Aproximativ 100.000 de oameni îşi desfăşoară activitatea în Bruxelles-ul european şi dintre aceştia doar 50% lucrează în instituţiile europene.
În ultimele săptămâni am încercat să descriu prin intermediul blogului care sunt organizaţiile din Bruxelles-ul european, realizând o clasificare a “jucătorilor” în politicile sectoriale comunitare.
Grupurile de interes industriale dispun în Bruxelles de aproximativ 3.000 de entităţi juridice, la mare concurenţă, din punct de vedere al activităţii, cu cele câteva sute de de organizaţii non-guvernamentale prezente în capitala Europei.
Regiunile şi marile oraşe europeane se regăsesc şi la Bruxelles - o “aglomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane.
Poza Bruxelles-ului european nu este completă dacă nu facem câteva referiri la patronate şi sindicate.
Universităţile europene au înţeles de mulţi ani cum funcţionează sistemul şi şi-au implantat adevărate “reprezentanţe“ în capitala Europei.
Nu surprinde pe nimeni prezenţa partidelor politice europene în Bruxelles. Nici PD-ul, nici PSD-ul şi nici chiar PNL-ul nu au birouri în Bruxelles-ul european. Ele sunt vizibile însă în capitala Europei prin partidele “umbrelă europeană” la care au aderat.
Centrele de gândire (“think tank-urile“) au şi ele un rol deosebit în lumea afacerilor europene. O statistică recentă ne arată că avem un număr de 46 de centre de gândire inserate în capitala Europei.
Într-o lume atât de dinamică e normal ca şi presa să îşi trimită reprezentanţii. Bruxelles-ul este, în opinia experţilor, cel mai mare pol de presă din lume, dacă luăm în considerare numărul de ziarişti care îşi desfăşoară activitatea în acest oraş. În jur de 1.500 sunt acreditaţi la Comisia Europeană, plus încă pe atâţia care scriu corespondenţe de presă de la Bruxelles.
Iar ca “poza“ sa fie completă, aproximativ câteva sute de companii de consultanţă îşi prezintă serviciile celor interesaţi.
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 15 decembrie 2007
miercuri, 12 decembrie 2007
În dialog cu 5 « comunicatori » din capitala Europei
Cred că discuţia cea mai la modă în Bruxelles este legată de «comunicarea UE către cetăţenii săi». În România s-au organizat recent primele alegeri pentru Parlamentul European, reuşind şi noi să adunăm 30% din electorat la vot. E mult?... E puţin?
În ultimele săptămâni am stat de vorbă cu 5 experţi în comunicare din Bruxelles-ul european. Ei lucrează pentru Cabinetul Comisarului European Orban, pentru Parlamentul European sau pentru Grupurile Politice din Parlamentul European.
Dacă sunteţi interesaţi de teme de actualitate precum vizibilitatea României în dezbaterea europeană sau alegerile din 25 noiembrie 2007, vă invit să citiţi răspunsurile la întrebările următoare:
Ce este cel mai dificil în relaţia cu presa românească?
Ce lipseşte României pentru a se face mai vizibilă în dezbaterea europeană?
Ce credeţi despre prezenţa scăzută la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007?
Dan LUCA / Bruxelles
În ultimele săptămâni am stat de vorbă cu 5 experţi în comunicare din Bruxelles-ul european. Ei lucrează pentru Cabinetul Comisarului European Orban, pentru Parlamentul European sau pentru Grupurile Politice din Parlamentul European.
Dacă sunteţi interesaţi de teme de actualitate precum vizibilitatea României în dezbaterea europeană sau alegerile din 25 noiembrie 2007, vă invit să citiţi răspunsurile la întrebările următoare:
Ce este cel mai dificil în relaţia cu presa românească?
Ce lipseşte României pentru a se face mai vizibilă în dezbaterea europeană?
Ce credeţi despre prezenţa scăzută la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007?
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 11 decembrie 2007
Fondurile europene: Accentul - pe cetăţeni!
Am fost rugat recent de către colegii de la EurActiv România să realizez un scurt articol pentru publicaţia euROpeanul, despre cum se văd fondurilor europene de la Bruxelles.
Dacă ne referim la fondurile europene avem în vedere 3 paliere. Primul este cel politic. România este membră a Uniunii Europene şi avem acum acces la mult- visatele fonduri comunitare.
Al doilea palier este cel al tehnocraţilor. În paralel cu preaderarea, România a format şi un număr de tehnocraţi, foarte utili în negocierile de aderare şi acum în punerea pe picioare a mecanismelor de absorbţie a fondurilor europene. România este în plin proces de a avea proprii tehnocraţi europeni, fie ei în Bruxelles sau în oraşele ţării. În actuala perioadă de dezvoltare, România are foarte mare nevoie de ei.
Mare atenţie însă încă de pe acum la al treilea palier - CETAŢEANUL. Referindu-ne la structura europeană se observă o tendinţă care va intra în curând şi pe piaţa românească. Populaţia dă semne de nemulţumire tot mai puternice faţă de alianţa tradiţională dintre tehnocraţi si liderii politici, care o pun în faţa unor hotărâri deja luate. Se manifestă un climat de profundă neîncredere reciprocă între clasa politică şi populaţie. E nevoie să învăţăm să luăm în considerare ceea ce este important, iar mediul politic şi cel administrativ să includă capitalul uman în ecuaţie.
Dan LUCA / Bruxelles
Dacă ne referim la fondurile europene avem în vedere 3 paliere. Primul este cel politic. România este membră a Uniunii Europene şi avem acum acces la mult- visatele fonduri comunitare.
Al doilea palier este cel al tehnocraţilor. În paralel cu preaderarea, România a format şi un număr de tehnocraţi, foarte utili în negocierile de aderare şi acum în punerea pe picioare a mecanismelor de absorbţie a fondurilor europene. România este în plin proces de a avea proprii tehnocraţi europeni, fie ei în Bruxelles sau în oraşele ţării. În actuala perioadă de dezvoltare, România are foarte mare nevoie de ei.
Mare atenţie însă încă de pe acum la al treilea palier - CETAŢEANUL. Referindu-ne la structura europeană se observă o tendinţă care va intra în curând şi pe piaţa românească. Populaţia dă semne de nemulţumire tot mai puternice faţă de alianţa tradiţională dintre tehnocraţi si liderii politici, care o pun în faţa unor hotărâri deja luate. Se manifestă un climat de profundă neîncredere reciprocă între clasa politică şi populaţie. E nevoie să învăţăm să luăm în considerare ceea ce este important, iar mediul politic şi cel administrativ să includă capitalul uman în ecuaţie.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 9 decembrie 2007
Consultanţii din Bruxelles-ul european
Consultanţii sunt şi ei masiv reprezentaţi în Bruxelles. Câteva sute de companii îşi prezintă serviciile celor interesaţi, oferta fiind diferită ca preţ sau calitate de la o marcă la alta.
E greu de clasificat firmele de consultanţă. În opinia mea acestea se grupează în 4 categorii mari: specializate pe relaţiile cu presa (PR), pe lobby-ul legislativ (PA), pe managementul proiectelor europene şi pe managementul asociativ. Unele firme din Bruxelles se pot încadra în fiecare din cele 4 categorii, altele doar în una sau două.
Să încep cu firmele de «Public Relations». Sunt 3 mari jucători pe piaţă: Burson-Marsteller, Hill & Knowlton şi Ogilvy (aparent firme aflate în competiţie, dar aparţinând aceluiaşi grup - WPP). Dintre acestea doar Ogilvy are o filială în România. Edelman, Fleishman Hillard, Pleon, Chelgate (cu filiala şi în România), GPlus Europe, Interel, Weber Shandwick sau Mostra sunt alte nume care impun respectul în Bruxelles când vorbim de expertiză pe comunicare.
Deşi e greu de trasat o frontieră între PR şi PA, voi încerca să prezint câteva dintre brand-urile care fac diferenţa când e vorba de un lobby eficient: Kreab, EPPA şi FIPRA.
Cele mai cunoscute companii care au ca principală activitate «EU project management» sunt: ASCII, ECOTEC, Qwentes şi Gopa Cartemill. Când vedeţi de exemplu o pagină de web a unui DG sau un reportaj video despre, să zicem, eficienţa energetică la nivel comunitar, să fiţi sigur că aceşti consultanţi şi-au adus o mare contribuţie la realizarea «produsului finit».
A patra categorie este cea a consultanţilor de «association management», cu nume faimoase precum Kellen Europe, MCI sau AGS.
E bine de amintit şi organizaţiile sectoriale, care grupează diferiţi consultanţi în Bruxelles, precum The European Public Affairs Consultancies' Association (EPACA) sau The Society of European Affairs Practitioners (SEAP). Iar dacă observăm dinamica impusă de comisarul Kallas în domeniul transparenţei e clar că astfel de asociaţii sunt binevenite în peisajul comunitar.
Dan LUCA / Bruxelles
E greu de clasificat firmele de consultanţă. În opinia mea acestea se grupează în 4 categorii mari: specializate pe relaţiile cu presa (PR), pe lobby-ul legislativ (PA), pe managementul proiectelor europene şi pe managementul asociativ. Unele firme din Bruxelles se pot încadra în fiecare din cele 4 categorii, altele doar în una sau două.
Să încep cu firmele de «Public Relations». Sunt 3 mari jucători pe piaţă: Burson-Marsteller, Hill & Knowlton şi Ogilvy (aparent firme aflate în competiţie, dar aparţinând aceluiaşi grup - WPP). Dintre acestea doar Ogilvy are o filială în România. Edelman, Fleishman Hillard, Pleon, Chelgate (cu filiala şi în România), GPlus Europe, Interel, Weber Shandwick sau Mostra sunt alte nume care impun respectul în Bruxelles când vorbim de expertiză pe comunicare.
