublinia Viviane Reding, pe atunci comisar european cu portofoliul educaţiei, cu prilejul sărbătoririi a unui milion de studenţi Erasmus (octombrie 2002).

Observăm că punând accentul pe competitivitate în educaţia superioară se creează o piaţă europeană a educaţiei şi există tendinţa de a trata educaţia ca şi un serviciu, mai ales în cadrul negocierilor GATS (General Agreement on Trade in Service). O mai mare influenţă a sectorului privat şi mai ales a companiilor care operează la o scară europeană poate creşte semnificativ calitatea educaţiei şi poate asigura o mai bună pregătire a studenţilor pentru o viaţă profesională mobilă.

Recomandam atunci ca:
- universităţile să devină mult mai întreprinzătoare şi deschise unei cooperări cu sectorul privat;
- sectorul privat să se implice mai mult în asigurarea accesului la educaţie pentru toate clasele sociale;
- sectorul privat să nu influenţeze independenţa academică a universităţilor.

Dan LUCA / Bruxelles

Repere digitale: web, blog, reţele sociale

Internetul a deschis culoare nebănuite pentru cei din sfera comunicării. Cu puţină reticenţă, la sfârşitul anilor ’90, s-a trecut la realizarea paginilor de web pentru instituţii, companii, organizaţii şi tot ce mişca pe planeta Pământ.

Blogurile au apărut şi ele de ani buni, chiar şi pe continentul european – considerat mai întârziat faţă de America sau Asia, dar sunt încă multe dileme în folosirea lor, în special ca şi canal de comunicare instituţionalizat. E bine să avem blog? Da! Bun, dar cine îl scrie, că ne ia timp? Şi dacă găsim omul de la comunicare să posteze cu o anumită frecvenţă mesaje, cine îi aprobă mesajele, că doar ceea ce e scris public ne reprezintă pe noi, această organizaţie? Şi încă se observă că puţine entităţi reuşesc să găsească soluţia optimă.

De câţiva ani suntem fascinaţi de Facebook şi de reţelele sociale şi iar au sărit comunicatorii cu soluţii. Sub deviza e gratis, înseamnă că trebuie să fim şi noi prezenţi. Se postează la greu, dar de multe ori rămâi blocat analizând calitatea mesajului exprimat. Nu ştiu dacă ajuta compania X că postează mesaje zilnice în care urează “Bună ziua!” universului necunoscut de cele mai multe ori. Nu cred că soluţia “prieteniilor” cu “Ambalaje refolosibile” sau “Decoraţii interioare” prinde pe acest palier. Parcă mai mult strică imaginea o astfel de comunicare, decât ajută brandul respectiv.

Comunismul ne-a ţinut amorţiţi, iar comunicarea a fost blocată la nivel macro şi micro. Libertatea de exprimare şi acum canalele tehnologiei aflate la mâna fiecărui cetăţean au făcut ca jungla informaţională să fie imensă şi deasă.

Personal cred că pagina web, acel tradiţional Web 1.0, este reperul unei organizaţii, este locul unde aflăm informaţia de bază despre ce doreşte respectiva entitate să facă, despre istoria lor, despre proiectele de viitor şi datele de contact. Cred că blogul are un rol important în a produce dinamică şi a înţelege opinia organizaţiei respective pe anumite dosare sectoriale, dar depinde de cum se utilizează acest canal de comunicare. Şi iar cred că Facebook-ul are un viitor în acest peisaj al Web 2.0 şi comunicării, dar din nou totul integrat într-o strategie de imagine digitală.

Dan LUCA / Bruxelles

România şi Statele Unite ale Europei

Recenta declaraţie a preşedintelui Băsescu pe tema modelului european este puţin surprinzătoare prin felul de a o prezenta. Nu cred că pe malul apei, în Deltă, în plin sezon estival, era locul cel mai potrivit de a angaja o astfel de dezbatere, dar poate nu asta contează cel mai mult acum.

România s-a declarat de multe ori în favoarea unei Europe după model federalist, cel mai recent în iulie 2011, fostul comisar european Leonard Orban explicând direct, la evenimentul organizat de Clubul România-UE la Bruxelles, ce doreşte România pe acest palier.