Deşi e greu de trasat o frontieră între PR şi PA, voi încerca să prezint câteva dintre brand-urile care fac diferenţa când e vorba de un lobby eficient: Kreab, EPPA şi FIPRA.
Cele mai cunoscute companii care au ca principală activitate «EU project management» sunt: ASCII, ECOTEC, Qwentes şi Gopa Cartemill. Când vedeţi de exemplu o pagină de web a unui DG sau un reportaj video despre, să zicem, eficienţa energetică la nivel comunitar, să fiţi sigur că aceşti consultanţi şi-au adus o mare contribuţie la realizarea «produsului finit».
A patra categorie este cea a consultanţilor de «association management», cu nume faimoase precum Kellen Europe, MCI sau AGS.
E bine de amintit şi organizaţiile sectoriale, care grupează diferiţi consultanţi în Bruxelles, precum The European Public Affairs Consultancies' Association (EPACA) sau The Society of European Affairs Practitioners (SEAP). Iar dacă observăm dinamica impusă de comisarul Kallas în domeniul transparenţei e clar că astfel de asociaţii sunt binevenite în peisajul comunitar.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 4 decembrie 2007
“Centrele de gândire“ şi Bruxelles-ul european
Cu toţii am auzit de faimoasele think tank-uri (sau “centre de gândire“ în traducerea în limba română) şi normal Bruxelles-ul european nu duce lipsă de astfel de organizaţii. O statistică de anul trecut arată că avem un număr de 46 de centre de gândire inserate în capitala Europei.
Trei “mărci” fac diferenţa în Bruxelles: CEPS (având ca partener român Institutul European din România), EPC şi Friends of Europe. Recent, în 2004, a apărut pe piaţă şi Bruegel, dar abordarea macro-economică a acestora ia timp până la a atinge consacrarea.
Fundaţiile politice germane sunt prezente în Bruxelles cu secretariate impresionante, arătând importanţa pe care partidele politice din Germania o acordă Uniunii Europene. Creştin-democraţii sunt reprezentaţi prin fundaţia Kondrad Adenauer, social-democraţii prin Friederich Ebert, liberalii prin Friederich Naumann, iar verzii prin Heinrich Böll.
E foarte interesant ce se va întâmpla în 2008 din punct de vedere al centrelor de gândire europene. Recent s-a aprobat înfiinţarea fundaţiilor politice, instituţii care vor primi anul următor şapte milioane de euro din fondurile europene. Acestea vor fi afiliate unui partid şi vor avea misiunea de a educa populaţia în privinţa instituţiilor europene.
În prezent există câteva încercări de coagulare la nivel comunitar a “cercetărilor de partid”, precum cele ale creştin-democraţilor europeni (EPP) sau cele ale socialiştilor europeni (PES). Având în vedere că alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2009 sunt privite cu mare atenţie de partidele politice, cu siguranţă vom asista în următoarele 12 luni la o mai mare vizibilitate a “marilor doctrine europene” prin “vocea” fundaţiilor politice.
În România, doar PSD dispune de o astfel de construcţie de tip think tank Fundaţia Institutul “Ovidiu Şincai“. Este de aşteptat ca şi “curentul popular” din România şi liberalii români să aibă în vedere astfel de entităţi, deosebit de utile în munca ideologică.
La Bruxelles principalele idei politice nu se lansează noaptea, prin intermediul televiziunilor comerciale, ci există o abordare structurată: un centru de gândire efectuează o cercetare pe politica respectivă, se organizează un eveniment public la care se invită principalii “actori UE“, presa “acoperă” evenimentul, iar clasa politică începe discuţia pe subiectul indicat.
Dan LUCA / Bruxelles
Trei “mărci” fac diferenţa în Bruxelles: CEPS (având ca partener român Institutul European din România), EPC şi Friends of Europe. Recent, în 2004, a apărut pe piaţă şi Bruegel, dar abordarea macro-economică a acestora ia timp până la a atinge consacrarea.
Fundaţiile politice germane sunt prezente în Bruxelles cu secretariate impresionante, arătând importanţa pe care partidele politice din Germania o acordă Uniunii Europene. Creştin-democraţii sunt reprezentaţi prin fundaţia Kondrad Adenauer, social-democraţii prin Friederich Ebert, liberalii prin Friederich Naumann, iar verzii prin Heinrich Böll.
E foarte interesant ce se va întâmpla în 2008 din punct de vedere al centrelor de gândire europene. Recent s-a aprobat înfiinţarea fundaţiilor politice, instituţii care vor primi anul următor şapte milioane de euro din fondurile europene. Acestea vor fi afiliate unui partid şi vor avea misiunea de a educa populaţia în privinţa instituţiilor europene.
În prezent există câteva încercări de coagulare la nivel comunitar a “cercetărilor de partid”, precum cele ale creştin-democraţilor europeni (EPP) sau cele ale socialiştilor europeni (PES). Având în vedere că alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2009 sunt privite cu mare atenţie de partidele politice, cu siguranţă vom asista în următoarele 12 luni la o mai mare vizibilitate a “marilor doctrine europene” prin “vocea” fundaţiilor politice.
În România, doar PSD dispune de o astfel de construcţie de tip think tank Fundaţia Institutul “Ovidiu Şincai“. Este de aşteptat ca şi “curentul popular” din România şi liberalii români să aibă în vedere astfel de entităţi, deosebit de utile în munca ideologică.
La Bruxelles principalele idei politice nu se lansează noaptea, prin intermediul televiziunilor comerciale, ci există o abordare structurată: un centru de gândire efectuează o cercetare pe politica respectivă, se organizează un eveniment public la care se invită principalii “actori UE“, presa “acoperă” evenimentul, iar clasa politică începe discuţia pe subiectul indicat.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 30 noiembrie 2007
1 Decembrie în Bruxelles-ul european
Au trecut 10 ani de când am participat la prima Recepţie organizată de România cu prilejul Zilei Naţionale. Atunci, în 1997, România era o prezenţă exotică în Bruxelles-ul european, cu o “mână de diplomaţi” şi câteva zeci de români care îşi desfăşurau munca pe structura comunitară. Altfel vedeam şi eu lucrurile ca student, proaspat ales în Biroul European al Asociaţiei Studenţilor Europeni (AEGEE), descoperind capitala Europei cu tot ce era bun şi rău.
Joi, 29 noiembrie, a fost Recepţia organizată de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, iar vineri a fost rândul celor de la Ambasada României din Belgia să îşi găzduiască invitaţii.
Nu stiu cum e atmosfera în ţară, dar la Bruxelles se simte că România este o ţară membră a Uniunii Europene. Întâlneşti la tot pasul parlamentarii europeni ai României şi asistenţii lor, sute de români care lucrează deja în administraţia europeană, în secretariatele federaţiilor europene sau pentru puternice firme de consultanţă, români care reprezintă la Bruxelles regiuni şi oraşe sau care ghidează universităţiile în cercetarea europeană. Alţii fac parte din ceea ce numim presa acreditată sau lucrează pentru organizaţii non-guvernamentale, sindicate sau patronate.
Să sperăm că următoarele 12 luni să confirme consolidarea mărcii ROMÂNIA în Bruxelles-ul european.
La Mulţi Ani, România!
Dan LUCA / Bruxelles
Joi, 29 noiembrie, a fost Recepţia organizată de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, iar vineri a fost rândul celor de la Ambasada României din Belgia să îşi găzduiască invitaţii.
Nu stiu cum e atmosfera în ţară, dar la Bruxelles se simte că România este o ţară membră a Uniunii Europene. Întâlneşti la tot pasul parlamentarii europeni ai României şi asistenţii lor, sute de români care lucrează deja în administraţia europeană, în secretariatele federaţiilor europene sau pentru puternice firme de consultanţă, români care reprezintă la Bruxelles regiuni şi oraşe sau care ghidează universităţiile în cercetarea europeană. Alţii fac parte din ceea ce numim presa acreditată sau lucrează pentru organizaţii non-guvernamentale, sindicate sau patronate.
Să sperăm că următoarele 12 luni să confirme consolidarea mărcii ROMÂNIA în Bruxelles-ul european.
La Mulţi Ani, România!
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 28 noiembrie 2007
Patronatele şi sindicatele în Bruxelles-ul european
Poza Bruxelles-ului european nu este completă dacă nu facem câteva referiri la patronate şi sindicate.
Două entităţi mari se remarcă pe structura comunitară: BusinessEurope (fostul UNICE) – “patronatul european mare”, aşa cum este cunoscut în capitala Europei şi UEAPME – patronatul întreprinderilor mici şi mijlocii. Ambele dispun de secretariate permanente în Bruxelles, care grupează zeci de persoane.
Proiecţia românească a BusinessEurope este Alianţa Confederaţiilor Patronale dinRomânia - ACPR, iar delegatul permanent la Bruxelles este Mihai Păun. În cadrul UEAMPE ne reprezintă Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
La sindicate e şi mai uşor. ETUC este meta-structura europeană, sub această umbrelă grupându-se 12 sindicate sectoriale şi câteva zeci de confederaţii sindicale naţionale. Cele româneşti sunt BNS, CARTEL ALFA, CNSLR-Fratia şi CSDR.
E bine de amintit că la Bruxelles Comitetul Economic şi Social are în componenţă şi 15 români, din care 5 reprezintă patronatele şi alţi 5 sindicatele (restul sunt reprezentanţi ai societăţii civile).
Dan LUCA / Bruxelles
Două entităţi mari se remarcă pe structura comunitară: BusinessEurope (fostul UNICE) – “patronatul european mare”, aşa cum este cunoscut în capitala Europei şi UEAPME – patronatul întreprinderilor mici şi mijlocii. Ambele dispun de secretariate permanente în Bruxelles, care grupează zeci de persoane.
Proiecţia românească a BusinessEurope este Alianţa Confederaţiilor Patronale dinRomânia - ACPR, iar delegatul permanent la Bruxelles este Mihai Păun. În cadrul UEAMPE ne reprezintă Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
La sindicate e şi mai uşor. ETUC este meta-structura europeană, sub această umbrelă grupându-se 12 sindicate sectoriale şi câteva zeci de confederaţii sindicale naţionale. Cele româneşti sunt BNS, CARTEL ALFA, CNSLR-Fratia şi CSDR.
E bine de amintit că la Bruxelles Comitetul Economic şi Social are în componenţă şi 15 români, din care 5 reprezintă patronatele şi alţi 5 sindicatele (restul sunt reprezentanţi ai societăţii civile).
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 26 noiembrie 2007
Cetăţeanul român şi Bruxelles-ul european
Mi-a făcut mare plăcere să fac parte duminică din comisia de alegeri pentru referendum. De la 6 dimineaţa până în jur de 1 noaptea, împreună cu câţiva români care locuim în Belgia, am coordonat procesul electoral derulat în incinta Ambasadei României din Belgia.
Din cei aproximativ 700 de votanţi pot sa zic că aproximativ 50% sunt în Bruxelles datorită implicării lor în “mecanismul comunitar”, iar restul de 50% fac partea din diaspora româna, fără nici o legătură cu mecanismul instituţional european (cu acelaşi profil ca şi alţi români care trăiesc şi muncesc în Spania, Germania sau Italia).
Cred că maxim 20% din românii din Bruxelles s-au prezentat la vot. Zic asta fiindcă Ministerul Afacerilor Externe a trimis spre circumscripţia Bruxelles aproximativ 10.000 de buletine de vot.
Rezultatele pe scurt: Câştigătorul clar este PD-ul cu 37%. La rezultatele din capitala Europei, foarte interesantă este apropierea între PNL (17%) şi PLD (15%). PSD-ul s-a clasat doar pe locul 4 la Bruxelles cu doar 13% din voturi.
Iar la referendum, chiar dacă nevalidat ca “acţiune”: 82% au raspuns DA şi 18% au votat NU.
Dan LUCA / Bruxelles
Din cei aproximativ 700 de votanţi pot sa zic că aproximativ 50% sunt în Bruxelles datorită implicării lor în “mecanismul comunitar”, iar restul de 50% fac partea din diaspora româna, fără nici o legătură cu mecanismul instituţional european (cu acelaşi profil ca şi alţi români care trăiesc şi muncesc în Spania, Germania sau Italia).
Cred că maxim 20% din românii din Bruxelles s-au prezentat la vot. Zic asta fiindcă Ministerul Afacerilor Externe a trimis spre circumscripţia Bruxelles aproximativ 10.000 de buletine de vot.
Rezultatele pe scurt: Câştigătorul clar este PD-ul cu 37%. La rezultatele din capitala Europei, foarte interesantă este apropierea între PNL (17%) şi PLD (15%). PSD-ul s-a clasat doar pe locul 4 la Bruxelles cu doar 13% din voturi.
Iar la referendum, chiar dacă nevalidat ca “acţiune”: 82% au raspuns DA şi 18% au votat NU.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 23 noiembrie 2007
Inserţiile video şi blogurile în comunicarea europeană
Se vorbeşte mult de noile canale de comunicare. Cuvinte precum youtube, platforme de bloguri, second life, facebook devin o rutină a limbajului cotidian, aşa cum acum câţiva ani google intra în dicţionarele explicative. Experţii de marketing şi comunicare trăiesc într-o lume foarte dinamică, în care trebuie să absoarbă noua tehnologie şi să vizualizeze cum aceasta le afectează eventual munca pe care o desfăşoară.
Nu am experienţa necesară în a explica impactul noii tehnologii în “lumea mare a marketing-ului”, mă voi aventura însă în a prezenta câteva idei care derivă din munca de comunicare pe structura afacerilor europene.
Recent, am făcut parte dintr-o echipă de cercetare care a analizat gradul de utilizare al video-ului şi blogurilor în Bruxelles-ul european. Să luăm datele brute: 3.054 de persoane chestionate în perioada 7 mai – 13 iulie 2007.
La întrebarea – cât de mult folosiţi blogurile? 38% - nu citesc bloguri deloc, 58% - citesc bloguri, iar 4% au chiar un blog personal. Nu cred că blogurile, şi tot ce ţine de Web2.0 sunt o nouă revoluţie, aşa cum a fost internetul la momentul apariţiei sale. Cred că blogurile vor deveni influente, dar e nevoie de câţiva ani pentru a se sedimenta piaţa. E dificil de indentificat ce bloguri sunt bune şi ce bloguri nu merită atenţia. Multe grupuri de interese din capitala Europei aşteaptă să vadă cum noua tehnologie le va afecta activitatea. În câţiva ani nu se va pune problema în a avea un blog sau nu, ci cum îl utilizăm ca şi canal de comunicare. E poate o nouă dimensiune a dilemei de acum 10 ani, când multe federaţii sectoriale se întrebau dacă e nevoie să aibă o pagină web de prezentare.
Mare atenţie la modul de reflectare a mesajelor. Blogul nu este destinat copierii actualelor documente şi a le refolosi direct. Uitaţi de ideea de a publica comunicatele de presă reci şi impersonale pe blog.
Un alt punct al cercetării: La întrebarea vizualizaţi online video-uri, surprinzător 78% dintre cei care au răspuns au menţionat că utilizează acest canal de informare. Personal, cred foarte mult într-o abordare online combinată, cu articol “de maxim două ecrane”, pe aceeaşi pagină un scurt reportaj video (maxim 5 minute) pe tema respectivă, şi link-uri către 2-3 bloguri care exprimă opinia despre acest subiect.
Pe EurActiv Bruxelles începe să apară această combinaţie. Un reportaj apare pe presa online, iar dacă se intră pe Video se încarcă direct reportajul publicat în prealabil pe youtube. În aceeaşi pagină apar link-uri către un blog dedicat aceluiaşi conţinut.
Dan LUCA / Bruxelles
Nu am experienţa necesară în a explica impactul noii tehnologii în “lumea mare a marketing-ului”, mă voi aventura însă în a prezenta câteva idei care derivă din munca de comunicare pe structura afacerilor europene.
Recent, am făcut parte dintr-o echipă de cercetare care a analizat gradul de utilizare al video-ului şi blogurilor în Bruxelles-ul european. Să luăm datele brute: 3.054 de persoane chestionate în perioada 7 mai – 13 iulie 2007.
La întrebarea – cât de mult folosiţi blogurile? 38% - nu citesc bloguri deloc, 58% - citesc bloguri, iar 4% au chiar un blog personal. Nu cred că blogurile, şi tot ce ţine de Web2.0 sunt o nouă revoluţie, aşa cum a fost internetul la momentul apariţiei sale. Cred că blogurile vor deveni influente, dar e nevoie de câţiva ani pentru a se sedimenta piaţa. E dificil de indentificat ce bloguri sunt bune şi ce bloguri nu merită atenţia. Multe grupuri de interese din capitala Europei aşteaptă să vadă cum noua tehnologie le va afecta activitatea. În câţiva ani nu se va pune problema în a avea un blog sau nu, ci cum îl utilizăm ca şi canal de comunicare. E poate o nouă dimensiune a dilemei de acum 10 ani, când multe federaţii sectoriale se întrebau dacă e nevoie să aibă o pagină web de prezentare.
Mare atenţie la modul de reflectare a mesajelor. Blogul nu este destinat copierii actualelor documente şi a le refolosi direct. Uitaţi de ideea de a publica comunicatele de presă reci şi impersonale pe blog.
Un alt punct al cercetării: La întrebarea vizualizaţi online video-uri, surprinzător 78% dintre cei care au răspuns au menţionat că utilizează acest canal de informare. Personal, cred foarte mult într-o abordare online combinată, cu articol “de maxim două ecrane”, pe aceeaşi pagină un scurt reportaj video (maxim 5 minute) pe tema respectivă, şi link-uri către 2-3 bloguri care exprimă opinia despre acest subiect.
Pe EurActiv Bruxelles începe să apară această combinaţie. Un reportaj apare pe presa online, iar dacă se intră pe Video se încarcă direct reportajul publicat în prealabil pe youtube. În aceeaşi pagină apar link-uri către un blog dedicat aceluiaşi conţinut.
Dan LUCA / Bruxelles
marți, 20 noiembrie 2007
Universităţile şi Bruxelles-ul european
Suntem prea obişnuiţi să vedem în universităţi doar centre de învăţământ superior. Îmi amintesc cu mare plăcere o cercetare pe care am desfăşurat-o cu o echipă europeană în anul 2000 pentru Institutul European din România şi în care analizam activitatea universităţilor din România pe 4 paliere: educaţie, training, cercetare şi consultanţă. Unele universităţi din România s-au adaptat treptat la astfel de activităţi, iar situaţia lor financiară este de invidiat, arătând că şi la noi “se poate“. Îmi amintesc ce spunea recent, referitor la acest subiect, Radu Munteanu, Rectorul Universităţii Tehnice din Cluj: “Universităţile sunt cel mai mare angajator din judeţul Cluj”.
Să încercăm să schiţăm ce găzduieşte Bruxelles-ul european din punct de vedere universitar. Unele universităţi europene au înţeles de mulţi ani cum funcţionează sistemul şi şi-au implantat “reprezentanţe“ în capitala Europei. Acum câţiva ani Directorul Departamentului Relaţii Internaţionale de la Universitatea din Madrid îmi explica de ce această instituţie are 10 persoane în permanenţă în Bruxelles: “UE finanţează anual programe de cercetare de milioane de euro pentru universitatea noastră. E normal să avem oameni care sa gestioneze această relaţie.”