Cum am spus şi cu alte ocazii, cetăţenii UE aşteaptă de la UE o contrucţie politică puternică, nu o „UE - piaţă”. E nevoie de o convergenţă cât mai mare a politicilor de la nivel european. Faptul că ar trebui să existe mecanisme de guvernanţă economică este de la sine înţeles. Chiar şi Tratatul de la Lisabona prevede un anumit tip de abordare politică comună la nivelul UE.

UE are un „ministru de Externe” şi se discută despre alegerea prin votul cetăţenilor a unui preşedinte al UE. Se simte însă nevoia unei solidarităţi mai mari la nivelul UE. Criza economică a demonstrat acest lucru.

În acelaşi timp, cu sau fără Statele Unite ale Europei, trebuie să înţelegem că în Europa există popoare cu tradiţii diferite, cu o cultură a locului şi va exista o tendinţă majoră de opoziţie la orice încercare de alterare a acestui lucru.

Degeaba vrei să ai mai multă putere la nivel comunitar, dacă nu fondezi un sistem care să ajute cetăţenii Uniunii să fie conectaţi la dezvoltările europene. Trebuie schimbat mult şi rapid, asta desigur dacă trecem de la turaţia de tip “Europă a elitelor” la una de tip “Europa cetăţenilor”, pas necesar în abordarea subiectului “Statele Unite ale Europei”.

Dan LUCA / Bruxelles

Impactul extinderii UE asupra Clujului

În 2003 lansam împreună cu Prefectura Judeţului Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene Cluj-Napoca, Institutul de Studii Internaţionale, Adevărul de Cluj şi Camera de Comerţ şi Industrie Cluj proiectul „Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului”.

Din concluziile prezentate atunci amintesc doar câteva, extrem de relevante şi acum, la aproape 5 ani de la aderarea României la UE: crearea unei imagini şi a unei identităţi a Clujului, creşterea iniţiativei şi a abilităţilor pentru a face faţă schimbării (oportunităţi de piaţă), depăşirea barierelor, flexibilizarea structurilor, managementul performant al comunicării, al schimbării, al motivării.

Dan LUCA / Bruxelles

România. Aici. Acolo.

Un interesant material evidenţiază elementele esenţiale care definesc tabloul României, cu cele 2 sau chiar 4 milioane de români activi plecaţi la muncă în străinătate şi ce s-ar întampla dacă aceştia s-ar întoarce acasă.

Luate grosso módo, consecinte pozitive ar fi “transferul de know-how, de mentalităţi diferite de cele din ţară, şi în al doilea rând, un val de antreprenoriat care alimentează economia românească”. Consecinte negative s-ar concretiza în “eliminarea unuia din principalele elemente de alimentare a contului curent (remiterile românilor din străinătate), plus o tensionare formidabilă a pieţei muncii”.

Analizând însă situaţia în amanunt consecinţele reale sunt mult mai grave. De ce? Aşa cum foarte bine spune şi autorul, “România nu are resursele de a-i plăti şi nici nu le oferă spaţiul de afirmare necesar. A-i readuce în România înseamnă a-i plafona. În schimb, românii din această categorie pot fi excelenţi ambasadori neoficiali ai românilor, sprijinul lor (dezinteresat!) putând schimba o percepţie acolo, deschide o uşa dincolo”.

Indiferent cât de bine sunt integraţi în ţara de adopţie, cei plecaţi trăiesc între două lumi, iar decizia de a reveni în România le va aparţine fără nici o constrângere atunci când sistemul românesc le va oferi mai multe oportunităţi decât în prezent.

Dan LUCA / Bruxelles

De la caritate la “filantrocapitalism”

Implicarea în proiecte umanitare a marilor nume de business naşte un nou concept – “filantrocapitalism”, definit de Michael Green şi Matthew Bishop. Un articol Forbes România face o demarcaţie clară între “caritate” şi “filantropie”, care nu înseamnă a dărui pentru satisfacerea nevoilor primare ale unor persoane defavorizate, ci “a investi”, de exemplu în cercetare, sau aşa cum face Jerry Hirsch, pentru îmbunătăţirea comunicării între ONG-urile americane.

Ceea ce trebuie subliniat în mod special este faptul că aceşti oameni cu succes în afaceri “aplică gândirea de business şi în filantropie”, după cum spune Green, având în final aceeaşi satisfacţie, dacă nu chiar mai mare atunci când văd rezultatele.

O altă formă de asociere a antreprenoriatului cu acţinunile sociale fiind cea de sprijinire a business-urilor sociale, despre care am mai vorbit, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă, cu obligativitatea ca profitul să fie reinvestit în afacere.

Dan LUCA / Bruxelles

Rolul sectorului academic în educaţia europeană

În teza de doctorat pe care am publicat-o în 2007, am subliniat şi conexiunea dintre educaţia europeană şi sectorul academic.

Dacă în Evul Mediu trăsătura principală a educaţiei academice era principiul „peregrinatio academica”, adică mobilitatea studenţilor şi a cercetătorilor, o limbă comună de predare şi recunoaşterea reciprocă a studiilor făcute, în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea educaţia a devenit un factor cheie în formarea naţiunilor şi mobilitatea a fost limitată. Chiar dacă aceste graniţe au dispărut parţial după cel de-al doilea război mondial, universităţile au început să dezvolte din nou strategii de colaborare internaţională doar în anii ’80, odată cu introducerea programului Erasmus.

În ultimii ani s-a pus accentul pe noi domenii, ca de exemplu acreditarea şi asigurarea calităţii, fapt care a dus la intensificarea concurenţei între universităţi la nivel european, conducând la îmbunătăţirea competitivităţii Europei pe piaţa mondială. Din păcate însă, la nivel european, încă mai observăm obstacole în faţa mobilităţii şi deficienţe în promovarea dimensiunii europene în educaţie.

În urma Declaraţiei de la Bologna, din iunie 1999, se recomanda ca studiile să se organizeze după un model european urmărind structura 3 – 5 – 8. Acesta implică forţarea acordării licenţei după 3 ani de studii în loc de 4 sau chiar 5 ani. Totuşi, prin acest procedeu se diminuează fundamental posibilitatea efectuării stagiului Erasmus de către studenţi.

Dan LUCA / Bruxelles

Autostrăzi europene

Mi-a plăcut articolul lui Ovidiu Nahoi de la Adevărul, în care descrie sutele de kilometri de autostrăzi contruite recent în Croaţia, chiar în condiţiile unor evoluţii economice mai degrabă modeste.

Am fost şi eu pentru o săptămână în sudul Portugaliei, în zona Algarve. O vacanţă plăcută, în care am remarcat autostrada care leagă de vreo 10-15 ani coasta Oceanului Atlantic de frontiera spaniolă (cam 300 km). Şi de atunci totul a „explodat” în turismul zonei, sute de hotele, mii de vile şi case de vacanţă, restaurante, servicii la un standard demn de o ţară membră a Uniunii Europene.

Sperăm ca şi în România să trăim ziua când vom avea o autostradă de la Oradea la Bucureşti, pentru a ajunge uşor cu maşina în ţară, şi alta care ne duce din capitală la Suceava pentru a vedea în mod civilizat mănăstirile din nordul Moldovei.

Dan LUCA / Bruxelles

Comunicarea extinderii UE către cetăţeni

Într-o lucrare publicată cu puţin înainte de Consiliul European de la Nisa din 2000, Franciszek Draus, expert în ştiinţe politice şi politici europene, istoric, remarca: „Discursurile oamenilor politici şi analizele jurnalistice din statele candidate asupra integrării europene sunt dominate de scheme simpliste, iraţionale, cu valoare cognitivă minimă sau cvasi-nulă“. Acest fapt este atribuit de autor nu atât unei necunoaşteri, ci mai ales unei ignorări voite a corelaţiilor şi dimensiunilor politice ale integrării şi lărgirii, pe de o parte, şi unei politizări abuzive a problematicii europene în scopuri legate vizibil de disputa politică internă, pe de altă parte.

Mai multe analize ale Fundaţiei Notre Europe, fondată şi condusă de Jacques Delors, atestă faptul că motivaţiile care ne împing spre lărgirea UE, pe cei din statele membre şi pe cei din ţările candidate au puţine puncte de convergenţă. Cu toate că împărtăşim valenţe culturale, spirituale şi o istorie comună, există o realitate a cotidianului care ne şi desparte. Reducerea acestei distanţe ar trebui să constituie o prioritate.