Având în vedere puţinele competenţe pe care le are UE în politicile educaţionale, majoritatea universităţilor îşi axează activitatea din Bruxelles pe programele de cercetare şi pe lobby, pentru a avea venituri comunitare. Această prioritate este confirmată şi de Asociaţia Universităţilor Europene, care reprezintă în Bruxelles interesele a aproximativ 800 de universităţi, printre care şi 24 entităţi româneşti.
Mai putem aminti aici încă două organizaţii ale universităţilor, cu secretariate permanente în Bruxelles: Reţeaua Universităţilor din Capitalele Europene, unde Universitatea din Bucureşti este membră şi European Universities Network - Santander Group, din care Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj face parte.
Universitatea din Madrid, cea mai mare dintre universităţile din UE, ca număr de studenţi, nu este singura cu o prezenţă fízică în Bruxelles: Universitatea din Helsinki are ca suport Reprezentanţa Helsinki la UE, Universitatea din Lubliana se bazează pe Slovenian Business and Research Association, iar Universitatea din Parma pe Reprezentanţa Regiunii Emilia-Romagna la Bruxelles.
Nu există nicio universitate din România care să aibă o reprezentanţă permanentă la Bruxelles. Totuşi Biroul Românesc pentru Ştiinţă şi Tehnologie, bine implementat în Bruxelles, este de mare ajutor pentru universităţile româneşti, în ghidarea cercetării din punct de vedere european.
La Bruxelles universităţile cooperează bine cu reprezentanţele instituţiilor locale sau regionale din capitala Europei, dar nu reuşesc însă o apropiere de structurile “camerelor de comerţ şi industrie locale”.
Dacă este să rezumăm, deviza universităţilor în Bruxelles-ul european este: “seriozitate academică“ şi “pragmatism financiar”.
Dan LUCA / Bruxelles
Să încercăm să schiţăm ce găzduieşte Bruxelles-ul european din punct de vedere universitar. Unele universităţi europene au înţeles de mulţi ani cum funcţionează sistemul şi şi-au implantat “reprezentanţe“ în capitala Europei. Acum câţiva ani Directorul Departamentului Relaţii Internaţionale de la Universitatea din Madrid îmi explica de ce această instituţie are 10 persoane în permanenţă în Bruxelles: “UE finanţează anual programe de cercetare de milioane de euro pentru universitatea noastră. E normal să avem oameni care sa gestioneze această relaţie.”
Având în vedere puţinele competenţe pe care le are UE în politicile educaţionale, majoritatea universităţilor îşi axează activitatea din Bruxelles pe programele de cercetare şi pe lobby, pentru a avea venituri comunitare. Această prioritate este confirmată şi de Asociaţia Universităţilor Europene, care reprezintă în Bruxelles interesele a aproximativ 800 de universităţi, printre care şi 24 entităţi româneşti.
Mai putem aminti aici încă două organizaţii ale universităţilor, cu secretariate permanente în Bruxelles: Reţeaua Universităţilor din Capitalele Europene, unde Universitatea din Bucureşti este membră şi European Universities Network - Santander Group, din care Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj face parte.
Universitatea din Madrid, cea mai mare dintre universităţile din UE, ca număr de studenţi, nu este singura cu o prezenţă fízică în Bruxelles: Universitatea din Helsinki are ca suport Reprezentanţa Helsinki la UE, Universitatea din Lubliana se bazează pe Slovenian Business and Research Association, iar Universitatea din Parma pe Reprezentanţa Regiunii Emilia-Romagna la Bruxelles.
Nu există nicio universitate din România care să aibă o reprezentanţă permanentă la Bruxelles. Totuşi Biroul Românesc pentru Ştiinţă şi Tehnologie, bine implementat în Bruxelles, este de mare ajutor pentru universităţile româneşti, în ghidarea cercetării din punct de vedere european.
La Bruxelles universităţile cooperează bine cu reprezentanţele instituţiilor locale sau regionale din capitala Europei, dar nu reuşesc însă o apropiere de structurile “camerelor de comerţ şi industrie locale”.
Dacă este să rezumăm, deviza universităţilor în Bruxelles-ul european este: “seriozitate academică“ şi “pragmatism financiar”.
Dan LUCA / Bruxelles
vineri, 16 noiembrie 2007
Mobilităţile europene pe perioada verii?
Am început să fiu interesat de politicile educaţionale comunitare pe la sfârşitul anilor ’90. Oportunitatea de a lucra, în perioada 1997-1999, ca responsabil de comunicare pentru Asociaţia Studenţilor Europeni (AEGEE), m-a ajutat să înteleg cum funcţionează mecanismul de la centru.
În anul 2000 am decis să realizez o cercetare în domeniul programelor educaţionale comunitare. Împreună cu studenţii europeni am identificat nişa “universităţilor de vară” ca un potenţial încă neexploatat de către factorii de decizie europeni.
În vara aceasta a fost prezentată oficial ideea comisarului european Orban, în cadrul unei întâlniri avută la Bruxelles cu reprezentanţii studenţilor europeni. După discuţiile cu reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti şi de tineret, dar şi cu cei ai “industriei europene” a fost trimisă oficial Comisiei Europene propunerea de a lansa un nou program comunitar “Multicultural citizen“.
“Balonul” e acum în “gradina” instituţiilor europene. Cred în succesul acestei propuneri, iar în câţiva ani se poate să avem sute de mii de tineri care beneficiază efectiv de noul program de “mobilităţi de vară” al Comisiei Europene.
Dan Luca / Bruxelles
În anul 2000 am decis să realizez o cercetare în domeniul programelor educaţionale comunitare. Împreună cu studenţii europeni am identificat nişa “universităţilor de vară” ca un potenţial încă neexploatat de către factorii de decizie europeni.
În vara aceasta a fost prezentată oficial ideea comisarului european Orban, în cadrul unei întâlniri avută la Bruxelles cu reprezentanţii studenţilor europeni. După discuţiile cu reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti şi de tineret, dar şi cu cei ai “industriei europene” a fost trimisă oficial Comisiei Europene propunerea de a lansa un nou program comunitar “Multicultural citizen“.
“Balonul” e acum în “gradina” instituţiilor europene. Cred în succesul acestei propuneri, iar în câţiva ani se poate să avem sute de mii de tineri care beneficiază efectiv de noul program de “mobilităţi de vară” al Comisiei Europene.
Dan Luca / Bruxelles
miercuri, 14 noiembrie 2007
Biserica Ortodoxa Romana si structura comunitara
De ce sa nu recunosc – m-a surprins placut ca exista o Reprezentanta Permanenta a Bisericii Ortodoxe Romane pe langa institutiile europene. Discutand recent cu parintele Patriciu Vlaicu, acesta mi-a explicat ca BOR doreste sa ajute activ si la implementarea Fondurilor Structurale si de Coeziune pentru Romania.
Pentru cei interesati le recomand pagina de web: http://www.orthodoxero.eu/
Dan LUCA / Bruxelles
Pentru cei interesati le recomand pagina de web: http://www.orthodoxero.eu/
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 8 noiembrie 2007
Fotbalul in “Bruxelles-ul” european
De cativa ani urmaresc o dezbatere interesanta in Bruxelles-ul european, cea dintre UEFA si G14. G14 incearca o spargere a “monopolului” UEFA in a organiza competitii sportive in UE si in Europa in sensul larg. Ambele asociatii utilizeaza staff-uri permanente in capitala Europei si incearca sa aduca argumente concludente cauzei pe care o apara. Comisia Europeana are o tendinta in a “sparge” monopolurile europene, dar e interesant de vazut daca sportul rege este posibil de “atins”.
Recent am publicat in EurActiv Romania un articol - Corespondenta de la Bruxelles: Fotbalul si legislatia europeana despre dinamica legislativa comunitara in domeniul sportului.
Dan LUCA / Bruxelles
Recent am publicat in EurActiv Romania un articol - Corespondenta de la Bruxelles: Fotbalul si legislatia europeana despre dinamica legislativa comunitara in domeniul sportului.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 29 octombrie 2007
Rolul expertului de la Bruxelles
Recent am coordonat realizarea unui sondaj de opinie în rândul ziariştilor din Bruxelles-ul european. Un articol pe aceasta tema a fost publicat azi pe EurActiv la adresa: EurActiv survey reveals shift in focus of EU media.
În trecut corespondenţii de Bruxelles profitau de proximitatea geografică, erau primii care aveau informaţia şi astfel se justifică în mare parte prezenţa lor in capitala Europei. Acum, tehnologia modernă, şi în special internetul, au făcut ca ziariştii de aici să aibă un alt profil. Ei trebuie să ajungă repede la ştirea instituţională, să o comenteze, să o analizeze pe toate feţele şi doar apoi să o transmită sediului central pentru publicare.
Sunt mulţi în Bruxelles care se simt frustraţi că ceea ce trimit ei spre capitale "nu prinde", "se vinde greu", "e tehnic", dar cred că adevărul este undeva pe la mijloc. Este nevoie de a localiza informaţia europeană şi de a comunica strategic. A trecut timpul când un reprezentat al regiunilor, primind un document de 100 de pagini în engleză, îl trimite automat colegilor din ţară, fără să se uite atent peste document. Expertul european, trebuie să citească textul respectiv, să înţeleagă în primul rând el ce se doreşte cu acel document, să filtreze dacă este ceva important pentru regiunea de unde vine şi apoi să scrie 10-20 de rânduri în limba sa maternă despre această inţiativă. Iar în plus trebuie să recomande acţiune sau nu din partea factorilor de decizie. Credeţi-mă altfel vor merge lucrurile dacă va exista o astfel de abordare.