Din punct de vedere al motivaţiei care determină Uniunea să se lărgească, se disting:
- cele economice, în sensul lărgirii pieţei interne şi creşterii competitivităţii;
- cele geopolitice, ţinând de crearea unei vaste zone de pace;
- cele democratice, precum justiţia, statul de drept, libertatea de expresie şi de informare în înţeles comun tuturor membrilor;
- cele „europene“, ţinând de spiritul misionar al europenilor.

Aceste raţiuni denotă un caracter multiplu şi neierarhic al scopului extinderii Uniunii Europene, având ca dominantă de caracter general stabilitatea.

Din perspectiva candidaţilor, motivaţiile diferă:
- cele economice sunt legate de prosperitate şi redistribuire;
- cele de securitate coincid cu opţiunile de aderare la NATO.

Motivaţiile candidaţilor aveau o dimensiune vitală, decurgând pe de o parte din natura pieţelor şi resurselor mici, iar pe de altă parte din dorinţa de a obţine garanţii de securitate din partea acelora cărora le aparţin istoric, cultural şi spiritual. Se poate spune că motivaţiile candidaţilor erau mai apropiate de scopul iniţial al CEE decât de realitatea contemporană a Uniunii. Argumentele în favoarea accederii în UE erau mai degrabă „negative“, pentru a nu rămâne în afara construcţiei europene.

Uniunea Europeană suferă ea însăşi de lipsa unei viziuni comune asupra lărgirii. Toate declaraţiile pro-lărgire au o puternică conotaţie politică, conducând tehnocraţii şi birocraţii conglomeratului de la Bruxelles la nevoia de a găsi soluţii de acomodare în timp. De la binomul statutului aderare–neaderare, la ideea regândirii statutului asocierii şi până la cea a înlocuirii aderării cu o „confundare“ a statelor candidate în Uniune, se vehiculează şi se discută cu voce scăzută variante.

Dan LUCA / Bruxelles

Aptitudini pentru 2020

Excelent articolul din HR Manager în care se prezintă aptitudinile de care va fi nevoie în 2020 şi mesajul imperativ al pregătirii acestora încă de acum. Ca să fie angajabili în 2020, absolvenţii trebuie să aibă aptitudini transferabile de învăţare inter-culturală şi să fie “alfabetizaţi” din punct de vedere tehnologic. Trebuie încurajată cultura învăţării continue.

Pentru abordarea Bruxelles-ului european sugeram încă de acum câţiva ani CV-ul complet, şi pregătirea necesară pentru a străpunge o piaţă foarte densă, dar plină de oportunităţi.

Învăţarea inter-culturală este o prioritate a viitorului, chiar dacă în România puţini dau importanţă acestui segment. Celor interesaţi pentru dezvoltarea acestor aptitudini le recomand fie educaţia non-formală, fie experienţele de muncă din străinătate.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Cariere - Reîntoarcerea la sectorul privat al afacerilor europene

Am prezentat de multe ori Bruxelles-ul din perspectiva entitaţilor juridice care sunt reprezentate în capitala europeană.

De această dată, într-un recent material publicat de Cariere, insist pe necesitatea creşterii numărului de români inseraţi în această structură, un adevărat „Hollywood al afacerilor europene".

Dan LUCA / Bruxelles

Belgia - record de investiţii străine!

Chiar şi fără Guvern de mai bine de un an, Belgia reuşeşte o performanţă incredibilă în a atrage investiţii străine. În 2010 această ţară, cu o populaţie de nici jumătare comparativ cu cea a României, cu o suprafaţă totalã cât doar 3 judeţe din România, a atras 62 miliarde de dolari investiţii străine, de 2,5 ori mai multe ca în 2010.

Doar SUA (228 miliarde), China (106 miliarde) şi Hong Kong (69 miliarde) au depăşit la nivel mondial Belgia, ceea ce spune multe.

Precizam acum câţiva ani cum profita Belgia de găzduirea instituţiilor europene şi nu doar.

Dan LUCA / Bruxelles

Rolul instituţiilor în educaţia europeană

În teza de doctorat pe care am publicat-o în 2007, am subliniat şi conexiunea dintre educaţia europeană şi instituţii.