Dan LUCA / Bruxelles
În trecut corespondenţii de Bruxelles profitau de proximitatea geografică, erau primii care aveau informaţia şi astfel se justifică în mare parte prezenţa lor in capitala Europei. Acum, tehnologia modernă, şi în special internetul, au făcut ca ziariştii de aici să aibă un alt profil. Ei trebuie să ajungă repede la ştirea instituţională, să o comenteze, să o analizeze pe toate feţele şi doar apoi să o transmită sediului central pentru publicare.
Sunt mulţi în Bruxelles care se simt frustraţi că ceea ce trimit ei spre capitale "nu prinde", "se vinde greu", "e tehnic", dar cred că adevărul este undeva pe la mijloc. Este nevoie de a localiza informaţia europeană şi de a comunica strategic. A trecut timpul când un reprezentat al regiunilor, primind un document de 100 de pagini în engleză, îl trimite automat colegilor din ţară, fără să se uite atent peste document. Expertul european, trebuie să citească textul respectiv, să înţeleagă în primul rând el ce se doreşte cu acel document, să filtreze dacă este ceva important pentru regiunea de unde vine şi apoi să scrie 10-20 de rânduri în limba sa maternă despre această inţiativă. Iar în plus trebuie să recomande acţiune sau nu din partea factorilor de decizie. Credeţi-mă altfel vor merge lucrurile dacă va exista o astfel de abordare.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 25 octombrie 2007
Presa Bruxelles-ului european
Bruxelles-ul este în opinia experţilor cel mai mare pol de presă din lume, dacă luăm în considerare numărul de ziarişti care îşi desfăşoară activitatea în acest oraş. Nu mă refer aici la ziariştii belgieni, ci doar la cei care sunt în Bruxelles pentru a relata “dezvoltările comunitare”.
În jur de 1.500 de ziarişti sunt acreditaţi la Comisia Europeană, plus încă pe atâţia scriu corespondenţe de presă de la Bruxelles. Cei 3.000 de ziarişti se pot clasifica în 3 grupe. Cea mai numeroasă, aproximativ 95% dintre aceştia, o reprezintă cea a corespondenţilor de presă din partea mass media naţională. România are de exemplu în jur de 20 de oameni de presă, de la TVR, Radio România Actualităţi, Realitatea, Rompres sau Adevărul.
Presa internţională, şi mă refer aici la cei care lucrează pentru Financial Time, International Herald Tribune sau The Economist, sunt bine implementaţi şi în Bruxelles-ul european, cu echipe de 5-10 ziarişti. În total aceştia nu depăşesc însă 2% din numărul ziariştilor din capitala Europei.
Mai ramân în jur de 3% - ziarişti care scriu pentru presa comunitară, dacă se poate numi aşa, ceva ce nu este naţional sau internaţional. “Mărcile“ cele mai cunoscute şi apreciate sunt: EurActiv, European Voice, EU Observer, Agence Europe sau EUpolitix.
Dacă la prima impresie Bruxelles-ul pare un loc ideal pentru conferinţe de presă, nu este totuşi recomandabilă organizarea de astfel de evenimente aici. Bruxelles-ul găzduieşte zilnic aproximativ 100 de evenimente pe teme comunitare. În fiecare zi (de luni până vineri) la orele 12:00 are loc conferinţa de presă de la Comisia Europeană, unde sunt prezenţi de fiecare dată câteva sute de ziarişti. Un ziarist acreditat primeşte zilnic, doar pe email, între 50 şi 100 de comunicate de presă. În această densitate de “conţinut european”, un ziarist găseşte cu greu timp pentru a participa la manifestări organizate de “sectorul privat”. Prima lecţie de PR în Bruxelles-ul european: nu propune clientului o conferinţă de presă pentru că îţi “poţi rupe gâtul”.
Dan Luca / Bruxelles
În jur de 1.500 de ziarişti sunt acreditaţi la Comisia Europeană, plus încă pe atâţia scriu corespondenţe de presă de la Bruxelles. Cei 3.000 de ziarişti se pot clasifica în 3 grupe. Cea mai numeroasă, aproximativ 95% dintre aceştia, o reprezintă cea a corespondenţilor de presă din partea mass media naţională. România are de exemplu în jur de 20 de oameni de presă, de la TVR, Radio România Actualităţi, Realitatea, Rompres sau Adevărul.
Presa internţională, şi mă refer aici la cei care lucrează pentru Financial Time, International Herald Tribune sau The Economist, sunt bine implementaţi şi în Bruxelles-ul european, cu echipe de 5-10 ziarişti. În total aceştia nu depăşesc însă 2% din numărul ziariştilor din capitala Europei.
Mai ramân în jur de 3% - ziarişti care scriu pentru presa comunitară, dacă se poate numi aşa, ceva ce nu este naţional sau internaţional. “Mărcile“ cele mai cunoscute şi apreciate sunt: EurActiv, European Voice, EU Observer, Agence Europe sau EUpolitix.
Dacă la prima impresie Bruxelles-ul pare un loc ideal pentru conferinţe de presă, nu este totuşi recomandabilă organizarea de astfel de evenimente aici. Bruxelles-ul găzduieşte zilnic aproximativ 100 de evenimente pe teme comunitare. În fiecare zi (de luni până vineri) la orele 12:00 are loc conferinţa de presă de la Comisia Europeană, unde sunt prezenţi de fiecare dată câteva sute de ziarişti. Un ziarist acreditat primeşte zilnic, doar pe email, între 50 şi 100 de comunicate de presă. În această densitate de “conţinut european”, un ziarist găseşte cu greu timp pentru a participa la manifestări organizate de “sectorul privat”. Prima lecţie de PR în Bruxelles-ul european: nu propune clientului o conferinţă de presă pentru că îţi “poţi rupe gâtul”.
Dan Luca / Bruxelles
marți, 23 octombrie 2007
Bruxelles-ul este de câteva zile “casã” şi pentru notarii români
Nu pot decât sã salut decizia Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România de a avea în permanenţã un delegat în Bruxelles. Am publicat azi un articol pe aceastã temã în EurActiv Romania.
Mult succes Raul!
Dan LUCA / Bruxelles
Mult succes Raul!
Dan LUCA / Bruxelles
sâmbătă, 20 octombrie 2007
Clujenii si Parlamentul European
In Faclia de Cluj de azi a aparut un interviu pe care l-am acordat recent pe tema alegerilor pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007. Cred ca este prima data cand ma refer la clujenii din Bruxelles-ul european si la sansele clujenilor de a avea reprezentanti in legislativul european.
Dan LUCA / Bruxelles
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 17 octombrie 2007
Organizaţiile non-guvernamentale în Bruxelles-ul european
Organizaţiile non-guvernamentale sunt privite cu mare atenţie în lumea capitalei Europei. Alături de instituţiile europene şi de “grupuri de interese industriale”, ONG-urile întregesc “triunghiul de aur”, al celor care “produc” legislaţia europeană.
Există sute de ONG-uri la Bruxelles, majoritatea formate dintr-o persoană sau două, care “trăiesc” dintr-o finanţare anuală provenită în special de la Comisia Europeană. Acţiunile lor sunt importante în special în mecanismul “comunicării UE” către cetăţenii europeni. Nu despre acestea vreau să atrag însa atenţia acum. Avem şi anumite “ONG-uri mărci”, care se remarcă în anumite politici sectoriale. Majoritatea dintre acestea au un secretariat propriu în Bruxelles-ul european, cu persoane plătite şi strategii de comunicare bine puse la punct. Lobby-urile lor sunt foarte eficiente în marea majoritate, reuşind să “ţină piept“ celor din industrie în toate aspectele dezvoltării europene.
Cele mai puternice ONG-urile de mediu sunt grupate în “Green 10” cu comunicări comune precum cea despre Energy Efficency. Privind atent activitatea WWF de la Bruxelles, observăm ca biroul UE structurează clar priorităţile pe temele europene de actualitate. Pagina de web a WWF România este de asemenea un exemplu de cum poate un ONG să se prezinte: structura, conţinut şi interacţie.
Bine apreciate la Bruxelles sunt şi Oxfam, Caritas Europe, Solidar, Social Platform, European Public Health Alliance, CAF - Charities Aid Foundation, CONCORD, EURODAD, FEANTSA, Inclusion Europe, Transparency International, Corporate Europe Observatory şi Amnesty International.
Mare păcat că nu exită nici o organizaţie românescă afiliată la structura europeană Solidar. Recent am avut onoarea să particip la festivităţile de decernare a premiilor Solidar “Silver Rose” 2007. Şi cum să nu rămâi impresionat de munca acestor ONG-uri, când au printre ei organizaţii ale rudele celor decedaţi în conflictul ísraelo-palestinian (Parents Circle – Families Forum Israel-Palestine) sau ale celor care încearcă să îi ajute pe copiii emigranţilor din Franţa care nu au acte şi asupra cărora planează permanent frica expulzării (Réseau Education Sans Frontières).
Dan LUCA / Bruxelles
Există sute de ONG-uri la Bruxelles, majoritatea formate dintr-o persoană sau două, care “trăiesc” dintr-o finanţare anuală provenită în special de la Comisia Europeană. Acţiunile lor sunt importante în special în mecanismul “comunicării UE” către cetăţenii europeni. Nu despre acestea vreau să atrag însa atenţia acum. Avem şi anumite “ONG-uri mărci”, care se remarcă în anumite politici sectoriale. Majoritatea dintre acestea au un secretariat propriu în Bruxelles-ul european, cu persoane plătite şi strategii de comunicare bine puse la punct. Lobby-urile lor sunt foarte eficiente în marea majoritate, reuşind să “ţină piept“ celor din industrie în toate aspectele dezvoltării europene.