Observam că la nivelul de guvernare naţional şi mai ales la cel sub-naţional, tendinţele de armonizare ale educaţiei sunt percepute ca şi o ameninţare la adresa diversităţii culturale. Totuşi, Declaraţia de la Bologna, ca un proces interguvernamental, se îndreaptă în direcţia creării unei zone europene comune a educaţiei universitare. Din cauza acestui proces există o presiune exterioară cauzată de creşterea competitivităţii, şi nu din dorinţa de a introduce o dimensiune europeană în educaţie pentru a promova identitatea europeană. Este de apreciat efortul Comisiei Europene din ultimii ani de a investi în capitalul uman. De asemenea, în câteva ţări legislaţia europeană provoacă obstacole în mobilităţile studenţeşti.

Pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale, recomandam ca:
- politicile educaţionale interguvernamentale şi comunitare să sublinieze importanţa educaţiei studenţilor în sensul conţinutului care să ducă la formarea cetăţenilor activi, nu doar la crearea unei forţe de muncă mobilă;
- legile naţionale de imigrare să nu fie un obstacol în faţa mobilităţii studenţilor;
- orice cetăţean să aibă acces la educaţie superioară, chiar şi în ţări străine, iar un sistem de subvenţii-împrumuturi europene să fie accesibil pentru toţi studenţii.

Dan LUCA / Bruxelles

Politician cu impact politic

O frază dintr-un articol din revista HR Manager mi-a atras atenţia: “Cu cât angajatul este mai sus pe scara ierarhică a companiei, cu atât criteriile legate de performanţa personală sunt mai puţine, iar cele legate de performanţele companiei sunt mai multe în evaluarea individuală”.

Am încercat să transpun această filozofie şi la nivel politic şi cred că electoratul este de acord cu un raţionament asemănător. Să luăm exemplul Parlamentului European şi activitatea eurodeputaţilor. Un ales în forul legislativ european are desigur ca principală obligaţie să activeze alături de ceilalţi colegi în mecanismul complex al “producerii legislaţiei”, dar are şi o responsabilitate de a aduce în ţara de origine iniţiative şi practici pe care le descoperă la Bruxelles şi Strasbourg şi care pot sã influenţeze pozitiv sistemul politic românesc.

Implicarea europarlamentarului în temele politice de actualitate ale ţării este crucială pentru imaginea sa, pentru ratingul său electoral. Cred însă cã strategia de exprimare a ideilor trebuie să respecte anumite logici. Dacă sunt idei constructive pe un anumit dosar politic, europarlamentarul poate să-şi găsească interlocutorii în rândul colegilor din partid şi doar după aceea în media. Nu pot să accept idei de la un eurodeputat de genul Guvernul ar trebui să facă X şi Y, iar el (sau ea) face parte dintr-un partid aflat la Guvernare. Iar ca piesa să fie şi mai hilară, la câteva ore după declaraţia de presã, intervine şi ministru vizat, total surprins de declaraţia colegului.

Este într-un fel o proiecţie în domeniul politic a frazei care mi-a sugerat acest articol: “cu cât un politician este mai important în partidul din care provine, cu atât electoratul îi monitorizează mai puţin iniţiativele legislative personale, dar este apreciat pentru impactul său în partidul în care activeazã şi performanţa partidului său”.

Dan LUCA / Bruxelles

Pe axul dublei specializări

Aşa cum spuneam, “ştiinţa” afacerile europene e bine să se combine cu alte specializări în cadrul învăţământului superior, precum ştiinţele comunicării (la Universitatea din Gorizia), dar şi pe ideea MBA-ului de la UBI (pregătirea specialiştilor în administrarea afacerilor şi în lobby-ul european). Iată că sunt cazuri în care dubla specializare înseamnă o totală reorientare pentru unii.

Din dorinţa de a se alătura soţului său, la conducerea agenţiei de publicitate pe care el o înfiinţase, renunţând la medicină, Ana Iorga a urmat programul de MBA Româno-Canadian, obţinând două specializări în finanţe dar şi în marketing, pentru că aşa cum spune chiar ea, “începuse să prindă gustul comunicării”.