Cele mai puternice ONG-urile de mediu sunt grupate în “Green 10” cu comunicări comune precum cea despre Energy Efficency. Privind atent activitatea WWF de la Bruxelles, observăm ca biroul UE structurează clar priorităţile pe temele europene de actualitate. Pagina de web a WWF România este de asemenea un exemplu de cum poate un ONG să se prezinte: structura, conţinut şi interacţie.
Bine apreciate la Bruxelles sunt şi Oxfam, Caritas Europe, Solidar, Social Platform, European Public Health Alliance, CAF - Charities Aid Foundation, CONCORD, EURODAD, FEANTSA, Inclusion Europe, Transparency International, Corporate Europe Observatory şi Amnesty International.
Mare păcat că nu exită nici o organizaţie românescă afiliată la structura europeană Solidar. Recent am avut onoarea să particip la festivităţile de decernare a premiilor Solidar “Silver Rose” 2007. Şi cum să nu rămâi impresionat de munca acestor ONG-uri, când au printre ei organizaţii ale rudele celor decedaţi în conflictul ísraelo-palestinian (Parents Circle – Families Forum Israel-Palestine) sau ale celor care încearcă să îi ajute pe copiii emigranţilor din Franţa care nu au acte şi asupra cărora planează permanent frica expulzării (Réseau Education Sans Frontières).
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 11 octombrie 2007
Prezenţa partidelor politice în Bruxelles-ul european
Nici PD-ul, nici PSD-ul şi nici chiar PNL-ul nu au birouri în Bruxelles-ul european. Ele sunt vizibile însã în capitala Europei prin partidele “umbrelã europeanã” la care au aderat.
La nivel european avem 4 partide care se impun, fiecare cu câte un secretariat propriu în Bruxelles. Cele douã mari partide europene (Partidul Popular European si Partidul Socialist European) au sediile în apropierea Parlamentului European, iar staff-urile lor cuprind zeci de persoane. Prezenţe mai discrete au celelalte douã partide importante: Partidului European Liberal-Democrat şi Reformist şi Partidul Verzilor Europeni.
Mai avem şi alte partide europene, fãrã o prea mare rezonanţã însã. Putem aminti aici: European Free Alliance, Alliance for Europe of the Nations, EU Democrats, European Democratic Party, Europe United, Newropeans şi Party of the European Left.
Dacã pentru unele partide europene proiectiile românesti sunt destul de vizibile (PPE prin PD, UDMR şi ce a mai ramas din PNT-CD, PSE prin PSD, Liberalii prin PNL) e bine de ştiut cã şi alte partide “puncteazã în România”: Partidul Verzilor Europeni au ca membru şi Partidul Verzilor din România, de care hai sã fim sinceri nu prea am auzit în politica româneascã, EU Democrats prin PIN-ul domnului Cosmin Guşã şi European Free Alliance prin controversata initiativã-partid “Liga Transilvania-Banat” a domnului Sabin Gherman.
Dan LUCA / Bruxelles
La nivel european avem 4 partide care se impun, fiecare cu câte un secretariat propriu în Bruxelles. Cele douã mari partide europene (Partidul Popular European si Partidul Socialist European) au sediile în apropierea Parlamentului European, iar staff-urile lor cuprind zeci de persoane. Prezenţe mai discrete au celelalte douã partide importante: Partidului European Liberal-Democrat şi Reformist şi Partidul Verzilor Europeni.
Mai avem şi alte partide europene, fãrã o prea mare rezonanţã însã. Putem aminti aici: European Free Alliance, Alliance for Europe of the Nations, EU Democrats, European Democratic Party, Europe United, Newropeans şi Party of the European Left.
Dacã pentru unele partide europene proiectiile românesti sunt destul de vizibile (PPE prin PD, UDMR şi ce a mai ramas din PNT-CD, PSE prin PSD, Liberalii prin PNL) e bine de ştiut cã şi alte partide “puncteazã în România”: Partidul Verzilor Europeni au ca membru şi Partidul Verzilor din România, de care hai sã fim sinceri nu prea am auzit în politica româneascã, EU Democrats prin PIN-ul domnului Cosmin Guşã şi European Free Alliance prin controversata initiativã-partid “Liga Transilvania-Banat” a domnului Sabin Gherman.
Dan LUCA / Bruxelles
luni, 8 octombrie 2007
Lobby-ul regiunilor şi oraşelor în capitala Europei
Fiecare ţară este reprezentată instituţional la Bruxelles. România, ca ţară membră a Uniunii Europene, dispune de o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană. Chiar şi ţările care nu sunt membre ale UE dispun de reprezentări similate şi aici mă refer la exemple precum Croaţia, SUA sau chiar Australia.
Având în vedere că săptămâna aceasta Comitetul Regiunilor organizează “Zilele Porţilor Deschise” voi încerca să creionez reprezentarea permanentă în Bruxelles la nivelul regiunilor şi oraşelor, o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane.
Câteva exemple: fiecare din cele 20 de regiuni italiene au un birou în Bruxelles-ul european (precum: Veneto, Piemonte) şi toate cele 16 landuri germane sunt şi ele vizibile cu staff permanent în capitala Europei.
S-au creat şi asociaţii naţionale pentru interacţia cu Bruxelles-ul. Casa Regiunilor din Slovacia reprezintă cele 8 regiuni slovace, având în secretariat persoane trimise din fiecare regiune, dar şi experţi care se ocupă de managementul proiectelor europene sau comunicarea externă. Cam de aceeaşi structură dispune şi România, prin biroul de la Bruxelles al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, un “incubator”, unde fiecare dintre cele 41 de judeţe din România işi trimit reprezentanţii.
Oraşele sunt şi ele prezente cu apariţii precum: Amsterdam, Londra, Stockholm sau chiar Riga. Aşa cum este normal unele municipalităţi s-au grupat în asociaţii naţionale precum: Asociaţia Autorităţilor Locale din Lituania. Asociaţia Municipiilor din România a deschis şi ea recent un sediu permanent la Bruxelles.
Mai există unele asociaţii europene care trebuie amintite pentru a întregi poza reprezentării regiunilor şi oraşelor la Bruxelles: Eurocities, Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor sau Adunarea Europeană a Regiunilor.
Dan LUCA / Bruxelles
Având în vedere că săptămâna aceasta Comitetul Regiunilor organizează “Zilele Porţilor Deschise” voi încerca să creionez reprezentarea permanentă în Bruxelles la nivelul regiunilor şi oraşelor, o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane.
Câteva exemple: fiecare din cele 20 de regiuni italiene au un birou în Bruxelles-ul european (precum: Veneto, Piemonte) şi toate cele 16 landuri germane sunt şi ele vizibile cu staff permanent în capitala Europei.
S-au creat şi asociaţii naţionale pentru interacţia cu Bruxelles-ul. Casa Regiunilor din Slovacia reprezintă cele 8 regiuni slovace, având în secretariat persoane trimise din fiecare regiune, dar şi experţi care se ocupă de managementul proiectelor europene sau comunicarea externă. Cam de aceeaşi structură dispune şi România, prin biroul de la Bruxelles al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, un “incubator”, unde fiecare dintre cele 41 de judeţe din România işi trimit reprezentanţii.
Oraşele sunt şi ele prezente cu apariţii precum: Amsterdam, Londra, Stockholm sau chiar Riga. Aşa cum este normal unele municipalităţi s-au grupat în asociaţii naţionale precum: Asociaţia Autorităţilor Locale din Lituania. Asociaţia Municipiilor din România a deschis şi ea recent un sediu permanent la Bruxelles.
Mai există unele asociaţii europene care trebuie amintite pentru a întregi poza reprezentării regiunilor şi oraşelor la Bruxelles: Eurocities, Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor sau Adunarea Europeană a Regiunilor.
Dan LUCA / Bruxelles
miercuri, 3 octombrie 2007
Bruxelles-ul şi comunicarea europeană
Comisarul Margot Wallstrom a lansat pe 3 octombrie 2007 acţiunea "Communicate Europe in partnership", cu scopul declarat de a stabili mai clar vectorii de comunicare cu cetăţenii europeni. Participarea la alegerile pentru Parlamantul European din iunie 2009 este privită încă de acum cu mare atenţie de către instituţiile europene. Vă puteţi imagina că şi ceea ce se întâmplă pe 25 noiembrie 2007 în România nu va trece neobservat la Bruxelles. Nu contează prea mult cine câştigă alegerile şi ce parlamentari sunt “trimişi democratic” la Bruxelles, ci care este procentul de cetăţeni români care votează. Subiectul participării la “votul european” este un fel de barometru al “popularităţii UE în ţara respectivă”, cu ample proiecţii asupra unui subiect foarte complex – legitimitatea institutiilor europene.
De 10 ani incerc un exerciţiu de comunicare pe care este interesant să vi-l descriu. Prin intermediul asociaţiei “Casa Europei” din Cluj-Napoca doresc să “proiectez politicile europene” pe structura locală clujeană. Mă simt responsabil în a împărtăşi concetăţenilor mei experinţa pe care am acumulat-o în capitala europeană şi de a le explica cam ce este relevant pentru ei. Cetăţenii trebuie să înteleagă în ce sunt implicaţi, iar limbajul tehnic nu trebuie sa fie o scuză.
La mijlocul anilor ’90 Clujul era încă departe de o conectare europeană. Se auzea de Uniunea Europeană, în special în mass media naţională. O scanare a presei locale clujene din acea perioadă ne indică faptul că Uniunea Europeană era ceva foarte abstract şi greu de explicat cetăţenilor. În cele aproximativ 5 publicaţii locale care apăreau se puteau citi însumat maxim 2-3 articole pe săptămână despre noţiuni europene. Am decis atunci să îmi exprim punctul de vedere în special prin articole de presă, prezentând o realitate directă, fără un populism european specific acelor ani. O mare parte din aceste articole sunt cuprinse în cartea „România văzută de la Bruxelles”, publicată în primăvara lui 2003.
Treptat am decis să comunic mai mult decât reuşeam prin nişte articole înserate în presa locală. În anul 2003 am realizat un studiu, în premieră românească, “Impactul extinderii UE asupra Clujului” . Conţinutul a fost important, dar mai important a fost “consortium” pe care l-am realizat cu majoritatea actorilor locali, implicaţi în procesul de integrare.
Poate că acest exemplu de comunicare să fie inspirativ şi pentru cei care doresc să implice românii în dezbaterile europene.
Dan LUCA / Bruxelles
De 10 ani incerc un exerciţiu de comunicare pe care este interesant să vi-l descriu. Prin intermediul asociaţiei “Casa Europei” din Cluj-Napoca doresc să “proiectez politicile europene” pe structura locală clujeană. Mă simt responsabil în a împărtăşi concetăţenilor mei experinţa pe care am acumulat-o în capitala europeană şi de a le explica cam ce este relevant pentru ei. Cetăţenii trebuie să înteleagă în ce sunt implicaţi, iar limbajul tehnic nu trebuie sa fie o scuză.
La mijlocul anilor ’90 Clujul era încă departe de o conectare europeană. Se auzea de Uniunea Europeană, în special în mass media naţională. O scanare a presei locale clujene din acea perioadă ne indică faptul că Uniunea Europeană era ceva foarte abstract şi greu de explicat cetăţenilor. În cele aproximativ 5 publicaţii locale care apăreau se puteau citi însumat maxim 2-3 articole pe săptămână despre noţiuni europene. Am decis atunci să îmi exprim punctul de vedere în special prin articole de presă, prezentând o realitate directă, fără un populism european specific acelor ani. O mare parte din aceste articole sunt cuprinse în cartea „România văzută de la Bruxelles”, publicată în primăvara lui 2003.
Treptat am decis să comunic mai mult decât reuşeam prin nişte articole înserate în presa locală. În anul 2003 am realizat un studiu, în premieră românească, “Impactul extinderii UE asupra Clujului” . Conţinutul a fost important, dar mai important a fost “consortium” pe care l-am realizat cu majoritatea actorilor locali, implicaţi în procesul de integrare.
Poate că acest exemplu de comunicare să fie inspirativ şi pentru cei care doresc să implice românii în dezbaterile europene.
Dan LUCA / Bruxelles
joi, 27 septembrie 2007
Resursele umane în Bruxelles-ul european
Probabil multi dintre dumneavoastră vă întrebaţi dacă pregătirea pe care o aveţi vă permite să găsiţi un loc de muncă în Bruxelles-ul european. Concursurile pentru a deveni funcţionar comunitar fac deliciul presei de câteva luni, dar există mai mult de atât ca ofertă.
Viaţa poate să fie însă interesantă şi lucrând în sectorul privat al capitalei Europei. Sutele de români care activează deja în acest sistem pot să confirme că dimensiunea privată a afacerilor europene nu este de neglijat. “O poză” recentă a modului în care sunt integraţi românii din Bruxelles se poate vizualiza accesând studiul “România în capitala Europei”.
Dar, să revenim la pregătirea necesară pentru a lucra în Bruxelles. Daca ne referim la educaţia formală, candidatul trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este deasemenea o necesitate. Studiile doctorale sunt cu două tăişuri. Dacă ai doctoratul lumea te va întreba în Bruxelles ce cauţi pe aici? Cu pregătirea pe care o ai nu iţi vor da de făcut o “munca de jos” pentru că eşti prea calificat. Asta nu înseamnă că nu poţi să pui în valoare o astfel de distincţie academică, obţinută în România sau în altă ţară. Mare atenţie însă la situaţia “am început doctoratul şi sper să il termin curând”. Nu mulţi Directori Generali sunt încântaţi ca angajaţii lor să aibă şi altă activitate, care îi poate deconecta de la jobul pe care trebuie să îl presteze.
Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai cunoştinţe de limba germană este şi mai bine. Italiana si spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles.
Educaţia nu se rezumă doar la diplome şi limbi străine. Educaţia non-formală, obţinută prin activitatea derulata în organizaţii non-guvernamentale, partide politice sau sindicate este la mare preţ. România şi românii sunt foarte deficitari pe acest palier. Prea puţini studenţi sunt activi în mişcări asociative, iar asta e păcat. Cine vrea să-şi mărească şansele de reuşită de a lucra în structura europeana şi chiar în cea internaţională trebuie să se implice, să ştie să organizeze conferinţe şi dezbateri, să ştie să redacteze un buget şi un raport financiar, să ştie să scrie un comunicat de presă şi, în primul rând, să ştie să se mişte repede şi eficient.
Trecând la educaţia informală, dată de experienţa de lucru acumulată de-a lungul vieţii, e greu să se pretindă mult de la tineri. Nu e rău dacă ai făcut un stagiu sau ai lucrat în România câte ceva, dar toleranţa este mare în acest sector curricular.
Dacă doriţi să lucraţi în Bruxelles căutaţi să înţelegeţi mai mult decât mecanismul instituţional. Încercaţi să vă specializaţi treptat pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe, etc. Nu dă bine dacă la un interviu nu ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau CEFIC şi soliciţi un job ca expert pe politicile de mediu.
Recomandările deschid uşi în Bruxelles, dar nu ele fac diferenţa. Dacă ai o “marfă” proastă degeaba ai o bună strategie de marketing. Nimeni nu va plăti 1.500 euro pe lună pentru ceva de care nu are nevoie.
Dan LUCA / Bruxelles
Viaţa poate să fie însă interesantă şi lucrând în sectorul privat al capitalei Europei. Sutele de români care activează deja în acest sistem pot să confirme că dimensiunea privată a afacerilor europene nu este de neglijat. “O poză” recentă a modului în care sunt integraţi românii din Bruxelles se poate vizualiza accesând studiul “România în capitala Europei”.
Dar, să revenim la pregătirea necesară pentru a lucra în Bruxelles. Daca ne referim la educaţia formală, candidatul trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este deasemenea o necesitate. Studiile doctorale sunt cu două tăişuri. Dacă ai doctoratul lumea te va întreba în Bruxelles ce cauţi pe aici? Cu pregătirea pe care o ai nu iţi vor da de făcut o “munca de jos” pentru că eşti prea calificat. Asta nu înseamnă că nu poţi să pui în valoare o astfel de distincţie academică, obţinută în România sau în altă ţară. Mare atenţie însă la situaţia “am început doctoratul şi sper să il termin curând”. Nu mulţi Directori Generali sunt încântaţi ca angajaţii lor să aibă şi altă activitate, care îi poate deconecta de la jobul pe care trebuie să îl presteze.
Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai cunoştinţe de limba germană este şi mai bine. Italiana si spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles.
Educaţia nu se rezumă doar la diplome şi limbi străine. Educaţia non-formală, obţinută prin activitatea derulata în organizaţii non-guvernamentale, partide politice sau sindicate este la mare preţ. România şi românii sunt foarte deficitari pe acest palier. Prea puţini studenţi sunt activi în mişcări asociative, iar asta e păcat. Cine vrea să-şi mărească şansele de reuşită de a lucra în structura europeana şi chiar în cea internaţională trebuie să se implice, să ştie să organizeze conferinţe şi dezbateri, să ştie să redacteze un buget şi un raport financiar, să ştie să scrie un comunicat de presă şi, în primul rând, să ştie să se mişte repede şi eficient.
Trecând la educaţia informală, dată de experienţa de lucru acumulată de-a lungul vieţii, e greu să se pretindă mult de la tineri. Nu e rău dacă ai făcut un stagiu sau ai lucrat în România câte ceva, dar toleranţa este mare în acest sector curricular.
Dacă doriţi să lucraţi în Bruxelles căutaţi să înţelegeţi mai mult decât mecanismul instituţional. Încercaţi să vă specializaţi treptat pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe, etc. Nu dă bine dacă la un interviu nu ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau CEFIC şi soliciţi un job ca expert pe politicile de mediu.
Recomandările deschid uşi în Bruxelles, dar nu ele fac diferenţa. Dacă ai o “marfă” proastă degeaba ai o bună strategie de marketing. Nimeni nu va plăti 1.500 euro pe lună pentru ceva de care nu are nevoie.
Dan LUCA / Bruxelles
duminică, 23 septembrie 2007
“Grupurile de interese” şi UE
Expresia “grupuri de interese industriale” devine deja un “brand” în România. Scopul acestui mesaj nu este însă analiza acestui concept în ţara nostră, ci a vedea ce conotaţii are în capitala europeană.
În limbajul de Bruxelles întâlnim des expresii precum “grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y”, fără absolut nici o problemă juridică şi nici măcar de etică.
Cum s-au format aceste grupuri de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle, etc), au un sediu permanant şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasada” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasada în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale între Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsoft ne cam imaginam munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.
Să ne imaginăm acum că cei de la, să zicem, Renault doresc să explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru “siguranţa rutieră”. După aceea, vin delegaţii BMW să explice Comisiei versiune lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat-ul cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale ale membrilor şi Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este imputernicit să îl reprezinte, conform statutului organizaţiei: Road safety is essential in ensuring mobility.
Voi reveni în alte mesaje cu exemple semnificative din lumea grupurilor de interese europene. Avem de unde alege fiindcă în Bruxelles sunt aproximativ 3.000 (trei mii – nu e nici o greseala!) de birouri ale asociaţiilor europene sectoriale.