Dar acesta nu a fost decât începutul – cu tot ce învăţase pe parcurs, s-a înscris la un doctorat în neuromarketing – un instrument ce studiază reacţiile afective, senzoriale şi cognitive ale consumatorilor la stimulii produşi de mesajele publicitare, utilizând metode medicale de diagnostic precum EKG-ul sau RMN-ul. Dacă în perioada crizei rezultatele financiare ale agenţiei de publicitate sunt diminuate, cu siguranţă aplicarea neuromarketingului în activitatea acesteia vor face diferenţa pe piaţa românească.

Felicitări şi mult curaj celor care se gândesc la astfel de orientări!

Dan LUCA / Bruxelles

Reîntoarcerea “expaţilor români” în România

Fără intenţia de a face o dezbatere pe teme imobiliare, mi-a atras atenţia un articol din Forbes România, legat de condiţiile de lux, căutate încă de cei cu posibilităţi financiare. În ciuda faptului că multinaţionalele nu mai aduc atât de mulți expați la conducerea afacerilor din România, după cum estimează Florin Godean, totuşi, mulți dintre ei au decis să rămână în țară după expirarea mandatului la conducerea companiilor care i-au adus. Şi acesta este un semn.

Ar fi bine pentru România însă ca, cât mai mulţi dintre românii plecaţi, să le zicem “expaţi români”, să se reîntoarcă în ţară cu expertiza dobândită peste hotare, iar pentru aceasta, aşa cum spuneam este nevoie de un “pachet de întoarcere” cât mai convenabil pregătit pentru aceştia. Vă va surprinde, dar sunt deja sute de cazuri de reîntoarcere a expaţilor români, dar se poate face mai mult pe acest palier.

Dan LUCA / Bruxelles

Parteneriate internaţionale

Exemplul managerilor agenţiei de comunicare BDR, care conştientizând importanţa asocierii cu companii active la nivel internaţional, au acceptat să devină partenerul pentru România al unuia dintre liderii mondiali în comunicare strategică - multinaționala Hill & Knowlton – este interesant şi confirmă tendinţele de globalizare pe piaţa serviciilor de comunicare. Despre aceasta aminteam atunci când am scris despre marile nume din PR care se regăsesc în Bruxelles-ul european.

Ca în oricare domeniu, importanţa parteneriatelor, a reţelelor, dar şi prezenţa în capitala Europei e de multe ori decisivă în afaceri şi nu trebuie omisă din strategia companiilor care se respectă.

Dan LUCA / Bruxelles

Fişa postului. Evoluţie.

Partea bună în extinderea îndatoririlor din fişa postului, pe măsura trecerii timpului, este că acest lucru va contribui la experienţa angajatului, aşa cum explică un material din Cariere.

Dacă avocatura este un domeniu în care specialiştii au fost nevoiţi să se reorienteze, mass media este un alt sector care a suferit modificări majore ale competenţelor şi abilităţilor necesare în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Asta, nu atât din motive apărute pe perioada crizei, sau a schimbărilor din legislaţia muncii, cât din cauze rezultate din dezvoltările tehnologice.

În paralel, PR-ul şi publicitatea au fost puse în aceeaşi sitiaţie - “Comunicatorul a devenit o instituţie în sine. Pe un fond temeinic de cultură generală, la care nu ai acces imediat prin căutările pe Google, oamenii de comunicare au nevoie de cunoştinţe solide de tehnologie a informaţiei, de abilităţi în administrarea comunităţilor“, descrie rezultatul acestor schimbări Rareş Petrişor, preşedintele Asociaţiei Române de Relaţii Publice.

Dan LUCA / Bruxelles

A fi student în România

Universităţile din România “produc” mii de absovenţi care nu profesează în domeniul pentru care s-au pregătit. Lipsa locurilor de muncă este unul din factorii decisivi care influenţează semnificativ declinul din ultimii ani în ceea ce priveşte numărul studenţilor din universităţile româneşti, indiferent că sunt private sau de stat.

Calitatea învăţământului superior din România a fost mult discutată în ultima perioadă, şi nu este de mirare că tinerii devin greu de inserat profesional.

Spuneam într-un material publicat în Evenimentul Zilei despre studenţii care termină “studiile europene” şi se confruntă cu o piaţă a muncii insuficient dezvoltată. În multe sectoar însă avem probleme similare.

Dan LUCA / Bruxelles