Iar ca sa fie şi mai interesant vom încerca şi o evaluare a prezenţei “grupurilor industriale româneşti” în structurile europene. Pot sa anticipez că vom avem surprize si idei de dezvoltat....
Dan Luca / Bruxelles
În limbajul de Bruxelles întâlnim des expresii precum “grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y”, fără absolut nici o problemă juridică şi nici măcar de etică.
Cum s-au format aceste grupuri de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle, etc), au un sediu permanant şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasada” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasada în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale între Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsoft ne cam imaginam munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.
Să ne imaginăm acum că cei de la, să zicem, Renault doresc să explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru “siguranţa rutieră”. După aceea, vin delegaţii BMW să explice Comisiei versiune lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat-ul cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale ale membrilor şi Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este imputernicit să îl reprezinte, conform statutului organizaţiei: Road safety is essential in ensuring mobility.
Voi reveni în alte mesaje cu exemple semnificative din lumea grupurilor de interese europene. Avem de unde alege fiindcă în Bruxelles sunt aproximativ 3.000 (trei mii – nu e nici o greseala!) de birouri ale asociaţiilor europene sectoriale.
Iar ca sa fie şi mai interesant vom încerca şi o evaluare a prezenţei “grupurilor industriale româneşti” în structurile europene. Pot sa anticipez că vom avem surprize si idei de dezvoltat....
Dan Luca / Bruxelles
vineri, 21 septembrie 2007
Provocările migraţiei asupra pieţei muncii din UE
Studii elaborate pe problemele pieţei muncii din UE arată că printre factorii care pot favoriza creşterea competitivităţii acesteia se numără şi încurajarea migraţiei forţei de muncă la nivel intra, dar şi extra comunitar. Din această perspectivă, propunerea comisarului pentru justiţie şi probleme de migraţie, Franco Frattini de a introduce un permis de sejur pentru lucrătorii din afara spaţiului comunitar, o “carte albastră” apropiată de “cartea verde“ introdusă de către Statele Unite deschide calea spre o nouă abordare a problemelor legate de mobilitatea forţei de muncă.
La concurenţă cu Canada, Statele Unite şi Australia, Uniunea Europeană este obligată să îşi redefinească priorităţile legate de tipul de migranţi, în condiţiile în care din totalul muncitorilor migranţi necalificaţi 85% se îndreaptă spre Europa şi 5% în USA, în timp ce în cazul muncitorilor calificaţi şi a specialiştilor, 55% aleg USA şi doar 5% UE.
În plan intracomunitar, până în data de 20 octombrie 2007 toate statele membre sunt obligate să transpună Directiva UE 36/2005 privind recunoasterea calificărilor profesionale. Conform acesteia, cetăţenii UE care doresc să îşi exercite profesia pentru care au obţinut o diplomă în ţara de origine o pot face fără a avea nevoie de alte evaluări, în oricare din statele membre. Până acum, doar cateva profesii sunt reglementate la nivel comunitar: medic, farmacist, asistent medical, moaşă, medic veterinar şi arhitect.
Ideile de mai sus pot să constituie o bază de discuţie legată de oportunităţile pe care lucrătorii români le au (sau nu) pe piaţa muncii din UE în noul context.
Mihaela Lutaş
La concurenţă cu Canada, Statele Unite şi Australia, Uniunea Europeană este obligată să îşi redefinească priorităţile legate de tipul de migranţi, în condiţiile în care din totalul muncitorilor migranţi necalificaţi 85% se îndreaptă spre Europa şi 5% în USA, în timp ce în cazul muncitorilor calificaţi şi a specialiştilor, 55% aleg USA şi doar 5% UE.
În plan intracomunitar, până în data de 20 octombrie 2007 toate statele membre sunt obligate să transpună Directiva UE 36/2005 privind recunoasterea calificărilor profesionale. Conform acesteia, cetăţenii UE care doresc să îşi exercite profesia pentru care au obţinut o diplomă în ţara de origine o pot face fără a avea nevoie de alte evaluări, în oricare din statele membre. Până acum, doar cateva profesii sunt reglementate la nivel comunitar: medic, farmacist, asistent medical, moaşă, medic veterinar şi arhitect.
Ideile de mai sus pot să constituie o bază de discuţie legată de oportunităţile pe care lucrătorii români le au (sau nu) pe piaţa muncii din UE în noul context.
Mihaela Lutaş
miercuri, 12 septembrie 2007
Structurile europene si romanii
Poate surprinde, dar exista romani in Bruxelles-ul european care nu lucreaza pentru statul roman si nici pentru institutiile europene. Am incercat sa trimit acest mesaj romanilor inca din 2001, iar in 2003 am lansat Clubul “Romania-UE” Bruxelles si cu scopul de a face cunoscut “mesajul romanilor din Bruxelles”.
Patrunderea masiva a romanilor in Bruxelles s-a accentuat in ultimii ani si era ceva previzibil. Inca din 2005 am incercat sa analizam acest fenomen vizibil in studiul “Actori romani” in Bruxelles-ul european.
Totusi inca prezenta romaneasca nu este suficienta aici, in capitala europeana. Si nu ma refer la sutele de tineri care trimit cv-uri si participa masiv la concursurile pentru ocuparea posturilor de functionari europeni. Ma refer la firme de consultanta, la universitati din Romania, la federatii industriale de la noi pe care trebuie sa le vedem prezente si implicate in constructia europeana de la centru.
Mi se sugera, in virtutea transparentei, sa ma prezint. CV-ul meu este publicat in permanenta pe web-ul Casei Europei din Cluj (a se vedea link-ul de sub fotografia mea).
Patrunderea masiva a romanilor in Bruxelles s-a accentuat in ultimii ani si era ceva previzibil. Inca din 2005 am incercat sa analizam acest fenomen vizibil in studiul “Actori romani” in Bruxelles-ul european.
Totusi inca prezenta romaneasca nu este suficienta aici, in capitala europeana. Si nu ma refer la sutele de tineri care trimit cv-uri si participa masiv la concursurile pentru ocuparea posturilor de functionari europeni. Ma refer la firme de consultanta, la universitati din Romania, la federatii industriale de la noi pe care trebuie sa le vedem prezente si implicate in constructia europeana de la centru.
Mi se sugera, in virtutea transparentei, sa ma prezint. CV-ul meu este publicat in permanenta pe web-ul Casei Europei din Cluj (a se vedea link-ul de sub fotografia mea).
sâmbătă, 8 septembrie 2007
In loc de introducere…
Locuiesc in Bruxelles de mai bine de 10 ani. Am avut sansa sa lucrez inca de la inceput in fascinanta lume a afacerilor europene, urmarind cu mare interes constructia comunitara de la centru.
Prin natura muncii pe care o desfasor la Bruxelles am intalnit si schimbat opinii cu mii de persoane din capitala europeana, unii lucrand in institutii europene, altii desfasurandu-si activitatea in misiuni diplomatice, reprezentante regionale, corporatii, grupuri de interese industriale, sindicate, firme de consultanta, camere de comert si industrie, organizatii nonguvernamentale sau trusturi de presa. La sfarsitul anilor ’90 Bruxelles-ul era un loc in care romanii isi faceau simtita prezenta foarte discret. Progresiv ei au intrat pe “piata de Bruxelles”, iar acum nu mai surprinde pe nimeni prezenta noastra aici.
Legatura cu Romania a fost o prioritate a activitatii mele de la Bruxelles. Internetul mi-a dat posibilitatea sa fiu conectat la dezvoltarile europene ale Romanie, iar provocarea oferita de noua dimesiune – cea de a lansa un blog pe teme europene – am analizat-o de cateva luni. Am discutat aceasta idee cu doamna profesoara Mihaela Lutas cu care cooperez de 5 ani in special prin intermediul “Casei Europei” Cluj. Am convenit ca o exprimare libera, utilizand tehnologia web 2.0, e indicata pentru a trimite si noi semnale dezbaterii despre Romania si Uniunea Europeana, incercand sa observam si un impact posibil pe structura locala clujeana.
Promitem sa publicam mesaje saptamanal, in special dupa un week end, iar daca dumneavoastra ne veti semnala teme interesante de discutii vom incerca sa ne aducem si noi modesta contributie.
Prin natura muncii pe care o desfasor la Bruxelles am intalnit si schimbat opinii cu mii de persoane din capitala europeana, unii lucrand in institutii europene, altii desfasurandu-si activitatea in misiuni diplomatice, reprezentante regionale, corporatii, grupuri de interese industriale, sindicate, firme de consultanta, camere de comert si industrie, organizatii nonguvernamentale sau trusturi de presa. La sfarsitul anilor ’90 Bruxelles-ul era un loc in care romanii isi faceau simtita prezenta foarte discret. Progresiv ei au intrat pe “piata de Bruxelles”, iar acum nu mai surprinde pe nimeni prezenta noastra aici.
Legatura cu Romania a fost o prioritate a activitatii mele de la Bruxelles. Internetul mi-a dat posibilitatea sa fiu conectat la dezvoltarile europene ale Romanie, iar provocarea oferita de noua dimesiune – cea de a lansa un blog pe teme europene – am analizat-o de cateva luni. Am discutat aceasta idee cu doamna profesoara Mihaela Lutas cu care cooperez de 5 ani in special prin intermediul “Casei Europei” Cluj. Am convenit ca o exprimare libera, utilizand tehnologia web 2.0, e indicata pentru a trimite si noi semnale dezbaterii despre Romania si Uniunea Europeana, incercand sa observam si un impact posibil pe structura locala clujeana.
Promitem sa publicam mesaje saptamanal, in special dupa un week end, iar daca dumneavoastra ne veti semnala teme interesante de discutii vom incerca sa ne aducem si noi modesta contributie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
